Mesaje Recente

Pagini: 1 ... 6 7 [8] 9 10
71
Teologie si Stiintă / LIGO - The Sound of Two Black Holes Colliding
« Ultimul mesaj de neica_nimeni Aprilie 22, 2014, 09:48:38 a.m. »
Undele gravitaționale trimise dintr-o pereche de găuri negre în coliziune au fost transformate în unde sonore, așa cum se aude în această animație.
Pe 14 septembrie 2015, LIGO a observat valuri gravitaționale din fuziunea a două găuri negre, fiecare de aproximativ 30 de ori mai mare decât soarele nostru. Evenimentul incredibil de puternic, care a eliberat de 50 de ori mai multă energie decât toate stelele din universul observabil, a durat doar fracțiuni de secundă.

În primele două runde ale animației, frecvențele undelor sonore se potrivesc exact cu frecvențele undelor gravitaționale. A doua două runde de animație redă sunetele din nou la frecvențe mai înalte, care se potrivesc mai bine intervalului auditiv uman. Animația se încheie prin redarea frecvențelor originale din nou de două ori.

Pe măsură ce găurile negre spiralează tot mai aproape între ele, frecvența undelor gravitaționale crește. Oamenii de știință numesc aceste „sunete”, deoarece unele evenimente care generează valuri de gravitație ar suna ca un ciripit al unei păsări.

Pentru detalii accesati - https://www.youtube.com/watch?v=FlDtXIBrAYE

72
Teologie si Stiintă / Re: Au oamenii suflet? Iată care este răspunsul științei
« Ultimul mesaj de neica_nimeni Aprilie 17, 2014, 02:11:57 a.m. »
Va recomand sa cititi cartea Despre Suflet a Sfantului Nichita Stithatul

Doamne ajuta !
73
Teologie si Stiintă / Re: Au oamenii suflet? Iată care este răspunsul științei
« Ultimul mesaj de neica_nimeni Aprilie 14, 2014, 10:21:46 a.m. »
Sufletul (gr. psyhi și pnevma ; lat. anima și spiritus = duh, suflare ; ebr. ruah) este nu numai o componentă specifică a ființei umane (Oare nu sunteți voi cu mult mai presus decât ele (păsările cerului) ? — Matei 6, 26), ci și principiul formator, unitar și dinamic al personalității. Sufletul este "entelehia" trupului, elementul substanțial și rațional, care dă forma individuală și personală a ființei omenești, prin care se distinge atât de Dumnezeu cât și de celelalte creaturi.

Sufletul în Noul Testament și la Părinții apostolici

Deși Noul Testament folosește două nume pentru suflet — "psyhi" și "pnevma" — (Luca 1, 46 și 47 , Filipeni 1, 27), conținutul biblic este același : sufletul este substanța care face omul, om, ca ființă liberă, personală și nemuritoare (Mt. 10, 28) : "Pentru că ce-i va folosi omului dacă va câștiga lumea întreagă, iar sufletul îl va pierde ? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său?" (Mt. 16, 26). In ce privește geneza sufletului, aceasta este o taină a Creatorului (Ps. 139, 13—16).

Sufletul nu are un ipostas preexistent și nici nu e constituit dintr-o materie preexistentă ca trupul, care se alcătuiește din trupul părinților. Ființa umană primește existență după trup ca rezultat al unei nașteri din alte trupuri. Sufletul are altă poziție și funcție în raport cu trupul. El este creat din voința lui Dumnezeu, prin suflul divin, într-un mod cunoscut numai de Creator. Sufletul este primit de la Dumnezeu, prin suflul dumnezeiesc dătător de viață, odată cu trupul, în timpul zămislirii, astfel că ființa umană apare în lume ca unitate psiho-somatică.

De fapt, duhul divin care produce sufletul dă și puterea de a forma trupul. Sufletul are viața ca ființă, de aceea el nu trebuie să fie confundat cu puterea vitală, imanentă, care există în animale și în toate creaturile. El este subiectul, suportul personal al acestei energii vitale, având viața prin sine ca ființă și pentru el însuși.


Sufletul este principiul formator, care individualizează firea umană într-un subiect; de aceea sufletele descendenților lui Adam nu sunt conținute în sufletul lui Adam. Ca prototip al neamului omenesc, Adam cuprinde în sine pe toți, dar fiecare își primește o existență individuală, printr-un suflet nou creat de Dumnezeu pentru el.

După moartea fizică, sufletul se desparte de trup pentru un timp, cu speranța vieții veșnice și în așteptarea învierii trupului. Autorul "Epistolei către Diognet" compară raportul dintre creștini și lume, cu relația dintre suflet și trup, spunând : "Sufletul care este nemuritor locuiește într-un templu pieritor ; iar creștinii, care peregrinează pentru un timp în mijlocul a ceea ce se destramă, așteaptă nestricăciunea în ceruri»"(cap. 6).

Extrase din - http://ro.orthodoxwiki.org/Suflet
74
Teologie si Stiintă / Au oamenii suflet? Iată care este răspunsul științei
« Ultimul mesaj de neica_nimeni Martie 17, 2014, 01:59:45 p.m. »
"Cu cât aflăm mai multe despre noi (??), cu atât este mai puțin surprinzător faptul că nu avem suflete. Noi, oamenii, am evoluat de-a lungul a miliarde de ani din creaturi simple care nu aveau niciun fel de viață mentală – iar înainte de acest moment din elemente ce nu erau nici măcar creaturi. Fiecare dintre noi apare în urma contactului fizic dintre un spermatozoid și un ovul și se dezvoltă celulă cu celulă. Viața mentală ce apare este în permanență strâns legată de starea corpului. De altfel, cele mai bune teorii moderne referitoare la conștiență susțin că mintea este doar o reprezentare pe care un organism fizic o face despre sine și mediul său pentru a se ajuta să supraviețuiască într-o lume complexă plină de pericole fizice. Dovezile acumulate până acum de știință ne spun, totodată, că acest creier complex care produce totul – emoții, artă, gândire, religie – este un lucru mult mai uluitor decât simplul suflet postulat de Platon și de teologi."

Pentru articolul complet si "argumentat stiintific" apasati aici

Stiinta atunci cand se refera la suflet ori spune ca nu exista, ori daca admite ca acesta exista ne spune ca este ceva preexistent corpului (ceva similar cu reincarnarea) dupa cum veti putea observa si in articolul urmator.

Fizica cuantică oferă o explicație științifică pentru existența sufletului ?

Aceste conceptii au fost invocate si in vechime, nimic nu este nou pe acesta tema, Sfântu Ioan Gura de Aur (354-407) afirma:

"Dar sunt unii oameni fără judecată, care, chiar după atâta învățătură, încearcă să nu creadă; unii nu îngăduie ca lumea aceasta să aibă un creator; alții spun că lumea și cele din lume s-au făcut de la sine; în sfârșit, alții spun că toate s-au făcut dintr-o materie preexistentă. Uită-te cât de mare e înșelăciunea diavolului! Cum a abuzat de ușurătatea gândirii celor ce slujesc înșelăciunii!"

In concluzie este clar pentru orice crestin ortodox ce fel de dialog constructiv poate avea cu  persoanele care nu cred ca au suflet ... vor incerca sa te convinga ca nu ai nici tu, este evident! Ce parere aveti ?
75
Sfânta Traditie ortodoxă / Iisus Hristos, Dumnezeu sau simplu om?
« Ultimul mesaj de neica_nimeni Februarie 24, 2014, 06:22:07 a.m. »
Viața lui Iisus Hristos. A fost Fiul lui Dumnezeu?
O scurtă analiză a vieții lui Iisus Hristos și vom vedea de ce credința în El nu este nicidecum credință oarbă…


De Paul E. Little

E cu neputință să știm în mod clar dacă există sau nu Dumnezeu și cum este El dacă El nu preia inițiativa să ni Se descopere. Trebuie să știm cum este El și ce fel de atitudine are față de noi. Hai să presupunem că am ști că există, dar că ar fi ca Hitler – capricios, crud, rău și plin de prejucăți. Ar fi o concluzie cu adevărat îngrozitoare, nu-i așa?

De aceea trebuie să scrutăm orizonturile istoriei și să vedem dacă există vreun indiciu legat de revelația lui Dumnezeu. Ei bine… există un indiciu precis. Într-un sătuc obscur din Palestina, în urmă cu aproape două mii de ani, S-a născut un Copil într-un grajd. De atunci și până în zilele noastre întreaga lume continuă să sărbătorească nașterea acestui Copilaș, pe nume Iisus Hristos.

A trăit în anonimat până la treizeci de ani, când a început o lucrare publică care a durat trei ani și care a fost menită a schimba mersul istoriei. Era o persoană bună și se spune despre El: „Oamenii de rând Îl ascultau bucuroși” și „El îi învăța ca unul care avea putere, nu cum îi învățau cărturarii lor” (Evanghelia după Matei 7:29).

Viața lui Iisus Hristos

În scurt timp s-a văzut totuși clar că Iisus făcea niște declarații șocante, de-a dreptul înfricoșătoare, despre Sine. A început să vorbească despre propria Persoană ca despre cineva mult mai mare decât un învățător sau un proroc de excepție: a început să spună deslușit că este Dumnezeu. A pus identitatea Sa în centrul învățăturilor Sale. Întrebarea crucială pe care le-a pus-o celor ce Îl urmau a fost: „Cine ziceți că sunt?” Când Simon Petru, drept răspuns, I-a zis: „Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!” (Evanghelia după Matei 16:15-16), Iisus nu a fost șocat, nici nu L-a mustrat. Dimpotrivă, l-a lăudat!

Iisus a declarat apoi fățiș același lucru, iar cei ce-L ascultau I-au înțeles pe deplin cuvintele. De aceea citim în Biblie: „Tocmai de aceea căutau și mai mult iudeii să-L omoare, nu numai fiindcă dezlega ziua sabatului, dar și pentru că zicea că Dumnezeu este Tatăl Său și Se făcea astfel deopotrivă cu Dumnezeu” (Evanghelia după Ioan 5:18).

Altă dată Iisus a spus: „Eu și Tatăl una suntem.” Pe dată iudeii au vrut să-L omoare cu pietre. El i-a întrebat pentru care faptă bună vor să-L omoare. „Iudeii I-au răspuns: „Nu pentru o lucrare bună aruncăm noi cu pietre în Tine, ci pentru o hulă și pentru că Tu, care ești un om, Te faci Dumnezeu” (Evanghelia după Ioan 10:33).

Iisus a declarat că are calități pe care doar Dumnezeu le are. Când un bărbat paralizat care dorea să fie vindecat a fost adus prin acoperișul casei, Iisus i-a spus: „Fiule, păcatele îți sunt iertate.” Aceasta a provocat o mare tulburare printre conducătorii religioși, care-și spuneau în inima lor: „De ce vorbește astfel? Hulește! Cine poate ierta păcatele oamenilor, în afară de Dumnezeu?”

Într-unul din momentele de mare cumpănă, când însăși viața Îi era pusă în primejdie, marele preot L-a întrebat direct: Ești Tu, Hristosul, Fiul Celui binecuvântat?” „Iisus tăcea și nu răspundea nimic. Marele preot L-a întrebat iarăși și I-a zis: „Ești Tu, Hristosul, Fiul Celui binecuvântat?”

„Da, sunt,” i-a răspuns Iisus. „Și veți vedea pe Fiul omului șezând la dreapta puterii și venind pe norii cerului.” Atunci marele preot și-a rupt hainele și a zis: „Ce nevoie mai avem de martori? Ați auzit hula. Ce vi se pare?” Toți L-au osândit să fie pedepsit cu moartea” (Evanghelia după Marcu 14:61-64).

Legătura Sa cu Dumnezeu era atât de apropiată încât a considerat că atitudinea pe care cineva o are față de El, o are față de Dumnezeu. Așadar, cine-L cunoaste pe El Îl cunoaște pe Dumnezeu (Evanghelia după Ioan 8:19; 14:7). Cine-L vede pe El Îl vede pe Dumnezeu (12:45; 14:9). Cine crede în El credea în Dumnezeu (12:44; 14:1). Cine-L primește pe El Îl primește pe Dumnezeu (Evanghelia după Marcu 9:37). Cine-L urăște pe El Îl urăște pe Dumnezeu (Evanghelia după Ioan 15:23). Și cine-L onorează pe El Îl onorează pe Dumnezeu (5:23).

Iisus Hristos – Fiul lui Dumnezeu?

Dacă luăm în considerație afirmațiile lui Hristos, nu avem decât patru posibilități. A fost fie un mincinos, fie un nebun, fie o legendă, fie Însuși Adevărul. Dacă spunem că El nu este Adevărul, atunci fie că ne dăm seama de aceasta, fie nu, automat declarăm că una dintre celelalte trei opțiuni este adevărată.

(1) Există posibilitatea ca Iisus să fi mințit când a spus că este Dumnezeu – așadar, știa că nu este Dumnezeu, dar intenționat și-a indus în eroare ascultătorii, pentru a conferi autoritate învățăturilor Sale. Cei care cred sincer acest lucru sunt, probabil, foarte puțini la număr, dacă or exista. Chiar și cei care Îi tăgăduiesc divinitatea tot Îl consideră un Învățător mare și integru. Ce nu-și dau ei seama este că cele două afirmații se contrazic reciproc. Iisus nu prea ar mai fi un învățător mare și integru dacă a mințit intenționat tocmai în privința celui mai important lucru din învățăturile Sale: identitatea Sa.

(2) Mai moderată, dar la fel de șocantă, a doua posibilitate ar fi că era sincer, dar Se autoamăgea. Cum am numi noi astăzi pe cineva care zice despre sine că este Dumnezeu? L-am numi nebun și acesta ar fi și cazul lui Iisus dacă S-ar înșela tocmai în această privință extrem de importantă. Dar dacă analizăm viața Sa, nu vom găsi nici măcar o singură dovadă de anormalitate și dezechilibru – care caracterizează de obicei o persoană cu astfel de tulburări psihice. Dimpotrivă, la Hristos vedem cea mai mare stăpânire de sine posibilă în momentele de criză.

(3) Cea de-a treia posibilitate – Toate afirmațiile Sale cum că ar fi Dumnezeu ar face parte dintr-o legendă. Mai exact, în secolele al treilea și al patrulea, adepții Săi au fost atât de entuziasmați încât I-au atribuit niște cuvinte pe care El Însuși ar fi șocat să le audă. Și dacă acum S-ar întoarce pe pământ, i-ar repudia pe dată.

Teoria legendei a fost infirmată categoric de numeroase descoperiri ale arheologiei moderne. Acestea au arătat, fără umbră de îndoială, că cele patru biografii ale lui Hristos au fost scrise în timpul vieții unor persoane contemporane cu Hristos. Cu ceva timp în urmă Dr. William F. Albright, arheolog faimos în întreaga lume, spunea că nu există nici un motiv pentru a crede că măcar una din Evanghelii ar fi scrisă după anul 70. Căci este de domeniul incredibilului ca o simplă legendă despre Hristos, scrisă sub forma unei Evanghelii, să se fi răspândit atât de mult și să fi avut acel impact uriaș pe care l-a avut… fără să se fi bazat pe nimic real.

Este ca și cum cineva din vremea noastră se apucă să scrie o biografie a fostului președinte american John F. Kennedy, din care să reiasă că acesta a declarat că este Dumnezeu, că le iartă păcatele oamenilor și că va învia din morți. O astfel de povestire este atât de exagerată încât n-ar avea nici o șansă să „prindă” la nimeni, fiindcă mai trăiesc mulți oameni care l-au cunoscut cu adevărat pe Kennedy. Această „teorie a legendei” nu stă deloc în picioare, dată fiind apariția timpurie a manuscriselor Evangheliilor.

(4) Singura opțiune este că Iisus a spus adevărul. Cu toate acestea, dintr-un anumit punct de vedere, putem spune că declarațiile, vorbele nu înseamnă mare lucru. Este ușor să vorbești. Oricine poate afirma orice. Au mai fost și alții care au pretins că sunt Dumnezeu. Și eu aș putea susține că sunt Dumnezeu; și tu ai putea face același lucru, însă toți trebuie să răspundem la o întrebare: „Ce probe aducem în sprijinul declarațiilor noastre?” În cazul meu nu ți-ar lua mai mult de cinci minute ca să-mi demontezi afirmația; probabil că tot atât ți-ar lua ca s-o respingi și pe a ta. Dar dacă vorbim despre Iisus din Nazaret, nu mai e așa de simplu. El avea dovezi în sprijinul afirmațiilor Sale. De aceea a spus: „Dar dacă le fac, chiar dacă nu Mă credeți pe Mine, credeți măcar lucrările acestea, ca să ajungeți să cunoașteți și să știți că Tatăl este în Mine și Eu sunt în Tatăl” (Evanghelia după Ioan 10:38).

Dovezi din viața lui Iisus Cristos

Prima: caracterul Său Îi confirmă afirmațiile. Mulți locatari ai azilelor de nebuni pretind că sunt niște celebrități sau zeități, dar afirmațiile le sunt infirmate de caracterul lor. Cu totul diferită este situația lui Hristos. El este deosebit, unic – precum Dumnezeu.

Iisus Hristos a fost fără păcat. Viața Sa era de o calitate atât de rară încât îi putea provoca pe vrăjmașii Săi cu întrebarea: „Cine din voi Mă poate dovedi că am păcat?” (Evanghelia după Ioan 8:46). La această întrebare I s-a răspuns cu tăcere… deși stătea de vorbă cu persoane cărora le-ar fi plăcut să Îi scoată ochii cu vreun defect de caracter al Său.

Când citim despre ispitele cu care S-a confruntat Iisus, nu-L găsim deloc mărturisind că ar fi păcătuit. El n-a cerut niciodată iertare, deși le-a spus adepților Săi să-și ceară iertare pentru păcatele lor.

Este uimitor faptul că Iisus nu avea deloc acel sentiment de decădere morală pe care îl au și îl mărturisesc sfinții și misticii din toate vremurile. Deoarece oamenii cu cât se apropie mai mult de Dumnezeu, cu atât sunt mai copleșiți de defectele, decăderea și greșelile lor. Într-adevăr, cu cât stai mai aproape de o lumină puternică, cu atât îți dai seama că… trebuie să te speli. Lucrul acesta este valabil pentru muritorii obișnuiți și în sfera moralului.

La fel de izbitor este faptul că Apostolii Ioan, Pavel și Petru, care fuseseră toți învățați încă din fragedă copilărie să creadă că păcatul este universal, au vorbit cu toții despre neprihănirea lui Hristos: „El n-a făcut păcat și în gura Lui nu s-a găsit vicleșug” (1 Petru 2:22).

Pilat, care numai prieten nu-I era lui Iisus, a spus: „Ce rău a făcut?” Prin aceasta, el recunoștea nevinovăția lui Hristos. Iar sutașul roman care a stat mărturie morții lui Iisus, a spus: „Cu adevărat acesta a fost Fiul lui Dumnezeu!” (Evanghelia după Matei 27:54).

A doua: Hristos a dovedit că are putere asupra forțelor naturii, putere pe care o putea avea numai Dumnezeu, Cel care crease acele forțe.

El a liniștit o furtună puternică și valurile învolburate ale Mării Galileii. Aceste lucruri i-au uimit atât de mult pe oamenii prezenți cu El în barcă, încât au exclamat: „Cine este Acesta de Îl ascultă chiar și vântul, și marea?” (Evanghelia după Marcu 4:41). A schimbat apa în vin, a hrănit cinci mii de oameni cu cinci pâini și doi pești, a înviat din morți unicul fiu al unei văduve îndurerate, a înviat fiica unui tată distrus de pierderea copilei sale. Unui vechi prieten i-a spus: „Lazăre, ieși afară!”, înviindu-l din morți. Este foarte interesant faptul că nici măcar dușmanii Săi nu au tăgăduit această minune; dimpotrivă, au încercat să-L omoare. „Dacă-L lăsăm așa, toți vor crede în El” (Evanghelia după Ioan 11:48).

A treia: Iisus a arătat puterea Creatorului asupra bolilor și asupra afecțiunilor trupești. I-a făcut pe șchiopi să meargă, pe muți să vorbească, iar pe orbi să vadă. A vindecat și unele probleme de natură congenitală, care nu puteau fi tratate psihosomatic. Cea mai neobișnuită vindecare a fost aceea a orbului, descrisă în Evanghelia după Ioan, capitolul 9. Deși bărbatul acela nu a putut răspunde întrebărilor puse de conducătorii religioși, ceea ce se întâmplase cu el a fost suficient pentru a-l convinge. „Eu una știu: că eram orb, și acum văd.” „De când este lumea, nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naștere”, a spus el (Evanghelia după Ioan 9:25,32). Pentru el dovezile erau mai mult decât evidente.

A patra: dovada supremă a Divinității lui Hristos a fost învierea Sa din morți. În cursul vieții Sale Iisus Și-a prevestit de cinci ori moartea. A prevestit și cum va muri și că după trei zile de la moarte va învia din morți și va fi văzut de ucenicii Săi.

Cu siguranță că aceasta a fost marea încercare: era o afirmație ușor de verificat. Fie s-a întâmplat, fie nu s-a întâmplat.

Atât simpatizanții, cât și detractorii credinței creștine recunosc că învierea lui Hristos reprezintă piatra de temelie a credinței. Apostolul Pavel scria: „Și dacă n-a înviat Hristos, atunci propovăduirea noastră este zadarnică, și zadarnică este și credința voastră” (1 Corinteni 15:14). Pavel își întemeia întreaga credință și viață pe învierea în trup a lui Hristos. Fie înviase din morți, fie nu. Însă dacă înviase cu adevărat, atunci era evenimentul cel mai senzațional din toată istoria omenirii!

Dacă Iisus este Fiul lui Dumnezeu…

Dacă Hristos a înviat din morți, atunci știm sigur că există Dumnezeu, știm cum este El și cum Îl putem cunoaște personal. Universul capătă sens și scop și este posibil să Îl cunoști pe Dumnezeu chiar și în zilele noastre.

Pe de altă parte, dacă Hristos nu a înviat din morți, atunci creștinismul este doar o piesă de muzeu interesantă… atât și nimic mai mult. Nu are nici un suport real. Deși este o idee înălțătoare, totuși, fiindcă nu are nici o bază reală, nu merită să te ambalezi prea mult. Aceasta înseamnă că martirii care s-au dus cântând la lei și misionarii contemporani care și-au dat viața în Ecuador și în Congo în timp ce le prezentau Evanghelia și altora… au fost niște sărmani naivi.

Detractorii creștinismului își concentrează atacurile cel mai adesea asupra învierii lui Iisus, fiindcă s-a observat deslușit că acest eveniment reprezintă esența chestiunii. Unul dintre cele mai puternice atacuri împotriva creștinismului a fost inițiat de un tânăr avocat britanic, Frank Morrison, în jurul anului 1930. El era convins că învierea lui Hristos era doar o fabulă fantezistă. Dându-și seama că era piatra de temelie a credinței creștine, s-a hotărât să facă un serviciu întregii lumi, demascând o dată pentru totdeauna această înșelăciune și superstiție. În calitate de avocat, considera că are acea capacitate critică necesară unei filtrări precise a dovezilor, admițând dovezile conform criteriilor stricte care reglementează desfășurarea unui proces în justiția contemporană.

Totuși, în timp ce făcea cercetări asupra cazului de față, s-a întâmplat ceva uimitor: a descoperit că acest caz nu era nici pe departe atât de ușor pe cât își închipuise. Drept urmare, primul capitol din cartea sa Cine a mișcat piatra? este intitulat „Cartea care nu a vrut să fie scrisă.” Aici descrie cum, în timp ce examina dovezile cazului, s-a convins – deși nu dorea acest lucru – de realitatea învierii trupești a lui Hristos.

Moartea lui Iisus

Iisus a murit printr-o execuție publică pe cruce. Conducătorii de atunci au spus că din cauza unei hule; Iisus a spus că a murit ca să plătească pentru păcatele noastre. După ce a fost torturat în mod groaznic, picioarele și încheieturile mâinilor I-au fost pironite pe o cruce, unde a fost lăsat să atârne, murind apoi prin asfixiere lentă. Pentru a se asigura că este mort, soldații romani I-au înfipt o lance în coaste.

Trupul Său a fost înfășurat apoi în pânză de in îmbibată cam cu 50 de kg de mirodenii lipicioase și a fost pus într-un mormânt săpat în stâncă. După aceea un bolovan de 1 1/2- 2 tone a fost rostogolit la intrare, blocând-o total. Întrucât Iisus anunțase public că va învia din morți după trei zile, au fost lăsați și câțiva soldați romani drept santinelă. În plus, intrarea în mormânt a fost sigilată cu sigiliul roman oficial, declarându-se astfel mormântul proprietate romană.

În ciuda tuturor acestor precauții, după trei zile trupul lui Iisus nu mai era acolo. Numai îmbrăcămintea Sa funerară mai rămăsese acolo, păstrând exact forma trupului Său. Bolovanul care sigila intrarea în mormânt a fost găsit pe o pantă, la distanță de mormânt.

A fost învierea lui Iisus doar o legendă?

Prima explicație a învierii lui Iisus a fost că ucenicii I-au furat trupul! În Matei 28:11-15 vedem care a fost reacția conducătorilor religioși când gărzile le-au adus știrea – de neînțeles și enervantă – că trupul lui Iisus dispăruse. Le-au dat bani soldaților, zicându-le să le spună oamenilor că ucenicii veniseră în timpul nopții și Îi furaseră trupul, în timp ce ei, soldații, dormeau. Explicația aceasta era atât de șubredă încât Apostolul Matei nici măcar nu s-a ostenit să găsească argumente contra ei! Ce judecător ar sta să te asculte spunând că știi tu că în timp ce dormeai, vecinul ți-a intrat în casă și ți-a furat televizorul? Cine știe ce se întâmplă în jurul lui când doarme? O astfel de mărturie ar provoca râsete în orice tribunal.

În plus, avem de-a face și cu un lucru imposibil din punct de vedere psihologic și etic. Tot ceea ce știm despre ucenici, despre caracterul lor, ne face să ne dăm seama că nu ar fi furat nicidecum trupul lui Hristos. Dacă ar fi făcut așa ceva, însemna că răspândeau în mod deliberat o minciună, care avea să înșele numeroși oameni și să le provoace moartea a mii dintre ei. De asemenea, dacă presupunem că unii ucenici ar fi uneltit să-I fure trupul, era imposibil apoi să fi ascuns acest lucru de ceilalți ucenici.

Fiecare ucenic a avut de înfruntat o încercare: a torturilor și a martirajului, pentru declarațiile și convingerile proprii. Oamenii sunt gata să moară pentru ceea ce cred că este adevărat, chiar dacă acel lucru este, în realitate, o minciună. Însă niciodată nu vor fi gata să moară pentru o minciună, știind că este o minciună. Dacă putem fi siguri că cineva spune adevărul, acest lucru se întâmplă pe patul de moarte. Iar dacă ucenicii Îi luaseră trupul lui Iisus, deși Hristos era încă mort, tot nu am putea explica așa-zisele Sale apariții după Înviere.

O a doua ipoteză ar fi că autoritățile, iudaice sau romane, au mutat trupul de acolo! Dar de ce? Din moment ce tot puseseră gărzi la mormânt, ce rost mai avea să-I mute trupul? De asemenea, cum se face că autoritățile au păstrat tăcerea atunci când apostolii au început să predice în Ierusalim, cu îndrăzneală, despre învierea lui Iisus? Conducătorii religioși fierbeau de furie și au făcut tot ce le-a stat în puteri pentru a împiedica răspândirea mesajului că Iisus a înviat din morți: i-au arestat pe Petru și pe Ioan, i-au bătut și i-au amenințat, încercând astfel să le închidă gura.

Dar și-ar fi putut rezolva problema foarte ușor. Dacă trupul lui Hristos ar fi fost la ei, ar fi putut să-L arate într-o paradă pe străzile Ierusalimului. Cu o singură lovitură ar fi reușit să înăbușe creștinismul în fașă. Faptul că n-au făcut asta este o dovadă elocventă că nu aveau trupul lui Hristos.

O altă teorie răspândită este aceea că femeile au greșit drumul, ducându-se la un alt mormânt, din cauza ceții dimineții și fiindcă erau sfâșiate și copleșite de durere. Și atunci, în supărarea lor, și-au închipuit că Hristos înviase… dat fiind că mormântul era gol. Cu toate acestea, și teoria de față cade, din pricina aceluiași motiv ca și precedenta. Dacă femeile au greșit mormântul, cum se face că marii preoți și ceilalți vrăjmași ai credinței nu s-au dus la mormântul adevărat să scoată trupul lui Iisus de acolo? Mai apoi, este de neconceput ca și Petru, și Ioan să facă aceeași greșeală… și atunci, cu siguranță, Iosif din Arimateea, proprietarul mormântului, ar fi rezolvat dilema. În plus, nu trebuie să uităm că aici nu era un cimitir public, ci un loc de înmormântare privat. Prin urmare, nu exista prin apropiere vreun alt mormânt care să le îngăduie să facă această greșeală.

Pentru a explica faptul că mormântul era gol, s-a mai avansat o altă teorie: a leșinului. Conform acestei teorii, Hristos nu a murit, de fapt. Din greșeală s-a raportat moartea Lui, dar, de fapt, El doar leșinase din cauza epuizării fizice, a durerilor și a sângelui pierdut. Iar când a fost așezat în mormântul rece, a înviat. A ieșit din mormânt și S-a arătat ucenicilor Săi, care au crezut, în mod eronat, că înviase din morți.

Această teorie este de dată relativ recentă; a apărut prima dată la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Este interesant de remarcat că dintre toate atacurile violente la adresa creștinismului, de-a lungul istoriei, nici o teorie de acest gen nu s-a perpetuat încă din vechime. Toate declarațiile din vechime afirmă cu tărie moartea lui Iisus.

Dar hai să presupunem pentru câteva clipe că Iisus a fost îngropat de viu și a leșinat. Putem oare crede că a supraviețuit trei zile într-un mormânt umed, fără hrană, fără apă, fără nici un fel de îngrijire? Ar fi avut puterea să iasă din hainele de înmormântare, să împingă la o parte bolovanul cel greoi de la ușa mormântului, să biruiască gărzile romane și să umble kilometri întregi pe propriile picioare… pe acele picioare care fuseseră străpunse cu piroane?! O astfel de teorie este mai improbabilă chiar decât realitatea simplă a învierii lui Iisus.

Chiar și criticul german David Strauss, care nu crede nicidecum în învierea lui Iisus, a respins această teorie, considerând-o neveridică. Iată cuvintele sale:

Este cu neputință ca cineva care tocmai a ieșit din mormânt, pe jumătate mort, care merge târându-se, fiind slăbit și bolnav, care are nevoie de îngrijire medicală, de bandajare, de o îngrijire atentă și care, în cele din urmă, a cedat suferinței, să le fi lăsat ucenicilor impresia că a biruit mormântul și moartea… că este Prințul vieții.

În ultimă instanță, dacă teoria aceasta este corectă, înseamnă că Hristos însuși S-a implicat în niște minciuni evidente. Ucenicii Săi credeau și predicau că murise și apoi înviase din morți. Dar Iisus nu a făcut nimic pentru a destrăma această convingere; dimpotrivă, a încurajat-o.

Singura teorie care oferă o explicație convingătoare a faptului că mormântul era gol este învierea din morți a lui Iisus Hristos.

Ce înseamnă pentru tine viața lui Iisus Hristos

Dacă Isus Hristos a înviat din morți, dovedind astfel că El este Dumnezeu, atunci înseamnă că El este viu și astăzi. Și nu dorește doar închinarea noastră; dorește să Îl cunoaștem și să vină în viața noastră. Iisus a spus: „Iată, Eu stau la ușă și bat. Dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, voi intra la el, voi cina cu el, și el cu Mine” (Apocalipsa 3:20).

Carl Gustav Jung spunea: „Nevroza principală a vremurilor noastre este goliciunea spirituală.” Toți ne dorim din suflet ca viața noastră să aibă sens, să aibă profunzime. Ei bine, Iisus ne oferă o astfel de viață, bogată, plină de sens, printr-o relație cu El. Iisus a spus: „Eu am venit ca oile să aibă viață și s-o aibă din belșug” (Ioan 10:10).

Întrucât Iisus a murit pe cruce, luând asupra Sa toate păcatele întregii omeniri, este acum în măsură să ne acorde iertarea Sa, să ne accepte așa cum suntem și să ne cheme la o relație personală cu El.

Îl poți invita pe Iisus Hristos să vină în viața ta chiar în clipa aceasta. Îi poți spune: „Doamne Isuse Hristoase, îți mulțumesc că ai murit pe cruce pentru păcatele mele. Te rog să mă ierți și să vii în viața mea chiar acum. Îți mulțumesc că îmi oferi ocazia de a avea o relație personală cu tine, de a Te cunoaște.”
76
Cum trebuie sa raspundem celor care se indoiesc de existenta lui Dumnezeu...

Dialog în tren între părintele Ilie Cleopa și un grup de ofițeri

Parintele Ilie Cleopa :Mergeam odată cu trenul de la Pașcani spre Bacău.

Eu, ca să nu mă duc în vagoane unde se fumează, mi-am luat bilet și m-am suit în tren în vagoane de astea mai ferite. Zic: „Mă duc măcar unde nu mă "tămâiază" fumătorii, că pe mine mă doare capul de fum de țigară".

M-am dus singur în vagon acolo, dar n-am știut cine o să mai vină. Aproape de plecare a intrat un grup de ofițeri superiori, mergeau la o școală de război. Erau maiori, colonei, printre care era și un plutonier major cu soția.

Un călugăr într-un vagon de ofițeri. Eu, văzându-mă într-un vagon cu ofițeri, ca călugăr, zic, ce discuție pot să am eu cu dânșii?

Eu îmi cătam de pace și de "Doamne Iisuse" al meu și stăteam liniștit acolo, că știam că am de mers două ore cu ei și trebuia să schimb trenul spre Tarcău, la Lunca Strâmbă, că mă duceam la părinții Casian, care era stareț la Tarcău, și la Ianuarie; asta era prin anul 1957.

Dar unul din ei, ca să nu tacă, a vrut să facă o glumă și zice:

- Uite, măi! O să meargă bine trenul ăsta, că avem și un popă aici!

Știi, că ei au vorba asta, că dacă-ți iese popa inainte, îți merge rău! Au și superstiții. Să nu-ți iasă popa înainte, c-o pățești! Eu tăceam din gură.

- Auzi, măi, dacă-i popa aici, nu-i bine să ne spună povestea aceia cu Dumnezeu? Se zice că un "moșnegel" ar fi făcut cerul și pământul și stelele și munții și marea!

Auzi! Un "moșnegel"! Eu tot tăceam. „Dă-le pace, că-s ofițeri. Ei glumesc, ei râd. Eu ce să discut?" Dar unul vine și se așează drept în fața mea.

- Părinte, nu vă supărați, de unde sunteți?

Dar eu, de ce să le zic Sihăstria?

- De la Mănăstirea Neamț.

- Ce sunteți? Preot, profesor, dascăl, ce sunteți?

- Ba sunt un simplu călugăr. Merg și eu încoace, până la Bacău.

- Auzi, că ăștia ai noștri, toți sunt curioși să ne spuneți ceva despre Dumnezeu! Cum îi povestea asta cu Dumnezeu? Se spune în Biblia aceea, a voastră, că Dumnezeu ar fi făcut cerul, pământul, lumea, dar noi avem altă concepție despre lume.

- Să nu vă supărați, eu sunt un călugăr simplu, dar, dacă voi începe povestea cu Dumnezeu, trenul ăsta trebuie să înconjure globul de trei ori și tot n-o pot termina, atâta-i de lungă!

- Auzi, ce zice popa!

- Și îi și curioasă, zic, grozav! Când vom începe povestea cu Dumnezeu, îi cu cântec!

- Vrem și noi să știm! Sunteți călugăr, noi suntem ofițeri, tot mergem împreună până la Bacău. Cum îi, părinte?

Înainte de plecare, m-am ridicat și mi-am făcut cruce. Ei, nu. Treaba lor.

- Dacă este vorba că trebuie să discutăm, vă cer un cuvânt de onoare. Să mă iertați, ați intrat aici un vagon de ofițeri, dar eu stelele astea nu le cunosc, eu am făcut armata când erau trese. Dacă m-oi adresa greșit cumva, să nu vă supărați!

Dar, un maior se ridică și întreabă:

- Părinte, uite ce-i, vreau să-ți spun ceva. Nu este o absurditate să credem noi în ceva ce nu se vede? Dumneavoastră spuneți că există Dumnezeu, dar l-a văzut cineva vreodată? Este o nebunie să creadă cineva în ceea ce nu se vede!

- Domnilor, dar mai întâi, aveți cuvânt de onoare? că începem o discuție serioasă!

- Auzi, băi, popa! Avem, părinte, cum să nu! Și cel ce se va supăra, îi nebun! zice.

- Vă văd oameni deștepți, eu îs un prost, dar o să-ncepem așa, "povestea" cu Dumnezeu, cum ne-om pricepe noi. Uite ce-i, domnilor, eu am să spun că dumneavoastră, toți câți sunteți în vagonul ăsta, sunteți nebuni!

- Ia auzi, popa ne face nebuni!

- Sigur! Și, dacă n-am dreptate, la prima gară, predați-mă la poliția gării! Dacă n-am dreptate. Dar, întâi am să vă demonstrez de ce vă fac nebuni.

- Da, este mare nebunie să creadă cineva în ce nu vede! Cine l-a văzut pe Dumnezeu?

- Fraților, eu merg până la Bacău, dar atât vă spun: dacă încep "povestea" cu Dumnezeu, trenul acesta trebuie să înconjoare lumea de trei ori și tot n-o termin!...

- Ia auzi ce spune popa?!

- Ați auzit că dumnealui a spus că e mare nebunie să crezi în ce nu se vede.

Mai întâi, că zice Duhul Sfânt în Psaltire la începutul psalmului 13 și 52, la noi în Scriptură: Zis-a cel nebun în inima sa: Nu este Dumnezeu! și îmi ziceam: „Lasă că-i vorba să mărturisesc pe Dum­nezeu, nu contează ce urmează de-aici". Eram bucuros de asta.

Al doilea. Mata ai spus că este o nebunie să crezi în ceea ce nu se vede?

- Da, eu!

- Păi eu v-am spus că dumneavoastră toți n-aveți minte. Toți sunteți nebuni. Știi de ce? Am tot dreptul să vă fac nebuni.

- Dar pentru ce?

- Pentru că eu n-am văzut mintea nimănui niciodată! Și atunci, nu-i o nebunie să cred că aveți minte, dacă n-am văzut-o?

- Uite, băi, ne-a luat popa front! - adică în loc. Discuția era și frumoasă și serioasă și hazlie.

- Păi cum să cred eu că aveți minte, dacă n-am văzut minte de când sunt eu? Nici la voi, nici la mine. Cum este? Albă, neagră, roșie, verde? Ce formă are? Pătrată, dreptunghiulară, hexagonală? Cum este domnule, forma, culoarea? Și-i pipăibilă, sau cum este? Dacă îmi arătați aceste însușiri la minte, atunci eu zic că aveți minte, dacă nu, n-aveți deloc! Pentru că n-am văzut-o, nici culoarea, nici forma.

- Uite, măi, popa! Poți să-i zici ceva?

- Dacă n-ai tăcut din gură! Măi prostule, n-ai pus problema bine!

Ei se prosteau unul pe altul.

- Stai, măi, că cu popa ai de lucru!

- Afară de asta, se crede de toată lumea de pe glob că oamenii au minte? Se crede. Fără să se vadă. Iată un argument că toată lumea crede că are minte! Și dumneavoastră credeți și eu, dar nu vedem mintea.

Dar viața ați văzut-o vreodată? Cine a văzut vreodată viața din om? Și cu toate acestea cine zice că-i mort, când este viu și are viață? Se vede viața?

- Nu se vede!

- Și atunci nu-i o nebunie să credem noi că oamenii au viață? Dacă n-o vedem.

- Dar viața se manifestă, părinte!

- Foarte bine. Prin manifestările ei se crede că există, cu toate că n-o vezi.

Așa-i și Dumnezeu. Care-s manifestările Lui în lume?

Și am început să spun toate puterile sufletului.

- Dumneavoastră aveți imaginație?

- Da.

- Ați văzut-o vreodată? Nu! Dumneavoastră aveți mânie? Ați văzut-o vreodată? Dumneavoastră aveți cugetare, gândire? Ați văzut-o vreodată? Aveți poftă? Aveți, pentru că acestea sunt puterile sufletului - cea mânioasă și cea poftitoare.

Dumneavoastră aveți partea sadică, adică cea crescătoare. Ați văzut-o vreodată? Știi dumneata cum crești? Sau te-ai văzut vreodată cum crești?

Afară de asta. Dumneavoastră aveți puterile sufletului, cum este cugetarea, alegerea, hotărârea, mâhnirea, întristarea, bucuria; le-ați văzut vreodată pe acestea, căci acestea sunt puterile sufletești?

Nouă ne spune Scriptura că omul este chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Dar nu după forma cea dinafară, ci după cea sufletească.

Iată câte puteri are sufletul! Și nici mânia, nici rațiunea, nici pofta, nici bucuria, nici întristarea, nici mâhnirea, nici imaginația, nici voia liberă, nici viața, nici mintea nu le-a văzut nimeni. Și toate există. Și la filosofia profană se învață că există aceste puteri ale sufletului. Dar sufletul l-ați văzut vreodată?

- Păi tocmai, că nu-i!

- Cum nu-i? Dacă n-ai avea suflet, n-ai mai vorbi cu mine! Dumneata nu poți clipi o dată fără Dumnezeu, dacă n-ar fi viața în dumneata. Și vedeți câte sunt? Și viață, și minte, și voie liberă, și rațiune, și mânie, și bucurie, și întristare, și poftă, care se crede de toată lumea, fără să se vadă. Toate facultățile sufletului sunt nevăzute, toate puterile lui sunt după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, că Dumnezeu este nevăzut. Iar omul este prototip și icoană a lui Dumnezeu pe pământ - în ceea ce privește sufletul: minte, cuvânt și duh.

Ai văzut vreodată cuvântul? Ți-ai văzut duhul cu care vorbești? Iată câte puteri și câte facultăți nevăzute are sufletul nostru! Și dumneavoastră nu le-ați văzut. Dar se crede de toată lumea? Căci omul are și bucurie și mâhnire; are și poftă și rațiune și voie liberă...

- Măi - a spus unul -, mai bine tăceai! N-ai pus bine problema! Ăsta trebuie să fie un director de seminar!

- Nu, domnule, dar ne spune adevărul! Vezi, că toți credem că sunt acestea, și există în om, dar nu se văd!

- Și tu ai spus că-i o nebunie să crezi ceea ce nu vezi! Dar vezi că-i faci pe toți nebuni, că acestea sunt, și noi le credem fără să le vedem.

Mai stau așa, și se ridică un doctor:

Părinte, dă-o la boala! Eu sunt maior-doctor. Fac operații și umblu cu bisturiul prin mațele omului - îi tai gâtul, îi tai picioarele -, tai, operez de 30 de ani și eu n-am dat peste suflet! Și cum să cred că există, dacă n-am dat cu bisturiul peste el!

- Dumneata ești doctor?

- Da!

- Și de aceea nu crezi că există suflet, că nu-l vezi?

- Da!

- Dar dumneata, și cei asemenea cu dumneata doctori, credeți că există durere în lumea asta?

- Există, părinte!

- Eu nu cred! E o nebunie să cred, domnule, dacă n-am văzut-o!

- Există, părinte!

- Dar când îl tăiai cu bisturiul și omul răcnea acolo și se zbătea în ghearele morții, durerea n-ai văzut-o?

- Nu. Asta nu se vede!

- Și vrei să vezi sufletul? Și durerea-i una din facultățile trupești, firești, ale omului, și-i amestecată cu cele sufletești. Și după cum nu poți vedea durerea, așa nu poți vedea sufletul. Mai ales sufletul fiind duh.

- Auzi, bă, și tu cu doctoria ta, vorbești prostii! Te-a lovit în cap, măi! N-ai văzut durerea! Dar cine dracu a văzut durerea? Insă toată lumea crede că este durere.

- Uite, bă, ți-a astupat gura și ție!

- Măi, am dat de dracu aici!

- Da-i frumos, domnule! Acestea le povestim și noi la alții. Mai spune ceva, părinte!

Atunci se ridică unul:

- Părinte, dintotdeauna știm că Biserica a stat împotriva științei. Uite, rușii au făcut un satelit acum care a înconjurat pământul de trei ori, cu Iuri Gagarin, și uite a aterizat cu bine!

- Și ce-i cu asta?

- Astea sunt roadele și avansul științei față de religie!

- Nimic n-ați făcut!

- Auzi-l, bă, că-i contra științei! Acesta trebuie să fie ca cel care a fost contra lui Galileo Galilei!

- Stați să vă spun! Știți ce-ați făcut voi? Dacă o albină iese din stup și înconjură buduroiul în care stă, are ea pretenția că știe ce este în toată lumea?

Atâta a făcut omul până acum! A ieșit de-abia din știubei și a înconjurat știubeiul în care trăiește și i se pare că mare lucru a făcut!

- Auzi-l, bă!

- Încă n-a făcut știința nici atât cât zboară o furnică de pe degetul ăsta pe celălalt! Toți savanții lumii și din Apus și din Răsărit.

Si stați că de-acum înainte avem de vorbit!

- Îi frumoasă, domnule, discuția asta!

- Că-i frumoasă, că-i amară, că-i dulce, eu vă spun până la capăt de-acum, cât a ținea "povestea" asta, da, zic, iaca se apropie gara Bacău!

Domnule, dumneavoastră știți Ursa mare de pe cer și Ursa mică, steaua polară?

- Da.

- Uite ce-i! Astronomia și știința, cu cei mai mari savanți astronomi, spun că la Ursa mare, de la roata din brazdă dinapoi, până la cea de către om - osia carului mare de pe cer -, este 1300 de ani călătoria luminii, și lumina merge cu 300.000 de km/s. Asta-i osia carului mare. Ca să ajungi de la o roată până la cealaltă îți trebuie 1300 de ani să călătorești cu viteza luminii. Dar cât ar mai fi până la roata dinainte și cât ar mai fi până la proțap și până la Prepelea care mână boii pe din brazdă.

- Dar cine este Prepelea?

- Este o steluță mică, acolo! Dar cât mai este de lung carul, spune-mi dumneata!

- Măi, interesant! Cine spune asta?

- Camil Flamarion. L-am avut pe Camil Flamarion la îndemână, Dumnezeu în natură. Ăsta-i mare astronom francez din secolul trecut.

Da, zic, dumneavoastră vedeți o stea care, când răsare, cam dănțuiește, "Alfa Centaurului". Toată astronomia arată că Alfa Centaurului este steaua megieșă a sistemului nostru solar. Sistemul solar se compune din nouă planete, cu soarele zece. Și până la megieșa noastră, cea mai de-aproape, este un milion de ani călătoria luminii. Vă rog să calculați, domnilor, ce-a făcut Iuri Gagarin!

- N-a făcut nimic, părinte!

- Afară de asta. Pământul are 36.000 de km împrejurul lui. Deci 36.000 de km a făcut acela cu sputnicul lui, iar până acolo, un milion de ani călătoria luminii, socotiți dumneavoastră, zic, ce-a realizat omul față de distanța interstelară, sau inter­planetară!

- Domnule, este incalculabil.

- Stai să vă spun altele, mai serioase. Dumnezeu își arată lucrurile, nu în cele mari, în cele mici, cum spune Sfântul Nicodim Aghioritul. Ia gândiți-vă dumneavoastră, că într-o ureche de ac se găsesc opt sextilioane de atomi, cifre astronomice - un sextilion este 1 urmat de 21 de zerouri. Acești atomi dintr-o ureche de ac, ca să-i numere un om, trebuie să trăiască 250 de ani și să numere mai mult de un miliard pe secundă. Și vă rog să-mi spuneți dum­neavoastră câți atomi sunt într-o ureche de ac și cum îi împărțiți și cât este de minunat Dumnezeu, că într-o ureche de ac să bage atâția atomi. Atunci ce-a făcut omul cu știința lui?

- Domnule, este neimaginabil!

- Stai să vă spun alta mai minunată. Pe-un vârf de ac se odihnesc 16 miliarde de ioni, care sunt corpuri mult mai mici decât atomul - Camil Flamarion voia să scoată în evidență viața, la ateii de peste Rin, că ei se chinuiau să facă o celulă vie, pe vremea aceea, pe care nici astăzi n-au făcut-o, că viața-i numai la Dumnezeu. Și la acești ioni, care nu se pot concepe de mintea omenească cât sunt de mici, ce aparate trebuie? Că dacă ai avea un aparat, ca un purice să-l vadă mai mare decât Ceahlăul, încă nu ai zări în atmosferă un ion! Și acești ioni s-a aflat că și ei stau ca flăcăii de mână și joacă, au viață în ei! „Și acum domnilor de peste Rin - că el îi combătea pe germani -, vă rog să despărțiți forța de materie și viața de zidire".

„Dacă nu m-aș teme de panteism, zice Camil Flamarion - panteiștii ziceau că toată buruiana este Dumnezeu -, aș zice că Dumnezeu este în toată iarba și în tot corpul. Dar voi zice altfel, că Dumnezeu este în toată zidirea Sa". Sub cel mai mic germene de materie de sub cer este mâna lui Dumnezeu și există viața care a pus-o Dumnezeu!

Și acum vreau să vă spun un lucru. Când vedem puterea lui Dumnezeu, că în miniatură lucrează atâtea minuni negrăite și neconcepute de mintea omenească, când vedem că și acolo este viață, în acele mici particule de materie care nu au niciodată putere de a fi vizibile cu ochiul liber. Dacă noi nu ne-am teme de panteism, am zice că Dumnezeu este sufletul naturii, al întregii naturi. Dar nu este așa. Dumnezeu există, cum zice marele apostol Pavel, că prin El și de la El sunt toate!

Și vorbind acolo, văd că se apropie gara Bacău, și trebuia să mă dau jos. Era multă discuție. De-abia intrasem în subiect. Eu le-am spus că povestirea este lungă.

- Nu puteți clipi o dată din ochi fără Dumnezeu, fraților!

- Dar de ce, părinte?

- Viața este de la Dumnezeu, dătătorul de viață, și, dacă ai murit, mai clipește din ochi dacă poți! Mai poți clipi dacă mori?...

N-am amintit chiar toată predica. V-am spus așa rezumativ cum a fost. Au fost două ore de discuție. Ne-am despărțit.

- Domnilor, ne pare foarte rău că ne despărțim!
Vă spun drept că unii m-au sărutat și pe obraz, alții mi-au dat cireșe, alții bomboane. Au dat și pomelnice.

- Părinte, vrem să-ți scriem, dar să ne spui ce studii ai mata, că trebuie să fii un director, un profesor la vreun seminar.

- Eu am să vă spun, dar să mă credeți dacă vreți! Eu de-abia sunt un cioban și pasc oile mănăstirii.

- Și unde te duci acum?

- Mă duc la un schit. Eu sunt cioban. Dar dacă ați avea fericirea să vorbiți dumneavoastră cu un stareț de mănăstire, sau cu un episcop, să vedeți ce știe acela!

- Auzi, măi! Asta-i o minune!

- V-ați întâlnit cu un cioban al mănăstirii, dacă v-ați întâlni cu un stareț sau cu vreun profesor de seminar, de ăștia mari care au școli, să vedeți ce vă spun aceia, zic.

- Mă, degeaba trăim, mă! Suntem niște proști! Mă, ce ne-a spus popa ăsta!

Le-am spus multe despre stele, despre mișcarea Orionului; le-am spus câte vânturi bat pe fața pământului și cum se cheamă fiecare, și cum se formează vânturile, după Sfântul Ioan Damaschin. Despre zodii și câte grade are fiecare zodie și cât stă soarele în fiecare grad. Mi-aduc aminte, că am vorbit pe larg, după Sfântul Vasile cel Mare, din Hexaimeron. Câte aveam să vorbesc, dar dacă noi schim­bam trenul. Ne-am despărțit cu durere de inimă.

- Domnilor, m-ați băgat într-o discuție, pe care nici n-am început-o. Iertați-mă și mergeți sănătoși; vă faceți generali, iar eu mă duc în treaba mea!

Așa a fost discuția, dar aici v-am spus-o pe scurt.

Părintele Ilie Cleopa
77
Teologie si Stiintă / Re: Noua biologie anuleaza teoria evolutionista a lui Darwin
« Ultimul mesaj de neica_nimeni Ianuarie 31, 2014, 03:17:07 p.m. »
Merita citite:

- Teoria evolutiei - mit sau realitate?

- Zece greseli ale lui Darwin

- Adam, Eva si Noe fata in fata cu genetica

Extras din "Zece greseli ale lui Darwin":

... Așa cum spunea, în mod elegant, Phillip Johnson, profesor de Drept la University of California, "evoluția darwiniană... mă duce cu gândul la un vas mare de război pe oceanul realității. Flancurile sale sunt puternic armate cu bariere filosofice împotriva criticilor, iar punțile sale sunt dotate cu mari tunuri retorice pentru a-i intimida pe eventualii atacatori... Însă acest vas are o spărtură metafizică, iar ofițerii mai inteligenți de pe el au început să înțeleagă că toată puterea de foc a vasului nu îl va putea salva dacă nu se astupă spărtura. Desigur, se vor face eforturi eroice pentru a salva vasul... Spectacolul va fi fascinant, iar lupta va continua mult timp. În final însă, realitatea va învinge” (Darwin on Trial, 1993, pag. 169- 170).

S-au împlinit două sute de ani de la nașterea lui Darwin dar, așa cum prevede Phillip Johnson, ideile lui vor sfârși la coșul de gunoi al istoriei. Johnson conchide: „Fiecare istorie a secolului douăzeci are trei gânditori ca promotori de frunte: Darwin, Marx și Freud...
Marx și Freud au eșuat... Sunt convins că Darwin e la rând. Căderea lui va fi cea mai mare dintre cele trei” (Defeating Darwinism by Opening Minds, 1997, pag. 113).
78
Teologie si Stiintă / Re: Stele indepartate
« Ultimul mesaj de neica_nimeni Decembrie 29, 2013, 08:50:28 p.m. »
Buna intrebarea, din pacate nici oamenii de stiinta nu au inca un raspuns pertinent.
79
Teologie si Stiintă / Stele indepartate
« Ultimul mesaj de alexhuiculescu Decembrie 28, 2013, 12:09:57 p.m. »
Vin cu o intrebare cu privire la anul creatiei Pamantului:
Cum se pot observa stelele pe cer sau prin telescop, daca sunt aflate la milioane de ani lumina ?
80
Teologie si Stiintă / Noua biologie anuleaza teoria evolutionista a lui Darwin
« Ultimul mesaj de neica_nimeni Decembrie 10, 2013, 04:38:10 p.m. »
Va invit sa vizionati Noua biologie - Noutati de ultima ora din domeniul biologiei, prezentate de Pr Dr Bruce Lipton.

Pentru a vedea cele doua parti ale filmului de 2,4 ore, va rog sa apasati aici - Noua biologie

Pe TVR Cluj au fost comentate in 4 episoade noile descoperiri din "Noua biologie" de catre Pr Dr Octavian Popescu,
directorul Centrului de Biologie Moleculară din Cluj. Pentru vizualizare celor 4 episoade apasati aici

In continuarea celor 4 episoade a fost facuta o emisiune "Intrebari si raspunsuri", aceasta poate fi vizionata aici.

Va recomand sa vedeti si interviul realizat de TVR Cluj cu Pr Dr Bruce Lipton in 2012. Acesta se poate viziona aici

Concluzia este una singura: teoria evolutionista a lui Darwin este nula, dovezile stiintifice sunt zdrobitoare !!!

Va doresc vizionare placuta ! Film nerecomandat ateilor militanti.
Pagini: 1 ... 6 7 [8] 9 10