Între cele două mari traduceri românești de text biblic efectuate în secolul al XVII-lea, Noul Testament de la Bălgrad (1648) și Biblia de la București (1688), există o strânsă relație genetică. Primul dintre acestea este construit ca traducere, în principal, pe baza Vulgatei, probabil cu aportul și al unei ediții a Septuagintei și, foarte probabil, cu cel al unei ediții protestante. Construcția acestei traduceri arată că la bază se afla concepția care are în vedere cititorul, căruia încearcă să-i ofere un text inteligibil, o călăuză edificatoare.
Autorii traducerii își orientează întregul travaliu exclusiv în funcție de acest scop, dar privindu-l nuanțat, în funcție de toate aspectele pe care acesta le solicită. Subordonat scopului principal este un altul, acela ca textul să ajungă realmente a se răspândi - prin lectură directă sau mediată - la românii din toate categoriile sociale. Faptul acesta, însă, putea deveni realitate doar dacă traducerea ajungea să fie acceptată de către vlădici și preoți și de către lectori și auditoriu. Deși avea precedente numeroase în spațiul românesc, actul în sine al traducerii textului sacru era încă privit cu destulă circumspecție.
Faptul acesta era amplificat de conștiința că textul provenea dintr-o zonă de influență protestantă (în epocă, Varlaam și Dosoftei încă se războiau cu relativ noua erezie și cu concepțiile promovate de aceasta). De aceea, alături de încercarea obținerii unui compromis rezonabil între cerința literalității textului și inteligibilitatea sa pentru cititorul/ascultătorul român, autorii NTB vor transmite cititorului iscoditor felurite semnale care să îl asigure de caracterul ortodox al textului obținut (deja, cu nici 70 de ani înainte, autorii Paliei de la Orăștie făcuseră același lucru).
Acesta este încă un motiv pentru care, dincolo de aserțiunile neconforme întocmai cu realitatea, care apar în Prefață (iarăși, precum în cazul Paliei de la Orăștie), textul se încarcă, de pildă, cu glose prin care se reafirmă - în modalități explicite sau subtile, dar persuasive - proveniența sa din textul grecesc și slavonesc, sau se utilizează - în puncte ale textului dotate cu o mai mare vizibilitate - termeni de origine slavă, unii dintre ei rari sau neutilizați, chiar în spațiul românesc de influență slavă.
NTB, așadar, este o traducere care încearcă să vehiculeze către cititor un conținut și care încearcă să se pună la dispoziția cititorului, fără ca eventualele explicații sau interpretări de ordin teologic să mai necesite precedența unor explicații de ordin lingvistic. Totodată, pentru ca textul să poată străbate acele vremi către cititor, el este prevăzut cu o serie de elemente de natură să-i asigure un parcurs fără opreliști și, desigur, audiența lipsită de reticențe.
Cel de-al doilea text, Biblia de la București, este o prelucrare, destul de fidelă, a textului ardelenesc.
Spre deosebire de acesta, însă, textul muntenesc urmărește să obțină, mai cu seamă, adecvarea la textul grecesc. Această traducere nu se mai centrează pe cititor, ci pe textul sacru și pe limba sa. După ce NTB încercase a oferi cititorului un conținut în termeni familiari și accesibili, BB încearcă să ofere culturii române un text elaborat pe baza unui model de prestigiu, cel grecesc. De aceea, revizorii BB se vor servi de NTB, însă vor fi concentrați pe adecvarea la textul grecesc.
Diferențele dintre cele două traduceri vor fi numeroase, dar în puncte care, în fapt, indică relația strânsă dintre ele. Astfel, diferențele apar:
- a) acolo unde Vulgata se deosebește de Septuaginta
- b) acolo unde NTB se eliberează de textul biblic și se apleacă asupra nevoilor cititorului
- c) acolo unde NTB urmează sugestiile altei surse decât Vulgata sau Septuaginta
- d) acolo unde, în vreuna din cele două traduceri, nu este înțeles textul
- e) acolo unde, în vreuna din cele două traduceri, traducătorii încearcă soluții care au a demonstra ceva sau a urma o anumită cale - fără ca între scopurile lor și textele de tradus să existe conformitate.
... Deși aceste aserțiuni decurg în mod organic din studiul paralel al celor două texte, fiind susținute de fiecare carte și cap al Noului Testament, în cele ce urmează vom încerca să observăm, doar cu ajutorul Epistolei lui Iacob, unele elemente din care decurg concluziile mai sus enunțate.
2. Epistola lui Iacob este una dintre cele mai importante scrieri religioase de acest fel și, cu siguranță, cea mai frumoasă și mai densă dintre epistolele catolice, multe dintre elementele sale fiind intrate în conștiința comună.
2.1. Scrisă într-o greacă destul de curată și de frumoasă - chiar dacă bogată în ebraisme - Epistola lui Iacob pare a fi fost adresată evreilor convertiți la creștinism, dar este și pentru urechile celorlalți ...
2.2. Structural, Epistola nu prezintă o prea mare simetrie, diferitele părți componente nefiind în relații de echilibru. Lucrul este de înțeles dacă avem în vedere densitatea extrem de ridicată a ideilor conținute. De altfel, având a combate sau a rezolva probleme concrete și stringente, scrierile de acest tip abordează diferitele chestiuni într-o ordine care nu este neapărat cea logică din punctul nostru de vedere, dar care se află în coerență cu nevoile ce au generat acea scriere.
... 3.1. O primă clasă de situații arată modalitățile prin care autorii BB încercau sa revină la textul grecesc: din considerente ce țin de fidelitatea traducerii, din cauze care se referă la impunerea în cultura română a unui model de prestigiu, sau întrucât voiau să afirme aderența la modelul grecesc, față de orientarea NTB spre nevoile cititorului.
Extras din "Particularități ale traducerii în Biblia de la București și în Noul Testament de la Bălgrad. Cu ilustrări din Epistola lui Iacov" de Alexandru GAFTON. Documentul poate fi descarcat
aiciEdiția jubiliară din 1988La 300 de ani de la apariție,
Biblia de la București (1688) sau Biblia lui Șerban Cantacuzino a fost retipărită în facsimil și transcriere la Tipografia Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române într-o ediție jubiliară. Inițiativa a aparținut patriarhului Iustin Moisescu (1977-1986) și a fost desăvârșită de patriarhul Teoctist (1986-2007). Comisia de specialiști căreia i s-a încredințat această lucrare a fost coordonată de acad. Ioan C. Chițimia († 1989). Ediția jubiliară a Bibliei de la București a fost lansată la București, Geneva, Viena și Tesalonic.
Mai există în țară doar câteva exemplare din Biblia lui Șerban Cantacuzino. Unul dintre exemplare se află în acest moment la Arhivele Naționale din Brăila.
În anii '50 ea a fost „epurată” și urma să fie distrusă pentru totdeauna de către comuniști. 
