Evoluţia nu le-ar fi trecut niciodată prin gând unor oameni care cred în Dumnezeul la care se închină creştinii ortodocşi

Ieromonah Serafim Rose
forum hexaimeron
Evoluţia, un proces nesupravegheat, impersonal, imprevizibil şi natural de descendenţă temporală cu modificări genetice, influenţat de selecţia naturală, întâmplare, împrejurări istorice şi schimbări de mediu, este o supoziţie filosofică
Hexaimeron Cosmologie Calendar Astronomie Intrebari Frecvente
|
Introducere Cosmologie
|
|
|
|
|
En    
 
COSMOSUL ŞI VIAŢA ÎN ÎNVĂŢĂTURA SCRIPTURII ŞI A SFINŢILOR PĂRINŢI
(Pr. Dan Bădulescu)
 

Despre un om rătăcit, aflat în înşelare şi cele de acest fel, se spune că „nu ştie pe ce lume este”. Ceilalţi „cu scaun la cap”, „normali”, „sănătoşi”, „înţelepţi”, „zdraveni”, ar şti acest lucru. Să ne punem întrebarea fiecare întru sinea sa: dar eu chiar ştiu pe ce lume sunt? Nu cumva mi se pare doar că ştiu? „Că nu este om să nu greşească”, errare humanum est.

Bunul Dumnezeu în preştiinţa şi dragostea Sa, a prevăzut toate acestea şi ne-a dat toate învăţăturile cele de trebuinţă şi folos, prin prooroci şi Scriptura Vechiului Legământ. Şi pentru că Dumnezeul nostru este Dumnezeul rânduielii şi armoniei, El a pus ordine şi în descoperirea făcută nouă prin Prooroci, şi anume, de la însuşi începutul ei: facerea lumii. Aşadar, omul află pe ce lume este, de la Dumnezeu, prin revelaţia Duhului Sfânt Care a grăit prin Prooroci. Facerea lumii, cosmogonia, alcătuirea şi ordinea ei - cosmologia -, urmate de biologie şi antropologie se descoperă omului de către Dumnezeu în Cartea Facerii, primul capitol. Învăţătura revelată este dumnezeiască şi prin urmare cele din ea sunt pentru credinciosul creştin ortodox dogme necesare mântuirii sufletului (Sfântul Ioan Gură de Aur Omilii la Facere).

Noţiunea de dogmă a fost cel mai adesea deformată prin înţelegerea ei într-un sens unic, acela de adevăr veşnic şi de neschimbat propovăduit de Biserică în cadrul unor Sinoade locale sau ecumenice. Desigur că aşa şi este, dar în sens mai larg şi tot atât de adevărat, prin dumnezeieştile dogme se înţeleg toate cele descoperite de Dumnezeu şi care trebuie crezute şi mărturisite ca şi cele formulate la amintitele Sinoade.

Şi dacă aşa stau lucrurile, învăţăturile dogmatice privitoare la Facerea lumii trebuie a fi puse la baza învăţăturii catehetice, lucru pe care l-a făcut Biserica de la bun început prin catehezele baptismale, mai ales cele făcute în timpul Postului Mare. Cele mai cunoscute ce ni s-au transmis au fost Omiliile la Cartea Facerii ale Sfinţilor Vasile cel Mare şi Ioan Gură de Aur. Aceste descoperiri, învăţături, dogme, sunt singurele adevărate şi negreşelnice, veşnice, neschimbătoare, orto-doxe, grâu duhovnicesc hrănitor, fiind insuflate de Duhul Sfânt şi primite prin consensus ecclesiae şi consensus Patrum (Sfântul Teofilact al Bulgariei).

Este de datoria Bisericii a face în sensul bun exact ceea ce se numeşte „a spăla creierele” - nu în sensul peiorativ şi negativ dat acestei acţiuni (se pare că expresia cu pricina s-ar trage din conflictele americano-asiatice, fiind unul din procedeele pe care comuniştii chinezi le aplicau asupra prizonierilor americani), ci, exact în sensul de curăţire, despătimire, căci blidul trebuie mai întâi curăţit pre dinăuntru şi nu cum făceau fariseii.
Acestea de mai sus privesc pe toţi în egală măsură, chiar şi pe cei ce vor lua mai târziu calea bisericii, în sensul intrării în monahism sau cler.

Cele ce urmează cu privire la cosmologie şi alcătuirea lumii, mişcările astrelor, etc. sunt tot dogme revelate de Duhul Sfânt în Scriptură şi tâlcuite de Sfinţii Părinţi. Dar nu toţi suntem conştienţi de faptul că, trăirea după legea harului, după Evanghelie presupune cunoaşterea şi mărturisirea revelaţiei făcută de Dumnezeu lui Moise şi celorlalţi prooroci în Vechiul Testament. În ceea ce priveşte începutul, acel Alfa al revelaţiei, Cartea Facerii, cele descrise de Moise nu sunt nicidecum depăşite în vreun fel, fie de către legea harului (creştinism) şi cu atât mai puţin de către ştiinţa acestui veac, izvorâtă din minţile unora care s-au îndepărtat de adevărata Biserică. Că aşa stau lucrurile, au mărturisit în repetate rânduri Însuşi Domnul, Scriptura şi Sfinţii Părinţi.

În perioada contemporană Sfântul Ioan Maximovici ne spune: „Taina Facerii lumii este taina Sfintei Treimi.” Aceste omilii şi cateheze legate de Facerea lumii şi a omului se făceau în vechime în timpul Postului Mare. La 2000 de ani de la Naşterea Mântuitorului şi la aproape tot atâţia de la întemeierea Bisericii cu toţi Sfinţii Părinţi şi teologi, nici nu s-ar mai putea pune problema unor noi descoperiri sau tâlcuiri nemaiauzite. Dacă despre Sfântul Ioan Damaschin (sec. VIII) se spunea că nu a fost un creator de teologie ci un sintetizator (lucru discutabil de altfel), cu atât mai mult în sec. XXI nu ne rămâne decât să punem cap la cap diferitele omilii patristice la Cartea Facerii şi să recuperăm cosmologia scripturistică şi patristică, adică cea bisericească. Ne vom orienta aşadar după modelele patristice, aducându-le la lumină.

Socotim că, în linii mari orice problemaă majoră şi esenţială, existenţială se abordează pe următoarele nivele (le înfăţişem oarecum „scolastic” spre uşurinţa înţelegerii):
- Teologic (aici intră şi religios, duhovnicesc, spiritual);
- filosofic (aici intră şi metafizic, teleologic, cultural, moral, ideologic, artistic, psihologic);
- politic (aici intră şi juridic, economic, strategic/militar, sociologic, comunicare);
- ştiinţific (aici intră şi tehnologic)

Dacă acceptăm această clasificare, vedem că aceste paliere se diting dar au desigur o legătură mai mică sau mare între ele. Acum, venind la tema noastră cosmologia, vom observa că şi ea se încadrează în modelul respectiv, desigur că în proporţii mult diferite. Astfel ea pare a fi foarte importantă din punct de vedere teologic, filosofic şi ştiinţific, mai puţin în celelalte, dar ne lipsind nici de acolo. Din parte-ne, socotim că cel teologic este cel mai presus nivel, acolo se întâlneşte Dumnezeu cu omul, revelaţia cu cercetarea, este domeniul unde poate fi aflat adevărul veşnic şi neschimbat. Toate celelalte rămân în sfera omenească cea atât de schimbătoare şi supusă oricând greşelii.

Iarăşi, ne amintim de noţiunile de adevăr şi putere. Aici înţelegem prin „adevăr” pe cel revelat şi infailibil de sorginte divină. „Puterea” desemnează aici autoritatea lumească omenească (regăsită cu precădere la palierul 3). Se poate lesne observa că cele 2 sunt pe pământ distincte şi una nu o implică neapărat pe cealaltă. Putem vedea că în multe momente ele au stat chiar împotrivă, „puterea” impune „adevărul” ei momentan de care este interesată prin toate mijloacele ce îi stau la îndemână. „Adevărul” suferă înfrângeri temporare, este persecutat şi înăbuşit, dar nu piere şi la momentele potrivite iese la iveală ca păpădia ce străpunge asfaltul.

Nici nu mai era nevoie să subliniem că această lucrare nu este o lucrare ştiinţifică, ci una teologică. Fără să desconsiderăm importanţa palierelor „omeneşti” menţionate, vom lua ca model modul de abordare al Părinţilor, şi să respectăm dozările lor: cât mai multă teologie şi câte ceva filosofic şi ştiinţific, în măsura în care ar fi necesar. Vom folosi deci ştiinţa bisericească, şi nu cea omenească. Aceasta din urmă se străduieşte să descopere, să demonstreze şi să dovedească, prin ipoteze şi teorii; în creştinism este revelaţie, mărturisire şi propovăduire. Noi încercăm cu slabe puteri şi neputinţe dar ajutaţi de Atotputernicul, dorim să ne găsim întru adevăr. Nu avem cum să purtăm nici vreun dialog sau vreo polemică către savanţii profani.

Sfânta Scriptură este cuvântul lui Dumnezeu insuflat proorocilor şi în noul Testament Sfinţilor Apostoli.
Ca atare este teologie, şi se poate numi „ştiinţa ştiinţelor”. De aici cel doritor cu adevărat de cunoaştere poate culege învăţături (informaţii) legate şi de astronomie, istorie, geologie, geografie, botanică, zoologie, antropologie etc., cunoştinţe ce au garanţia Duhului Sfânt. Ele au exact atâtea detalii şi descrieri câte sunt omului de folos, restul fiind simple iscodiri ale minţii omeneşti căzute în păcatul originar, în plăcerea satisfacerii curiozităţii, cunoaşterii insaţiabile.

Pentru a purcede la orice studiu trebuie pornit cu începutul, temelia - fundamentul. Acest lucru se aplică întocmai teologiei a cărei bază de plecare a fost este şi rămâne în veac prima carte: Facerea. După cum se va vedea, am insistat îndeosebi asupra aspectelor legate de cosmologie, trecând succint peste pasajele, să le spunem aşa, de biologie, antropologie, geografie, etc. Acestea sunt deja mult mai amplu tratate în alte lucrări şi ca atare mult mai cunoscute (Vezi de pildă Ierom. Serafim Rose Cartea Facerii şi omul începuturilor). Desigur că, orice cititor va putea constata ce probleme majore de credinţă, sufleteşti şi intelectuale îi vor apare în urma lecturii acestor texte: totala incompatibilitate a învăţăturii scripturistice şi patristice cu „ştiinţele” respective contemporane cu care este hrănit din pruncie. Deci, pentru a duce la bun sfârşit şi cu roade duhovniceşti acest studiu, este de neapărată trebuinţă acea lucrare de ştergere a preconcepţiilor pentru a primi cu un cuget curat cele ale Scripturii şi Părinţilor. Este cu adevărat un lucru nu tocmai uşor, dar fără de care nu vor urma acele roade folositoare...

Scopul creării universului: Viaţa

Versetele din cartea Facerii, capitolul I 1-8; 15-21 ne scot în evidenţă scopul creaţiei universului: pământul, luminătorii, stelele, planetele, având drept centru pământul.

De ce tocmai el? Deoarece în centrul lumii trebuie să există viaţa, lucru neglijat de către astronomie. Dumnezeu a creat din iubire întreg universul ca un habitat al pământului, singurul corp locuit, am putea zice vieţuit. Acolo a fost creată cununa universului, omul, după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Acolo S-a întrupat, S-a născut, S-a botezat, a fost răstignit, a înviat, şi S-a înălţat la cer Dumnezeu Fiul şi Cuvântul. Acolo va veni cu slavă să judece viii şi morţii, făcând un „cer nou şi un pământ nou”. Mărturisim în Crezul nostru că Duhul Sfânt a grăit prin Prooroci, cum ar fi prin Moise. Dar, nu numai prin ei, ci şi prin Evanghelişti, Apostoli şi Părinţi. Şi toţi aceştia au avut şi darul proorociei. A sosit clipa reaşezării lucrurilor pe făgaşul lor sfânt şi adevărat, indiferent de ce va zice „lumea”. Importanţa studiului şi cunoaşterii cărţii Facerii este trecută în zilele noastre cu vederea, sau şi mai rău, se prezintă tâlcuiri distorsionate şi eretice, din cauza căutării armonizării referatului scripturistic cu ştiinţele contemporane cu care este în totală coliziune.

Pentru pasaje scripturistice legate de imobilitatea Pământului accesaţi Consensul Sfinţilor Părinţi şi Scriitori bisericeşti asupra geocentrismului