Evoluţia nu le-ar fi trecut niciodată prin gând unor oameni care cred în Dumnezeul la care se închină creştinii ortodocşi

Ieromonah Serafim Rose
forum hexaimeron
Evoluţia, un proces nesupravegheat, impersonal, imprevizibil şi natural de descendenţă temporală cu modificări genetice, influenţat de selecţia naturală, întâmplare, împrejurări istorice şi schimbări de mediu, este o supoziţie filosofică
Hexaimeron Cosmologie Calendar Astronomie Intrebari Frecvente
| |
|
Pascalii
|
|
|
En    
 
PASCALII
(Pr. Dan Badulescu)
 

APLICAŢII TEORETICE ŞI PRACTICE ALE HOTĂRÂRILOR PASCALE: PASCALII, TABELE ŞI CALCULE PASCALE

„Sfinţii Părinţi şi-au zugrăvit gândurile, inima şi lucrarea în scrierile lor. Asta înseamnă că scrierile Părinţilor sunt călăuză nerătăcită către cer, mărturisită de cerul însuşi.” (Sfântul Ignatie Briancianinov)
Preoţii (şi cu atât mai mult arhiereii) au de la Dumnezeu o întreită slujire: sfinţitoare, învăţătoare şi conducătoare. Vom arăta acum mai în detaliu cum au tratat Sfinţii această problemă, şi nu doar folosind un general şi evaziv apelativ de „Sfinţii Părinţi” sau nici măcar „Părinţii de la Niceea”, ci vom vedea cazuri şi preocupări punctuale, concrete, personale. Ca elemente de bază Părinţii s-au folosit de astronomia/astrologia clasică, cea a lui Aristotel, Iparh, Sosigene şi Ptolemeu, adică una riguros geocentristă. Ei au studiat temeinic aceste elemente şi foloseau temeliile, epactele şi, în cadrul politic al Imperiului Roman mai întâi şi apoi cel Bizantin (folosim şi noi denumirea curentă…) elementul cronologic al indictionului:

Despre indiction 

Începutul indictului. Indict (latin. indictio) este o perioadă de 15 ani, al cărui prim an se numeşte indictul întâi, şi aşa mai departe, ceilalţi până la al 15-lea, după ordinea lor. Terminându-se astfel evoluţia celor 15 ani, începe iarăşi o nouă perioadă, la care asemenea anul întâi se numeşte indictul întâi, până la al 15-lea, după care iarăşi începe o altă perioadă. Că indictul îşi are numele de la tributurile extraordinare destinate pentru plata soldaţilor (acest fel de tributuri se numeau indictiones), nu există nici o îndoială. Mai greu este a răspunde la întrebarea: pentru ce perioada are 15 ani, precum şi de când s-au introdus pentru întâia oară indictele? Regula practică pentru a găsi al câtelea an al indictului este un an oarecare după Hristos, este următoarea: adaugă 3 la anul în discuţie şi apoi împarte totul prin 15, şi dacă afară de cât (cât = rezultatul împărţirii), nu mai rămâne nimic, anul indictului este 15, iar dacă rămâne un număr, acesta va fi anul indictului. Astfel, ca să ştim al câtelea an al indictului este anul 1883, adăugăm 3, suma de 1886 o împărţim prin 15, şi vom găsi că peste câtul 125 mai rămân 11; prin urmare anul 1883 este al 11-lea an al perioadei indictului. Sunt 3 feluri de indicte: ind. constantinopolitan care începe de la 1 septembrie; ind. cezaresc sau constantinian, începând de la 24 septembrie; şi ind. papal sau roman, ce începe de la 1 ianuarie. Biserica serbează această zi pentru două motive: întâi pentru că luna lui septembrie se consideră ca începutul anului, şi de aceea mulţumind lui Dumnezeu pentru roadele de peste an, se roagă ca şi anul nou să fie roditor şi, în al doilea rând, se serbează ziua aceasta ca începutul predicării Domnului, adică întru amintirea intrării lui sinagogă, când deschizând cartea ce I s-a dat, a citit locul din Isaia, unde se zice: «Duhul Domnului peste Mine...» (Luca IV, 16-18) (Sinaxar 1 septembrie).

Troparul Indictului, glasul al 2-lea:       
„A toată făptura Ziditorule, Cel ce vremile şi anii ai pus întru puterea Ta, binecuvintează cununa anului bunătăţii Tale, Doamne, păzind în pace pe binecredincioşii creştini şi ţara aceasta, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, şi ne mântuieşte pre noi.”

Condacul Indictului, glasul al 2-lea:
„Cel ce locuieşti întru cei de sus, Hristoase Împărate, Făcătorul tuturor celor văzute şi nevăzute şi Ziditorule, Cel ce zilele şi nopţile, vremile şi anii ai făcut, binecuvintează acum cununa anului, fereşte şi păzeşte în pace pe binecredincioşii creştini şi oraşele şi poporul Tău, Mult-milostive.”
 
Pascalia nu începe în anul 325 la Niceea. Vom arăta că au existat în Biserică, deşi nu păstrate integral şi alte încercări de calculare făcute atât în Apus cât şi Răsărit, unde la loc de frunte în cele astronomice strălucea cetatea Alexandriei. În legătură cu aceasta menţionăm şi observaţia diac. Ioan Munteanu:   
„Legătura indestructibilă dintre calendarul lunar şi cel iulian este evidenţiată îndeosebi de următorul fenomen specific: Ştiind că un ciclu lunar este egal cu 19 ani, iar un ciclu solar este egal cu 28 de ani, să analizăm aceste cifre, multiplicând mai întâi: 19 = 19 x 1 şi 28 = 4 x 7. Ce se întâmplă când le multiplicăm între ele? 19 x 4 = 76, adică perioada de 76 de ani, după a cărei trecere începutul anului lunar coincide exact cu începutul anului iulian. Aşadar, multiplicând 76 cu 7 obţinem 532 (sau 19 x 28 = 532), adică acea perioadă, după a cărei trecere, Paştile iarăşi cade în aceleaşi zile şi luni, în care a fost sărbătorit, după cum au stabilit pascaliştii alexandrini în Marele Indiction. Arhimandritul Rafail (Carelin) menţionează că «suma cifrelor ciclului solar (28 ani: 2+8), lunar (19 ani: 1+9) şi a crugului pascal (Indictionul) (532 ani: 5+3+2) este egală cu 10 – pliroma (grec. πληρομα – plinătate). Oare pot fi aceste egalizări o simplă coincidenţă, sau acesta este totuşi subtextul mistic al tăbliţei calendaro-astronomice?». Din 1941 s-a început un nou Indiction, al 15-lea. Prin urmare Paştile din 1941 a căzut pe aceeaşi dată ca şi cel din 1409 – 25 martie/7 aprilie (cu 532 de ani în urmă), iar cel din 2004 cade pe aceeaşi dată ca şi cel din 1472 – 29 martie/11 aprilie. Deci Pascalia alexandrină este o Pascalie periodică…”

Vom începe prin a menţiona contribuţia romană a Sfântului Ipolit.
În Alexandria s-au distins o serie de mari Sfinţi Părinţi şi personalităţi bisericeşti, dintre care cităm pe Sfântul Dionisie cel Mare (247-264), apoi pe episcopul Anatolie, Sfântul Atanasie cel Mare, episcopul Teofil al Alexandriei, (sec. IV) urmat de nepotul său Sfântul Chiril cel Mare al Alexandriei:

Tabelul pascal al Sfântului Chiril cel Mare

…Sfântul Chiril cel Mare, autor de multe cuvântări pascale păstrate până acuma, a compus deasemenea, precum s-a observat şi mai nainte, un tabel pascal şi anume pe 95 de ani, folosindu-se la această lucrare de tabelul înaintaşului său Teofil. În prologul tabelului său el vorbeşte mai întâi de calculele pascale cele false, în deosebi de ciclul cel de 84 şi de 112 ani al latinilor. Apoi observă că Sinodul dela Niceea a poruncit Bisericii din Alexandria a indica celei apusene timpul adevărat al sărbătorii Paştelor, fără ca însă prin aceasta să se fi înlăturat discordia, că înaintaşul său Teofil din porunca împăratului Teodosie a compus un tabel pascal pe 418 ani, iar el a prelucrat acest tabel, reducându-l la 95 de ani. Pe urmă dezvoltă principiile de care a fost condus Teofil comparându-le cu cele false ale latinilor, şi aduce între altele regula că Paştele trebuie să se serbeze totdeauna în interval de cinci săptămâni, începând dela 22 martie şi până la 25 aprilie inclusiv. (prelucrare după prof. C. Popovici)

Dintre personalităţile bisericeşti contemporane preocupate de pascalie trebuie să-l menţionăm şi pe scriitorul Eusebiu dela Cezareea.         
Un merit mare se cuvine şi Sfântului Dionisie Exiguul ce a realizat, plecând de la lucrările Părinţilor alexandrini, în sec. al VI-lea o unificare foarte necesară a practicilor de calculare pascale apusene (romane) şi răsăritene (alexandrine):

Alcătuirea unui canon pascal în deplină conformitate cu principiile calculului alexandrin  prin Sfântul Dionisie Exiguul şi realizarea unirii între
Orient şi Occident în privinţa timpului serbării Paştelor prin primirea succesivă a acestui canon în toate bisericile Apusului.

Din cele expuse este evident că prin canonul amintit nu se înlăturară toate divergenţele ce despărţeau Orientul şi Occidentul cu privire la timpul serbării
Paştelor. Abia Sfântul Dionisie Exiguul, care a trăit în Roma ca stareţ al unei mănăstiri şi a murit după anul 536 şi înainte de anul 556 d.Hr., are meritul de a fi compus latinilor pe fundamentul ciclului celui de 19 ani un tabel pascal care se conformă cu totul calculului alexandrin şi aducea aşa concordanţă în praxa pascală. La anul 525 el scrise o carte despre Paşte (liber de paschate) în forma unei epistole şi cu adresa către un oarecare episcop Petroniu. Ea se compune dintr-un prolog (praefatio), dintr-un tabel pascal (cyclus decemnovennalis), din reguli ale calculului pascal (argumenta paschalia) şi din traducerea latină a epistolei episcopului alexandrin Sfântul Proterie către episcopul roman Sfântul Leon.
În prolog se recomandă cu căldură ciclul pascal al alexandrinilor şi se afirmă că Părinţii dela Niceea l-au aprobat nu atât din temeiuri ale ştiinţei lumeşti, ci mai vârtos sunt sub lucrarea luminătoare a Duhului Sfânt (Hanc autem regulam praefati circuli, non tam peritia saeculari quam S. Spiritus illustratione sanxerunt ...). (prelucrare după prof. C. Popovici)

O altă contribuţie însemnată a Sfântului Dionisie este modificarea unui punct de plecare cronologic, şi anume înlocuirea cronologiei legate de împăraţii romani păgâni – cum ar fi fost Diocleţian – cu stabilirea epocii de la Naşterea Domnului:
„Apoi comunică că Teofil a dedicat Sfântului Teodosie I un «curs» de 100 de ani, iar Sfântul Chiril a compus un ciclu al timpurilor pe 95 de ani şi că el acuma îl continuă pe acesta din urmă; deoarece din perioada de 95 de ani al Sfântului Chiril, n-au trecut toţi anii, ci au mai rămas încă 6 ani, el reproduce dintr-însul ultimul ciclu de 19 ani, adică al cincilea, şi îl pune în frunte, apoi lasă să urmeze cinci alte cicluri după norma aceluiaşi pontifice, sau mai vârtos a Sinodului dela Niceea (juxta normam ejusdem pontificis, imo potius saepe dicti Nicaeni concilii), cu acea deosebire însă că anii din aceste cinci cicluri nu le numără după era lui Diocleţian, crudului persecutor al creştinilor, ci dela întruparea Domnului (ab incarnatione Domini).” (prelucrare după prof. C. Popovici)

Este important de reţinut că Sfântul Dionisie nu a anulat numărătoarea tradiţională de la facerea lumii, şi cu atât mai puţin, nu a introdus sistemul modern de numărare simetrică a anilor cu cele 2 axe „înainte… şi după Naşterea Domnului”. După informaţiile general admise, Sfântul Dionisie a elaborat un tabel pascal pentru anii 228-247, ani număraţi de la începutul domniei împăratului Diocleţian. Din evlavia sa, Sfântul a simţit că acest ticălos persecutor al creştinilor nu merită să mai fie amintit, ci mai cu seamă e de menţionat anul Naşterii Domnului (Anno Domnini), şi a modificat datarea ca fiind perioada 532-550 de la Naşterea Domnului, deci anul diocleţian 228 este echivalent cu Anul Domnului 532, domnia crudului tiran începând în 284 d.Hr. Întrucât aceste evenimente se petreceau la Roma, s-a anulat astfel şi tradiţionala lor datare „Ab urbe condita” (de la întemeierea cetăţii Romei de către Romulus şi Remus) care ar fi fost în anul 753 înainte de Naşterea Domnului.

S-a furnizat atunci o altă ipoteză potrivit căreia cel care ar fi adus această curioasă datare ar fi urmaşul Sfântului Dionisie, anume Beda Venerabilul (Anglia, sec. VIII), care ar fi introdus practica numărării anilor şi în urmă, astfel încât anul 1 al Naşterii Domnului era logic precedat de către anul 1 înainte de Naşterea Domnului. Această informaţie trebuie luată cu mare atenţie, deoarece aici se poate strecura o falsă pistă. Desigur cunoaştem şi din sinaxarele noastre ortodoxe legate de drepţii şi proorocii Vechiului Testament vobe ca acestea: „Sfântul prooroc (N) a trăit acum (n) veacuri (sau sute de ani) înainte de Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos...”, lucru pe care îl făcea cu siguranţă şi Beda Venerabilul. Dar putem fi absolut siguri că acesta nu uitase de datarea de la Facerea lumii, chiar dacă nu o folosea în mod curent.
„Lucrarea Sfântului Dionisie a fost completată şi continuată în apus, de pildă în Britania de către Sulpiciu Sever, misionarul roman Augustin (596) şi prezbiterul Beda Venerabilul (Beda Venerabilis, 729) în lucrarea „De temporum ratione”. În alte zone au lucrat abatele Felix „abbas Cyrillitanus” (616), şi Sfântul Isidor, arhiepiscopul Sevilei (Sevilla †636).

În răsărit s-au cristalizat două cronologii sensibil diferite, numite alexandrină şi constantinopolitană prin reprezentanţii Panodor şi Anian. Cea din urmă, numită şi „bizantină”, care se întrebuinţă mai întâi în imperiul bizantin dela secolul al VII-lea înainte prin tot timpul existenţei acestui imperiu atât în viaţa civilă cât şi cea Bisericească, apoi şi la toate celelalte popoare creştine de mărturisire ortodoxă până în timpurile cele mai noi (s-a folosit până în prima jumătate a sec. al XIX-lea) şi de care vom vorbi acum. Aceasta din urmă numără 16 ani mai mult decât cea dintâi şi până la începutul erei creştine 5508 ani. Epoca anului bizantin este 1 septembrie.” (prelucrare după prof. C. Popovici)
Şi pentru ca să vedem că preocupările „pândirii vremilor” şi a complicatelor calcule şi tabele pascale, cu temelii, epacte, etc. nu au lipsit nici Părinţilor mistici şi contemplativi, să amintim importanta contribuţia pascalogică a Sfinţilor Maxim Mărturisitorul, Andrei Criteanul şi Ioan Damaschinul.

Contribuţia normativă a Ieromonahului Matei Vlastare (sec. al XIV-lea)

A urmat o perioadă de câteva secole – VIII-XIV – în care Biserica a aplicat pur şi simplu tabelele mai sus menţionate. În sec. al XIV-lea remarcăm contribuţia normativă a ieromonahului Matei Vlastare, care a scris în 1335 tratatul canonic alfabetic Sintagma, în care la litera P tratează Despre Sfintele Paşti. Acest tratat ar trebuie cunoscut de către toţi teologii şi chiar monahii învăţaţi, având în această privinţă aceeaşi pondere ca şi Dogmatica Sfântului Ioan Damaschin şi Hexaimeronul Sfântului Vasile cel Mare. Iar dacă aceste lucrări s-au retipărit în mai multe ediţii după 1990, va trebui ca în viitorul apropiat să fie reeditată şi această lucrare – bineînţeles că şi întreaga Sintagmă! – pentru acoperirea cea mai competentă a problemelor pascaliei. Până atunci, noi am reprodus integral această lucrare, însă fragmentată şi plasată la locurile necesare, după cum am considerat de cuviinţă.

Printre alte observaţii ale lui Matei Vlastare vom reţine în principal următoarele:
Asemănător Sfântului Ioan Damaschin, el face o lucrare de sinteză canonică patristică, iar în cazul de faţă a pascaliei ortodoxe tradiţionale, cu metodele şi problemele ei specifice. Din punct de vedere astronomic, autorul se încadrează în linia tradiţiei Aristotel… Ptolemeu… Sfântul Ioan Damaschin, adică geocentrism clar. În ceea ce priveşte problemele legate de precesia echinocţiului de primăvară, Vlastare era la curent cu decalajele respective şi accepta fără nici o îndoială rata de întârziere a lui Iparh/Ptolemeu, şi anume cea de 1 zi la 300 de ani (Matei Vlastare Despre Sfintele Paşti)

Acest lucru trebuie reţinut deoarece va avea o mare importanţă în dezbaterile ce au urmat în legătură cu consecinţele acestei întârzieri în cazul celui de-al doilea luminător, luna, care are un proces asemănător de întârziere (decalare) numit proemptoza lunii, datorat aceloraşi consecinţe ale mişcărilor cereşti diferite ale sistemului stele (zodii) – soare – lună, pământul rămânând permanent cadru fix inerţial, în mod real, şi nu numai ca şi cadru relativ de referinţă, cum susţine ştiinţa contemporană relativistă:
„Drept aceea autorul nostru apără pe acei Părinţi pe care îi ţine de dătătorii hotărârii a 4-a, împotriva socotinţei ce ar putea să se nască, că ei fără de a cunoaşte ştiinţa astronomiei ar fi stabilit astfel o hotărâre şi de aceea hotărârea lor acuma nu s-ar putea respecta în toate cazurile. Nu în ignoranţa lor trebuie - zice el - a se căuta cauza pentru aceasta, ci în cursul lunii. Luna îşi împlineşte cele 235 de lunaţiuni ale sale mai devreme decât se împlinesc cei 19 ani ai eneachedecaetiridei... Prin urmare dacă la începutul unei perioade de 304 ani Paştele legii cele din 15 nisan a fost la 2 aprilie, la începutul perioadei a doua ele nu vor fi la 2 aprilie, ci cu 1 zi mai devreme, adică la 1 aprilie, şi la începutul perioadei a treia cu 2 zile mai devreme, adică la 31 martie, şi spre a ajunge la data de 2 aprilie va trebui de adăugat la data Paştelor legii după 304 ani 1 zi, iar după 608 ani 2 zile ş.a.m.d. Părinţii cei ce au dat hotărârea a 4-a ca unii ce erau versaţi în ştiinţa astronomiei au ştiut foarte bine că în urma proemptozei după decurgerea de 608 ani va trebui să se facă adaosul celor două zile şi că în urma acestui adaos va trebui să se amâne uneori duminica Paştelor cu o săptămână mai în urmă. Dar ei au admis tacit aceasta abatere dela regula lor, pentru că au socotit-o nu numai de nepericuloasă evlaviei, ci încă de foarte folositoare, deoarece în urma adaosului celor 2 zile hotărârea cea mai principală în privinţa timpului prăznuirii Paştelor, care este de a nu prăznui duminica pascală împreună cu iudeii, se poate respecta cu atât mai bine, fiind că şi în cazul cel mai rău încă tot sunt cel puţin trei zile ce despart Paştele noastre de Paştele iudaice cele din 14 nisan, pe când în acel timp când stabiliră Pă­rinţii hotărârea a 4-a, intervalul cel mai scurt dintre Paştele noastre şi cele ale iudeilor nu valora mai un mult decât 1 zi. Acum (în secolul al XIV-lea) adică, datele lunare ale Paştelor legii din tabla noastră pascală reprezintă luna în vârstă de 17 zile. Deci dacă ar cădea astfel o dată într-o sâmbătă, noi prăznuim Paştele în duminica următoare, fiind acum luna de 18 zile. Iudeii însă prăznuiesc paştele lor la luna plină cea de 14 zile. Deci între ziua a 14-a şi între cea a 18-a a lunii este un interval de trei zile. În timpul Părinţilor amintiţi (adică în jumătatea 1-a a secolului al VIII-lea) datele paştelor legii din tabel reprezentau luna de 15 zile şi pentru că iudeii prăznuiesc paştele lor la lună de 14 zile, dacă vreuna din acele date cădea într-o sâmbătă creş­tinii prăznuiau Paştele în duminica nemijlocit următoare la lună de 16 zile şi Paştele creştine erau despărţite de cele iudaice numai printr-un interval de 1 zi.

Este vădit că prin adaosul celor două zile ce se face în urma proemptozei s-a prelungit intervalul cel mai scurt dintre Paştele noastre şi cele iudaice dela 1 la 3 zile şi prin aceasta se satisface mai mult cererii canonice de a nu prăznui Paştele odată cu iudeii. Din aceeaşi cauză a urmat şi cealaltă hotărâre a Părinţilor de a prăznui Paştele în zi de duminică, astfel că dacă iudeii ar prăznui paştele lor într-una din celelalte zile săptămânale, serbând noi Paştele noastre în duminica următoare ele nu coincid cu ale lor, iar în caz că paştele lor ar cădea într-o duminică, noi urmând hotărârii Părinţilor prăznuim Paştele noastre nu în acea duminică, ci în a doua, şi prin urmare nici în acest caz nu coincid ale noastre cu ale lor. În tot cazul ei au socotit că poate să fie numai spre binele creştinilor dacă un interval lung desparte Sărbătoarea acestora de «nesărbătoarea» iudeilor.” (prelucrare după prof. C. Popovici)

Deci, odată lămurite ambele fenomene de „întârziere” se subliniază clar că şi Părinţii de la Niceea, şi cei care au urmat au fost pe deplin conştienţi de aceste întârzieri şi le-au avut în vedere că se vor întâmpla pe viitor, şi cu ce rată (300 de ani echinocţiul, 304 de ani luna plină). Matei Vlastare a remarcat şi el la rândul lui decalajul ce se mărea treptat, dar a emis o părere ce s-a dovedit normativă în practica pascaliei Bisericii Ortodoxe de atunci şi până în 1924, deci timp de 600 de ani, şi anume:
„Dar pentru aceasta nu se cuvine a preface tabelul Părinţilor, căci nici nu este cu putinţă a se compune altul care să arate tuturora astfel de evident hotărârile pascale amintite, ci dacă şi am voi, ca unii, să-l modificăm, reducându-l cu două zile, începând adică dela anul 6841, atunci pe lângă că-i imposibil a îndupleca pe mai marii din toată lumea ce chivernisesc aface­rile creştinilor să înveţe una alta, lăsându-se de aceea, tot va mai urma încă, şi iarăşi după 304 ani, şi iarăşi după atâţia, şi tot una astfel, aceeaşi eroare şi va fi necesar a modifica pe acest (tabel) adeseori, astfel că-i mai bine a nu-l înnoi, căci astfel o în­noire nu numai că nu va putea să nu cadă iarăşi în aceeaşi eroare, ci se va face şi mijlocitoare de turburări nu neînsemnate în Biserică.” (Matei Vlastare Despre Sfintele Paşte)

Reţinem ideea fundamentală a păstrării tabelei patristice, cu toată întârzierea ei semnalată.
O altă observaţie importantă legată de opera lui Matei Vlastare: elaborarea unor calcule şi tabele precise legate de stabilirea paştelui legii vechi. De ce este acest lucru important? Din următoarele motive:
- Paştele creştine sunt legate în calculul lor de echinocţiu de primăvară, luna plină pascală, 14 nisan şi de paştele legii. Hotărârea pascală pe care s-a pus accentul canonic cel mai mare, aşa cum am văzut, a fost cea legată de interzicerea hotărâtă a prăznuirii Paştelor creştine odată, şi cu atât mai mult înaintea paştelor iudaice. Vom vedea că aceasta este abaterea cea mai gravă de care se face vinovat calendarul gregorian, şi odată cu el aşa-numitul „calendar iulian îndreptat”.
- Întrucât s-a observat pe bună dreptate că iudeii nu mai erau capabili să calculeze corect echinocţiul şi luna plină pascală, iar mai târziu au procedat la tot felul de modificări (15 nisan în loc de 14, etc.) s-a tras de către reformatori concluzia pripită şi falsă, potrivit căreia noi ortodocşii nu mai suntem legaţi de datarea evreiască, şi nu mai contează acum când cad Paştele creştine relativ la cele iudaice. În loc de aceasta, Matei Vlastare indică două tabele (reproduse în lucrarea noastră), al său personal, şi al Părinţilor (din sec. al VIII-lea) care calculează exact acest lucru: paştele legii. Mai mult, Matei Vlastare indică următorul fapt important: întârzierea de care am vorbit nu numai că nu este vătămătoare, ci chiar dimpotrivă, cauzează o îndepărtare continuă de paştele legii, ce are efecte benefice atât pentru evlavie, cât şi canonice şi tipiconale. S-a dat pentru aceasta chiar şi o tâlcuire duhovnicească: cu timpul depărtarea cronologică a Paştelor creştine de cele iudaice semnalează şi depărtarea continuă şi duhovnicească între ele.
În afară de Matei Vlastare şi ceilalţi autori menţionaţi au mai existat desigur multe alte lucrări pascalogice.