Mesaje Recente

Pagini: [1] 2 3 ... 10
2
Sfânta Traditie ortodoxă / Freudo-marxismul: noua utopie
« Ultimul mesaj de Admin Octombrie 09, 2018, 09:55:14 a.m. »
Articol scris de Andrei Dîrlău, absolvent al Facultății de Limbi Străine și al Facultății de Teologie, ambele de la Universitatea din București, al celei de Relații Economice Internaționale de la Academia de Studii Economice din București și doctorand al Facultății de Teologie Ortodoxă de la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.



Știați că primul regim politic din lume care a dezincriminat homosexualitatea a fost cel bolșevic? Spre deosebire de legile Rusiei țariste, care fuseseră abolite, Codul Penal sovietic din anii 1920 nu conținea nicio referire la homosexualitate, ceea ce a reprezentat prima dezincriminare din istorie a relațiilor intime consensuale între doi adulți de același sex. În guvernul lui Lenin erau promovați homosexuali care își afișau public orientarea sexuală. Și acest lucru demonstrează înrudirea strânsă dintre comunism și revoluția sexuală din zilele noastre.

Prezentăm mai jos volumul, în curs de publicare, Freudo-marxismul: noua utopie, subintitulat Ideologia corectitudinii politice – avatar al marxismului cultural. Este o antologie, formată din texte ale unor autori americani și români, privind fenomenul numit political correctness, abordat ca o formă deghizată sub care comunismul a supraviețuit, s-a impregnat și a proliferat, incognito, în lumea neoliberală de azi: o lume pe care a permeat-o, a infuzat-o, cu care s-a contopit organic, în Statele Unite mai ales, până la punctul în care aproape nu mai poate fi distins de acesta, devenit aproape insesizabil din cauză că s-a „normalizat”.

Deși tezele economice ale marxismului clasic au fost invalidate de eșecul economiilor răsăritene, precum și, în plan teoretic, de economiști precum Alfred Marshall, de școala austriacă etc., iar cele politice – de istoria represiunii sângeroase exercitate de sistemele invariabil totalitare care le-au transpus în practică în secolul XX, totuși comunismul nu pare azi compromis, exercitând încă o inexplicabilă seducție asupra unor intelectuali ce vorbesc de o înviere a lui „a treia zi” [1].

Dar a murit oare comunismul? Oare a eșuat el cu adevărat? Credem că eșecul său a fost doar parțial, căci și-a atins totuși scopuri importante, precum decimarea elitelor și enormele dislocări axiologice și avarii produse tradiției. În realitate, comunismul nu este doar o „modernitate eșuată”, cum pe bună dreptate și bine argumentat îl numește Radu Preda, ci și – paradoxal și în aceeași măsură – o modernitate reușită subversiv, impregnată clandestin, deturnată sub camuflaj în postmodernitate. La un anume nivel, comunismul și-a îndeplinit rolul distructiv, s-a metamorfozat și, prin componenta lui cea mai virulentă, freudo-marxismul, a devenit metastazat în țesutul neoliberal al societății, americane în special, cu care a fuzionat până la a deveni indiscernabil.

„De multe ori când ne uităm spre Vest”, spune dl. Pleșu, „găsim acolo o foarte vie gândire de tip marxist”[2]. Așa este, dar care este explicația? Cum de am ajuns să importăm de acolo marxism, fie și sub o formă reșapată? Cum de s-a infiltrat el în aspecte ale vieții pe care, mai ales societatea românească, obișnuită cu reflexele a 45 ani de comunism, nu o asociază sub nicio formă cu marxismul?

Volumul răspunde pe larg la aceste întrebări. Aici schițăm doar câteva repere istorice și analitice.

Așa cum arată R. Raehn [3], după succesul revoluției din octombrie 1917 au loc revolta Spartakistă din Berlin, înființarea Sovietului din Bavaria și a Republicii comuniste maghiare a lui Bela Kuhn în 1919, în același timp cu invazia Poloniei de către Troțki. Dar Armata Roșie e învinsă pe Vistula în 1920, Spartakiștii, Sovietul bavarez și guvernul lui Bela Kun sunt înlăturate (ultimul chiar de trupele române) și nicăieri revoluționarii marxiști nu sunt susținuți de clasa muncitoare oprimată, sub stindardul marxismului, ceea ce contrazice flagrant teoria economică și politică și profeția lui Marx privind unirea proletarilor. Acest eșec trebuia explicat și impasul – depășit. Soluția găsită de cominterniștii Antonio Gramsci și Georg Lukacs, apoi Wilhelm Reich și membri ai Școlii de la Frankfurt precum Herbert Marcuse, este marxismul cultural sau freudo-marxismul.

Să creăm omul nou și revoluția e garantată!

Din analiza lor, concentrată mai cu seamă pe „suprastructura” culturală a societății decât pe structura economică, reiese că revoluția marxistă nu va triumfa la nivel global, cum prevăzuse Marx, cât timp muncitorii și țăranii vor fi „contaminați” de creștinism, de morala și relațiile de familie tradiționale, trăind într-o societate structurată organic pe principiile eticii creștine, mai importante decât neajunsurile exploatării economice. Pentru ca noua lume marxistă să ia ființă trebuie desființată societatea existentă. Gramsci, arestat de Mussolini, scrie în faimoasele „Caiete din închisoare”: cât timp muncitorii au suflet creștin, nu vor răspunde apelurilor revoluționare. Teoria lui despre hegemonia culturală ca mijloc al dominației de clasă presupune crearea unui om nou comunist înainte ca revoluția să fie posibilă. Lukács (căruia Istorie și conștiință de clasă i-a adus recunoașterea ca „cel mai inteligent teoretician marxist de după Marx”) afirmă și el: „Distrugerea revoluționară a societății e unica soluție (s.n.). O asemenea răsturnare de proporții mondiale a valorilor nu poate avea loc fără anihilarea vechilor valori și crearea unora noi de către revoluționari”. El fixează ca scop prioritar distrugerea fundamentului familial și civilizațional creștin al Occidentului.

Ungaria, 1919: Crearea omului nou prin „terorism cultural” și educație sexuală

Devenit vicecomisar pentru cultură sub regimul bolșevic al lui Bela Kun, în Ungaria anilor 1919, Lukács a lansat ceea ce va fi cunoscut sub numele de „terorism cultural”, inclusiv un program radical de educație sexuală în școlile ungurești. Copiii erau instruiți în teme precum „iubirea liberă”, raporturile sexuale, natura „arhaică” a codurilor familiei burgheze, caracterul demodat al monogamiei și irelevanța religiei ce privează omul de plăceri. Femeile erau instigate la revoltă împotriva normelor sexuale tradiționale. Campania „Terorismului cultural” inițiată de Lukacs a fost precursoarea a ceea ce „corectitudinea politică” va genera mai târziu în școlile americane.

Școala de la Frankfurt s-a născut la Moscova

În 1923 Georg Lukács și Wilhelm Münzerberg [4] au o întâlnire cu marxiștii sovietici la Institutul Marx-Engels din Moscova. La această întâlnire, din ordinul lui Lenin, a participat șeful CEKA, Felix Dzerjinski. Acolo s-a decis de către intelectuali marxiști afiliați Partidului Comunist german înființarea Institutului de Studii Sociale marxiste în cadrul Universității din Frankfurt: viitoarea Școală de la Frankfurt. Primul său director a fost Carl Grünberg, filosof marxist născut la Focșani în 1861. Mai târziu, mergând pe linia lui Lukács, Institutul avea să-l conjuge pe Marx cu Freud, producând Freudo-Marxismul. Determinismul economic a fost înlocuit cu cel cultural.

Aici, termenul „cultură” trebuie înțeles în accepția largă, de civilizație sau societate, a cuvântului german Kultur, așa cum e folosit de Sigmund Freud în Das Unbehagen in der Kultur [5].

Chiar în această lucrare din 1930 Freud își dezvoltă teoria ce va fi preluată de neomarxiști și grefată pe marxism. Freud pretinde că civilizația ar avea o natură represivă în raport cu instinctele primare ale individului – a căror satisfacere, în virtutea principiului plăcerii, ar constitui sursa fericirii și însuși scopul vieții [6]. Prin legi ce pedepsesc crima, violul, adulterul etc., posibilitățile individului de a-și găsi fericirea ar fi, chipurile, grav restrânse, societatea civilizată devenind astfel principala sursă de nefericire a oamenilor. Nefericirea se traduce adesea prin nevroze cauzate de aceste frustrări. Pulsiunea nativă a ego-ului spre agresivitate și moarte e reprimată de societate, generând un super-ego cultural ce ar acționa ca o conștiință socială sau o instanță represivă colectivă.

Revoluția proletară devine revoluție sexuală

La neomarxiști, eliberarea de acest „supra-eu” social represiv devine eliberarea de puterea represivă a statului democrației occidentale și a creștinismului instituționalizat.

Ideea ingenioasă a neo-marxiștilor a constat pur și simplu în înlocuirea represiunii economice din marxismul clasic, respectiv exploatarea clasei muncitoare de către capitaliști, cu represiunea sexuală din teoria freudiană, respectiv reprimarea cetățenilor în societatea de inspirație creștină care le interzice manifestarea liberă a erotismului, frustrându-le satisfacerea sexuală plenară.

Nedreptatea nu mai constă în oprimarea proletariatului de către burghezie în goana după profit, ci în oprimarea tuturor de către o civilizație ce le reprimă libidoul prin tabu-uri și restricții. Soluția: distrugerea acestei civilizații, revoluția totală, liberalizarea radicală și abolirea tuturor normelor, restricțiilor și tabu-urilor ce îngrădesc instinctele primare. Iar categoriile cele mai reprimate, pretinde Marcuse, sunt minoritățile sexuale și rasiale, femeile, tinerii.

În acest scop, membrii Școlii de la Frankfurt vor elabora noua teorie critică, de la care se vor revendica apoi toate grupările radical-minoritare, și care va sta la baza conceptului postmodern de deconstructivism.

Existau și alte tentative de acest gen: în 1928, la Al Doilea Congres Internațional pentru Reformă Sexuală, ținut la Copenhaga, Kurt Hiller, succesor al lui Magnus Hirschfeld (numit și „apostolul indecenței”) ca președinte al organizației homosexualiste Comitetul Științific-Umanitar, a încercat și el, sprijinit de marxiști notorii precum Karl Kautsky, o fuziune între Freud și Marx, lansând ideea că homosexualii ar fi un „grup oprimat” [7].

În 1933, când naziștii au venit la putere în Germania, membrii Școlii au plecat în exil, cei mai mulți în America. Aici neomarxistul Herbert Marcuse e cel ce va dezvolta această teză, absolutizând criteriul sexual în „emanciparea” Occidentului și concepând o societate a „perversității polimorfe”, văzute ca „eliberare sexuală”. El consideră, ca și Erich Fromm, că distincția dintre sexe nu e un dat natural, ci un construct.

Multiculturalismul, unealta deconstructivismului cultural și social

Paradisul material, insuficient pentru Occident, trebuia dublat de paradisul senzual erotic postulat de neomarxistul Marcuse. Strategia articulată de el era menită:

să demanteleze societatea americană, folosind diversitatea și multiculturalismul ca pe niște «răngi» cu care să demoleze structura acesteia, bucată cu bucată. El i-a opus pe negri albilor, punând «grupurile victimă» în conflict cu societatea în ansamblu. Teoria lui Marcuse despre grupurile-victimă ca noul proletariat, combinată cu teoria critică a lui Horkheimer, a pătruns în mediul universitar american, unde a devenit baza mișcării post-structuraliste (studii «de gen»/LGBT/queer). Toate își descriau fățiș menirea: de a aboli valorile tradiționale creștine, tradițiile acceptate ale culturii occidentale, și a le înlocui cu un relativism moral ce pune semnul egal între toate culturile și filosofiile – cu excepția civilizației apusene «exploatatoare și rele» [8].

Aceasta e azi ideologia oficială în toate campusurile universitare americane. Marcuse specula că progresul tehnologic și „raționalitatea technologică” vor duce la apariția unei noi ordini sociale și unei noi forme umane. El a postulat o utopie a libertinajului nelimitat (numit „de-sublimare”): omul, emancipat de orice norme morale restrictive, își va „reintra în drepturi” prin patimile sale. Obiectele dorințelor sale vor fi modelate de voința sa liberă, fără a trebui să le apere împotriva unei societăți ostile, „imature, represive”. Marcuse predică eliminarea oricărei constrângeri morale, descătușarea tuturor apetitelor și patimilor, o societate total liberalizată erotic, populată de o nouă formă umană, un „om nou”: un soi de Phoenix ce va învia din cenușa industrialismului modern [9].

Freudo-marxismul ca anti-antropologie

În realitate, freudo-marxismul promovează o falsă antropologie, mai corect spus o anti-antropologie”. În baza unui relativism aberant, noua ideologie a corecției politice a ajuns să pretindă că genurile au devenit „fluide”: simple convenții pe care postmodernismul le botează „roluri”, determinate nu de anatomia și fiziologia cu care omul se naște, ci de propria alegere. „Genul” ar deveni o „șaradă” ce poate avea „soluții” diverse și aleatorii, cu sau fără ajutorul unui chirurg. Asistăm la un narcisism radical, ce duce la desubstanțializarea sinelui și pulverizarea persoanei umane.

Granița dintre natural și sintetic se estompează, devenind tot mai arbitrară. Firea umană e redefinită, schimonosită într-o „natură” artificială, confecționată tehnologic și „legitimată” mediatic. Chipul omenesc devine o caricatură ce-și sfidează modelul divin. Singura lege universală devine hedonismul nelimitat, ce transformă omul într-un agregat fără memorie și fără identitate, altul de la o clipă la alta. Definiția sa e redusă la o continuă succesiune de experiențe, fără nevoia sau posibilitatea de a menține un „sine” sau o „personalitate” stabilă. Omul devine un flux de trăiri și experiențe, fără trecut și deschis oricărui viitor. Până și datele sale biologice devin „opțiuni” private, supuse acelorași alegeri arbitrare dictate de patimi.

Paradisul eliberării sexuale, utopia noilor marxiști

Așa cum anticipa Marcuse, extazul (erotic), nu persoana, este cel ce devine substratul identității, într-o lume în care evoluția tehnologică induce o permanentă schimbare și ca urmare riscul inevitabil al alienării. Existența nu mai e guvernată de nici un principiu, cu excepția celui al subiectivismului absolut. Anarhia și iresponsabilitatea sunt implicite. Tranziența radicală, ca unică realitate de necontestat, abolește normele etice tradiționale. Eticul e înlocuit de estetic, la rândul lui guvernat de norme cu totul relative, mergând de la sordid până la grotesc și monstruos. Existența încetează a se mai supune raționalității, decenței sau bunului simț, alterările dramatice ale biologiei și psihologiei având implicații șocante.

În final, însuși ontologicul este alterat. Căci, oare, va mai putea omul trăi astfel? Și cum? Cu o singură condiție: să înceteze a mai fi om. Dar asta se și dorește: crearea unui „om nou”, dezumanizat, infinit maleabil și obedient. Tocmai în virtutea iluziei sale că el ar fi cel care alege permanent, el va fi în realitate cel ce nu alege niciodată. Da, își va putea alege „genul și partenerii” așa cum alege canalele TV cu telecomanda. Dar de fapt patimile sale vor alege pentru el. Prin intermediul lor, el va fi astfel pururea la cheremul alegerilor induse de demon. Acesta este viitorul pregătit omului în societatea post-creștină de corectitudinea politică: un om inconsistent și în ultimă instanță inexistent, epitom al unei utopii de coșmar.

Note bibliografice:

[1] Vezi cazul lui Emmanuel Terray, descris cu luciditate de Andrei Pleșu în „A treia zi a comunismului?”, în A. Pleșu, G. Liiceanu, H. Patapievici, O idee care ne sucește mințile, Humanitas, 2014, p. 13.

[2] Ibidem.

[3] Raymond Raehn, „Rădăcinile istorice ale Corectitudinii Politice”, în Political Correctness: A Short History of an Ideology, ed. W. Lind, Free Congress Foundation, 2004, p. 12.

[4] Propagandist al Partidului Comunist German în epoca de la Weimar, colaborator al Internaționalei Comuniste (Comintern) și al poliției secrete sovietice (CEKA, OGPU) între 1917-1934 (http://en.wikipedia.org/wiki/Willi_Münzenberg). El a definit misiunea Institutului de la Frankfurt astfel: „Vom organiza intelectualii și-i vom folosi pentru a face civilizația occidentală atât de coruptă încât să pută. Doar atunci, după ce-i vom fi alterat toate valorile și făcut viața imposibilă, vom putea impune dictatura proletariatului.” (cf. www.americanthinker.com/2009/05/hate_crime_legislation_back_do.html).

[5] Vezi Sigmund Freud, Disconfort în cultură, Ed. All, București, 2011.

[6] Această plasare a sensului vieții în sfera imanentului, reducerea umanului la satisfacerea preferințelor și instinctelor, e exprimată plastic de Fukuyama: „Fiind de acord privind țelurile, oamenii nu vor mai avea motive să se lupte între ei. … Un câine e mulțumit să doarmă toată ziua la soare cât timp e hrănit, deoarece nu e nemulțumit de ceea ce e. Nu-l preocupă că alți câini o duc mai bine ca el, nici că-i stagnează cariera lui de câine, ori că undeva în altă parte a lumii câinii sunt oprimați.” (Francis Fukuyama, The End of History and the Last Man, Free Press, New York, 1992, p. 311.)

[7] http://en.metapedia.org/wiki/Sexual_Bolshevism.

[8] Andrew Breitbart, Righteous Indignation. Excuse me while I save the world, Grand Central Publishing, 2011.

[9] Herbert Marcuse, „Some Social Implications of Modern Technology”, în Studies in Philosophy and Social Sciences, Vol. IX (1941). Cf. Moya K. Mason, Herbert Marcuse: Evolution and Transformation of Individuality and Reason, www.moyak.com/papers/herbert-marcuse-sociologist.html.
3
Sfânta Traditie ortodoxă / Re: DA - Sustin referendumul pentru familie !
« Ultimul mesaj de Admin Octombrie 08, 2018, 10:42:57 a.m. »
REZULTATE FINALE REFERENDUM pentru familie.
S-au prezentat la urne 3.857.308 de alegători, reprezentând 21,10% din numărul persoanelor înscrise pe liste.

Voturi valabil exprimate la răspunsul 'DA' au fost 3.531.732, reprezentând 91,56% din numărul participanților,
voturi valabil exprimate la răspunsul 'NU' - 249.412, adică 6,47%,
voturi nule - 76.111, respectiv 1,97%.

Dupa 50 de ani de comunism, acesta este rezultatul. Doamne ajuta ! Putea fi mai rau ...

Episcopul Hușilor, Ignatie, a declarat că referendumul pentru familie a fost invalidat pentru că 'mașinăria de propagandă a progresiștilor' a fost una mai abilă și eficientă, dar și pentru că evenimentul a fost 'anexat' ideologic la politică.

În primul rând, referendumul a fost invalidat pentru că mașinăria de propagandă a progresiștilor a fost mult mai abilă și mai eficientă. Biserica nu deține, din păcate sau din fericire, reflexul de a gestiona corect și în timpi reali toate minciunile, distorsionările și calomniile grosolane care au curs, în săptămânile trecute, pe albia dezbaterilor publice. De departe, cheia 'succesului' a fost asigurată de anexarea ideologică a referendumului la politică, la unul dintre partidele actuale, precum și la frica iluzorie că prin vot vor fi modificate și alte articole din Constituție, fapt care s-a soldat cu formarea unui contingent de indeciși sau deciși să nu participe la vot. Cu alte cuvinte, ura fața de un partid a fost mai intensă decât dragostea față de familie, de valorile tradiționale', a spus episcopul Hușilor.

Prelatul a afirmat că, paradoxal, în această 'manevră' ideologică au căzut inclusiv conservatori creștini, simpli sau intelectuali, astfel, calomnia, ideologizarea 'malefică' și dezinformarea fiind mai puternice decât bunul simț și capacitatea de a discerne între 'grâul adevărului și neghina minciunii.

Referitor la părerile potrivit cărora prin invalidarea referendumului Biserica ar fi primit o 'palmă', episcopul Hușilor a menționat că reprezintă o temă falsă.

'Biserica nu a suportat o înfrângere. De ce? Prin deducție logică și confirmată personal, mare (sau o suficientă) parte din cei care nu au votat, exceptându-i pe unii din tabăra nedemocratică #boicot sau #staucasă, pentru că s-au opus unei consultări populare, sunt atașați și cred în valorile iudeo-creștine, în familia naturală, iar această constatare nu se înscrie în logica învinsului care vrea cu orice preț să pară un victorios. Ce folos să mă autoamăgesc cu o victorie goală de conținut? Aș transforma și eu convingerile mele într-o ideologie. Din fericire, fug de ideologie ca dracul de tămâie. Orice ideologie ucide. Biserica, prin acest referendum, a primit un semnal puternic că trebuie să se focuseze pe un tip de pastorație de proximitate, frontală, pe înființarea a cât mai multe grădinițe, școli confesionale, centre de catehizare creștină, așa cum sunt în Occident, pentru a oferi o alternativă tăvălugului ideologiei neomarxiste a teoriilor de gen care vor să corupă, cu nesimțire și persuasiune diabolică, mintea și inima curată a copiilor', a opinat prelatul.

Ignatie și-a exprimat convingerea că Biserica va restarta, inteligent și discret, strategiile de pastorație față de propriii credincioși, pentru că deține resursele necesare. El a mai declarat că Biserica nu trebuie să culpabilizeze pe nimeni pentru invalidarea referendumului, nici măcar poporul pe care îl păstorește, deoarece 'demonizarea' generalizată nu face bine nimănui. 'Cred că niciun păstor responsabil nu va susține de acum încolo că Biserica poate fi cuantificată după câte ziduri au fost ridicate, ci după cât de mult se regăsește în Biserică și ne recunoaște poporul ca păstori. Deci, în tot răul și-un bine. De asemenea, Biserica în toată epopeea asta cu referendumul, alături de puținii intelectuali care și-au asumat public valorile de dreapta, a dat dovadă de dreaptă măsură și civilitate în a susține o cauză profund creștină. Din nefericire, civilitatea aceasta ne-a costat. Participare mică, pentru o cauză atât de mare. Biserica nu a făcut decât să se comporte extrem de european, a susținut ceea ce este constitutiv Europei, rădăcinile ei creștine', a mai spus Ignatie.
4
Sfânta Traditie ortodoxă / DA - Sustin referendumul pentru familie !
« Ultimul mesaj de Admin Septembrie 27, 2018, 11:14:10 p.m. »
Referendumul privind redefinirea familiei va avea loc pe 6 și 7 octombrie, între orele 7,00 și 21,00.

Întrebarea care le va fi adresată cetățenilor și la care aceștia trebuie să răspundă cu "da" sau "nu" va fi:
"Sunteți de acord cu Legea de revizuire a Constituției României în forma adoptată de Parlament?".

„Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor”, se arată în propunerea de modificare a art. 48 alin. (1) din Constituția României.

Ca referendumul să fie validat este nevoie de o prezență de cel puțin 30% din numărul cetățenilor cu drept de vot, adică peste 5 milioane de alegători.
5
Teologie si Stiintă / Re: Carl Sagan despre religie
« Ultimul mesaj de Admin Iunie 15, 2018, 11:26:39 a.m. »
Stiinta opereaza prin "metoda incercarilor succesive", teoriile lor se imbunatatesc permanent, iar aproximarea fenomenelor observate este din ce in ce mai exacta, este foarte normal acest lucru. Fizica cuantica, in acest moment, cu ajutorul aparatului matematic, a reusit sa depaseasca multe bariere care acum o suta de ani pareau imposibil de depasit. Bravo lor !

Credinta ortodoxa poate fi numita "stiinta sufletului", revelatia fiind conceptul principal care sta la baza intelegerii mecanicii sufletului si a relationarii acestuia cu Dumnezeu. Si credinta, la fel ca si stiinta, opereaza prin "metoda incercarilor succesive", cu deosebirea ca rezultatul acestor incercari, de cele mai multe ori, ne arata cat de mult ne-am indepartat de credinta si cat de mult mai avem pana sa pricepem la ce se refera "Calea, Adevarul si Viata".   

Evident ca ar trebui corectata (prin incercari succesive) abordarea noastra referitoare la credinta ortodoxa, de cele mai multe ori gresita ... mai ales daca facem confuzia pe care majoritatea neoprotestantilor o fac, care cred in mod eronat ca e suficient sa mergi la o cafenea, la discoteca sau in parc si sa te rogi (prin internet) la Dumnezeul tau personal ... asa cum il crezi tu, cum ti-l inchipui tu ... si nu cum ne invata Sfanta Traditie si Sfintii Parinti.

Exista o legatura intre mintea si trupul nostru, numita de unii „unitate morfo-functionala”, ceea ce inseamna ca mintea si corpul se influenteaza reciproc. Pascal, crestin fiind, vorbeste despre "ratiunea inimii...". Echilibrul se pierde atunci când Il pierdem pe Dumnezeu.

Atunci cand vom respecta Sfanta Traditie si invatatura Sfintilor Parinti, ne vom apropia de adevarata credinta ortodoxa.
6
Teologie si Stiintă / Carl Sagan despre religie
« Ultimul mesaj de cezarbarbu97 Iunie 11, 2018, 12:18:31 a.m. »
Buna ziua tuturor!

Aceasta este prima mea postare, asa ca imi cer scuze in avans daca fac vreo greseala de redactare a postarii. Voi incepe prin a prezenta contextul intrebarii, dupa care voi prezenta intrebarea.

Carl Sagan a fost un cunoscut astronom si astrofizician american cu o atitudine destul de critica fata de religie. Una dinte acestea este urmatoare:

Citat
In science it often happens that scientists say, 'You know that's a really good argument; my position is mistaken,' and then they actually change their minds and you never hear that old view from them again. They really do it. It doesn't happen as often as it should, because scientists are human and change is sometimes painful. But it happens every day. I cannot recall the last time something like that happened in politics or religion. [Carl Sagan, 1987 CSICOP keynote address]

Traducerea in romana:

Citat
In stiinta se intampla des ca oamenii de stiinta sa zica: 'Stii ceva, acela este un argument chiar bun; pozitia mea este gresita,' si apoi intr-adevar isi schimba parerea si nu mai auzi parerea veche de la ei inca o data. Chiar fac asta. Nu se intampla atat de des cat ar trebui, pentru ca oamenii de stiinta sunt oameni si schimbarea este uneori dureroasa. Dar se intampla in fiecare zi. Nu imi pot aduce aminte ultima oara cand ceva asemanator s-a intamplat in politica sau religie.

Alta critica este urmatoarea:

Citat
The major religions on the Earth contradict each other left and right. You can't all be correct. And what if all of you are wrong? It's a possibility, you know. You must care about the truth, right? Well, the way to winnow through all the differing contentions is to be skeptical. I'm not any more skeptical about your religious beliefs than I am about every new scientific idea I hear about. But in my line of work, they're called hypotheses, not inspiration and not revelation. [Dr. Arroway in Carl Sagan's Contact (New York: Pocket Books, 1985), p. 162.

Citat
Religiile majore de pe pamant se contrazic in stanga si in dreapta (probabil 'in multe aspecte', in romana). Nu puteti sa aveti toti dreptate. Si daca va inselati toti? Este o posibilitate, stii. Trebuie sa iti pese de adevar, nu-i asa? Ei bine, modalitatea de a separa toate aceste neintelegeri este de a fi sceptic. Nu sunt mai sceptic despre credinta ta religioasa decat sunt despre orice idee stiintifica noua despre care aud. Dar in domeniul meu, ele (ideile) sunt numite ipoteze, nu inspiratie si nici revelatie

Si inca una:

Citat
Who is more humble? The scientist who looks at the universe with an open mind and accepts whatever the universe has to teach us, or somebody who says everything in this book must be considered the literal truth and never mind the fallibility of all the human beings involved?

Citat
Cine este mai umil? Omul de stiiinta care se uita la univers cu o minte deschisa si accepta orice are universul sa ne invete, sau cineva care zice ca tot ce este in aceasta carte trebuie considerat adevar literal si ca nu mai conteaza failibilitatea tuturor fiintelor umane implicate?

Cu alte cuvinte, din cate inteleg eu, principalul repros este ca, spre deosebire de stiinta, religia nu se reformeaza pe masura ce apar informatii noi care sa ii contrazica afirmatiile. Sau ca religia nu considera ca e nevoie sa se reformeze (nu este deschisa la schimbare), de multe ori pretinzand ca detine adevarul absolut.

Intrebarea mea este: din punctul de vedere al credintei ortodoxe, ce se poate raspunde unei astfel de critici legate de imutabilitatea credintei. Banuiesc ca are legatura cu faptul ca adevarul de credinta ortodox se considera a fi revelat prin inspiratie divina autorilor cartilor Sfintei Scripturi si Sfintilor Parinti cand au decis in unanimitate in cele 7 Sinoduri?

Exista vreo explicatie pentru aceasta diferenta intre caracterul de 'incercare si eroare' (trial and error) al stiintei si caracterul bazat pe credinta in revelatie al religiei (sau al credintei ortodoxe ca sa fim specifici) in incercarea de a explica lumea si existenta? Exista vreo explicatie pentru care aceasta diferenta este fireasca si/sau necesara? De ce este in regula faptul ca nu putem testa adevarul de credinta precum cel stiintific?

Poate pare ca ideile si intrebarile sunt aruncate peste tot. Imi cer scuze pentru acest lucru.
De asemenea, nu sunt expert nici in teologie, dar am cateva cunostinte. Asa ca daca am facut vreo eroare in ce am spus legat despre teologia ortodoxa, va rog sa ma corectati.
Tot ce incerc sa fac este sa caut adevarul.

PS: Un aspect care mi s-a parut interesant cautand mai demult despre acest subiect a fost ceva spus, parca, de catre Pr. Dumitru Staniloae. Acest aspect suna cam asa: 'Daca stiinta ar fi fost de ajuns ca omul sa il descopere pe Dumnezeu, Hristos nu s-ar mai fi intrupat.

Deci, banuiesc ca exista un raspuns la aceste intrebari.
7
Este optiunea fiecaruia. Dialogul stiinta-religie este purtat, de regula, de pe pozitii inegale. Stiinta, prin "minunile" vremii, are aparent mai multi adepti, de obicei tinerii. Dar cei care au ajuns la o anumita maturitate nu se mai grabesc sa se prosterneze in fata zeului "stiintei". Si la noi, ca peste tot, sunt multi cei care considera ca daca nu esti in ton cu stiinta esti cam demodat ... si esti etichetat cu usurinta ca "eretic" in raport cu noua "religie". Dar tocmai asta este frumusetea, ... "suntem cu totii diferiti, din fericire" !

Dupa cum se poate vedea in acest articol, Papa Francisc crede ca teoria Big-Bang si evolutionismul sunt perfect compatibile cu credinta catolica ...
Din pacate in acelasi fel cred si multi dintre ortodocsi ...
8
http://preachersinstitute.com/2010/03/08/fr-john-romanides-on-extraterrestrial-life-by-fr-john-romanides/
http://www.johnsanidopoulos.com/2013/03/theology-and-science.html

Doamne-ajută fraților, Christos a Înviat! Nevrând să mai deschid alt topic,căci deja sunt destule, am hotărât să scriu aici, mi s-a părut a fi locul adecvat de a o face. Ce părere aveți despre cele două articole de mai sus? Primul este scris de cunoscutul teolog Pr. John Romanides, al doilea de ucenicul său, episcopul Hierotheos Vlachos. Am rămas perplex după ce am citit aceste păreri ale lor, par a fi în total dezacord cu ce am vorbit noi aici, sau cu ce a scris, de exemplu, Pr. Serafim Rose pe această temă a relației dintre știință și teologie.
9
Sfânta Traditie ortodoxă / Re: Dialog despre post cu un călugăr din Sfântul Munte
« Ultimul mesaj de Admin Martie 08, 2017, 03:11:04 p.m. »
Folosul postului - Sfântul Ioan Gură de Aur

Extras din „Problemele vietii” Editura Egumenita

Mulți creștini, nedând o prea mare importanță postului, îl țin fără tragere de inimă sau nu îl țin deloc. Și totuși, trebuie să primim postul cu bucurie, nu cu frică și părere de rău, căci nu este înfricoșător pentru noi, ci pentru diavoli. În cazul demonizaților, mult poate face postul, mai ales când este însoțit de sora sa bună, care este rugăciunea. De aceea, Hristos a spus: Acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune și cu post (Mat. 17, 21).

Așadar, dat fiind faptul că postul îi alungă departe pe vrășmașii mântuirii noastre, trebuie să îl iubim, nu să ne temem de el. Trebuie mai degrabă să ne temem de mâncarea multă, mai ales atunci când este însoțită de beție, pentru că ea ne supune patimilor, în vreme ce postul, dimpotrivă, ne scapă de patimi și ne dăruiește libertatea duhovnicească. De ce dovadă a binefacerilor postului mai avem nevoie, atunci când știm că el luptă împotriva diavolului și ne izbăvește de robia păcatului?

Nu numai călugării cu viață îngerească sunt însoțiți de puterea postului, dar și unii mireni, care zboară pe aripile lui până la înălțimile cugetării sfinte.

Vă amintesc că cei doi mari prooroci ai Vechiului Testament, Moise și Ilie, cu toate că aveau mare îndrăzneală la Dumnezeu, prin virtuțile lor, posteau adesea, iar postul îi apropia de Dumnezeu.


Chiar și cu mult înainte de ei, la începuturile creației, atunci când Dumnezeu l-a plăsmuit pe om, i-a dat deîndată porunca să postească. Dacă Adam împlinea această poruncă, avea să se mântuiască. Din toți pomii din rai poți să mănânci, iar din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreșit! (Facerea 2, 16-17). Aceasta nu era alta decât porunca de a posti. Dacă și în Paradis era nevoie de post, cu atât mai mult este nevoie în afara sa. Dacă înainte ca omul să fie rănit sufletește, postul era pentru el medicament, cu atât mai mult este medicament acum, când sufletul său este rănit de păcat. Dacă înainte să înceapă războiul poftelor, era absolută nevoie de post, cu atât mai multă nevoie este acum, când suntem în război cu diavolul. Dacă Adam se supunea acestei porunci, nu ar mai fi auzit cuvintele: pământ ești și în pământ te vei întoarce (Facerea 3, 19). Pentru că Adam nu s-a supus, au urmat moartea, grijile, suferințele și o viață mai grea decât orice moarte.

Vedeți cum Dumnezeu Se supără atunci când postul este disprețuit? Și nu puteți să vă închipuiți cât Se bucură El când ținem post. Moartea a intrat în om pentru că a nesocotit postul și este scoasă din el prin post. Astfel s-a întâmplat și cu ninivitenii.

Și a fost cuvântul Domnului către Iona, fiul lui Amitai, zicând: „Scoală-te și du-te în cetatea cea mare a Ninivei și propovăduiește acolo, căci fărădelegile lor au ajuns până în fata Mea!” (Iona 1, 1-2). După mai multe peripeții (Iona 1, 3-2, 11), Iona s-a dus la niniviteni și le-a spus că cetatea lor urma să fie distrusă: Patruzeci de zile mai sunt, și Ninive va fi distrusă! (Iona 3, 4). Când au auzit aceste cuvinte, oamenii din Ninive nu s-au arătat disprețuitori și indiferenți. Cu toții – bărbați, femei, stăpâni, robi, copii și bătrâni – au început să postească. Ba și pe animale le-au pus să postească. Iată de ce am spus mai înainte că de mâncarea multă și de băutură ar trebui să ne temem, nu de post: mâncarea și băutura au fost aproape să distrugă cetatea, pe când postul a izbăvit-o.

Proorocul Daniel a fost aruncat în groapa leilor, dar pentru că postise, a ieșit nevătămat, ca și cum ar fi fost aruncat între oi (Dan. 6, 16-23). Dar și cei trei tineri, care au postit la rândul lor, au fost aruncați în foc și au ieșit de acolo cu trupurile luminoase și neatinse de flăcări (Dan. 3, 19-27). Dacă focul a fost adevărat, atunci cum de nu i-a ars pe acești oameni? Dacă trupurile lor erau adevărate, cum de nu au fost vătămate? Cum? Întreabă postul să-ți spună. El o să te lămurească în legătură cu această taină, pentru că taină este, cu adevărat, ca trupurile să fie date fiarelor sălbatice sau focului și să nu pățească nimic. Vezi ce luptă peste fire și apoi ce biruință peste fire? Adu-ți aminte mereu de puterea postului și primește-l cu sufletul deschis, pentru că este nebunie curată să ne îndepărtăm de el, atunci când și de colții leilor ferește, și de foc scapă, și pe diavoli îi îndepărtează, potolind văpaia patimilor, liniștindu-ne gândul și aducându-ne alte și alte binefaceri.

„Mi-e frică de post pentru că strică și slăbește trupul”, poate că spui tu. Dar să știi că pe cât se strică materia omului, pe atât se înnoiește sufletul său (vezi 2 Cor. 4, 16). Pe de altă parte, dacă vrei să cercetezi bine lucrurile, vei vedea că postul are grijă de sănătatea trupului. Iar dacă nu crezi cuvintele mele, întreabă-i pe doctori, să-ți zică ei mai bine. Aceștia spun că sănătatea este menținută prin cumpătare la mâncare, pe când lăcomia duce la tot felul de boli, care distrug trupul.

Așadar, să nu ne temem să postim, căci postul ne scoate din multe rele. Mai văd oameni care înainte și după post se îmbuibă cu hrană și cu băutură, pierzând astfel folosul postului. Este ca și cum trupul nostru abia și-ar reveni dintr-o boală și când ar da să se ridice din pat, cineva l-ar lovi tare cu piciorul și l-ar îmbolnăvi și mai tare. Ceva asemănător se întâmplă și cu sufletul nostru atunci când înainte și după post nu suntem cumpătați.

Dar și când postim, nu ajunge să ne abținem de la diferite mâncăruri, ci trebuie să postim și sufletește. Există primejdia ca ținând posturile rânduite de Biserică, să nu avem nici un folos. Din ce cauză? Pentru că ne ținem departe de mâncăruri, dar nu ne ținem departe de păcat; nu mâncăm carne, dar mâncăm sufletele celor săraci; nu ne îmbătăm cu vin, dar ne îmbătăm cu pofte trupești; petrecem ziua în post, dar ne uităm la lucruri rușinoase. În felul acesta, pierdem folosul postului. De aceea, postul de mâncare trebuie însoțit de îndepărtarea de orice păcat, de rugăciune și de luptă duhovnicească. Numai astfel vei aduce jertfă bine-plăcută Domnului și vei avea mult folos.

Temeiul postului

Nu-i  nici  o  vinovăție  să mănânci.  Domnul  fie slăvit!… Ceea ce strică este pofta nesățioasă, îmbuibarea peste ceea ce trebuie, umflarea stomacului până la refuz. Tot așa cu vinul. A-l folosi cu măsură, nu-i nici o greșeală. Greșeala e a te da beției și a fi necumpătat, a-ți perverti folosința minții. Dacă slăbiciunea voastră trupească nu vă îngăduie să treceți ziua fără să mâncați, nici un ins înțelept nu v-ar putea ține de rău.

Stăpânul nostru e blând și cu omenie, nu ne cere de nimic peste puterile  noastre.  Dacă ne cere să ne înfrânăm de  la mâncare și să postim, aceasta nu-i fără un temei și nu așa, numai ca să stăm fără să mâncăm, ci pentru că dezlipindu-ne de lucrurile acestei lumi, să ne încredințăm celor ale sufletului în toată vremea care ne stă la îndemână.

Dacă am duce viața într-un duh cumpătat, dacă toată vremea noastră slobodă ar fi hărăzită lucrurilor duhovnicești, dacă ne-om atinge de hrană numai pentru a ne îndestula nevoile și vom folosi întreaga noastră viață în lucrări bune, n-am avea ce face cu ajutorul pe care ni l-ar da postul. Dar firea omenească trândavă fiind, atrasă mai ales spre moleșeală și bucurie, stăpânul nostru, cel plin de bunătate, ca un duios părinte, a închipuit pentru noi leacul postului, ca să smulgă moliciunea din inimile noastre și să ne facă să ne strămutăm grija de la lucrările lumii acesteia la cele duhovnicești…

Nu vom posti cu prisosință, de nu ne vom feri de tot păcatul

Postiți? Arătați-mi-o prin fapte. Prin care? Veți zice.

De vedeți un sărac, aveți milă de el, un dușman, împăcați-vă cu el, un prieten înconjurat de bun nume, nu-l invidiați, o femeie frumoasă, întoarceți capul.

Nu numai gura voastră să postească, ci și ochiul, și urechea, și picioarele, și mâinile, și toate mădularele trupului vostru.

Mâinile voastre să postească, rămânând curate de hrănire și de lăcomie. Picioarele, nealergând la teatrul cu spectacole proaste. Ochii, neprivind cu ispitire frumusețile străine. Hrana ochilor este ceea ce ei văd. Dacă-i o priveliște neîngăduită și potrivnică Legii, postul suferă din pricina aceasta și mântuirea sufletului este vătămată întru totul; dacă-i o priveliște îngăduită de Lege și fară greșeală, postul se împodobește cu ea. Ar fi peste fire de ciudat ca, în vremea postului să te ții chiar și de la hrana îngăduită, și să te duci să guști priveliștile oprite.

Nu mâncați carne? Atunci opriți și ochii de a privi nerușinarea. Asemenea, urechea voastră se cade să postească.

A posti pentru ureche înseamnă a o astupa pentru vorbirile de rău și pentru zavistii. „Nu aplecați urechea voastră la vorbirile deșarte” – este scris. Gura, pe de altă parte, trebuie să postească de sudalme sau alte vorbiri rușinoase.

La ce bun să te ții de la carne de pasăre și de la pește, de-ți vei sfâșia și ucide pe fratele tău?

Apoi, ceea ce trebuie să cercetăm, cu privire la post, este dacă am căpătat mai multă râvnă, dacă ne-am îndreptat unele din nedesăvârșirile noastre, dacă ne-am spălat de greșeli. E un obicei răspândit în vremea postului mare, de a ne întreba unii pe alții câte săptămâni am postit.

Și auzim pe unii: o săptămână, pe alții: două, pe unii: toate. Dar unde-i prisosirea, dacă săvârșim postul cu mâinile goale de fapte bune? Când cineva îți va zice: „Eu am ținut tot postul”, răspunde-i: „E aveam un dușman și m-am împăcat cu el, obisnuiam să bârfesc și m-am oprit, suduiam, și m-am lăsat”.

Ceea ce folosește negustorilor, nu este atât să străbată o mare depărtare pe mare, ci de a aduce o bună încărcătură de mărfuri din belșug. Nu prisosim nimic cu postul, dacă numai îl săvârșim, fară să ne gândim la nimic și cum o fi.

Dacă postul ne este abținerea de la mâncare, odată ce au trecut cele patruzeci de zile, a trecut și postul. Dar de ne vom abține de la păcat, postul acesta nu va înceta după ce celălalt a trecut. Ne va fi de folos necontenit – și înainte de împărăția cerurilor, ne va aduce aici, pe pământ, bună răsplătire.
10
Sfânta Traditie ortodoxă / Dialog despre post cu un călugăr din Sfântul Munte
« Ultimul mesaj de Admin Martie 08, 2017, 03:05:09 p.m. »
Extras din doxologia.ro

Binecuvintează părinte!

„Dumnezeu să te binecuvânteze, bucuria mea!”

Sunteți de mult timp în Sfântul Munte?

„Viețuiesc aici de șaizeci de ani, dar ce sunt șaizeci de ani în fața lui Dumnezeu; o respirație.”

Părinte, aș vrea să-mi spuneți câteva cuvinte despre post.

„Pentru a da un sfat trebuie ca mai întâi să-l experimentezi, trebuie să-l trăiești. Doar cineva care s-a născut lângă mare sau este un om al mării poate vorbi despre mare. Dar mă voi supune dorinței tale și îți voi împărtăși din învățăturile Părinților care erau prieteni ai postului.”

Părinte, este postul un scop în sine?

Postul nu este un scop în sine, ci un mijloc spre scop. Spre exemplu, să vii la Muntele Athos a fost scopul tău, destinația ta. Ambarcațiunea care te-a adus aici a fost doar mijlocul prin care ți-ai îndeplinit scopul. La fel este și cu postul: este unul dintre mijloacele oferite nouă de dragostea lui Dumnezeu, mijloc care să ne facă să râvnim pe Dumnezeu. Dumnezeu este scopul și destinația noastră.”

Când a apărut postul?

„Postul este îngemănat cu umanitatea. Potrivit Sfântului Vasile cel Mare, postul a fost dat omului de către Dumnezeu în rai.”

Dar de ce a dat Dumnezeu porunca postului? Pentru a-l distruge pe om?

„Nu, ci pentru a-l mântui! Sfântul Ioan Gură de Aur scrie că atunci când Dumnezeu l-a creat pe om El l-a luat și l-a așezat în mâinile postului, care este o mamă afectuoasă și un învățător excelent. L-a încredințat postului pentru mântuirea lui. Deși postul este un învățător, acesta nu îl limitează ci îl zidește pe om.”

Părinte, este postul o necesitate?

„Sfântul Ioan vă va răspunde iarăși: «Dacă postul era necesar în Eden, este cu atât mai necesar în afara lui. Dacă înainte de a ne lovi aveam nevoie de medicament, cu atât mai mult vom avea nevoie după ce ne-am rănit. Înțelegi?»”

Ce?

Porunca postului a fost dată în rai ca o precauție împotriva căderii. De la căderea omului este dat în scop terapeutic, de refacere.”

Atunci care este scopul postului?

„Postul ofilește dorințele păcătoase, spune Sfântul Maxim Mărturisitorul; și Sfântul Simeon Noul Teolog spune că postul ne înmoaie inimile. Sfântul Grigorie Palama spune că prin post se împlinește și desăvârșește orice faptă bună. Acestea sunt motivele pentru care Sfântul Ioan Gură de Aur își mărturisește dragostea pentru post: «Iubesc postul pentru că este mama înțelepciunii și fântâna actelor filozofice.»”

Cum ar trebui să postim?

Postul este un mijloc, o unealtă spirituală care nu este limitată la mâncare, ci omul ca întreg trebuie să participe la el în chip psihosomatic, adică trup și suflet. Sfântul Ioan Gură de Aur spune: «Postești? Dovedește-mi asta prin lucrările tale. Dacă vezi un om sărman, miluiește-l. Dacă vezi că un prieten este lăudat, nu-l invidia. Nu posti doar cu gura, ci și cu ochii și urechile și picioarele și mâinile și cu toate mădularele trupului tău. Postește cu mâinile, lepădându-te de lăcomie. Postește cu picioarele, încetând să mai alergi după păcate. Postește cu ochii, disciplinându-i pe aceștia să nu mai privească la ceea ce este păcătos. Postește cu urechea, ne mai ascultând vorbele deșarte și bârfele. Postește cu gura ne mai vorbind cuvinte netrebnice și critici nedrepte. Pentru că ce vom folosi dacă ne abținem de la păsări și pește, dar ne mușcăm și devorăm semenii?»”

Cum ne mușcăm și devorăm frații?

„Prin defăimări și critici, care vin din lipsa de dragoste pentru fratele nostru.”

Mulțumesc Părinte. Învățătura ta mi-este de mult folos duhovnicesc.

„Să mulțumim lui Dumnezeu pentru că ne-a luminat sfinții. Mergi cu bine și Harul lui Dumnezeu să se pogoare peste tine, fie ca Maica Domnului să te ocrotească, și sfinții să te călăuzească. Și nu uita ca postul este mai întâi de toate să flămânzim după Dumnezeu!
Pagini: [1] 2 3 ... 10