Mesaje Recente

Pagini: 1 [2] 3 4 ... 10
11
Sfânta Traditie ortodoxă / Re: Dialog despre post cu un călugăr din Sfântul Munte
« Ultimul mesaj de Admin Martie 08, 2017, 03:11:04 p.m. »
Folosul postului - Sfântul Ioan Gură de Aur

Extras din „Problemele vietii” Editura Egumenita

Mulți creștini, nedând o prea mare importanță postului, îl țin fără tragere de inimă sau nu îl țin deloc. Și totuși, trebuie să primim postul cu bucurie, nu cu frică și părere de rău, căci nu este înfricoșător pentru noi, ci pentru diavoli. În cazul demonizaților, mult poate face postul, mai ales când este însoțit de sora sa bună, care este rugăciunea. De aceea, Hristos a spus: Acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune și cu post (Mat. 17, 21).

Așadar, dat fiind faptul că postul îi alungă departe pe vrășmașii mântuirii noastre, trebuie să îl iubim, nu să ne temem de el. Trebuie mai degrabă să ne temem de mâncarea multă, mai ales atunci când este însoțită de beție, pentru că ea ne supune patimilor, în vreme ce postul, dimpotrivă, ne scapă de patimi și ne dăruiește libertatea duhovnicească. De ce dovadă a binefacerilor postului mai avem nevoie, atunci când știm că el luptă împotriva diavolului și ne izbăvește de robia păcatului?

Nu numai călugării cu viață îngerească sunt însoțiți de puterea postului, dar și unii mireni, care zboară pe aripile lui până la înălțimile cugetării sfinte.

Vă amintesc că cei doi mari prooroci ai Vechiului Testament, Moise și Ilie, cu toate că aveau mare îndrăzneală la Dumnezeu, prin virtuțile lor, posteau adesea, iar postul îi apropia de Dumnezeu.


Chiar și cu mult înainte de ei, la începuturile creației, atunci când Dumnezeu l-a plăsmuit pe om, i-a dat deîndată porunca să postească. Dacă Adam împlinea această poruncă, avea să se mântuiască. Din toți pomii din rai poți să mănânci, iar din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreșit! (Facerea 2, 16-17). Aceasta nu era alta decât porunca de a posti. Dacă și în Paradis era nevoie de post, cu atât mai mult este nevoie în afara sa. Dacă înainte ca omul să fie rănit sufletește, postul era pentru el medicament, cu atât mai mult este medicament acum, când sufletul său este rănit de păcat. Dacă înainte să înceapă războiul poftelor, era absolută nevoie de post, cu atât mai multă nevoie este acum, când suntem în război cu diavolul. Dacă Adam se supunea acestei porunci, nu ar mai fi auzit cuvintele: pământ ești și în pământ te vei întoarce (Facerea 3, 19). Pentru că Adam nu s-a supus, au urmat moartea, grijile, suferințele și o viață mai grea decât orice moarte.

Vedeți cum Dumnezeu Se supără atunci când postul este disprețuit? Și nu puteți să vă închipuiți cât Se bucură El când ținem post. Moartea a intrat în om pentru că a nesocotit postul și este scoasă din el prin post. Astfel s-a întâmplat și cu ninivitenii.

Și a fost cuvântul Domnului către Iona, fiul lui Amitai, zicând: „Scoală-te și du-te în cetatea cea mare a Ninivei și propovăduiește acolo, căci fărădelegile lor au ajuns până în fata Mea!” (Iona 1, 1-2). După mai multe peripeții (Iona 1, 3-2, 11), Iona s-a dus la niniviteni și le-a spus că cetatea lor urma să fie distrusă: Patruzeci de zile mai sunt, și Ninive va fi distrusă! (Iona 3, 4). Când au auzit aceste cuvinte, oamenii din Ninive nu s-au arătat disprețuitori și indiferenți. Cu toții – bărbați, femei, stăpâni, robi, copii și bătrâni – au început să postească. Ba și pe animale le-au pus să postească. Iată de ce am spus mai înainte că de mâncarea multă și de băutură ar trebui să ne temem, nu de post: mâncarea și băutura au fost aproape să distrugă cetatea, pe când postul a izbăvit-o.

Proorocul Daniel a fost aruncat în groapa leilor, dar pentru că postise, a ieșit nevătămat, ca și cum ar fi fost aruncat între oi (Dan. 6, 16-23). Dar și cei trei tineri, care au postit la rândul lor, au fost aruncați în foc și au ieșit de acolo cu trupurile luminoase și neatinse de flăcări (Dan. 3, 19-27). Dacă focul a fost adevărat, atunci cum de nu i-a ars pe acești oameni? Dacă trupurile lor erau adevărate, cum de nu au fost vătămate? Cum? Întreabă postul să-ți spună. El o să te lămurească în legătură cu această taină, pentru că taină este, cu adevărat, ca trupurile să fie date fiarelor sălbatice sau focului și să nu pățească nimic. Vezi ce luptă peste fire și apoi ce biruință peste fire? Adu-ți aminte mereu de puterea postului și primește-l cu sufletul deschis, pentru că este nebunie curată să ne îndepărtăm de el, atunci când și de colții leilor ferește, și de foc scapă, și pe diavoli îi îndepărtează, potolind văpaia patimilor, liniștindu-ne gândul și aducându-ne alte și alte binefaceri.

„Mi-e frică de post pentru că strică și slăbește trupul”, poate că spui tu. Dar să știi că pe cât se strică materia omului, pe atât se înnoiește sufletul său (vezi 2 Cor. 4, 16). Pe de altă parte, dacă vrei să cercetezi bine lucrurile, vei vedea că postul are grijă de sănătatea trupului. Iar dacă nu crezi cuvintele mele, întreabă-i pe doctori, să-ți zică ei mai bine. Aceștia spun că sănătatea este menținută prin cumpătare la mâncare, pe când lăcomia duce la tot felul de boli, care distrug trupul.

Așadar, să nu ne temem să postim, căci postul ne scoate din multe rele. Mai văd oameni care înainte și după post se îmbuibă cu hrană și cu băutură, pierzând astfel folosul postului. Este ca și cum trupul nostru abia și-ar reveni dintr-o boală și când ar da să se ridice din pat, cineva l-ar lovi tare cu piciorul și l-ar îmbolnăvi și mai tare. Ceva asemănător se întâmplă și cu sufletul nostru atunci când înainte și după post nu suntem cumpătați.

Dar și când postim, nu ajunge să ne abținem de la diferite mâncăruri, ci trebuie să postim și sufletește. Există primejdia ca ținând posturile rânduite de Biserică, să nu avem nici un folos. Din ce cauză? Pentru că ne ținem departe de mâncăruri, dar nu ne ținem departe de păcat; nu mâncăm carne, dar mâncăm sufletele celor săraci; nu ne îmbătăm cu vin, dar ne îmbătăm cu pofte trupești; petrecem ziua în post, dar ne uităm la lucruri rușinoase. În felul acesta, pierdem folosul postului. De aceea, postul de mâncare trebuie însoțit de îndepărtarea de orice păcat, de rugăciune și de luptă duhovnicească. Numai astfel vei aduce jertfă bine-plăcută Domnului și vei avea mult folos.

Temeiul postului

Nu-i  nici  o  vinovăție  să mănânci.  Domnul  fie slăvit!… Ceea ce strică este pofta nesățioasă, îmbuibarea peste ceea ce trebuie, umflarea stomacului până la refuz. Tot așa cu vinul. A-l folosi cu măsură, nu-i nici o greșeală. Greșeala e a te da beției și a fi necumpătat, a-ți perverti folosința minții. Dacă slăbiciunea voastră trupească nu vă îngăduie să treceți ziua fără să mâncați, nici un ins înțelept nu v-ar putea ține de rău.

Stăpânul nostru e blând și cu omenie, nu ne cere de nimic peste puterile  noastre.  Dacă ne cere să ne înfrânăm de  la mâncare și să postim, aceasta nu-i fără un temei și nu așa, numai ca să stăm fără să mâncăm, ci pentru că dezlipindu-ne de lucrurile acestei lumi, să ne încredințăm celor ale sufletului în toată vremea care ne stă la îndemână.

Dacă am duce viața într-un duh cumpătat, dacă toată vremea noastră slobodă ar fi hărăzită lucrurilor duhovnicești, dacă ne-om atinge de hrană numai pentru a ne îndestula nevoile și vom folosi întreaga noastră viață în lucrări bune, n-am avea ce face cu ajutorul pe care ni l-ar da postul. Dar firea omenească trândavă fiind, atrasă mai ales spre moleșeală și bucurie, stăpânul nostru, cel plin de bunătate, ca un duios părinte, a închipuit pentru noi leacul postului, ca să smulgă moliciunea din inimile noastre și să ne facă să ne strămutăm grija de la lucrările lumii acesteia la cele duhovnicești…

Nu vom posti cu prisosință, de nu ne vom feri de tot păcatul

Postiți? Arătați-mi-o prin fapte. Prin care? Veți zice.

De vedeți un sărac, aveți milă de el, un dușman, împăcați-vă cu el, un prieten înconjurat de bun nume, nu-l invidiați, o femeie frumoasă, întoarceți capul.

Nu numai gura voastră să postească, ci și ochiul, și urechea, și picioarele, și mâinile, și toate mădularele trupului vostru.

Mâinile voastre să postească, rămânând curate de hrănire și de lăcomie. Picioarele, nealergând la teatrul cu spectacole proaste. Ochii, neprivind cu ispitire frumusețile străine. Hrana ochilor este ceea ce ei văd. Dacă-i o priveliște neîngăduită și potrivnică Legii, postul suferă din pricina aceasta și mântuirea sufletului este vătămată întru totul; dacă-i o priveliște îngăduită de Lege și fară greșeală, postul se împodobește cu ea. Ar fi peste fire de ciudat ca, în vremea postului să te ții chiar și de la hrana îngăduită, și să te duci să guști priveliștile oprite.

Nu mâncați carne? Atunci opriți și ochii de a privi nerușinarea. Asemenea, urechea voastră se cade să postească.

A posti pentru ureche înseamnă a o astupa pentru vorbirile de rău și pentru zavistii. „Nu aplecați urechea voastră la vorbirile deșarte” – este scris. Gura, pe de altă parte, trebuie să postească de sudalme sau alte vorbiri rușinoase.

La ce bun să te ții de la carne de pasăre și de la pește, de-ți vei sfâșia și ucide pe fratele tău?

Apoi, ceea ce trebuie să cercetăm, cu privire la post, este dacă am căpătat mai multă râvnă, dacă ne-am îndreptat unele din nedesăvârșirile noastre, dacă ne-am spălat de greșeli. E un obicei răspândit în vremea postului mare, de a ne întreba unii pe alții câte săptămâni am postit.

Și auzim pe unii: o săptămână, pe alții: două, pe unii: toate. Dar unde-i prisosirea, dacă săvârșim postul cu mâinile goale de fapte bune? Când cineva îți va zice: „Eu am ținut tot postul”, răspunde-i: „E aveam un dușman și m-am împăcat cu el, obisnuiam să bârfesc și m-am oprit, suduiam, și m-am lăsat”.

Ceea ce folosește negustorilor, nu este atât să străbată o mare depărtare pe mare, ci de a aduce o bună încărcătură de mărfuri din belșug. Nu prisosim nimic cu postul, dacă numai îl săvârșim, fară să ne gândim la nimic și cum o fi.

Dacă postul ne este abținerea de la mâncare, odată ce au trecut cele patruzeci de zile, a trecut și postul. Dar de ne vom abține de la păcat, postul acesta nu va înceta după ce celălalt a trecut. Ne va fi de folos necontenit – și înainte de împărăția cerurilor, ne va aduce aici, pe pământ, bună răsplătire.
12
Sfânta Traditie ortodoxă / Dialog despre post cu un călugăr din Sfântul Munte
« Ultimul mesaj de Admin Martie 08, 2017, 03:05:09 p.m. »
Extras din doxologia.ro

Binecuvintează părinte!

„Dumnezeu să te binecuvânteze, bucuria mea!”

Sunteți de mult timp în Sfântul Munte?

„Viețuiesc aici de șaizeci de ani, dar ce sunt șaizeci de ani în fața lui Dumnezeu; o respirație.”

Părinte, aș vrea să-mi spuneți câteva cuvinte despre post.

„Pentru a da un sfat trebuie ca mai întâi să-l experimentezi, trebuie să-l trăiești. Doar cineva care s-a născut lângă mare sau este un om al mării poate vorbi despre mare. Dar mă voi supune dorinței tale și îți voi împărtăși din învățăturile Părinților care erau prieteni ai postului.”

Părinte, este postul un scop în sine?

Postul nu este un scop în sine, ci un mijloc spre scop. Spre exemplu, să vii la Muntele Athos a fost scopul tău, destinația ta. Ambarcațiunea care te-a adus aici a fost doar mijlocul prin care ți-ai îndeplinit scopul. La fel este și cu postul: este unul dintre mijloacele oferite nouă de dragostea lui Dumnezeu, mijloc care să ne facă să râvnim pe Dumnezeu. Dumnezeu este scopul și destinația noastră.”

Când a apărut postul?

„Postul este îngemănat cu umanitatea. Potrivit Sfântului Vasile cel Mare, postul a fost dat omului de către Dumnezeu în rai.”

Dar de ce a dat Dumnezeu porunca postului? Pentru a-l distruge pe om?

„Nu, ci pentru a-l mântui! Sfântul Ioan Gură de Aur scrie că atunci când Dumnezeu l-a creat pe om El l-a luat și l-a așezat în mâinile postului, care este o mamă afectuoasă și un învățător excelent. L-a încredințat postului pentru mântuirea lui. Deși postul este un învățător, acesta nu îl limitează ci îl zidește pe om.”

Părinte, este postul o necesitate?

„Sfântul Ioan vă va răspunde iarăși: «Dacă postul era necesar în Eden, este cu atât mai necesar în afara lui. Dacă înainte de a ne lovi aveam nevoie de medicament, cu atât mai mult vom avea nevoie după ce ne-am rănit. Înțelegi?»”

Ce?

Porunca postului a fost dată în rai ca o precauție împotriva căderii. De la căderea omului este dat în scop terapeutic, de refacere.”

Atunci care este scopul postului?

„Postul ofilește dorințele păcătoase, spune Sfântul Maxim Mărturisitorul; și Sfântul Simeon Noul Teolog spune că postul ne înmoaie inimile. Sfântul Grigorie Palama spune că prin post se împlinește și desăvârșește orice faptă bună. Acestea sunt motivele pentru care Sfântul Ioan Gură de Aur își mărturisește dragostea pentru post: «Iubesc postul pentru că este mama înțelepciunii și fântâna actelor filozofice.»”

Cum ar trebui să postim?

Postul este un mijloc, o unealtă spirituală care nu este limitată la mâncare, ci omul ca întreg trebuie să participe la el în chip psihosomatic, adică trup și suflet. Sfântul Ioan Gură de Aur spune: «Postești? Dovedește-mi asta prin lucrările tale. Dacă vezi un om sărman, miluiește-l. Dacă vezi că un prieten este lăudat, nu-l invidia. Nu posti doar cu gura, ci și cu ochii și urechile și picioarele și mâinile și cu toate mădularele trupului tău. Postește cu mâinile, lepădându-te de lăcomie. Postește cu picioarele, încetând să mai alergi după păcate. Postește cu ochii, disciplinându-i pe aceștia să nu mai privească la ceea ce este păcătos. Postește cu urechea, ne mai ascultând vorbele deșarte și bârfele. Postește cu gura ne mai vorbind cuvinte netrebnice și critici nedrepte. Pentru că ce vom folosi dacă ne abținem de la păsări și pește, dar ne mușcăm și devorăm semenii?»”

Cum ne mușcăm și devorăm frații?

„Prin defăimări și critici, care vin din lipsa de dragoste pentru fratele nostru.”

Mulțumesc Părinte. Învățătura ta mi-este de mult folos duhovnicesc.

„Să mulțumim lui Dumnezeu pentru că ne-a luminat sfinții. Mergi cu bine și Harul lui Dumnezeu să se pogoare peste tine, fie ca Maica Domnului să te ocrotească, și sfinții să te călăuzească. Și nu uita ca postul este mai întâi de toate să flămânzim după Dumnezeu!
13
Teologie si Stiintă / Re: Gravitația nu există, este doar o iluzie !
« Ultimul mesaj de Admin Februarie 08, 2017, 03:32:52 p.m. »
Extras din Mistere încă neelucidate ale Universului

Confirmarea pas cu pas a Teoriei Relativitǎții (cine a confirmat ?) nu a elucidat nici pe departe geneza câmpului gravitațional planetar, stelar și al Universului în totalitatea sa. Încǎ nu se știe care este vectorul de câmp, particula sa elementarǎ iar ca ecuații ale acestui câmp s-au folosit ca substitute elemente ale componentei magnetice a câmpului electromagnetic. Ori se știe foarte clar cǎ deși sunt asemǎnǎtoare, aceste douǎ câmpuri au mari deosebiri.

Câmpul electromagnetic are arii de manifestare strict delimitate, caracteristici de frecvențǎ, amplitudine, lungime de undǎ, etc, foarte bine circumscrise și nu are caracter universal. Nu s-a emis pânǎ în prezent nici o teorie credibilǎ asupra structurilor care emit gravitonii, nu s-a explicat care anume forțǎ genereazǎ “mișcarea spre apex”, nu se știe exact cum interacționeazǎ gravitația cu spațiu-timpul, existând suspiciunea mai mult decât rezonabilǎ cǎ spațiu-timpul este și dimensiune și câmp universal.

Nu s-a explicat de ce câmpul electromagnetic al Terrei are caracter pulsatoriu, nici cǎ mișcarea de precesie a Terrei nu poate fi explicatǎ doar de forța mareicǎ de atracție a Lunii. Teoria nucleului feromagnetic al Terrei este o glumǎ bunǎ, dacǎ ne gândim cǎ în centrul planetei noaste ar trebui sǎ avem o temperaturǎ de peste 210 mii grade Celsius. Dacǎ ar fi așa, Terra ar fi zguduitǎ de fenomene tectonice extrem de grave și s-ar întinde ca o placintǎ prin spațiu. Dacǎ extrapolǎm geneza câmpului gravitațional al Terrei la Soare și la planetele mai mari, gluma devine o tragicomedie. Cu atât mai mult cǎ se știe faptul cǎ la suprafața sa, Soarele are 5-6 mii de grade iar la câteva sute de mii de km distanțǎ de suprafața sa, temperatura sǎ creascǎ la sute de milioane de grade Celsius. Nu cumva s-a ales greșit locația în care se produc reacțiile de fuziune nuclearǎ stelarǎ? Mai mult ca probabil, aceste reacții de fuziune sǎ aibe loc nu în masa stelarǎ ci la distanțe apreciabile de aceasta.

Se știe cǎ Universul e rece, foarte rece dacǎ ne gândim cǎ temperatura sa medie este de 0,4 grade Kelvin. Nu se știe însǎ de ce intensitatea câmpului gravitațional din spațiul interstelar (prezis a fi de 20-30 gauss) este de câteva sute de mii de ori mai mare.
În concluzie, nu putem ști prea multe despre câmpul gravitațional pentru cǎ nu prea știm ce sǎ cǎutǎm.
14
Teologie si Stiintă / 10 motive esențiale care vor convinge și un ateu că Dumnezeu există
« Ultimul mesaj de Admin Ianuarie 05, 2017, 10:10:39 a.m. »
sursa: ortodox.md

Se spune că, dacă ești ateu, deja ai o convingere, așa că nu mai poți fi determinat să crezi în Dumnezeu. Dar asta nu înseamnă că preoții nu pot să găsească motivele cele mai bune care să dovedească faptul că Dumnezeu există. Le poți contrazice?

Părintele Eugen Tănăsescu de la Arhiepiscopia Tomisului  este cunoscut pentru felul în care duce cuvântul Bisericii în media. El însuși blogger și manager al postului de Radio Dobrogea, preotul a răspuns invitației echipei „Adevărul” de a găsi zece motive care justifică existența Domnului.

1. „Absolutul există deja în mine”
Primul argument este cel așa-numit al contingenței. Părintele Tănăsescu spune că el „pleacă de la observarea raportului dintre limite și infinit. În mintea mea există ideea unei ființe absolute, infinite, superioare oricărei alte ființe. Acestea sunt, practic, atributele divinității. Dacă mintea mea poate presupune acestea, înseamnă că Dumnezeu poate exista, căci nimic nu-L împiedică să existe, fiind absolut. E drept că argumentul nu demonstrează existența divinității, dar invită la cercetarea unei ipoteze, ca în știință. Prin urmare, ca să mă lămuresc, rămâne doar să Îl caut pe Dumnezeu.”

2. Totul are un început
Argumentul cauzalității pare să fie unul la fel de valid în ochii celor care se îndoiesc. El pleacă de la relația cauză-efect, crede preotul constănțean. „Chiar și știința presupune un "Big-Bang", ca un început al lumii. Această primă cauză a tuturor, inclusiv a "Big-Bangului", este divinitatea, cea care este singura capabilă să facă ceva “din nimic”, inclusiv viața. Mai mult, divinitatea nu este cauzată de nimic, Ea existând prin sine.”

3. Toată creația vorbește tăcut despre El
Părintele Eugen Tănăsescu crede că dacă ne uităm la Univers și la legăturile dintre diferitele lucruri care îl compun vom observa că există o anumită raționalitate și o frumusețe care poate fi citită printre rânduri. „Însăși faptul că totul poate fi pus în anumite ecuații, legi, teoreme, etc. i-a făcut pe oamenii de știință onești să recunoască o ordine și raționalitate a lumii. Mai nou, chiar și matematicienii susțin că Dumnezeu poate fi demonstrat matematic, deoarece El însuși este Rațiune absolută. Pe de altă parte, frumusețea lumii arată că rațiunea are ca scop înalt armonia”, spune preotul. Pe de altă parte, el recunoaște că nu toate lucrurile din lume sunt frumoase și că lumea în sine este imperfectă, dar omul are menirea să o îmbunătățească. El dă vina pe aceste imperfecțiuni ca o cauză a cataclismelor. „Imperfecțiunile nu pot distruge ceea ce e frumos. Un peisaj care încântă ochiul demonstrează că lumea este făcută pentru a ne ajuta, nu pentru a ne distruge”, spune Eugen Tănăsescu.

4. Religiozitatea există în fiecare om și în fiecare cultură
Termenul de religiozitate este înțeles de către preotul constănțean ca o tendință a omului de a se lefa de valori, de a se supune lor și a le urma. „Credința în valori există în orice om. Problema este doar la definirea acestor valori. De aceea, de-a lungul timpului, divinitatea și valorile ei au fost înțelese diferit, dar asta nu a desființat divinitatea. Până și ateismul crede că Dumnezeu nu există, iar evoluționismul darwinist presupune că religiozitatea este o achiziție culturală a omului. Ori chiar și asta înseamnă două lucruri care confirmă divinitatea: că omul a achiziționat religia de undeva (de unde oare dacă nu din descoperirea că Dumnezeu există) și că, odată achiziționată religia, ca parte a evoluției, nu mai are cum scăpa de ea, căci ar însemna involuție”, notează preotul Tănăsescu.

5. „Pentru că sunt chipul Său”
Caracteristicile omului se regăsesc în Dumnezeu, crede Eugen Tănăsescu. „Acestea sunt: rațiune, sentiment, voință, putere de a stăpâni peste lucruri, morală. Asta înseamnă că omul este o icoană a divinității, care a sădit în el aceste caracteristici. Rămâne ca omul, prin educație, să desăvârșească acest “chip”, aceste caracteristici, pentru a ajunge la “asemănarea” cu Dumnezeu.”



6. „M-a ajutat când am strigat către El”
Dacă până acum au fost prezentate argumente ale minții, preotul trece și la argumentele inimii. Din punctul său de vedere, Dumnezeu nu este ceva abstract, greu de atins. El este prezență vie și personală (Tată, Fiu și Duh Sfânt), cu care omul poate interacționa.

„De multe ori, eu însumi am avut certitudinea acelei “mâini nevăzute” care pune lucrurile într-o anumită ordine. Și, cu cât mă rog mai mult, cu atât se arată mai bine. Pentru mine, cred că mulți din cei ce susțin că Dumnezeu nu există, nu L-au văzut încă, pentru că nici nu L-au chemat sau căutat. Dimpotrivă, unii se simt chiar încurcați de existența unei autorități superioare, cum și în societate anarhiștii refuză orice regulă sau autoritate. Dar îndoiala sau opoziția nu sunt soluțiile cele mai bune pentru a-L descoperi pe Dumnezeu” , mărturisește părintele Eugen Tănăsescu.

7. El este Adevărul
Raportarea la Adevăr este, din punctul de vedere al preotului constănțean, de două tipuri: îl recunoști sau îl alegi. De aici și sintagma „nimeni nu deține adevărul absolut”. Ea nu este o afirmare a relativității, spune părintele, ci vine să demonstreze existența prin sine a adevărului. „Ori, dacă lucrurile stau așa, înseamnă că cel relativ sunt eu, poziția mea față de Adevăr. Înțelept ar fi ca să nu trăiesc în opoziție cu Adevărul. Eu însă identific Adevărul nu cu un principiu, sistem sau filosofie de viață. Acestea sunt doar efecte, emanații ale Adevărului. Adevărul trebuie să fie neapărat o persoană, capabilă să-mi transmită aceste efecte, ca eu să mi le pot însuși. De aceea, pentru mine, Adevărul este Dumnezeu, identificat mai amplu în persoana lui Hristos. Nu vă grăbiți însă să-L contestați. Mai întâi, cunoașteți-L. O să vă ia ceva timp…”.

8. Fiind iubire, a sădit morala în noi
Poate un ateu să înțeleagă că Dumnezeu îl lasă să-l aleagă? Preotul constănțean susține că tocmai asta îi place la El:
 „Nu mă forțează să cred în El.  Un Dumnezeu care convinge cu forța nu e un Dumnezeu care te iubește. . . e un dictator. Ori,  Dumnezeu îmi promite că Adevărul mă face Liber,  chiar și de mine însumi. Dacă Dumnezeu pare un dictator,  ceva nu e în regulă,  ori la mine,  ori la El. Mai degrabă la mine,  caci eu sunt mai susceptibil de înțeles greșit Iubirea.”

9. Unde este Dumnezeu când se întâmplă nenorociri?
Preotul constănțean recunoaște că argumentele prezentate până acum fac pare din domeniul speculației personale, însă crede că Dumnezeu nu este neidentifcabil. „El s-a arătat lumii. Asta demonstrează iubirea lui față de om, căci nu ne-a lăsat să orbecăim în căutare, ci a venit în întâmpinarea noastră. Iar faptul că unii au fost deranjați și au căutat să-L elimine pe nedrept nu face decât să-mi întărească convingerea că El s-a arătat nouă, făcându-se și om. Este ceea ce caracterizează creștinismul: Dumnezeu se face om, ca mine, ca pe mine să mă facă viu și veșnic, ca El.

Pentru cei care întreabă însă unde este Dumnezeu când se întâmplă nenorociri,  răspunsul meu e simplu: acolo unde L-am pus, pe Cruce. Multe nenorociri se întâmplă când dăm pe Dumnezeu la o parte, nu pentru că El e răzbunător, ci pentru că noi riscăm mult atunci când ne împotrivim Binelui” , a explicat Eugen Tănăsescu.

10. Garanția că nu ne întoarcem în neant
Ultimul argument în favoarea existenței lui Dumnezeu este legat de ce câștigă cei care cred în El. Părintele Tănăsescu este de părere că oamenii au de câștigat desăvârșirea și veșnicia.

„Chiar dacă uneori facem confuzii în privința înțelegerii și relaționării cu El, existența Lui ne definește drumul în viață.
Fără Dumnezeu, totul rămâne închis într-un cerc “strâmt și rece”.  Blaise Pascal are o grămadă de citate despre Dumnezeu. La unul simt nevoia să-l contrazic. El a spus că dacă cred că Dumnezeu există și totuși nu există, n-am pierdut nimic. Eu cred că e greșit. Căci tot Pascal a zis că Dumnezeu, fiind perfect, nu ne poate înșela. Așadar, dacă Dumnezeu nu există, am pierdut totul, inclusiv speranța și perfecțiunea. Prin urmare, fără Dumnezeu, omul devine un nimic, care vine din nimic și se duce către nicăieri. Dar să avem speranță că El există. E garanția nedispariției noastre în neantul din care am venit”,
a încheiat preotul Eugen Tănăsescu.






15
Teologie si Stiintă / Re: Satelitii geostationari, Coriolis, pendulul lui Foucault, etc.
« Ultimul mesaj de Admin Septembrie 04, 2016, 12:05:32 p.m. »
Andrei, eu am vazut deja The Principle.
Am comandat pe internet varianta Blu-ray, aici   Se poate comanda si varianta DVD.



Merita vazut !
16
Are cineva vreo idee unde poate fi vizionat documentarul The Principle ?

Pare a fi de foarte bună calitate, cred că toți de pe forumul acesta ne doream un asemenea documentar. Doamne-ajută!
17
Teologie si Stiintă / Re: Satelitii geostationari, Coriolis, pendulul lui Foucault, etc.
« Ultimul mesaj de Admin August 09, 2016, 11:31:55 a.m. »
Am descoperit de curand o prezentare a Dr. Robert Sungenis referitoare la pozitia fixa a Pamantului,
va recomand sa o vedeti aici.

Veti descoperi raspunsuri argumentate stiintific la intrebarile actuale referitoare la Satelitii geostationari, Coriolis, Foucault, etc.
18
As dori sa fac o remarca in legatura cu felul in care au raspuns domnii eruditi ortodocsi. Incontestabil, printre bilele defensive si ofensive sunt informatii valoroase, ceea ce si cautam insa am remarcat un lucru care ma deranjeaza la multi dintre semenii mei cand merg la biserica sau intr-o actiune caritabila, sunt unii ortodocsi care se simt indreptatiti sa ridice degetul aratator si sa vorbeasca arogant "prostilor" si "ereticilor" din jurul lor. Ce imagine hilara, total diferita de imaginea lui Isus. Asta am observat si la modul in care au raspuns semenii ortodocsi aici. Faptul ca cineva s-a indepartat de Scriptura nu da dreptul nici unui ortodox sa judece si sa mai si vorbeasca arogant pe deasupra. Ca domnul care a intrebat este in erezie, sau ca a avut intentii ascunse, asta doar Dumnezeu judeca. Am vazut aici, in dialog, multa eruditie, determinare insa... nu am vazut iubire. Asta daca vrei sa simti.
19
Teologie si Stiintă / Re: Despre proști și prostie
« Ultimul mesaj de Admin Iunie 14, 2016, 02:45:08 p.m. »
Părintele Constantin Necula, unul dintre cei mai cunoscuți preoți creștin-ortodocși din România, a susținut o conferință la Palatul Culturii ,,Teodor Costescu” din Drobeta Turnu Severin, cu tema “Viața, între risipa de sine și sfințenie”.

Redăm mai jos cateva fragmente:

Dumnezeu ne dăruiește suficient de multă minte și noi ne ascundem tot timpul în suficient de multă prostie încât să nu înțelegem că viața noastră este făcută ca să mergem spre Dumnezeu, nu doar spre ceilalți. Toată lumea vrea ca biserica să fie precum o echipă de fotbal, investim, investim, investim și apoi trebuie să marcăm. Algoritmul acesta nu merge în viața duhovnicească, în viața duhovnicească îți iese uneori fără să investești, alteori investești o viață întreagă sufletește și vezi că la capătul vieții ești trist.

Noi ne comportăm ca și cum ortodoxia ar fi așa un fel de roată reșapată, vulcanizată. Noi, românii, suntem foarte buni la cârpeli, dacă vă uitați nu facem niciodată bine nimic din ceea ce este de făcut. Cârpim hainele pe care le purtăm, ne cârpim duminicile, cârpim viața duhovnicească crezând că dacă ajungem aici totul este rezolvat. Oamenii din Moldova mai întreabă: părinte, da e bine dacă postim prima zi în prima săptămână și ultima săptămână din post? Da, numai în Moldova se pune întrebarea asta. Și e ca și cum ai vrea să treci Dunărea cu un picior pe un mal și celălalt pe alt mal”.

Conf. univ. dr. Constantin Necula a mai spus că “trebuie să învățăm să stăm înaintea lui Cristos cu bucuriile noastre și cu suferințele noastre” și că nu e firesc să-i mulțumim “doar că ne-a vindecat de o boală, e firesc să-i mulțumim că în ciuda tuturor am auzit că alții s-au vindecat”.

Nu putem fi egoiști la nesfârșit în rugăciune, Doamne, te rog, dacă ar muri șeful să-i iau locul, Doamne ajută, suntem creștini, îți mulțumesc că mi-ai dat posibilitatea de a-i trage una colegului meu de servici peste bot. Atitudini de genul acesta, să fim serioși, ne sufocă credința, mergem la biserică ca la oficiul forțelor de muncă, vrem servicii, casă, iubit, iubită, dacă se poate acolo să trecem și mărimile, nu? Nu se poate să trăim tot timpul cu Hristos la o bodegă a cerului”, a zis părintele Necula.

O parte din întrebările adresate de severinenii prezenți la conferință părintelui Constantin Necula au vizat probleme de familie. Mulți s-au plâns că nu știu cum să aducă pe drumul cel bun un membru al familiei care este alcoolic, o doamnă se plângea că fiul ei este homosexual, un domn se plângea că soția a pierdut mai multe sarcini în dorința de a avea un copil.

„Noi credem foarte ușor că ce ține de viața noastră intimă trebuie să fie gestionată de popă. Te duci la spovedit, întrebi pe părinte toate bazaconiile, cât piper să pui în supă, dacă pui sare nu, de parcă bietul popă e dieteticianul sau ginecologul nostru, că și acolo îl întrebăm toate prostiile posibile. Preotul nu poate să fie un arbitru al vieții intime, el te îndeamnă să înțelegi că Dumnezeu nu este împotriva ta, să înțelegi marea împrăștiere din jur, ce înseamnă aruncarea de nimicuri în viața de familie”, a explicat părintele Constantin Necula.







20
Teologie si Stiintă / Despre proști și prostie
« Ultimul mesaj de Admin Iunie 10, 2016, 03:12:38 p.m. »
Articol preluat de la Dl Costin Tuchila

Nu am numărat definițiile aforistice și maximele despre proști și prostie, pe care vi le pun la dispoziție. Nu se cade să le numărăm, ele sunt infinit mai puține decât numărul proștilor, care este – repetiția devine inevitabilă – infinit, prostia fiind, după cum se știe, nemuritoare. Un prozator american contemporan, Harlan Jay Ellison, formula o aserțiune dezarmantă: „Cele mai comune două elemente ale universului sunt hidrogenul și prostia.” Chiar așa să fie?

Fără a căuta răspunsuri – din nou, nu se cade –, să transcriem pentru început fraza, puțin dătătoare de speranță, a lui Albert Einstein: „Doar două lucruri sunt infinite: universul și prostia umana; iar de cea din urmă sunt foarte sigur.” Dacă Einstein n-ar fi adăugat a doua propoziție, am fi zis, vorba aceea, românească, „mai treacă-meargă”. Dar cu ea…

Dar să nu cădem în capcana disperării. Ar fi, în context, un semn de – nici mai mult, nici mai puțin – prostie. Așa că, în liniște și dacă se poate cu o vagă urmă se speranță strecurată într-un colțișor al cugetului, să urmărim „desfășurarea”:

„Nimic mai temerar decât prostia.” (Menandru).

În Septuaginta, traducere a Vechiului Testament din ebraică în greacă, făcută de 70 de înțelepți evrei în secolul III î. Hr., citim:
„Când vorbești cu un prost, este ca și când ai vorbi cu un adormit; când ai sfârșit, el te întreabă: «Ce este?»”


Cu un veac înainte, Sofocle ar fi spus că „prostia este sora cea mai apropiată a răutății.”

Eschil, cântărețul epocii eroice, era oarecum îngrijorat, neimaginându-și probabil ce adevăr peren scoate la iveală: „Grea povară mai e și omul nerod cu noroc.”

La patru veacuri distanță, Cicero afirma, pe un ton radical, același lucru: „Nimic nu poate fi mai insuportabil decât un prost norocos.”

Prostia în varianta lui Euripide: „Poate să spună cineva lucruri înțelepte unui prost, că tot i se va părea că nu vorbește bine.”

Democrit: „Celor fără minte nu vorba le este spre învățătură, ci nenorocirea.” Și tot el: „Mare pagubă aduc proștilor cei care îi laudă.”

Înțelepciunea indiană sintetiza în Mahabharata: „Fericită este viața celor proști care nu știu ce înseamnă defecte și care le văd pretutindeni (numai la ei nu); fiind ei înșiși vrednici de ocară, ei spun că alții sunt așa.” Trăsătură, firește, definitorie a prostului, dacă ar fi numai ea…

„Nu există om mai nedrept decât cel ignorant, care crede că numai ceea ce face el e bine”, nota Tertulian, scriitor creștin, născut la Cartagina la mijlocul veacului al II-lea d. Hr.

Ca să rămânem oarecum în context, iată o tristă formulare, ușor patetică, desprinsă, din nou, din Septuaginta:
„Să-l plângi pe cel mort, căci îi lipsește lumina; să-l plângi și pe cel prost, fiindcă îi lipsește mintea. Pe cel mort să-l plângi cu duioșie, căci a găsit odihna; dar viața celui nătărău e mai rea decât moartea. După un mort ești în întristare șapte zile, dar cu un prost sau cu un nelegiuit ești în întristare în toate zilele vieții lor.”

Aserțiuni pe care le pronunțăm adesea sunt vechi de când lumea:
„Prostul se impune atâta timp cât nu deschide gura.” – Chanakya, prim-ministru al primului Imperiu Chandagupta (cca 350–283 î. Hr.) Același formula plastic: „O mulțime de proști, care trăiesc împreună ca animalele, întunecă tot ce-i excelent, ca nourii soarele.”

Proștii or trăi ei ca animalele, numai că nu seamănă deloc cu ele, pentru simplul motiv arătat de Jules Renard: „Prostie omenească. «Omenească» e de prisos: numai oamenii sunt proști.”

Continuăm cu maxime din vechime, preluând de la enigmaticul poet Kalidassa o undă de optimism: „Și cel prost se deșteaptă în contact cu cel inteligent.”

Din înțelepciunea indiană, desprindem, cu oarecare îngrijorare, o definiție perenă a avantajelor pe care le are prostul: „O, nerodule, bucură-te de prostia cea ușor de dobândit. Prostul are opt avantaje: n-are griji, mănâncă și vorbește mult, doarme zi și noapte, nu meditează asupra dreptății și nedreptății sau asupra vreunei alte chestiuni, e indiferent la cinste și la ocară, pune picioarele sale pe capul tuturor… și trăiește mult.” (Udbhata).

Vă propun un exercițiu: citiți și reciți această definiție și încercați să decodați sensurile ascunse în caricaturile, absolut extraordinare, ale lui Leonardo da Vinci, pe care le vedeți în imaginea alăturată. Ce ascund oare aceste chipuri, dacă într-adevăr ascund ceva?

Leonardo da Vinci, Caricaturi

Trecem la epoca modernă. Și cităm, cu gândul la maxima pesimistă a lui Schiller, după care: „Cu prostia înșiși zeii se luptă în zadar.” (Fecioara din Orléans).

„Prostul, înțelept se crede, și numai înțeleptul își vede prostia.” (William Shakespeare).

„Un neghiob, drept neghiobie / ia tot ce nu știe.” (Lope de Vega)

„Mai bine prost împreună cu toți decât singur deștept, spun capetele politice. Căci, dacă sunt toți [proști], nimeni nu e mai prejos; iar dacă cel deștept e singur, el trece drept prost.”

Proști sunt toți cei care par, și jumătate din cei care nu par.”

„Cel mai mare prost e acela care nu crede că este, și care spune despre toți ceilalți că sunt.”

„Deși lumea e plină de proști, nu e nimeni care să creadă aceasta despre el, ba nici măcar n-o bănuiește.”

„De cele mai multe ori înțelepții mor după ce și-au pierdut mintea… A muri ca un prost înseamnă a muri de prea multă gândire. Unii mor fiindcă gândesc și simt; alții trăiesc pentru că nu gândesc și nu simt; aceștia sunt niște proști pentru că nu mor de durere; aceia, fiindcă mor.”

„Pentru a te descotorosi de prostiile obișnuite, îți trebuie o înțelepciune cu totul ieșită din comun” – toate din Oráculo manual y arte de prudencia (1647) de Baltasar Gracián.

Honoré Daumier, Les poires” (Perele, 1831)

„Întotdeauna un prost va găsi un altul și mai mare care să-l admire.” (Boileau).

„Prostul care are memorie strașnică e plin de idei și de fapte, dar nu știe să tragă concluzii din ele; aici e totul…” (Vauvenargues).

„Socotesc că este o mare deosebire între a face prostii și a face nebunii: un om mediocru poate să nu facă nebunii, dar nu s-ar putea feri să facă multe prostii.”

„Noi nu compătimim pe cineva că-i prost; și poate că avem dreptate! Dar e foarte nostim că ne închipuim că-i vina lui.”

Sau o aserțiune care aruncă o proiecție cât se poate de pesimistă:
„Pentru a reuși nu este suficient să fii stupid, trebuie să ai și bune maniere.” (Voltaire).

„E ceva îngrozitor un om deosebit pe care proștii îl revendică fălindu-se cu el.” (J. W. Goethe).

„Este îngrozitor când proștii își bat joc de un om superior.” (Goethe).

Prin răsfrângere, tot Goethe: „Cel deștept nu comite prostii neînsemnate.”

„Nimic nu-i mai ridicol decât un prost care vrea să scoată din încurcătură un om de geniu.” (Denis Diderot).

„Proștii cred că pentru a cuceri Capitoliul trebuie să ataci întâi gâștele.” (Heinrich Heine).

„Prostul e de două feluri: cel care nu se îndoiește de nimic și cel care se îndoiește de toate.” (Charles Joseph de Ligne).

„Întotdeauna mi-e frică de un prost: nu se știe niciodată dacă nu-i și un ticălos.” (W. Hazlitt).

„Prostul dacă nu-i fudul, parcă nu e prost destul.” (Ion Creangă).

„Să fii prost, egoist și să ai o sănătate bună sunt trei cerințe pentru a fi fericit, deși dacă prostia lipsește celelalte nu mai contează.” (Gustave Flaubert).

Oscar Wilde era tranșant în privința prostiei: „Nu există alt păcat în fară de ea”. Și: „singurul viciu veritabil.”

„Este foarte periculos să fii sincer în condițiile în care nu ești și prost.”(G. B. Shaw).

„Genialitatea poate avea limitările sale, dar prostia nu are acest handicap.” (Elbert Hubbard).

„Prostul cel mai prost e prostul alterat de filosofie.” (Lucian Blaga).

„Proștii nu știu nici să râdă, nici să plângă. Când râd, își arată dinții, când plâng, urlă. De aceea adesea lacrimile lor trezesc de obicei râsete, râsul lor, oftări de durere.” (Octavian Goga).

„Prostia e o deficiență organică. Prost e omul care nu înțelege evidențele. Evidența e corespondentul axiomei din matematică. Omul căruia trebuie să i se explice o evidență e prost. Fiindcă evidențele nu se pot explica. Ele trebuie înțelese în sine și spontan.” (Octav Șuluțiu).

„Inteligenții joacă roluri față cu alții; proștii joacă roluri față cu ei înșiși și dacă sunt prea proști reușesc să se înșele singuri.”
Și: „Inteligenții se împart în două: buni și răi. Proștii se împart în una: răi.” (G. Ibrăileanu).

Din cugetările lui Nicolae Iorga:
„Nebunul poate răspunde la orice întrebare a înțeleptului; înțeleptul tace la cele mai multe din ale nebunului; iar prostul stă deoparte și zice că tot nebunul e mai cu minte.”
„Prostia e ca noroiul; cu cât se zbate cineva mai mult, cu atâta se afundă mai adânc.”
„Prost nu e acel ce nu înțelege unele lucruri, cât de multe, ci acela care le înțelege pe toate pe dos.”
„E firesc ca un prost să râdă de tine, pentru că nu semeni cu el.”
„Niciodată  prostul nu e mai prost decât atunci când crede că dovedește contrariul.”
„Un prost nu e un om care nu înțelege, ci unul care pretinde c-a înțeles mai bine decât cel chemat să înțeleagă.”



„Nu cunosc sforțări mai penibile decât ale celui care vrea să arate că nu e prost.” (Victor Eftimiu).

„Prostia este primejdioasă tocmai prin faptul că poate să semene uneori cu înțelepciunea. Când deschide gura să spună ceva, se trădează imediat; dar când se mulțumește doar să râdă, rămâne ascunsă, și atunci seamănă cu înțelepciunea.” (Valéry Larbaud).

„Prostul te numește frivol fiindcă iei ușor lucrurile pe care el le ia în serios.” (H. Sanielevici).

„Prostia este o suferință nedureroasă a inteligenței.”(Emil Cioran).

George Topîrceanu: „Omul prost are oroare de glumă, de ironie, de persiflaj; e explicabil. Mai întâi pentru că prostul nu e în stare să descopere raporturi mai subtile între idei sau lucruri (și nici să le înțeleagă); ironia spirituală e o armă pe care natura i-a interzis-o pe veci. Apoi, fiindcă prostul simte instinctiv în această armă, mânuită de alții, o primejdie mortală pentru el.”
„Prostul are ambiția să fie luat în serios. Mai cu seamă după ce a ajuns, ori i se pare numai că a ajuns, în societatea sau în stima contemporanilor, la o situație uzurpată prin șiretenie practică; prostul ține grozav să fie luat în serios. El are acum un interes vital să nu râdă nimeni. Uitați-vă cum aruncă împrejur priviri bănuitoare de legitimă suspiciune… Un zâmbet, abia schițat, îl scoate din fire. Și, ca să exhorteze parcă pe cei din jurul lui la seriozitate, prostul devine extraordinar de grav. Cu cea mai măruntă ocazie el oficiază… Așa se explică gravitatea proverbială a prostului în exercițiul funcțiunii: este o acțiune preventivă, un antidot elaborat cu anticipație…”

„Prostul se deghizează adesea în savant, în om de știință. În această ipostază el observă cu atenție și imită tot ce se poate imita; tot ce este exterior și aparență în activitatea omului de știință. Mai cu seamă vocabularul…”

„Pedanteria e o formă curentă a prostiei umane. Pedantul e un prost deghizat în savant. Pe stradă, la masă, în efuziunile lui amoroase chiar, prostul va vorbi numai în «ordine științifică», papagalicește, întortocheat și grav.”

Câteva aforisme de Tudor Mușatescu, în cel mai bun spirit al formulărilor  sale seducătoare, consacrate cu superlativul „mușatisme”:
„Prostul tace numai când vrea să-l creadă lumea că cugetă.”
„Proștii sunt ca hărțile. Spun tot, dar la scară redusă.”
„Nu râdeți de proști, fiindcă își închipuie că au umor.”
„Prostul nu cunoaște mai deștepți decât el.”
„Prostia nu e o vină a naturii. E numai o necuviință a ei.”
„Când ascultă o anecdotă, prostul râde numai până la poantă.”
„Prostul, cu cât sună a mai gol, cu atât e mai plin … de el. ”

Un om prost nu poate fi niciodată moral, fiindcă îi este imposibil să discearnă binele de rău.” (Teodor Mazilu).

„Dacă nu există întrebări stupide, atunci ce gen de întrebări pun proștii? Devin brusc deștepți în timp ce pun întrebările?” (Scott Adams).

Costin Tuchilă
Pagini: 1 [2] 3 4 ... 10