Autor Subiect: Despre ritualul inmormantarii si pomenirile pentru morti  (Citit de 10638 ori)

Offline neica_nimeni

  • Senior Member
  • ****
  • Mesaje postate: 118
  • Religie: Ortodox
Despre ritualul inmormantarii si pomenirile pentru morti
« : Ianuarie 07, 2013, 06:08:11 p.m. »
HOTARARI ALE SFANTULUI SINOD AL BISERICII ORTODOXE ROMANE

Hotararea luata in sedinta din 15 iunie 1928, privind incinerarea

Preotii sa previna din vreme pe enoriasi, atragandu-le atentia ca, in cazul cand cineva dintre ei ar voi sa se incinereze, Biserica la va refuza orice asistenta religioasa; Inainte de oficierea slujbei de prohodire a unui mort, preotul respectiv sa aiba grija sa se informeze pe langa familia mortului, la care cimitir se va inmormanta cel decedat; Celor ce totusi au fost incinerati sau se vor incinera sa li se refuze orice serviciu religios, atat la moarte, cat si dupa moarte.

Hotararea nr. 506, din 1949, privind inmormantarea sinucigasilor (B.O.R., nr. 7-10, 1949, p. 177-178)

Slujba inmormantarii sinucigasilor ... sa fie facuta numai de catre un singur preot si nu in locasul sfintei biserici, ci pe marginea gropii, iar preotul sa poarte numai epitrahilul, savarsind slujba dupa ritual redus. Sa nu se traga clopotele si sa nu se tina cuvantari.

ALTE RANDUIELI SI POVATUIRI

Pentru cei ce au raposat fara lumanare (adica nu li s-a putut aprinde si pune in mana o lumanare cand si-au dat sufletul), in preziua Sfintelor Pasti se da la altar o lumanare mare (numita faclie), adesea impodobita cu o panza alba ori un prosop, pe care preotul o aprinde de la Pasti pana la Inaltare, la ceremoniile din sfantul locas. Unii crestini practica aceasta randuiala in fiecare an, pana la pomenirea de sapte ani.

Lumanarile folosite la slujbele de inmormantare si de pomenire a mortilor sunt o jertfa si, ca orice ofranda adusa lui Dumnezeu, trebuie sa fie curata. De aceea, crestinii trebuie sa evite procurarea si folosirea lumanarilor din comertul de stat ori de la persoane particulare, intrucat in majoritatea covarsitoare a cazurilor fabricarea lor se face fara a respecta procesul tehnologic conservat de Biserica, folosindu-se deseuri petrolifere si diversi inlocuitori care prin ardere provoaca fum inecacios  si toxic. In acelasi timp, multi din cei ce fabrica in clandestinitate lumanarile sunt necredinciosi si lucreaza in conditii de neglijenta si insalubritate. De aceea, amintind si faptul ca fabricarea lumanarilor de cult este monopol bisericesc, credinciosii au indatorirea sa foloseasca numai lumanari de la pangarele parohiale, intrucat sunt produse la atelierele specializate ale Episcopiei, de oameni cu frica lui Dumnezeu si in conditii care le confera calitatea de dar potrivit pentru jertfa.

Pentru pruncii morti pana la varsta de sapte ani, pentru diaconi si preoti de mir, precum si pentru arhierei si calugari, slujba inmormantarii este diferita. Pentru toti decedatii care se inmormanteaza in Saptamana Luminata (intre Sf. Pasti si Duminica Tomii), slujba inmormantarii se face dupa o randuiala speciala.
   
Celor care urmeaza a fi incinerati (adica li se ard trupurile in crematoriu) nu li se savarsesc nici slujba inmormantarii si nici slujbele de la soroacele de pomenire a celor morti, randuite de Biserica. (Vezi Hotararea Sf. Sinod din anul 1928, de mai sus).

Celor care s-au sinucis cu buna stiinta si in integritatea facultatilor mintale nu li se savarseste nici o slujba si sunt ingropati la marginea cimitirului, intr-un loc anume destinat. Pentru sinucigasii iesiti din minti se savarseste slujba inmormantarii pe marginea gropii, dupa un ritual redus. Nu se trage clopotul si nu se tin cuvantari. (Vezi hotararea Sf. Sinod nr.506/1949 de mai sus).
   
Crucea de la mormant care se "ridica", de regula, dupa pomenirea la 40 de zile ori de la un an de la moarte, inlocuind pe cea de lemn, se sfinteste la cimitir de catre preot, printr-o slujba speciala. Pentru aceasta se vor pregati la mormant un vas cu apa curata, busuioc, lumanari, tamaie, o coliva si putin vin. Unii credinciosi acopera crucea cu o panza alba, inainte de a se stropi de catre preot cu agheasma, panza aceea fiind data apoi de pomana. Obiceiul este profan si se practica la dezvelirea unor monumente, sculpturi ori placi comemorative. Asadar, prezenta panzei nu este absolut necesara.
   
Mormintele trebuie ingrijite de rudele decedatului in permanenta (nu numai la anumite zile de pomenire a mortilor). In legatura cu aceasta, sa luam aminte ca unii crestini se silesc a face din morminte adevarate case ori palate luxoase. Se cheltuiesc bani multi pentru marmura, pentru feronerie si grilaje de lux, dar se uita milostenia care trebuie sa fie grija de capatai pentru cei ce gem sub greutatea lespezilor lustruite, sub povara lanturilor nichelate, incorsetati in adevarate cutii de beton si mozaic. De multe ori, langa aceste morminte se aliniaza altele pline de balarii si de negrija noastra. Crestineste este ca si mormintele vecine, chiar daca nu apartin familiei, sa ne preocupe curatindu-le de buruieni, fiindca responsabilii lor directi au uitat de cei morti sau le neglijeaza cu vinovatie.
   
Timp de 40 de zile, dupa traditie, arde la piciorul crucii candela si mormantul se tamaiaza (de una din rude ori de la o persoana desemnata in acest scop). Pararea ca rudele apropiate nu au voie sa mearga la mormant sau sa tamaieze groapa pana la pomenirea de 40 de zile este incorecta si trebuie parasita.
   
La pomenirea de 7 ani nu se dezgroapa osemintele, dupa cum se practica pe alocuri, ci se face doar slujba parastasului. Odihna celor raposati nu trebuie deranjata cu atat mai mult, cu cat preotul, la inmormantare, a insemnat groapa zicand: "Se pecetluieste mormantul acesta pana la A Doua Venire a Domnului".
   
Pentru alte datini, obiceiuri, traditii si practici locale (in masura in care Biserica le accepta) trebuie sa se ia legatura cu preotul de enorie, asa cum am mai spus. Suntem datori insa, ca niste buni crestini, sa facem precum ne-a invatat Biserica noastra Ortodoxa, indepartand obiceiurile si datinile omenesti si indeplinind, pentru folos sufletesc, povatuirile ei.

extras din INMORMANTAREA SI POMENIRILE PENTRU MORTI tiparita din initiativa si cu binecuvantarea P.S. Dr. CASIAN CRACIUN, EPISCOPUL DUNARII DE JOS, Editura EPISCOPIEI DUNARII DE JOS, GALATI, 2002

Offline neica_nimeni

  • Senior Member
  • ****
  • Mesaje postate: 118
  • Religie: Ortodox
Incinerarea lui Sergiu Nicolaescu
« Raspuns #1 : Ianuarie 07, 2013, 06:41:10 p.m. »
Zilele acestea, cu ocazia regretabilei disparitii a marelui regizor Sergiu Nicolaescu (care a dorit sa fie incinerat) pe majoriatea canalele media (TV, presa) au fost atacuri repetate la adresa BOR si a crestinilor ortodocsi. Au fost lansate acuzatii de catre unii atei, neocatolici, protestanti sau materialisti impotriva crestinilor ortodocsi care doresc sa respecte traditia ortodoxa referitoare la ritualul inmormantarii, acestia fiind catalogati ca inapoiati, necivilizati, primitivi, etc.

Faptul ca neocatolicii, neoprotestantii, sectantii, budistii, bahaistii, si alte culte doresc sa fie incinerati si pastrati in scrumiera, este optiunea lor si trebuie respectata, problema apare atunci cand acestia doresc sa impuna crestinilor ortodocsi aceasta varianta de inmormantare, sustinand ca ea reprezinta o practica obisnuita in lumea civilizata.

Confuzia intentionata a celor care prezentau ca admisibil ritualul incinerarii in lumea "crestin-ortodoxa" este aceea ca-i punea pe acelasi plan pe neocatolici, protestanti sau sectanti cu ortodocsii, de parca nu ar exista deosebiri intre ei, aparent toti rugandu-se la Unul si acelasi Dumnezeu.

Offline neica_nimeni

  • Senior Member
  • ****
  • Mesaje postate: 118
  • Religie: Ortodox
Biserica Ortodoxa Română respectă libertatea individuală
« Raspuns #2 : Ianuarie 07, 2013, 09:29:22 p.m. »
Foarte corect raspunsul BOR, referitor la incinerare:

Biserica respectă libertatea individuală, dar rămâne fidelă propriei sale rânduieli

Pentru a păstra neștirbit renumele regretatului regizor Sergiu Nicolaescu în memoria poporului român, majoritar creștin ortodox, Arhiepiscopia Bucureștilor a făcut în cursul zilei de 3 ianuarie 2013 un apel către familia renumitului artist pentru ca el să fie înmormântat creștinește. În acest sens, Biserica s-a oferit să acopere cheltuielile de înmormântare a regizorului Sergiu Nicolaescu pentru ca mormântul său să devină loc de omagiere pentru numeroșii admiratori care i-au apreciat filmele de excepție realizate de-a lungul unei cariere prodigioase. Cu toate acestea, familia domnului Sergiu Nicolaescu a ales să respecte dorința lui testamentară de a fi incinerat (ars la crematoriu).

Biserica Ortodoxă Română respinge practica necreștină a incinerării, deorece aceasta este contrară credinței ortodoxe bimilenare pe care se întemeiază hotărârile Sfântului Sinod din anii 1928, 1933 și din 5 iulie 2012.

Întrucât Biserica Ortodoxă are numai servicii religioase pentru înmormântare (punere în mormânt), ea nu poate asigura funerariile religioase pentru cei care sunt incinerați.

extras din basilica.ro

Offline PlatonP

  • Full Member
  • ***
  • Mesaje postate: 73
  • Religie: Ortodox
Re: Despre ritualul inmormantarii si pomenirile pentru morti
« Raspuns #3 : Ianuarie 08, 2013, 03:06:54 p.m. »
Ar fi de observat comportarea și atitudinea soției regizorului.
- În primul rând ținuta ostentativă și provocatoare a pardesiului alb: faptul că acela a aparținut defunctului nu are nici o relevanță în aceste momente. Doliul este ceva cu totul clar și tradițional și el are culoarea neagră și nimic mai mult. Deci un prim element de sfidare a tradiției creștine ortodoxe românești.

- Inscripția de pe coroana funerară este cel puțin dubioasă, tradițional s-ar fi scris cu totul altceva, gen: "Nu te voi uita niciodată...", etc. Acel ELF trimite oriunde în altă parte decât la ortodoxie.

- În sfârșit, decizia incinerării ca respectare a dorinței regizorului, care de fapt a fost cea mai scandaloasă și a stârnit reacțiile pe care le-a stârnit. Aici nu se poate cu nici un chip invoca vreo necunoaștere a tradiției și rânduielilor bisericești ortodoxe, ci este vorba limpede de o ignorare vădită și conștientă a lor, atât din partea regizorului, cât și a familiei (soția și sora).

S-au făcut și comentarii cu privire la autenticitatea acestei dorințe, neconsemnate în scris sau în testament. Dar, cei mai apropiați au arătat că decedatul (nu spunem răposatul...) avea aceste gânduri și le-a împărtășit apropiaților, așa că nu e de loc de mirare că aceasta i-ar fi fost dorința și intenția.

Legat de aceasta, pe posturile tv s-a invocat printre altele dreptul persoanei de a dispune liber de trupul său (cum rămâne cu sufletul?) și după moarte, în acest caz urmând ca urmașii/familia să respecte dorințele exprimate oral sau în scris, chiar și atunci când acestea nu le convin. Unul dintre "avocații" care pleda cu angajament în favoarea acestui drept aparține unui cult neo-protestanți, alții sunt catolici sau liber cugetători, etc.

Toți aceștia și-au manifestat cu această ocazie simțămintele față de Hristos și Biserica Sa (cea ortodoxă!), uitând cu voie sau fără voie că zdrobitoarea majoritate a românilor creștini ortodocși sunt ceea ce sunt tocmai datorită... familiei, părinților, bunicilor, nașilor, și nicidecum ca urmare a vreunei decizii personale, cum s-ar face de ex. la baptiști.
Și atunci, în cazul nostru, oare familia - acum cei ce viețuiesc după decesul cuiva - nu are nici un cuvânt de spus? Cine oare se ocupă - iarăși în imensa majoritate a cazurilor - cu înmormântarea, un lucru destul de dificil, atât emoțional cât și ca proceduri (constatare, îmbălsămare, chemarea preotului, cele funerare, slujba la biserică, situația de la cimitir, masa și cele ce se împart, etc.), așa cum știe oricine a trecut prin așa ceva?

Și dacă familia își asumă - cum și marea majoritate o fac - acestea, cum se vor putea ele îndeplini într-un caz ca cel al incineratului care a avut această opțiune? Adică nu se mai poate face slujbă, nici parastase/pomeni, și nici trece la liturghie la morți, ceva cu adevărat tare apăsător.

Iată lucruri peste care s-a trecut cu nonșalanță, invocându-se, ca și în cazul cosmologiei, extratereștrilor, evoluționismului, homosexualității, preoției feminine, avorturilor, eutanasierii, etc., superioritatea și maleabilitatea cu care bisericile din apus, și ele mai civilizate decât a noastră, ar fi tratat acea situație...


Offline neica_nimeni

  • Senior Member
  • ****
  • Mesaje postate: 118
  • Religie: Ortodox
Controverse funerare
« Raspuns #4 : Ianuarie 08, 2013, 04:12:57 p.m. »
Pr. Dr. Dorin Octavian Piciorus:

Am asistat, zilele trecute, la un nou show de prost gust, desfășurat odată cu moartea și incinerarea lui Sergiu Nicolaescu.
Din păcate, pe lângă mass-media avidă de subiect, nici familia celui plecat dintre noi nu a dat dovadă de prea multă eleganță în a-și exprima durerea.

Pentru că, văzându-se încolțită din toate părțile și acuzată de oameni că nu respectă tradiția ortodoxă a înmormântării, a căutat să se justifice prin … a ataca Biserica Ortodoxă, fără să o intereseze deloc obiecțiile pe care aceasta le are împotriva incinerării trupurilor după moarte.

Nu cunosc detaliile evenimentelor și nici nu vreau să le cunosc: nu mă interesează cine și dacă a vărsat două lacrimi sau o mie de lacrimi … Însă privind alaltăieri la televizor, când era disputa în toi, dacă să fie incinerat sau nu,… am auzit-o pe sora regizorului, Iolanda Nicolaescu, la Antena 3, care făcea dovada că nu-i scăpase nicio emisiune …

Cu sau fără tradiție ortodoxă a înmormântării … mă gândesc că doamna, foarte strictă în a respecta dorința celui iubit plecat, ar fi trebuit să aibă în ajun răgazul unor ore de priveghi, rugăciune, reflecție … sau oricum și în orice tradiție ar vrea dânsa să numească astfel de lucruri.

Mai ales când ești foarte îndurerat (dacă ești) că nu i se face slujbă religioasă …
Pe deasupra, de bună voie, doamna a recunoscut singură că nimeni din familie nu a solicitat o slujbă ortodoxă, ci Sârbu de la Pro TV a încercat un demers în acest sens la o parohie, în calitate de prieten apropiat al lui Nicolaescu.

Și cu toate că s-a auzit această declarație, televiziunile (presa, în general) au ținut-o langa mai departe că: familia a solicitat asistență religioasă și Biserica Ortodoxă n-a vrut. Părea mai degrabă că n-au avut niciodată intenția să o solicite, mai înainte de a se face vâlvă: știau dinainte că arderea la crematoriu nu e compatibilă cu slujba ortodoxă.

Că nu e admisă în Biserica Ortodoxă.

Ba chiar mi s-a părut că sora regizorului a preluat ideea din mers, a protestului împotriva Bisericii, după ce fusese deja exprimată de câțiva dătători cu părerea, tot la televizor.
Dar dacă tot au luat această hotărâre, cei din familie, nu au avut nici măcar decența de a suporta cu demnitate consecințele (drepte sau nedrepte), adică nemulțumirea opiniei publice.

Pe care însă au încercat fără bun simț să o canalizeze împotriva Bisericii Ortodoxe.
Cei ce au cerut discreție și să li se respecte decizia, au fost mai degrabă agresivi și au încercat să oblige Biserica să nu-și respecte credința și datina.

Însă familia lui Sergiu Nicolaescu cred că nu s-a așteptat la reacția dură a oamenilor din stradă și nu a știut cum să gestioneze această nesimpatie populară.

Și am mai auzit cârteli și pe la televizor …

Când Papaiani și-a exprimat prin telefon, de la catafalcul regizorului, regretul și dezacordul față de decizia incinerării, au închis repede conversația, deși până atunci îl ținuseră mult timp ca să-l întrebe tot felul de prostii, despre care omul, săracul, habar nu avea.

Dacă ar fi contat pentru familia lui Sergiu Nicolaescu religia și ar fi fost cu adevărat importantă pentru ea rugăciunea Bisericii, atunci se informa mai bine asupra motivelor pentru care nu e permisă incinerarea.

Și nu ar fi invocat o slujbă … care nu există. Pentru că acolo se vorbește despre întoarcerea în pământ, „precum ai poruncit Cel ce m-ai zidit și mi-ai zis: pământ ești și în pământ vei merge [Fac. 3, 19], unde toți pământenii mergem, făcând tânguire de îngropare cântarea: Aliluia”.

Însă ei (sau ele) au mers pe ideea: decât să ne schimbăm noi decizia, mai bine să-și schimbe Biserica dogmele și slujbele!
Pentru că vrea Dana Grecu, sora lui Nicolaescu (dacă chiar dorea), doctorița Monica Pop … și poate și alții.
Că au auzit că la catolici și protestanți e permis …

Însă dacă cineva le cere celor de la Antena 3 să spună aceleași lucruri ca la B1 TV, ca să fie la fel, se conformează?
Adică mii de oameni (zeci și sute de mii au contribuit la conceperea ei) au scris o teologie, după care vin unii care nu o citesc și nu o cunosc, și o punem în discuție pentru că … ei n-au auzit de ea și n-au citit-o niciodată.

Pentru că nu i-a interesat, pentru că le e suficientă spiritualitatea după ureche …
Dar teologia e o știință cel puțin la fel de grea ca și medicina și ca toate științele.

Iar cei care au păreri teologice și chef de contestații de acest fel, să pună mâna să citească și să vină cu opinii fundamentate solid, nu cu lacrimi în colțul ochilor, doar fiindcă li se pare că Dumnezeu ar trebui mințit …

Pentru că așa propunea doamna doctor: să facem slujba ortodoxă înainte de incinerare, când încă nu s-a întâmplat nimic …
Că Dumnezeu, adică, nu știe intenția noastră … Îl fraierim.
Dumneaei așa procedează în oftalmologie? Nu cred …

Dar dacă ar veni un preot să-i dea niște lecții de medicină - pentru că, poate, a văzut că în altă parte se face altfel -, așa cum vine dânsa ca să dea lecții de liturgică … ce reacție ar avea?

Și apropo de probitatea profesională … tot scandalul s-a centrat pe absența slujbei … dar n-a mai investigat nimeni faptul că a murit din cauză că, cel mai probabil, i s-a pus un diagnostic greșit.

Trecem cu vederea …

E adevărat că mai importantă e viața veșnică … dar, dacă e cu adevărat importantă pentru noi, nu e la fel de esențial nu doar să o invoci, ci să și cunoști de ce Biserica a hotărât, de-a lungul a multe secole, într-un fel și nu într-altul?

extras din teologiepentruazi.ro


Offline PlatonP

  • Full Member
  • ***
  • Mesaje postate: 73
  • Religie: Ortodox
Re: Despre ritualul inmormantarii si pomenirile pentru morti
« Raspuns #5 : Ianuarie 09, 2013, 12:19:05 p.m. »
Bine punctat, se vede că părintele a urmărit mai îndeaproape evenimentele...

Offline marian

  • Junior Member
  • **
  • Mesaje postate: 29
  • Religie: Ortodox
Re: Despre ritualul inmormantarii si pomenirile pentru morti
« Raspuns #6 : Ianuarie 25, 2013, 10:37:48 p.m. »
Pe mine m-a incantat pozitia ferma a Patriarhului nostru in aceasta chestiune - replica dansului a fost in duhul "Vorba voastra sa fie DA, DA: NU, NU''; tertul exclus, claritate, eliminarea indoielilor, etc.

Offline neica_nimeni

  • Senior Member
  • ****
  • Mesaje postate: 118
  • Religie: Ortodox
Re: Despre ritualul inmormantarii si pomenirile pentru morti
« Raspuns #7 : Iulie 10, 2013, 02:48:57 p.m. »
"O rog pe legatara mea să mă îngrijească, așa cum a făcut-o și până acum și să mă înmormânteze după datinile creștinești", se arată în testamentul lui Sergiu Nicolaescu.

Biserica Ortodoxă Română ar putea să-i facă slujbă de înmormântare regizorului Sergiu Nicolaescu.

Purtătorul de cuvânt al BOR, Constantin Stoica, spune că dacă testamentul este real, biserica va face slujbă de înhumare, va băga urna într-un mormânt și îi vor pune cruce.