Evoluţia nu le-ar fi trecut niciodată prin gând unor oameni care cred în Dumnezeul la care se închină creştinii ortodocşi

Ieromonah Serafim Rose
forum hexaimeron
Evoluţia, un proces nesupravegheat, impersonal, imprevizibil şi natural de descendenţă temporală cu modificări genetice, influenţat de selecţia naturală, întâmplare, împrejurări istorice şi schimbări de mediu, este o supoziţie filosofică
Hexaimeron Cosmologie Calendar Astronomie Intrebari Frecvente
|
Strabon
|
|
|
|
En    
 
GEOGRAFIA LUI STRABO
(fragmente din The Geography of Strabo, Vol. I, Loeb Classical Library, adaptare Pr. Dan Badulescu)
 

Cu siguranţă, pentru studiul geografiei este necesară o pregătire enciclopedică, aşa cum au spus-o atâţia; şi Iparh, în tratatul său Contra lui Eratostene, arată pe drept cuvânt că este cu neputinţă oricui, fie simplu sau învăţat, să atingă cunoaşterea cerută a geografiei fără a cunoaşte corpurile cereşti şi eclipsele care au fost observate; de pildă, este cu neputinţă a şti dacă Alexandria Egiptului este la nord sau la sud de Babilon, sau cât de la nord sau la sud este de Babilon, fără cercetarea cu ajutorul "climatelor." (Iparh a luat ca bază de calcul a latitudinilor şi longitudinilor o latitudine paralelă principală prin Coloanele lui Hercule şi Golful Issus, şi meridianul principal prin Alexandria. Apoi a trasat latitudini paralele prin mai multe locuri binecunoscute, şi astfel a format century de latitudini pe care le-a numit "climata." Cu ajutorul zilei solstiţiale el a determinat lăţimea fiecărei "clima," diferenţele de latitudine, ş.a.m.d. Dar Strabo foloseşte termenul cu precădere referindu-se la latidunile paralele înseşi). În acelaşi sens nu putem fixa cu precizie punctele care se află la diferite distanţe de noi, fie la est fie la vest, decât printr-o comparare a eclipselor de soare şi de lună (adică, printr-o comparare a observaţiilor aceleiaşi eclipse, făcute din diferite puncte de observaţie). Astfel grăieşte Iparh despre acest subiect.

Toţi cei care purced a descrie trăsăturile distinctive ale ţărilor acordă o atenţie specială astronomiei şi geometriei, în explicarea problemelor de formă, mărime, a distanţelor dintre puncte, şi a "climatelor," cât şi a problemelor de căldură şi frig, şi, în general, caracteristicilor atmosferice.

Toate cele de acest fel, întrucât sunt provocate de mişcarea soarelui şi a celorlalte astre cât şi de tendinţa lor către centru, ne determină să privim bolta cerească, şi să observăm fenomenele corpurilor cereşti ce se revelează poziţiilor noastre specifice; iar în aceste fenomene vedem foarte multe variaţii în poziţiile locurilor locuite.

Mai mult, cel care şi-a ridicat vreodată gândurile către cer nu se va îndepărta cu siguranţă nici de pământ ca întreg; căci este desigur absurd, că dacă cineva care a dorit să dea o explicaţie limpede a lumii locuite s-a aventurat în cercetarea corpurilor cereşti şi le-a folosit în scopul învăţării, şi totuşi nu s-a preocupat de întreg pământul, a cărui lume locuită este doar o parte — nici de mărimea sa, nici de caracterul său, nici de poziţia sa în univers, nici măcar dacă lumea este locuită doar în partea în care trăim, sau în mai multe părţi, şi dacă da, câte astfel de părţi se găsesc; aşişderea cât este de mare partea nelocuită, care e natura ei, şi de ce este nelocuită. Se pare, atunci, că ramura specială a geografiei reprezintă o unire a meteorologiei (cuvântul grecesc de aici include atât ştiinţa noastră astronomică, cât şi ştiinţa noastră meteorologică) şi geometriei, întrucât uneşte fenomenele pământeşti şi cele cereşti ca fiind fosrte strâns legate, şi nici într-un sens separate unule de altele "pe cât e cerul deasupra pământului."...

Cel mai mult, mi se pare, pentru un subiect ca geografia avem nevoie, precum am spus, de geometrie şi astronomie; iar nevoia lor este cu adevărat reală; căci fără metodele oferite de ele nu este cu putinţă a determina cu precizie figurile noastre geometrice, "climata," dimensiunile, şi alte lucruri înrudite; dar precum aceste ştiinţe ne dovedesc în alte tratate tot ce are de a face cu măsurarea pământului ca întreg şi cum în acest tratat eu trebuie să iau ca sigur faptul că universul are o formă sferică, şi de asemenea că suprafaţa pământului este de formă sferică, şi, mai mult, trebuie să iau ca stabilită legea care precede aceste două principii, anume cea potrivit căreia corpurile tind către centru (aici Strabo înţelege toate corpurile cereşti. Potrivit concepţiei sale, pământul era staţionar şi toate corpurile cereşti se roteau în jurul lui de la est la vest, cerurile având acelaşi centru ca şi pământul. Cuvântul grecesc ἄρτημα, înseamnă o greutate suspendată de o coardă sau altceva. Strabo vrea să spună că fiecare corp este ancorat, cum ar veni, din poziţia sa respectivă de suspensie către centrul pământului); şi doar trebuie să indic, la modul scurt şi rezumat, dacă o propoziţie se încadrează — dacă e adevărată — în cadrul percepţiei senzoriale sau a cunoaşterii intuitive. Luaţi, de pildă, propoziţia că pământul este de formă sferică: întrucât sugestia acestei propoziţii ne vine intermediată din legea după care corpurile tind către centru şi că fiecare corp se înclină către propriul centru de gravitaţie (aici termenul are alt înţeles decât cel newtonian), sugestia vine imediat din fenomenele observate la mare şi în cer; căci percepţia noastră senzorială şi de asemenea şi intuiţia pot da mărturie în acest din urmă caz. De pildă, este vădită curbura mării care îi împiedică pe marinari să vadă lumini de la distanţă la o elevaţie egală cu cea a ochiului; totuşi, dacă ele sunt la o elevaţie mai înaltă decât cea a ochiului, ele devin vizibile, chiar dacă ar fi la o şi mai mare distanţă de ochi; similar, dacă ochii înşişi sunt elevaţi, ei văd ceea ce era înainte nevăzut. Acest fapt este notat de către Homer, de asemenea, căci acesta este înţelesul cuvintelor: "Cu o privire iute înainte, fiind cocoţat pe un val mare, [el văzu pământul foarte aproape]." Şi, de asemenea, când marinarii se apropie de pământ, părţile diferite ale ţărmului se arată treptat, una câte una, şi ceea ce părea la început să fie pământ de şes creşte treptat tot mai înalt. Iarăşi, rotaţia corpurilor cereşti este vădită în multe chipuri, dar mai ales din fenomenele cadranului solar; şi din acele fenomene pe care judecata noastră intuitivă ne sugerează că nici o astfel de rotaţie n-ar putea să se petreacă dacă pământul ar fi împlântat într-un adânc infinit (Aceasta era doctrina lui Xenofan şi Anaximen). Cât priveşte "climata," ele sunt tratate în discuţia noastră despre provinciile nelocuite.

Dar în acest punct trebuie să adoptăm o serie de cunoştinţe anumite, şi în special toate acelea folositore omului de stat şi generalului. Căci cineva n-ar trebui, pe de-o parte, să fie atât de în privinţa cerului şi a poziţiei pământului cât să fie alarmat când vine în ţări în care unele fenomene cereşti care sunt familiare oricui s-au schimbat, şi să exclame: "Prieteni, iată, acum nu mai ştim unde e locul întunericului, nici al zorilor, nici unde soarele, care dă lumină oamenilor, apune sub pământ şi nici unde răsare"; pe de altă parte, cineva nici n-ar avea de nevoie de o cunoaştere ştiinţifică atât de profundă ca să ştie ce constelaţii răsar şi apun şi traversează meridianul în acelaşi timp pretutindeni; sau să ştie elevaţiile polilor, constelaţiile care sunt la zenit, şi toate celelalte fenomene schimbătoare care te întâmpină când îşi schimbă orizonturile şi cercurile arctice, când aceste schimbări sunt fie mai mult vizuale, când în egală măsură reale. Nu, el n-ar trebui să dea anici o atenţie tuturor acestor lucruri, decât dacă le-ar vedea ca filosof. Dar alte lucruri ar trebui să le ia pe credinţă, chiar dacă nu vede nici un motiv pentru ele; căci problema cauzelor aparţine doar cercetătorului filosofiei, în timp ce bărbatul de stat nu are condiţii prielnice de cercetare, cel puţin nu întotdeauna. Totuşi, cititorul acestei cărţi nu ar trebui să fie atât de neştiutor sau nepăsător ca să nu fi observat un glob, sau cercuri trase pe el, unele care sunt paralele, altele trase la unghiuri drepte pe paralele, şi altele oblic pe ele; şi iarăşi, atât de neştiutor încât să nu fi observat poziţia tropicelor, ecuatorului şi zodiacului - regiune prin care îşi face soarele cursul său şi prin întoarcerile sale determină diferitele zone şi vânturi. Căci dacă cineva a învăţat, chiar şi la modul superficial, despre aceste lucruri, şi despre orizonturi şi cercurile arctice şi toate celelalte probleme învăţate la cursurile elementare de matematică, atunci va fi în stare să urmărească cele scrise în cartea aceasta. Dacă, totuşi, cineva nu ştie nici măcar ce ste o linie dreaptă, sau o curbă, sau un cerc, nici diferenţa dintre o suprafaţă sferică şi una plană, şi dacă, în cer, nu a învăţat nici măcar cele 7 stele ale Ursei Mari, sau altceva de acest fel, fie nu va avea nici un folos din această carte, fie nu în acest moment - de fapt, până nu va fi studiat acele elemente fără de care nu poate să se familiarizeze cu geografia.