Forum HEXAIMERON

Dogmatica aplicată => Sfânta Traditie ortodoxă => Subiect creat de: LgMihail din Decembrie 07, 2012, 11:42:46 p.m.

Titlu: Sufletul in antropologia crestina
Scris de: LgMihail din Decembrie 07, 2012, 11:42:46 p.m.
Propun ca subiect de discutie - intrucat am avut de a face cu el in polemicile mele din trecut - notiunea de suflet.
Cum inteleg Sfintii Parinti sufletul, ce reprezinta el potrivit Sfintei Scripturi si cum l-am putea defini?
De asemenea sunt binevenite citate referitoare la subiectul de fata.

In ce masura ne putem raporta la invataturile paganilor cu privire la suflet? Sunt utile "experientele extracorporale" ale yoghinilor, filosofiile eline sau invataturile samane? S-au raportat Sfintii Parinti la acestea?

Intrucat eu am deschis topicul, socot ca este corect ca altcineva sa raspunda mai intai, iar apoi ma voi implica si eu.
Titlu: Re: Sufletul in antropologia crestina
Scris de: PlatonP din Decembrie 08, 2012, 08:22:59 p.m.
Cel mai important, necesar și suficient în această problemă, este a cunoaște învățătura revelată a Bisericii despre suflet.
Celelalte abordări pot fi chiar o pierdere de timp.

Deci: Facere I, 22-23: "Și zise Dumnezeu: "Scoată apele târâtoare de suflete vii și zburătoare zburând asupra pământului spre întăritura cerului". Și se făcu așa. Și făcu Dumnezeu chiții cei mari și tot sufletul vitelor târâtoare care au scos apele, după felurile lor, și tot zburătorul ce zboară, după fel.
25-26: Și zise Dumnezeu: "Să scoată pământul suflet viu după fel, cu patru picioare și târâtoare și jiganii pământului, după fel".

Aici se vorbește despre facerea viețuitoarelor, zoologia, întâi a celor acvatice și zburătoare, scoase din ape în ziua a 5-a. Apoi în ziua a 6-a apar și patrupedele terestre scoase din pământ.

Acestea toate au "suflet viu" instantaneu, din momentul aducerii lor la existență. Ce se înțelege în cazul lor prin "suflet"?

Sf. Vasile cel Mare Hexaimeron:
"Să scoată apele târâtoare cu suflete vii".
Acum, pentru întâia oară, a fost creată o ființă vie, înzestrată cu simțire. Că plantele și arborii, chiar dacă se zice că trăiesc, pentru că participă la facultatea de hrănire și de creștere, totuși nu sânt nici vietăți, nici însuflețite."
Titlu: Re: Sufletul in antropologia crestina
Scris de: PlatonP din Decembrie 08, 2012, 09:44:22 p.m.
Dar mai important este să trecem la sufletul omului. Deci Facerea II, 7-8:

"Și zidi Dumnezeu pre om, țărână luând din pământ, și suflă în fața lui suflare de viață și se făcu omul în suflet viu." 

Sf. Ioan Damaschin Dogmatica:

"Sufletul este liber, volițional, activ, schimbător, adică schimbător prin voință  pentru că este zidit...

Proprii sufletului sunt pietatea și cugetarea. Iar comune și sufletului și corpului sunt virtuțile. Ele se referă la suflet, dar sufletul pentru îndeplinirea lor se servește de corp.
Puterile sufletului se împart în: putere rațională și putere irațională...

Sufletul sesizează sau percepe cele sensibile prin organele simțurilor, în chipul acesta avem opinia. Pe cele spirituale le percepe cu mintea  și avem gândirea. Dar când păstrează icoanele acelora despre care și-a format o opinie sau despre care a gândit, capătă numele de memorie...

Trebuie să se știe că sufletul nostru are două feluri de puteri: puteri de cunoaștere  și puteri vitale. Puterile de cunoaștere sunt următoarele: mintea (nous), judecata pură, (dianoia), opinia (doxa), imaginația (fantasia), percepția (aisthisis). Puterile vitale, adică cele ce privesc partea apetitivă a sufletului sunt: voința (boulisis), și alegerea (proairesis).

Trebuie să se știe că în suflet a fost sădită o putere care dorește ceea ce este conform naturii și care ține pe toate cele care sunt în chip substanțial legate de fire. Această putere se numește voire (thelisis).

Hronograful: "Chipul lui Dumnezeu și asemănarea nu în trupul omenesc se închipuiește, ci în suflet, căci Dumnezeu nu avea trup.
Dumnezeu este Duh netrupesc și sufletul omenesc l-a zidit netrupesc, Luiși asemenea, singur, stăpânitor, înțelegător, nemuritor, părtaș veșniciei... Deci sufletul este chipul luiDumnezeu, de vreme ce are întreită putere, iar o fire. Iar puterile sufletului omenesc acestea sunt:pomenirea, înțelegerea, voia. Cu pomenirea se aseamănă cu Dumnezeu-Tatăl, cu înțelegerea lui Dumnezeu-Fiul, cu voia lui Dumnezeu-Duhul Sfânt...

Chipul lui Dumnezeu primește sufletul în vremea zidirii sale de la Dumnezeu, iar asemănarea lui Dumnezeu într-însul se săvârșește în Botez."
Titlu: Re: Sufletul in antropologia crestina
Scris de: LgMihail din Decembrie 08, 2012, 10:58:09 p.m.
Aduc si eu cateva completari, dupa cum am fagaduit.

Despre sufletul animalelor, am citit la Sfintii Parinti cum ca acestea reprezinta "duh de viata", trecator, nevecinic. Pentru dobitoace nu exista Rai si nici Iad, nici Judecata si nici mantuire. Ele sunt facute pentru om, la fel ca restul creatiei trecatoare, ca sa se foloseasca de ele pe Pamant, dar si pentru Om (Iisus Hristos Domnul nostru), spre slavirea Creatorului, ca podoabe. Din aceasta pricina ele sunt "dupa felul lor" si nu sunt toate aidoma. Diversitatea, acest scop il are - impodobirea Creatorului din care se vadeste si maretia Lui, caci scrie in Scripturi ca la Facerea stelelor, ingerii L-au laudat foarte pe Dumnezeu.

Despre sufletul omului, sunt esentiale si definitorii cele de mai sus. Eu imi permit sa aduc cateva completari pe moment si sper sa le inmultim in timp, caci mare taina este sufletul si greu de "epuizat" subiectul.

Cuviosul Agaton graieste: "Sfântul numeste sufletul constiinta. Sufletul e ca un izvor: din izvor, cu cât se ia apa mai multa, cu atât da la iveala apa mai curata. Sfântul numeste sufletul constiinta."

Sfantul Ioan Gura de Aur completeaza: "Sufletul traieste vesnic si nu poate muri, caci este suflare din suflarea lui Dumnezeu"."

Pe cand Sfantul Macarie mai cuprinzator vorbeste: "Dumnezeu este mostenirea sufletului, iar sufletul este mostenirea lui Dumnezeu."

Altfel, Sfantul Grigorie Palama ne invata: "Asa cum aici se vede sufletul prin trup, tot asa acolo, în viata viitoare, se va vedea trupul prin suflet."

Iar Sfantul Cosma Etolul ne indeamna: "Sufletul si Hristos, doar acestea doua, sa te intereseze! Lumea toata sa cada, pe acestea doua, nimeni nu ti le poate lua, afara numai daca nu le dai tu, cu voia ta."

Voi reveni cu mai multe, dar astept completari si din partea celorlalti utilizatori. De asemenea si pareri la cele scrise.
Titlu: Re: Sufletul in antropologia crestina
Scris de: Varahiil din Decembrie 09, 2012, 09:39:09 p.m.
La invataturile pagane despre suflet nu prea te poti raporta, intrucat religiile orientale (ma refer in special la acestea, intrucat au invadat in ultimul timp), au un alt sistem de a privi ceea ce noi numim "suflet".
Iar "calatoriile extracorporale" reprezinta un pericol efectiv, mai ales in cazul in care se produc in mod real, si nu sunt rodul imaginatiei.
Sfintii Parinti pun accentul pe dobandirea starii numita "trezvie". Aceasta este o stare de prezenta cat se poate de constienta, si implica o legatura foarte stransa si interdependenta intre suflet si trup. Trupul este considerat impreuna participant la mantuire, cu sufletul, si nu pot fi considerate separat.  In viziunea Parintilor, aceste "calatorii" inseamna esecul total in lucrarea trezviei.
In total antagonism, religiile orientale neglijeaza trupul in sine, considerandu-l o cusca pentru suflet care trebuie distrusa, pentru a elibera spiritul. Acestia cauta si cultiva aceste extracorporalizari.
Sunt invataturi opuse si incompatibile.
Titlu: Re: Sufletul in antropologia crestina
Scris de: LgMihail din Decembrie 09, 2012, 10:02:58 p.m.
Trebuie să se știe că sufletul nostru are două feluri de puteri: puteri de cunoaștere  și puteri vitale. Puterile de cunoaștere sunt următoarele: mintea (nous), judecata pură, (dianoia), opinia (doxa), imaginația (fantasia), percepția (aisthisis). Puterile vitale, adică cele ce privesc partea apetitivă a sufletului sunt: voința (boulisis), și alegerea (proairesis).

Voi face cateva adaugiri la cele spuse de Varahiil, legandu-ma de cuvintele Sf. Ioan Damaschinul (surprinse de PlatonP):

Astazi avem de-a face cu un fenomen stiintifico-ateist numit "psihologie".
Insasi definitia principala a cuvantului "psihic" releva tragicul din aceasta invatatura contemporana: "PSÍHIC = Formă specifică de reflectare a realității, produsă de activitatea sistemului nervos și prezentă la animalele superioare."

Apare, dupa cum bine surprinde si Ioan Vladuca in "Dictatura Pseudo-stiintei" acest mit al creierului fara suflet. Psihologia nu este in sine gresita, ci are fundamente totalmente necrestine si, prin urmare, eronate: isi are originea in biologia evolutionista, anuleaza ideea de suflet (subiectul nostru de fata) si isi propune (alaturi de biologie) explicarea tuturor fenomenelor considerate spirituale, prin prisma trupului.

Avem inca de la Sfintii Parinti o "psihologie" aplicata, probata ca functionala vreme de 2000 de ani, in pustiuri, dar si in lume, in stari mai presus de fire, la peste cateva mii de sfinti, cuprinsa in sute de mii de pagini. Psihologia si psihiatria actuala (cu Freud si toti ceilalti) prezinta o duhovnicie de surogat, imprumutata si stalcita TOT de la Sfintii Parinti (fara nici o exagerare), dupa cum bine arata si Ierom. Savatie Bastovoi in "Intre Freud si Hristos", articolul "Teoria subconstientului. Un plagiat tarziu".

Stim ca baza cu care au lucrate iluministii si succesorii acestora a fost Traditia Bisericii (fie ea din Rasarit sau Apus), asa cum s-a pastrat. De aici s-a incercat eliminarea spiritualitatii si inlocuirea ei cu rationalismul, cu materialismul si cu patima.

Asta am putea numi: "moartea sufletului si zeificarea ratiunii, intarirea imparatiei trupului si biruinta satanei asupra sfintilor". Daca nu ai suflet, nu ai ce mantui. Cu toate acestea, oricat de mult s-au straduit, psihiatria lor se reduce la medicamente, iar psihologia lor devine o umilitoare si plictisitoare discutie care te pune in postura unui om aproape nebun. In duhovnicie erai regele cazut, chipul lui Dumnezeu si totul era invaluit in dragoste. Psihologia nu are dragoste, pentru ca nu are suflet.
Titlu: Antropologie ortodoxă la Sf. Ignatie Briancianinov
Scris de: PlatonP din Decembrie 09, 2012, 10:26:11 p.m.
Continuăm cu învățătura patristică despre suflet, reflectată în lucrarea "Despre om" a Sf. Ignatie Briancianinov:

TRUPUL ȘI SUFLETUL

Sufletul, de la prima sa acțiune în om care mărturisește despre prezența lui în om, se numește suflare de viață. Însăși faptul dării acestei suflări se raportează feței ca fiind acea parte a trupului care servește drept oglindă a sufletului și exprimă caracterul acțiunilor și al simțurilor lui. Tot omul se numește suflet viu deoarece în momentul unirii sufletului cu trupul el devine o singură ființă compusă din trup și suflet, ființă în care sufletul are cea mai mare preponderență1.
"Sufletul - spune Sf. Ioan Damaschin - acționează prin intermediul trupului ca organism și transmite viață, creștere, simțire și putere de a naște"2 . El, adică sufletul, folosește trupul drept armă.

PUTERILE SUFLETULUI

Trupul celui dintâi om a fost în perfectă armonie cu sufletul iar sufletul s-a aflat într-o perfectă armonie cu duhul - adică cu puterea cuvântării -, proprietatea cea mai înaltă a sufletului omenesc.

Descriind sufletul omului, noi propunem acea definiție care ne este oferită de dascălul Bisericii Ortodoxe (Sf. Ioan Damaschin) mai sus: "Sufletul - zice el - este o ființă vie și compusă, care nu poate fi divizat de ochii trupești, nemuritor, înzestrat cu înțelepciune și rațiune, care acționează prin intermediul trupului ca organism, vitalizându-l și oferindu-i simțire și puterea nașterii. Sufletul este o ființă liberă, înzestrată cu capacitatea de a voi și a acționa3, schimbată prin aplicarea voinței, ca fiind o ființă creată". Pentru a oferi o plinătate a acestei remarcări sau descrieri ar trebui de menționat, urmărind învățăturile unui alt părinte, că sufletul este bun în sine conform naturii sale4 - deși după cădere, în suflet, binele cu răul s-au amestecat, respectiv s-a produs o deteriorare.

Sufletul se înconjoară și se îmbracă în cele ale trupului acestuia.

Din toate acestea, din spusele Sfinților Părinți și altor părinți pe care nu-i mai menționăm spre a nu vă împovăra, despre suflet reies următoarele5: este duh - asemenea îngerilor - are rațiune, simțământ duhovnicesc, voință liberă, ca și creatură este limitat conform existenței și a calităților sale. Din cauza acestei limitări are și o doză a sa de finețe. Având-o pe aceasta, el stă în trupul nostru cel lipsit de rafinament de unde ar putea să fie închis în temnițele iadului, supus chinurilor, focului nestins, viermelui neadormit, veșnicului întuneric și scrâșnirii dinților. Ar putea și să-și schimbe locul, dacă i-ar fi îngăduit, și să fie așezat în Rai, să guste din bunătățile și din liniștea Raiului. Sufletul e capabil de a primi înalta bucurie și mulțumire…
În sfârșit, el are o anumită formă care este asemănătoare cu cea a trupului uman, adică are cap, umeri, mâini, picioare, ochi, urechi, într-un cuvânt toate membrele la fel ca ale trupului6. Sufletul este îmbrăcat în trup ca într-o haină, membrele lui fiind îmbrăcate în cele ale trupului . La ieșirea din trup sufletele drepților se îmbracă în veșminte luminoase, despre acest lucru vorbind Sf. Ioan Teologul în Apocalipsă (6, 11; 7, 9.)
Sfântul Macarie cel Mare ne mărturisește: "Sufletele drepților - zice el - după plecarea din lumea aceasta, avându-L alături pe Domnul, merg cu bucurie către viețuitorii cerești. Ei sunt întâmpinați și duși în lăcașurile deja pregătite unde sunt împodobiți cu veșminte scumpe și frumoase"7. Acest fapt este confirmat în multe locuri din Sf. Scriptură și în scrierile Sf. Părinți8.
Dar mai există și o altă opinie contrară cum că sufletul este duh, la fel de fin și străveziu asemănător Duhului lui Dumnezeu, însă, pentru această susținere este necesară o argumentație. în cadrul acestei idei, se afirmă că sufletul nu poate fi ținut sau constrâns de un loc anume, nu poate fi constrâns nici de materie, de trupul nostru, de iad, de Rai, nu poate simți muncile iadului și că trebuie să fie mai presus de bunătățile Raiului.
Noi însă nu împărtășim această opinie care în mod vizibil este o aberație păgubitoare pentru mântuirea noastră și vom urma cu supunere și convingere învățăturilor expuse mai sus de Biserica Ortodoxă.
Ne alăturăm Sf. Părinți și recunoaștem că sufletul este Duh, în raport cu materia lumii văzute, care are calitate mult mai inferioară iar în raport cu Dumnezeu și cu adevărul exact, un duh care "carne și oase nu are" (Lc. 24, 39) dar își are substanța sa fină, transparentă și nevăzută asemenea văzduhului."

1.Ideile acestui articol sunt preluate din comentariile făcute la Cartea Facerii a Preasfințitului Mitropolit Filaret al Moscovei.
2. „O descriere exactă a Credinței ortodoxe”, vol. 2, cap. 12, Despre om.
3. Idem, vol. 2, cap. 12.
4. Cuv. Isihie, Dobrotoliubie (Filocalia), partea a 2-a, cap. 43.
5. Vezi „Cuvânt despre moarte”, vol. 3.
6. Ar fi cazul să menționăm aici că oamenii care sunt lipsiți de mâini și de picioare simt prezența acestor membre în corp, precum și capacitatea acestora de a acționa cu ele. O astfel de simțire ne explică clar despre existența sufletului în conformitate cu descrierile Sfinților Părinți.   
7. Convorbiri 16, cap. 8.
8. Îngerii care au o ființă asemănătoare cu cea a sufletului omenesc, se arătau Sfinților lui Dumnezeu îmbrăcați în haine albe sau luminoase (Mt. 28, 3; Lc. 24, 4; In. 20, 12; Fapt. 1, 10). Sfântul Andrei, cel nebun pentru Hristos, fiind răpit în Rai, s-a văzut îmbrăcat într-o haină de fulger (foc).    
Titlu: Notă importantă!
Scris de: PlatonP din Decembrie 09, 2012, 10:37:36 p.m.
Vă rugăm să fiți atenți la această notă apărută în lucrarea "Despre om" (ed. Bunavestire Bacău, 2001, pp.87-90):

"Ne alăturăm Sf. Părinți și recunoaștem că sufletul este Duh, în raport cu materia lumii văzute, care are calitate mult mai inferioară iar în raport cu Dumnezeu și cu adevărul exact, un duh care "carne și oase nu are" (Lc. 24, 39) dar își are substanța sa fină, transparentă și nevăzută asemenea văzduhului"*

*Notă:
"În „Convorbiri” ale Sf. Macarie cel Mare, anul 1820, ed. Moscova, cap. 4, Convorbiri 6, este anexată o notă în care se menționează că:
""unii din dascălii bisericii, cum sunt Origen, Tertulian, Sf. Cassian Romanul, Sf. Macarie Egipteanul, ziceau că îngerii și sufletele sunt ființe cu un trup foarte spiritualizat și că Sf. Ioan Damaschin, în cartea "O descriere exactă a credinței ortodoxe", vol. 2, cap. 3, dând o notă la această părere a lor, zice că ei îi numeau cu trup numai față de Dumnezeu. Alți dascăli ai Bisericii, cum sunt Sf. Ignatie, Sf. Vasile cel Mare, Sf. Grigorie de Nazianz, Sf. Ioan Hrisostom, considerau că sunt ființe compuse și fără de trup. Noi însă am socotit de cuviință să completăm această notă prin următoarele: Sf. Ioan Damaschin, în lucrările sale menționate mai sus, nu a oferit nici o trimitere la lucrările Sf. Macarie cel Mare și nici la cele ale Sf. Cassian Romanul ci a făcut o trimitere la Sf. Grigorie Teologul, Dionisie Areopagitul, Atanasie cel Mare, Vasile cel Mare, Grigore de Nyssa. De fapt nu a fost o trimitere, ci o expunere directă a tradiției Bisericii Ortodoxe. Sf. Ioan Damaschin ne vorbește despre îngeri în lucrările sale spunând: "Fără de trup și imaterial este îngerul în comparație cu noi însă, în comparație cu Dumnezeu Care este Unic și incomparabil, totul devine rudimentar și material. Numai Unicul Dumnezeu, în sens direct, este imaterial și fără de trup. De aici se vede clar că nu se interpretează părerea cuvioșilor Macarie cel Mare și Cassian Romanul, ci scopul autorului este evident (n. trad. - adică a Sfântului Ioan Damaschin). El consta în faptul de a-l proteja pe cititor de gândul de a pune în aceeași categorie ființa Creatorului și creaturile Lui. În cazul în care voiți să vedeți o tâlcuire, trebuie să știți atunci că Sfântul Grigorie de Nazianz, Sfântul Vasile cel Mare și alții susțineau că îngerii și sufletele sunt ființe netrupești și imateriale, conform ideilor contemporane. Ideile celor de demult despre duh și materie, începătorii, despre simplu și compus - idei pe care le susținea omenirea până la venirea vremurilor noi, s-au schimbat în mileniile trecute o dată cu apariția noii științe - chimia. Bazându-se pe niște idei superficiale omenirea recunoștea patru elemente (stihii) ale materiei: pământul, apa, focul și aerul. Dintre aceste elemente aerul și focul erau considerate imateriale - aerul fiind numit adesea duh - deoarece materie era numit ceva care are substanță. Dar știința chimiei a contrazis aceste idei. Apa și aerul fiind descompuse în părți componente au coborât de la măsura unui element fundamental la cea a substanței (materiei) compuse.
Ideea că pământul este un element neidentificat și absurd este respinsă. Noțiunea despre materie s-a extins și a devenit mai profundă și mai înțeleasă. Toate gazele, aburii, lumina sunt cunoscute drept materii. Chimia combinată cu matematica au dovedit, în mod incontestabil, că ființe fără de trup nu există între creaturi. Toate creaturile sunt - mai mult sau mai puțin - materiale, mai mult sau mai puțin compuse. Nici o ființă nu are particularități nelimitate; toate particularitățile lor sunt finite, adică limitate. Bazându-ne pe această axiomă noi susținem că duhurile create sunt limitate prin faptul că au un loc. De aceea au formă, au grad de fragilitate însă nu sunt infinite.
Duh poate fi doar Unul Dumnezeu. Ființa Lui este infinită ca unul ce este mai presus de orice spațiu. Acea finețe infinită a lui Dumnezeu depășește finețea tuturor ființelor create și de aceea se diferențiază atât de mult de acestea prin ființa Sa. Diferența care exista între valoarea unui număr infinit și cel mai mare număr este infinită. Aceasta este concluzia incontestabilă a matematicii. Din această cauză, începutul, în adevăratul sens sau motivul existenței tuturor ființelor văzute și nevăzute este unul Dumnezeu.
Probabil Sfântul Grigorie Teologul, Vasile cel Mare și alții, și-au expus opinia privind duhurile și materia conform ideilor contemporaneității de atunci. Harul Duhului Sfânt le-a oferit o înțelegere mai profunda a lui Dumnezeu. Fiind pătruns de acest har, Sf. Ioan Damaschin a preferat un adevăr de netăgăduit și anume: "în comparație cu Dumnezeu cel unic și incomparabil, totul devine ma¬terial și capătă un aspect simplu și rudimentar". El a constatat acestea cu zece veacuri mai înainte ca omenirea să ajungă la aceasta concluzie pe calea științei.""

       Autorul acestei note încearcă să găsească o deosebire radicală în scrierile Sfinților Părinți. Noi însă găsim în ele aceeași idee. La unii ea se prezintă sub un aspect mai clar iar la alții mai puțin clar. Curios lucru! Câte Soboare pomenesc, atât ecumenice, cât și locale, sau câți autori sfinți ne vorbesc despre Sf. Macarie cel Mare, Cuviosul Cassian Romanul, dar nici unul dintre ei nu le-a reproșat ceva privitor la ideea că duhurile au o ființă limitată. Dintr-o dată însă se aude o voce acuzatoare, în anul 1820, aducându-le reproșuri sfinților autori privind incompatibilitatea ideilor lor și care prezintă cu o deosebită intensitate să arate identitatea dintre duhurile create și Dumnezeu. Ce-ar însemna acest lucru? Nu îi putem oferim altă explicație decât pe cea a influenței papiștilor care, prin ideile lor monstruoase, încearcă să asemene și să pună într-o categorie creaturile, Creatorul-Duh și ființele-duhuri, afectând cu filozofia lui Platon pe Sfinții Părinți care au fost recunoscuți de Biserica Universală ca fiind vase alese ale Duhului Sfânt, învățătura despre suflet fiindu-le descoperită de Acesta."

Titlu: nota
Scris de: PlatonP din Decembrie 09, 2012, 10:44:27 p.m.
Cum vi se par aceste rânduri?

Vă sună cunoscut ceva?

Nu uitați anul și locul apariției ei: 1820, la Moscova!!!
Titlu: Re: Sufletul in antropologia crestina
Scris de: Varahiil din Decembrie 10, 2012, 08:34:22 p.m.
@Lg Mihail
Intr-adevar, psihologia si psihiatria au preluat la modul teoretic, partial invatatura Sfintilor Parinti despre suflet, ignorand profunzimea invataturilor patristice despre partea cea mai importanta, sediul puterii sufletesti: inima. In acest mod, rupand legatura dintre minte si inima, practic au transformat omul intr-o fiinta schizofrenica, puterile sufletesti nealcatuind un tot unitar in acest caz.
Sfintii Parinti ne invata ca vindecarea omului consta in curatirea inimii de patimi, si unirea acesteia cu mintea.
Mintea este mai  usor de influentat, si spre bine, si spre rau, pe cand transformarile din inima sunt puternice si statornice. Din aceasta cauza, o vindecare care tinteste doar mintea nu este completa...
Titlu: Re: Sufletul in antropologia crestina
Scris de: PlatonP din Decembrie 10, 2012, 09:09:00 p.m.
Până atunci, să continuăm cu aspecte psihologice patristice, tot de la Sf. Ignatie Briancianinov (Despre om):

CHIPUL ȘI ASEMĂNAREA LUI DUMNEZEU

Sfinții Părinți ne învață că sufletul are trei puteri: puterea cuvântătoare, puterea dorinței sau a voinței și puterea vitejiei (ultima mai este numită și puterea de înverșunare sau de mânie); în limbajul comun o numim caracter, energie, putere a duhului, bărbăție, fermitate1.

În puterea cea cuvântătoare este întipărit chipul Dumnezeului cel triipostatic. "Ce este chipul lui Dumnezeu dacă nu rațiunea?" - zice Sfântul Ioan Damaschin. ("O prezentare exactă a credinței ortodoxe", vol. III, cap. XVIII). Mintea umană naște în sine gândul sau cuvântul lăuntric care este nedespărțit de acest gând și nu poate exista fără el deoarece el naște puterea cuvântului care, la rândul său, este o parte componentă, de sine stătătoare și totodată nedespărțită a minții.

O a treia parte a aceleiași puteri o găsim în modul nostru, care este simțirea rațională a inimii, rezultată și dependentă de rațiune și care contribuie împreună la formarea gândului.
În acest simțământ cuvântător, Creatorul a pus știința binelui și a răului numită conștiință. Puterea cuvântătoare are capacitatea de conducere a omului care, în acea stare de curăție, acționa în conformitate cu puterea de voință și cu puterea bărbăției sau a fermității.

Voința aspira către Dumnezeu, puterea de fermitate îl ținea pe om să aspire mereu într-o direcție dreaptă iar puterea cuvântătoare se găsea într-o neîncetată unire cu Dumnezeu.

Gândul plutea - cum s-a exprimat cândva un renumit ascet2 - în Cuvântul lui Dumnezeu, în Sfântul Adevăr și în Duhul lui Dumnezeu, ca fiind Duhul Cuvântului Lui și Duh al Adevărului. Deci el plutea deasupra duhului omenesc. Rațiunea omului a fost rațiunea lui Dumnezeu precum a zis și Sfântul Apostol Pavel: "Noi avem mintea lui Hristos" (1 Cor. 2, 16). Întreg omul s-a aflat într-o minunată armonie cu sine însăși căci puterile lui nu erau dezbinate în momentul acțiunii. S-au dezbinat, însă în momentul căderii ele au început să lupte și să se certe între ele. Duhul nostru s-a făcut defăimătorul rațiunii care la rândul ei s-a întunecat, a început să lupte cu gândurile și să le aducă la contradicție și risipire pentru că ea iarăși este atrasă de gânduri înșelătoare.

Rugându-ne și nădăjduind să ne izbăvim de patimi noi cerem de fapt să ne izbăvim de conștiința cea înșelătoare3.

1. Dobrotoliubie (Filocalia), vol. 2, Cuviosul Isihaia, cap. 1; Cuviosul Filoftei Sinaitul, cap. 16. Această învățătură se întâlnește la mulți Sfinți Părinți. În unele traduceri rusești puterea tăriei (a bărbăției) este numită irascibilitate (adică ca fiind iritantă - n. trad.) dar ea, la fel ca și împietrirea și lipsa de voință, este [așa cum se prezintă acum] faptul stării bolnave a acestei puteri sau a acestui caracter.
2 Sf. Serafim de Sarov.
3 Rugăciunea arhiereului în timpul Heruvicului.
Titlu: Re: Sufletul in antropologia crestina
Scris de: Varahiil din Decembrie 10, 2012, 10:14:37 p.m.
Platon,
In principiu, ar merge de minune topicul, Parintii au dezvoltat intens subiectul. Toate cartile care vizeaza despatimirea, curatirea mintii si a inimii, practic sunt "manuale" de psihoterapie ortodoxa...
Personal, am gasit de folos cartile lui Gabriel Bunge-Despre Akedie, apoi Hierotheos Vlachos-Psihoterapia Ortodoxa-2 volume, Dmitri Avdeev-Depresia si vindecarea ei, Savatie Bastavoi-Intre Freud si Hristos...
Cu siguranta sunt mult mai multe, daca ati gasit si altele, va rog sa le recomandati. Studiul lor ar putea fi un bun punct de plecare pentru o discutie ulterioara.
Titlu: Re: Sufletul in antropologia crestina
Scris de: PlatonP din Decembrie 10, 2012, 10:30:30 p.m.
Platon,
In principiu, ar merge de minune topicul, Parintii au dezvoltat intens subiectul. Toate cartile care vizeaza despatimirea, curatirea mintii si a inimii, practic sunt "manuale" de psihoterapie ortodoxa...
Personal, am gasit de folos cartile lui Gabriel Bunge-Despre Akedie, apoi Hierotheos Vlachos-Psihoterapia Ortodoxa-2 volume, Dmitri Avdeev-Depresia si vindecarea ei, Savatie Bastavoi-Intre Freud si Hristos...

Mi se pare că pentru demararea și dezvoltarea topicului sunt prea de-ajuns cele indicate de tine.

Așa că, întrucât se vede că le-ai și cercetat, te rugăm să purcezi!

Nota Admin: a fost creat topicul "Psihologia si psihoterapia ortodoxa" aici (http://hexaimeron.ro/smf/index.php?board=6.0)
Titlu: Re: Sufletul in antropologia crestina
Scris de: marian din Decembrie 17, 2012, 04:44:43 p.m.
Cel mai important, necesar și suficient în această problemă, este a cunoaște învățătura revelată a Bisericii despre suflet.
Celelalte abordări pot fi chiar o pierdere de timp.

Deci: Facere I, 22-23: "Și zise Dumnezeu: "Scoată apele târâtoare de suflete vii și zburătoare zburând asupra pământului spre întăritura cerului". Și se făcu așa. Și făcu Dumnezeu chiții cei mari și tot sufletul vitelor târâtoare care au scos apele, după felurile lor, și tot zburătorul ce zboară, după fel.
25-26: Și zise Dumnezeu: "Să scoată pământul suflet viu după fel, cu patru picioare și târâtoare și jiganii pământului, după fel".

Aici se vorbește despre facerea viețuitoarelor, zoologia, întâi a celor acvatice și zburătoare, scoase din ape în ziua a 5-a. Apoi în ziua a 6-a apar și patrupedele terestre scoase din pământ.

Acestea toate au "suflet viu" instantaneu, din momentul aducerii lor la existență. Ce se înțelege în cazul lor prin "suflet"?

Sf. Vasile cel Mare Hexaimeron:
"Să scoată apele târâtoare cu suflete vii".
Acum, pentru întâia oară, a fost creată o ființă vie, înzestrată cu simțire. Că plantele și arborii, chiar dacă se zice că trăiesc, pentru că participă la facultatea de hrănire și de creștere, totuși nu sânt nici vietăți, nici însuflețite."

Cata dreptate ai frate cu asertiunile:
''Cel mai important, necesar și suficient în această problemă, este a cunoaște învățătura revelată a Bisericii despre suflet.
Celelalte abordări pot fi chiar o pierdere de timp.''
Din pacate, in ultima vreme, in loc sa fim ascultatori de Revelatie, incepem sa ''studiem'', sa ''inovam'', sa ''opinam'' despre chestiunile de maxima importanta precizate clar in aceasta (revelatia).
Consider ca ne putem da cu parerea in orice chestiune mundana dar nu avem dreptul sa ne exprimam opinia atunci cand adevarul de credinta este clar precizat i n Invatatura de Credinta Ortodoxa.
Apropos de acest lucru - pe 22 decembrie vom sarbatori pe Sfantul Mitropolit Petru Movila, initiatorul si ctitorul Invataturii de Credinta de la 1640, aprobata de Sinodul de la Iasi din 1642, si ulterior de Sinodul de la Ierusalim din 1643.

Titlu: Re: Sufletul in antropologia crestina
Scris de: Varahiil din Decembrie 19, 2012, 07:36:08 p.m.
@marian
Zici: "Consider ca ne putem da cu parerea in orice chestiune mundana dar nu avem dreptul sa ne exprimam opinia atunci cand adevarul de credinta este clar precizat in Invatatura de Credinta Ortodoxa. "


De acord, noi, ortodocsii cat de cat practicanti, stim, si nu avem indoieli. Dar sunt altii,  slabi in credinta, sau in intelegere, care au indoieli. Ei...nu trebuiesc ajutati? Oare cum ii vom ajuta pe acestia, daca nu stim CE sa le explicam?

Apoi, cei care ataca intentionat invatatura de credinta a Bisericii Ortodoxe privitoare la aceasta chestiune. Acestia, nu trebuiesc combatuti? Si cum ii vei combate, fara a sti argumentele pe care le aduc in sprijinul afirmatiilor lor?

 Iata deci, fie pentru a ajuta, fie pentru a indrepta, este necesar sa...ne dam cu parerea, pentru a invata de la prieteni cat mai multe despre asta...
Titlu: Re: Sufletul in antropologia crestina
Scris de: LgMihail din Decembrie 19, 2012, 09:31:17 p.m.
Da, dar nu "cu parerea" noastra, ci cu cele scripturistice si patristice. Nu talcuim dupa socotinta noastra, ca este peste cuvantul apostolic, al Sf. Ap. Petru.
Titlu: Re: Sufletul in antropologia crestina
Scris de: primus din Ianuarie 21, 2013, 07:01:54 a.m.
Da, dar nu "cu parerea" noastra, ci cu cele scripturistice si patristice. Nu talcuim dupa socotinta noastra, ca este peste cuvantul apostolic, al Sf. Ap. Petru.
Dacă ar fi să ne luăm după socotința Sfintei Scripturi, ar trebui să recunoaștem că sufletul este rezultanta unirii țărânei (trupul) cu suflarea de viață de la Domnul:

"Și Domnul Dumnezeu l-a zidit pe om din țărână luată din pământ, și a suflat asupra lui suflare de viață și s'a făcut omul întru suflet viu" (Facerea 2,7)
Titlu: Re: Sufletul în antropologia creștină
Scris de: PlatonP din Ianuarie 21, 2013, 11:26:45 a.m.
Dar aceasta este oare chiar "socotința Scripturii", sau una personală? Nu cumva e aici principiul "Scriptura tâlcuiește Scriptura"?
Parcă s-a zis că Scriptura se tâlcuiește de către Însuși Domnul în anumite locuri, sau de către Apostoli și Părinți. Și dacă așa este, ar fi de dorit să vedem și o tâlcuire patristică a pasajului de mai sus. Nu spun că aceasta nu e de găsit nicăieri, ci chiar pentru a o afla dacă ea există.

Apropo: topicul "Sufletul în antropologia creștină" cred că implica o antropologie creștin ortodoxă, de aceea facem tot timpul referire și la Sfânta Tradiție, nu numai la Scriptură....
Titlu: Re: Sufletul în antropologia creștină
Scris de: primus din Ianuarie 21, 2013, 11:53:25 a.m.
Dar aceasta este oare chiar "socotința Scripturii", sau una personală? Nu cumva e aici principiul "Scriptura tâlcuiește Scriptura"?
Din moment ce e scrisă negru pe alb în Scriptură, evident că nu e socotința personală, ci a Scripturii.

ar fi de dorit să vedem și o tâlcuire patristică a pasajului de mai sus. Nu spun că aceasta nu e de găsit nicăieri, ci chiar pentru a o afla dacă ea există.
Chiar sunt curios să aflu o asemenea tâlcuire, poate ne ajută cineva cu un citat.
Titlu: Re: Sufletul in antropologia crestina
Scris de: PlatonP din Ianuarie 21, 2013, 12:27:19 p.m.
Frate,

Acest pasaj este simplu și clar doar la o primă vedere!

Iată, ca urmare, și faptul că a fost tradus cumva diferit:

În originalul Septuagintei (nu pot să îl pun aici cu fonturile grecești, nu știu cum ar funcționa asta, deci cu literele latine):

"ke eplasen o Theos ton anthropon hoin apo tis ghis ke enefismisen is to prosopon avtu pnoin zois ke egeneto o anthropos is pshihin zosan"

Biblia 1688:

"Și Domnul Dumnezeu l-a zidit pe om din țărână luată din pământ, și a suflat asupra lui suflare de viață și s'a făcut omul întru suflet viu"

Biblia 1914:

"Și au făcut Dumnezeu pre om, țărână luând din pământ și au suflat în fața lui suflare de viață și s-a făcut omul cu suflet viu."

Editia online 1994 tiparita de Societatea Biblica Interconfesionala din Romania care reproduce textul editiei din 1982:

"Atunci, luând Domnul Dumnezeu țărână din pământ, a făcut pe om și a suflat în fața lui suflare de viață și s-a făcut omul ființă vie."

Varianta corectă este evident cea cu "suflet". Doar că "suflet" implică aici omul întreg, o persoană, ca în Deuteronom X, 22 (1688):

"Cu șaptezeci și cinci de suflete s-au pogorît părinții tăi la Eghipet, iară acum te-au făcut pre tine Domnul Dumnezeul tău ca stelele ceriului la mulțime.",

Interconfesionala online:

"Șaptezeci și cinci de suflete erau părinții tăi când au venit în Egipt, iar acum Domnul Dumnezeul tău ți-a sporit numărul ca stelele cerului".

unde "suflete" înseamnă evident "oameni", "persoane", "inși", cu trup și suflet, nu numai "suflet".

Mai sunt pasaje, nu le-am mai indicat, în care se spune "atâtea suflete", însemnând persoane vii, întregi, trup și suflet...
Titlu: Re: Sufletul in antropologia crestina
Scris de: primus din Ianuarie 21, 2013, 12:51:53 p.m.
Sunt perfect de acord cu dumneavoastră, în antropologia biblică "suflet"-ul desemnează de cele mai multe ori ființa vie, aceasta întărind concepția holistică depre om. Așa și reiese din textele postate, toate (cu o singură excepție) indicând spre suflet ca o rezultantă și nu ca o componentă a ființei umane.
Titlu: Re: Sufletul in antropologia crestina
Scris de: PlatonP din Ianuarie 21, 2013, 01:52:55 p.m.
Bun, acum să mergem mai departe.

Dacă topicul s-ar fi numit "Sufletul în antropologia bisericească (subînțeles aici "ortodoxă")", atunci poate că era mai clar că ne gândeam atât la antropologia biblică (scripturistică), cât și la cea patristică, și le îmbinam armonios, așa cum de fapt a făcut teologia ortodoxă tradițională: cele patristice au totdeauna la bază Scriptura, același Duh le insuflă pe amândouă.

Așa că, mai revezi dacă vrei și postările anterioare din pagina 1, cu antropologia patristică ...
Titlu: Re: Sufletul in antropologia crestina
Scris de: primus din Ianuarie 21, 2013, 02:08:20 p.m.
Bun, acum să mergem mai departe.

Dacă topicul s-ar fi numit "Sufletul în antropologia bisericească (subînțeles aici "ortodoxă")", atunci poate că era mai clar că ne gândeam atât la antropologia biblică (scripturistică), cât și la cea patristică, și le îmbinam armonios, așa cum de fapt a făcut teologia ortodoxă tradițională: cele patristice au totdeauna la bază Scriptura, același Duh le insuflă pe amândouă.

Așa că, mai revezi dacă vrei și postările anterioare din pagina 1, cu antropologia patristică...
Într-adevăr topicul se referă la antropologia creștină, nu la cea bisericească... Totuși e bine că s-a pus problema din mai multe unghiuri (am revăzut și pagina anterioară). Dacă Același Duh inspiră amândouă autoritățile (Scriptura și Patristica), e numai normal ca Patristica să fie în deplin consens cu Scriptura. Iar scriptura am văzut clar ce zice... Așteptăm deci câteva citate care să confirme ceea ce e numai normal: omul este o ființă holistică, "sufletul" fiind rezultanta unirii încă de la Creație a trupului cu suflarea de viață.
Titlu: Re: Sufletul in antropologia crestina
Scris de: PlatonP din Ianuarie 21, 2013, 02:52:14 p.m.
Cel care a postat topicul a avut în vedere exact acest aspect: antropologia bisericească ortodoxă. De altfel poate să confirme acest lucru și personal.

Desigur că această antropologie este catolică, holistică. De unde vin termenii? Din greacă: holou înseamnă întreg, complet, deplin. Kat'holou = deplin, complet, întreg, universal, de aici termenul de "cat(h)olic", termen patristic răsăritean, grecesc, preluat apoi de latini cu un sens diferit.

Aici omul este evident holistic, adică întreg, dar are în același timp o natură duală: trup (soma, sarx) și suflet (psihi, pneuma). După definția Calcedonului putem folosi în antropologie acest model: omul (viu) este ființă/persoană alcătuită/compusă din trup și suflet care sunt neamestecate, neschimbate, nedespărțite, neseparate.

Văzând și ce ai postat pe alt topic, se pare cumva a se distinge la tine un subțire duh neoprotestant de contestare a Tradiției, un fel de sola scriptura?
Titlu: Re: Sufletul in antropologia crestina
Scris de: primus din Ianuarie 21, 2013, 03:49:35 p.m.
Cel care a postat topicul a avut în vedere exact acest aspect: antropologia bisericească ortodoxă. De altfel poate să confirme acest lucru și personal.
Pobabil am înțeles eu greșit:
In ce masura ne putem raporta la invataturile paganilor cu privire la suflet? Sunt utile "experientele extracorporale" ale yoghinilor, filosofiile eline sau invataturile samane? S-au raportat Sfintii Parinti la acestea?
E totuși bine că s-a abandonat firul acesta necreștin al antropologiei... "Filosofiile eline" de care vorbea dl. Mihail au tocmai această caracteristică a naturii duale (trup + suflet), caracteristică de altfel generală pentru filosofiile și religiile păgâne.
Nu mă pricep la Patristică, dar cred că Sfinții Părinți nu s-au raportat la această filosofie, chiar dacă majoritatea au trăit într-un mediu cultural îmbibat de această concepție. În calitate de creștini trăitori ai adevărurilor biblice desigur au confirmat spusele Bibliei la acest subiect. Cum am mai spus, rămâne să avem confirmarea de la cei care cunosc mai multe...

Aici omul este evident holistic, adică întreg, dar are în același timp o natură duală: trup (soma, sarx) și suflet (psihi, pneuma). După definția Calcedonului putem folosi în antropologie acest model: omul (viu) este ființă/persoană alcătuită/compusă din trup și suflet care sunt neamestecate, neschimbate, nedespărțite, neseparate.
Cred că de multe ori în vorbirea curentă se face o mică confuzie (ce poate duce la mari derapaje teologice) între termeni. Anume se confundă - și bine că ați dat textele de referință în originalul grecesc- "suflarea de viață" cu "sufletul" însuși. Altfel, este exact cum spuneți, cele două elemente ce apar în textul biblic (trupul și suflarea de viață) sunt neamestecate, neschimbate, nedespărțite și neseparate, formând acel tot unitar (asta-mi aduce aminte de titlul primei lecții la Anatomie) al sufletului viu.

Văzând și ce ai postat pe alt topic, se pare cumva a se distinge la tine un subțire duh neoprotestant de contestare a Tradiției, un fel de sola scriptura?
Ceea ce am scris pe topicul alăturat are de-a face cu o greșeală (probabil doar de exprimare) care precis e taxată de Sfânta Tradiție (cred că la ea v-ați referit când ați scris simplu "Tradiție"), căci de Scriptură e clar negată. Altfel, duhul de contestare nu din partea mea vine, ci chiar dinspre partea Duhului Sfânt. E un lucru rău să contești tradițiile neconforme învățăturii creștine? Ca să dau un exemplu chiar la subiect: oare nu se cuvine să amendăm tradiția păgână de a pune apă și mâncare pentru duhul răposatului spre a avea dincolo? O astfel de tradiție întâlnită pe ici-pe colo, eu o voi contesta categoric!
Titlu: Re: Sufletul in antropologia crestina
Scris de: PlatonP din Ianuarie 23, 2013, 11:50:27 a.m.
Primus!

Rezumând acum cele 13 postări ale tale, s-au conturat mai limpede niște aspecte: faci într-adevăr parte dintr-o confesiune neoprotestantă și împărtășești desigur vederile aceleia.

Noi, ceilalți membri ai forumului ne-am mărturisit încă de la logare confesiunea: ortodocși.

Forumul hexaimeron se dorește a fi un forum ortodox, și nicidecum "creștin" non/supra confesional. Creștin este (neapărat) necesar, dar nu și suficient: mai trebuie și ortodox. Acestea erau bine precizate de la început și cred că le-ai remarcat încă înainte de a avea intenția de a deveni membru al acestui forum. Rămâne libertatea neștirbită a fiecăruia de a accepta sau nu aceste date, și consencințele opțiunii.

Se știe că "forum-ul" este prin defințiție o arenă a dezbaterilor, chiar a polemicilor, și cel de față nu face excepție. Doar că, el nu e un forum neutral religios, ci unul declarat creștin ortodox. Aici sunt acceptați și eterodocșii și chiar și ateii, liber cugetătorii, agnosticii  sau cei de alte religii, dar nu și necondiționat. Statutul lor este unul de "catehumeni", adică cei care caută apropierea de Biserica Ortodoxă, nefiind deocamdată în ea.

Dacă aceste lucruri nu au fost suficient de clare din regulament, ne cerem scuze, suntem totuși la început, ne corectăm și noi din mers.

Acestea fiind zise, poți cugeta la viitoarele postări și reacții și acționa în consecință cum te va îndemna inima.
Titlu: Re: Sufletul in antropologia crestina
Scris de: primus din Ianuarie 23, 2013, 12:17:52 p.m.
Noi, ceilalți membri ai forumului ne-am mărturisit încă de la logare confesiunea: ortodocși.
Aș fi făcut-o și eu, dacă permitea softul; în lipsa acestei opțiuni, m-am limitat la completarea formularului: religia: creștin. Ceva incorect până aici?

Acestea erau bine precizate de la început și cred că le-ai remarcat încă înainte de a avea intenția de a deveni membru al acestui forum.
Bineînțeles și am fost de acord. Intenția mea nu s-a modificat pe parcurs, cred că e bine să rămână în continuare un forum ortodox, nu am nicio obiecție.

Aici sunt acceptați și eterodocșii și chiar și ateii, liber cugetătorii, agnosticii  sau cei de alte religii, dar nu și necondiționat. Statutul lor este unul de "catehumeni", adică cei care caută apropierea de Biserica Ortodoxă, nefiind deocamdată în ea.
Îmi cer iertare, acest lucru nu l-am găsit în regulament. Nu am găsit scris nicăieri că e obligatoriu ca toti userii (eterodocși, atei, liber cugetători, agnostici, ori de alte religii) să devină ortodocși.

Dacă aceste lucruri nu au fost suficient de clare din regulament, ne cerem scuze, suntem totuși la început, ne corectăm și noi din mers.
Dacă totuși se dorește schimbarea regulilor în timpul jocului, nicio problemă, important e ca userii să fie anunțați pentru a se putea în consecință reorienta și ei.
Titlu: Re: Sufletul in antropologia crestina
Scris de: neica_nimeni din Ianuarie 23, 2013, 02:19:35 p.m.
Citat
Nu am găsit scris nicăieri că e obligatoriu ca toti userii (eterodocși, atei, liber cugetători, agnostici, ori de alte religii) să devină ortodocși.

Asa este, ai dreptate, nu e obligatoriu, si nici nu se poate pune in acest fel problema. Fiecare este liber sa aleaga ce doreste sa fie (ortodox, eterodox, ateu, liber cugetător, agnostic, ori de alta religie), respectand in acelasi timp optiunea celorlalti ...

Regulile acestui forum doresc sa stabileasca in primul rand un cadru de discutie civilizat, bazat pe argumente logice/teologice, fiind nepermise atacul la persoana sau jignirea credintei individuale a membrilor.

Citat
Dacă totuși se dorește schimbarea regulilor în timpul jocului, nicio problemă,...

Nimeni nu doreste schimbarea regulilor, cu atat mai putin "in timpul jocului", aceste tehnici atunci cand au fost preferate de anumiti politicieni, am vazut cu totii ce au generat.

Propun sa revenim la subiectul acestui topic ... Sufletul in antropologia crestina
Titlu: Re: Sufletul in antropologia crestina
Scris de: primus din Ianuarie 23, 2013, 02:35:10 p.m.
Îmi pare bine că s-a restabilit cursul normal al topicului. Doamne ajută!
Titlu: Re: Sufletul in antropologia crestina
Scris de: PlatonP din Ianuarie 25, 2013, 05:37:43 p.m.
Sf. Ioan Gura de Aur Omilii la Facere (http://www.scribd.com/doc/40021189/Sf-Ioan-Gura-de-Aur-Omilii-La-Facere-Vol-I)

Mare lecție de filosofie este, deci, să știm cum am luat naștere.

"Și zidi, spune Scriptura, Dumnezeu pre om, țărână luând din pământ și suflă în fața lui suflare de viață și se făcu omul în suflet viu".

Scriptura se folosește de cuvinte grosolane, pentru că vorbea oamenilor care nu puteau înțelege decât cum putem noi înțelege; se folosește de aceste cuvinte ca să ne învețe că iubirea de oameni a lui Dumnezeu a voit ca omul acesta făcut din pământ să aibă suflet rațional, ca să fie astfel o ființă întreagă și desăvârșită.

"Și suflă, spune Scriptura, în fața lui suflare de viață". Prin această suflare a dăruit celui făcut din pământ putere de viață; suflarea aceasta constituie ființa sufletului. Și Scriptura a adăugat: "Și se făcu omul în suflet viu". Cel care a fost făcut, cel din țărână, o dată ce a primit prin suflarea lui Dumnezeu suflare de viață, "se făcu în suflet viu".

- Ce înseamnă "în suflet viu"?
- Înseamnă lucrător, care are, prin lucrările lui, in slujba sa mădularele trupului, care urmează voinței lui. Dar nu știu cum s-a făcut că noi, oamenii, am răsturnat ordinea aceasta; atât de mult s-a întins păcatul încât sufletul a fost silit să urmeze voilor trupului; am silit sufletul, care trebuia să stea în frunte, ca un stăpân, și să poruncească, l-am silit să se coboare de pe tron și să asculte de plăcerile trupului; n-am mai ținut seamă de noblețea lui și de rangul lui cel mare.

Gândește-mi-te la rangul creației omului! Gândește-mi-te ce era cel plăsmuit înainte de a sufla Stăpânul în fața lui, înainte de a avea în el suflarea aceea care i-a fost suflare de viață și a ajuns suflet viu! Ce era omul? Un simplu corp neînsuflețit, nelucrător și la nimic folositor. Ceea ce i-a dat totul și l-a ridicat la o atât de mare cinste a fost suflarea aceea a lui Dumnezeu. Și ca să vezi aceasta nu numai din cele făcute atunci, ci și din cele ce se întâmplă acum în fiecare zi, gândește-mi-te la trupul din care a ieșit sufletul! Cât e de urât și de neplăcut! Dar pentru ce spun ei; cât e de urât și neplăcut? Gândește-mi-te cât de dezgustător, plir de miros urât și lipsit de orice frumusețe cel care mai înainte când avea în el sufletul, care-l conducea, era frumos, plăcut, plin de grație, plin de pricepere și destoinic spre lucrarea faptelor bune.

Având, dar, în minte acestea toate și gândindu-ne la noblețea sufletului nostru, să nu facem nici o faptă nevrednică de el, să nu-l murdărim cu fapte urâte. Să nu-l coborâm, supunându-l trupului! Să nu ne purtăm fără inimă și fără de judecată cu sufletul nostru atât de nobil și învrednicit cu un rang atât de mare. Prin el, noi, care suntem îmbrăcați cu trup, vom putea, dacă voim, sprijiniți și de ajutorul lui Dumnezeu, să ne luăm la întrecere cu puterile cele netrupești; vom putea, mergând pe pământ să trăim în cer, cu nimic mai prejos decât puterile acelea, ba poate chiar mai mult cu ceva. Și vă voi spune eu cum. Cum să nu fii învrednicit de mai mult ajutor de la Dumnezeu, când vei fi găsit că tu, care ești îmbrăcat cu trup stricăcios, duci aceeași viață ca și puterile cele de sus, că ți-ai păstrat neștirbită noblețea sufletului, deși ești supus nevoilor trupului?
Titlu: Re: Sufletul in antropologia crestina
Scris de: PlatonP din Ianuarie 25, 2013, 07:41:59 p.m.
Acum urmăriți cu atenție, tot din Omiliile la Facere ale Sf. Ioan Gură de Aur:

(http://www.librariasophia.ro/img/pozefmari/ioan_gura_de_aur_sf-omilii_la_facere_vol_1.jpg)                                                III

Uită-te câtă deosebire este între crearea acestei minunate ființe raționale și crearea animalelor! Când a creat animalele, Dumnezeu a spus: «Să scoată apele târâtoare cu suflete vii»  și îndată au ieșit din ape animale însuflețite. La fel și pământului i-a spus: «Să scoată pământul suflet viu» . Când a făcut pe om n-a mai grăit așa, ci mai întâi i-a creat trupul din țărână și după aceasta i-a dat putere de viață, adică sufletul. Pentru aceasta spunea Moise despre animale: «Sângele animalului este sufletul animalului». Sufletul omului, însă, este netrupesc și nemuritor, mult superior trupului și atât de deosebit de el cât e de deosebit trupescul de netrupesc.
Dar poate că mă va întreba cineva:
—   Dar dacă sufletul este mai de preț decât trupul, pentru ce a fost creat întâi ceea ce este mai de puțin preț și apoi ceea ce este mai mare și mai de preț?

— Nu vezi, iubite, că s-a făcut la fel și cu crearea lumii? După cum mai întâi a creat cerul și pământul, luna, stelele și celelalte și animalele cele necuvântătoare și în urmă pe om, căruia avea să-i încredințeze stăpânirea peste toate acestea, tot așa și la crearea omului: mai întâi-a făcut trupul și apoi sufletul, partea cea mai de preț. După cum animalele, care aveau să slujească omului, au fost create înaintea omului, pentru ca să fie gata spre slujbă omului, care avea să se folosească de ele, tot așa și trupul a fost creat înaintea sufletului, pentru ca atunci când Dumnezeu, potrivit nespusei Lui înțelepciuni, va crea sufletul, sufletul să-și arate prin mișcările trupului propriile sale lucrari."


Titlu: Re: Sufletul in antropologia crestina
Scris de: Constantin_ox din Ianuarie 25, 2013, 09:21:03 p.m.
Sf. Ioan Gura de Aur Omilii la Facere (http://www.scribd.com/doc/40021189/Sf-Ioan-Gura-de-Aur-Omilii-La-Facere-Vol-I)

Mare lecție de filosofie este, deci, să știm cum am luat naștere.

"Și zidi, spune Scriptura, Dumnezeu pre om, țărână luând din pământ și suflă în fața lui suflare de viață și se făcu omul în suflet viu".

(...) Gândește-mi-te la rangul creației omului! Gândește-mi-te ce era cel plăsmuit înainte de a sufla Stăpânul în fața lui, înainte de a avea în el suflarea aceea care i-a fost suflare de viață și a ajuns suflet viu! Ce era omul? Un simplu corp neînsuflețit, nelucrător și la nimic folositor. ...

Doamne ajută!

Mi se pare mie, sau avem aici un argument împotriva filosofiei evoluționist-teiste?
Titlu: Re: Sufletul in antropologia crestina
Scris de: marian din Ianuarie 25, 2013, 10:43:57 p.m.
Apropos de corpul ''neinsufletit'' - am ascultat ieri seara un cuvant al Parintelui Galeriu (de pe CD-ul atasat revistei Familia Ortodoxa) - unde dansul remarca (fusese la priveghiul unei tinere de 29 de ani, care de-a lungul a trei zile a trecut prin diferite faze:
- ziua 1 - parca dormea
- ziua 2 - se ofilise
- ziua 3 - se vestejise si incepuse descompunerea.
Parintele Galeriu concluzionand: ''Cine tinea elementele trupului la un loc? Evident ca sufletul, pentru ca o data ce acesta parasise trupul, urma descompunerea acestuia.''
Titlu: Re: Sufletul in antropologia crestina
Scris de: LgMihail din Ianuarie 25, 2013, 11:02:03 p.m.
Voi pregati maine (acum e tarziu) o sinteza dogmatica cu privire la suflet si la faptul ca sufletul este distinct fata de trup, aspect argumentat in primul rand scripturistic!

Desi nu va mai posta (nadajduiesc) adventistul, intr-un anume fel mesajul se va adresa lui. Desigur, va fi o completare generala pentru toti drept-maritorii crestini care doresc sa cunoasca cele ale lui Dumnezeu.

Textul va fi preluat (sau parafrazat) din Dogmatica Episcopului Silvestru de Canev.
Titlu: Re: Sufletul in antropologia crestina
Scris de: LgMihail din Ianuarie 26, 2013, 02:23:56 p.m.
Despre deosebirea, independenta si existenta sufletului in raport cu trupul, gasim - precum am spus - la Silvestru Episcopul de Canev, in volumul III al lucrarii cu titlul "Teologia Dogmatica Ortodoxa". Acesta analizeaza pe rand o serie de versete biblice, dar si de marturii ale Sfintilor Parinti. Vom parcurge mai intai de toate Sfanta Scriptura.
Dumnezeu ii zice satanei, cand ii permite ispitirea lui Iov, urmatoarele: "Iata ti-l dau tie, numai de sufletul lui sa te feresti"(Iov 2,6).
In acord perfect cu acest verset este si Mantuitorul, cand ii indeamna pe ucenicii Sai dupa cum urmeaza: "Nu va temeti de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu-l pot ucide"(Matei 10; 28).

Din cele doua, PS Silvestru remarca: Sufletul lui Iov se deosebeste de trupul lui ca ceva de care nu s-a putut atinge satana, ca ceva cu totul neatins si ferit, pe cand trupul trebuia sa fie lovit cu boli si bube pana la adancul oaselor lui. Prin urmare, sufletul - dupa conditiile existentei sale si dupa natura - este foarte deosebit de trup.
Daca dupa cuvantul Mantuitorului, sufletul nu poate fi ucis si sa moara si ramane intreg chiar si dupa moartea trupului, apoi e evident ca dupa natura el este depate de a fi ceea ce este trupul.
Foarte lamurit se arata ca sufletul este apt a trai independent de trup, pe cand trupul - fara de suflet - incepe a se desface in cele din care a fost mai inainte alcatuit.

"Si se va intoarce tarana in pamant, cum a fost, iar sufletul se va intoarce la Dumnezeu, Care l-a dat" (Ecclesiastul 12,7).
Aceeasi idee o are si Hristos cand zice: "Parinte, in mainile Tale dau duhul Meu"(Luca 23,46).

O foarte mare importanta o are si invatatura Sfantului Apostol Pavel cu privire la suflet, fiind cu adevarat indestulatoare:
Vedem ca trupul joaca rol de "cort", de invelis temporar pentru suflet:    Căci știm că, dacă acest cort, locuința noastră pământească, se va strica, avem zidire de la Dumnezeu, casă nefăcută de mână, veșnică, în ceruri (II Corinteni 5,1). Aceeasi idee, plus constiinta duhului in om o regasim in Epistola I catre Corinteni (2,11): Căci cine dintre oameni știe ale omului, decât duhul omului, care este în el?

Revenind la Epistola a II-a catre Corinteni, cap 5. avem urmatoarele care ar trebui sa lamureasca din destul problema:
6.   Îndrăznind deci totdeauna și știind că, petrecând în trup, suntem departe de Domnul,
7.   Căci umblăm prin credință, nu prin vedere,
8.   Avem încredere și voim mai bine să plecăm din trup și să petrecem la Domnul.
9.   De aceea ne și străduim ca, fie că petrecem în trup, fie că plecăm din el, să fim bineplăcuți Lui.
10.   Pentru că noi toți trebuie să ne înfățișăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, ca să ia fiecare după cele ce a făcut prin trup, ori bine, ori rău.

Se arata aici diferenta de constienta a omului in raport cu Dumnezeu atat in trup cat si in afara lui. Dupa iesirea din trup, sufletul nu mai umbla prin credinta, ci prin vedere (inca dinaintea Invierii). Petrecerea in trup este departare de Dumnezeu (afara de trupul cel de dupa Inviere - dar despre care nu se pomeneste aici). Plecarea din trup este urmata imediat de PETRECEREA CU DOMNULUI. Apoi, omul se straduieste (inca de pe acum) ca si cand va fi fara de trup sa fie bineplacut lui Dumnezeu, aratandu-se in versetul 10 ca judecata particulara (a sufletului) exista imediat dupa moarte, raportandu-se la suflet oarecum din afara "cele ce a facut prin trup".

Un verset la fel de lamuritor, adecvat contextului de mai sus, il intalnim la Romani(7,24):  Cine mă va izbăvi de trupul morții acesteia?
Si, pe care il urmam imediat cu un citat din Filipeni, asezandu-l drept cununa:
21.   Căci pentru mine viață este Hristos și moartea un câștig.
22.   Dacă însă a viețui în trup înseamnă a da roadă lucrului meu, nu știu ce voi alege.
23.   Sunt strâns din două părți: doresc să mă despart de trup și să fiu împreună cu Hristos, și aceasta e cu mult mai bine;
24.   Dar este mai de folos pentru voi să zăbovesc în trup.

Se vede clar distinctia intre "a vietui in trup" si posibilitatea - mult mai buna - de a muri si de a fi impreuna cu Hristos, la despartirea de trup. Cred ca orice tantalau poate intelege sensurile acestor versete. Orice alta interpretare este absurda, nu doar fortata si nefondata.

Pentru a nu se permite totusi o fortata traducere, voi arata ca nu este PAGANA, ci APOSTOLICA ideea EXPERIENTEI EXTRACORPORALE! Sfantul Apostol Pavel, avand calatoria sa pana la al trilea cer, afirma: "in trup sau in afara de trup, Dumnezeu stie". Dar oare daca doctrina iudaica si predania Mantuitorului erau asa de transante in privinta inconstientei sufletului dupa despartirea de trup, mai putea apostolul presupune - fie si ipotetic - o astfel de explicatie a fenomenului? Sau poate o fi priti si el niste influente gnostice si grecesti? Cred ca e clar de ce pana si astazi evreii cred in nemurirea sufletului...


Revenind la o alta parte din antropologia crestina cu privire la suflet, exista o veghe polemica teologica referitoare la despartirea duhului de suflet. Un verset in acest sens il gasim la Evrei, cap 4:
12.   Căci cuvântul lui Dumnezeu e viu și lucrător și mai ascuțit decât orice sabie cu două tăișuri, și pătrunde până la despărțitura sufletului și duhului, dintre încheieturi și măduvă, și destoinic este să judece simțirile și cugetările inimii.

Aceeasi distintie se face si in Epistola I catre Tes., cap 5:
23.   Însuși Dumnezeul păcii să vă sfințească pe voi desăvârșit, și întreg duhul vostru, și sufletul, și trupul să se păzească, fără de prihană, întru venirea Domnului nostru Iisus Hristos.


De aici inainte apare polemica  teologica pe care vreau s-o dezvoltam. Ce este duhul in raport cu sufletul? Multi zic sau sugereaza o identitate intre cele doua elemente, iar altii arata o legatura atat de stransa incat - desi distincte fiind - nu pot fi analizate separat sau privire separat.

Undeva citisem - si dau acest aspect ca punct de plecare - ca "Duhul este pentru Suflet, ceea ce Sufletul este pentru Trup".

Voi reveni si eu ceva mai tarziu cu intariri, dar imi permit sa las si pe altii.
Titlu: Re: Sufletul in antropologia crestina
Scris de: LgMihail din Ianuarie 26, 2013, 02:38:53 p.m.
Mai vin cu cateva intariri interesante despre natura constientei sufletului, sau mai degraba cateva exemple concrete tot din Scripturi. Cele ce urmeaza vizeaza si doctrina falsa a creierului fara suflet si a materialismului din biologie.

1. Sufletul IUBESTE independent de trup. Altfel nu are sens cuvantul: „sa iubească pe Dumnezeu din toată inima lui, din tot sufletul și din tot cugetul (Matei 22,37; Marcu 12, 30; Luca 10 ,27; Deuteronom 6,5; 11,13; 13,3;30,6; 10,12).
2. Sufletul se intriseteaza: „întristat e sufletul meu până la moarte" (Matei 26,38; Marcu 14,34)
3. Sufletul e superior - ca valoare - decat intreaga lume: „...cei va folosi omului, dacă v-a câștiga lumea întregă, iar sufletul său îl va pierde? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său? (Matei 16,26; Marcu 8,35-37).

Sf. Apostol Petru ne învață că: „...răsplata credinței voastre, mântuirea sufletelor." (I Petru1,9).
Sf. Apostol Pavel ne învață și el: „...să ținem nădejdea pusă înainte, pe care o avem ca o ancoră a sufletului" (Evrei 6,18-19).
Sufletul este darul lui Dumnezeu, Care este Viața și Dătătorul de viață; de aceea El îl poate cere oricând. Căci îi spune bogatului căruia i-a rodit țarina: ,,Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău..." (Luca 12,20)
De asemenea, tot intre suflete are loc dialogul bogatului nemilostiv cu Avraam. Desi unii talcuiesc ca acea scena ar avea loc dupa Inviere si este doar o parabola, atunci nu se explica faptul ca cei implicati vorbesc despre OAMENII INCA VII SI IN PACATE (rudele bogatului), ce inca se mai pot mantui (avand pe Moise si proorocii).
„...a murit săracul și a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam. A murit bogatul și a fost înmormântat. Și în iad ridicîndu-și ochii, fiind în chinuri, el a văzut pe Avraam și pe Lazăr la sânul lui..."(Luca 16,19-31).

Faptul ca unele secte au "alta Biblie" se vede si in versetul care urmeaza (lamuritor): Tîlharului ce s-a căit de faptele rele și a luat apărarea Mântuitorului pe cruce și a zis: „Pomenește-mă Doamne, când vei veni în împărăția Ta. Și Iisus i-a zis : Adevărat grăiesc ție, astăzi vei fi cu Mine în rai" (Luca 23,42-43), la care adventistii raspund ca virgula a fost pusa gresit, corect ar fi "adevarat graiesc tie astazi, vei fi cu Mine in rai". Dar de unde informatia asta? Pentru ca au modificat "o cirta" si au invatat asa, mici se vor chema in Imparatia Cerurilor!

La schimbarea la față a Mântuitorului pe muntele Taborului s-au arătat Moise și Ilie și „vorbeau cu Iisus" (Marcu 9,4), și dacă omul nu are suflet nemuritor cum ar fi fost posibil acest lucru?

Dacă sufletul nu există sau moare, cum Mântuitorul Hristos după moartea pe cruce a „binevestit morților" și „duhurilor ținute în închisoare?" (I Petru 3, 18-19; 4,6).
I Petru 4,6 „Că spre aceasta s-a binevestit morților, ca să fie judecați ca oameni, după trup, dar să vieze, după Dumnezeu cu duhul".
I Petru 13-15 „Socotesc, dar, că este drept, cât sunt în acest cort, să vă țin treji, prin aducere aminte, fiincă știu că degrabă voi lepăda cortul acesta, precum mi-a arătat Domnul nostru Iisus Hristos. Dar mă voi sili, ca și după plecarea mea, să vă amintiți necontenit de aceasta".
Apocalipsa 20,4 „Și am văzut tronuri și celor ce ședeau pe ele li s-a dat să facă judecată. Și am văzut sufletele celor tăiați pentru mărturia lui Iisus și pentru cuvântul lui Dumnezeu..."

Titlu: Re: Sufletul in antropologia crestina
Scris de: secundus din Ianuarie 26, 2013, 03:54:27 p.m.
Nu vreau să comentez Dogmatica și Teologia ortodoxă, acestea au un specififc aparte, ci trebuie să remarc în postarea dumneavoastră menținerea aceleiași confuzii despre care s-a mai vorbit aici. Confuzie întreținută și de anumite traduceri inadecvate ale Bibliei în unele ediții ortodoxe. Cel puțin sub aspectul sufletului în antropologia creștină - ca să rămânem totuși ontopic.

Daca dupa cuvantul Mantuitorului, sufletul nu poate fi ucis si sa moara si ramane intreg chiar si dupa moartea trupului
Din ce scrieți, se pare că vă referiți la cuvintele Mântuitorului din Matei 10,28:

"Nu vă temeți de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeți-vă mai curând de acela care poate și sufletul și trupul să le piardă în gheena."

Precum se vede, Hristos numai de "rămânerea întreg" a sufletului nu vorbește, ci de pieirea lui, ceea ce e mai mult decât uciderea. În originalul grecesc, verbul este άπόλλυμι, adică a ucide, a distruge, a nimici definitiv.

"Si se va intoarce tarana in pamant, cum a fost, iar sufletul se va intoarce la Dumnezeu, Care l-a dat" (Ecclesiastul 12,7).
Versetul citat mai sus din versiunea Sinodală, prezintă o eroare de traducere, nefiind conformă nici cu originalul ebraic [רוּחַ]- ruach, nici cu traducerea Septuaginta [πνεύμα]- pneuma, adică duh, spirit, suflare de viață. În niciun caz suflet. De fapt, această eroare nu mai este prezentă în cealaltă versiune ortodoxă, cea a IPS Bartolomeu Anania:

"mai înainte ca praful să se'ntoarcă în pământ așa cum a fost și suflarea să se'ntoarcă la Dumnezeu, la Cel care a dat-o."

Aceeasi idee o are si Hristos cand zice: "Parinte, in mainile Tale dau duhul Meu"(Luca 23,46).
Ei vedeți, și aici s-a tradus corect cu duh, nu cu suflet.

Cred ca e clar de ce pana si astazi evreii cred in nemurirea sufletului...
Pentru cei ce studiază problema antropologiei biblice e destul de clar, căci niciunde în VT nu apare o atare mențiune a nemuririi sufletului, ori a separării acestuia de trup în momentul morții. Evreii de astăzi au o cu totul viziune asupra naturii omului în moarte decât au avut-o proorocii lor din vechime. Dogma nemuririi sufletului au importat-o atât în perioada exilului babilonian, cât și în perioada elenistică prin care au trecut în istoria lor zbuciumată.

Voi reveni si eu ceva mai tarziu cu intariri, dar imi permit sa las si pe altii.
Mai am și eu câteva considerații la eseul dumneavoastră, dar postarea ar fi de zece ori mai stufoasă, iar citirea ei plictisitoare. Acolo unde e nevoie aș putea reveni cu detalii. Dacă mi se permite desigur, în sensul că... știți dvs. :)
Titlu: Re: Sufletul in antropologia crestina
Scris de: secundus din Ianuarie 26, 2013, 04:13:25 p.m.
Faptul ca unele secte au "alta Biblie" se vede si in versetul care urmeaza (lamuritor): Tîlharului ce s-a căit de faptele rele și a luat apărarea Mântuitorului pe cruce și a zis: „Pomenește-mă Doamne, când vei veni în împărăția Ta. Și Iisus i-a zis : Adevărat grăiesc ție, astăzi vei fi cu Mine în rai" (Luca 23,42-43), la care adventistii raspund ca virgula a fost pusa gresit, corect ar fi "adevarat graiesc tie astazi, vei fi cu Mine in rai". Dar de unde informatia asta? Pentru ca au modificat "o cirta"
Fiți pe pace, nu au modificat nicio cirtă, căci în originalul grecesc nu există cirte. Cei care cunosc cât de cât aspectul textului în limba greacă știu despre ce vorbesc... Cei care nu cunosc, sunt rugați să caute "cirta" în zona încercuită cu roșu:
(http://imageshack.us/a/img850/107/luca2343sinaiticus.jpg)
(Luca 23,43 în Codex Sinaiticus.)

La schimbarea la față a Mântuitorului pe muntele Taborului s-au arătat Moise și Ilie și „vorbeau cu Iisus" (Marcu 9,4), și dacă omul nu are suflet nemuritor cum ar fi fost posibil acest lucru?
Prin simplul fapt că Ilie nu a murit, iar Moise era înviat.

Dacă sufletul nu există sau moare, cum Mântuitorul Hristos după moartea pe cruce a „binevestit morților" și „duhurilor ținute în închisoare?" (I Petru 3, 18-19; 4,6).
Textul aceste este atât de dificil încât necesită nu o postare separată, ci un întreg topic! Credeți că merită un asemenea efort? Eu m-aș angaja, dacă doriți...
Titlu: Re: Sufletul si evoluționismul teist
Scris de: PlatonP din Ianuarie 26, 2013, 07:57:56 p.m.
Doamne ajută!

Mi se pare mie, sau avem aici un argument împotriva filosofiei evoluționist-teiste?

Bună observație!

Avem aici de a face cu un aspect subtil, și anume sincronicitatea sau nu, a apariției trupului și sufletului, atenție! în cazul creării primului om, Adam.

(http://www.manastirea-sireti.md/uploads/images/news/2011/03/Crearea%20lui%20Adam.jpg)

Aici este vorba despre o creație cu totul unică și nerepetabilă, așa cum de altfel a fost și cea a Evei.

De la început, acest topic s-a referit la antropologia creștină a oamenilor obișnuiți, adică așa cum sunt ei de la Cain și Abel încoace, și nu în special despre Adam și Eva.

Revenind la pasajul menționat, exact filosofia evoluționist teistă catolică și "ortodoxă" se prevalează de o astfel de tâlcuire, în care, iată, nu se specifică expres cât a durat temporal până când Dumnezeu a suflat suflarea de viață în trupul neînsuflețit. Așa și este, numai că luat și din alte surse patristice și tradiționale, acest moment nu a durat de loc prea mult, nu putem știi exact cât, dar cu certitudine absolută, omul a fost creat întreg, viu, trup și suflet/duh în același moment: ziua a șasea (vineri), ceasul 6 (12).

În intervalul acela trupul a fost neînsuflețit și prin urmare nu putem vorbi atunci nici de om și nici măcar de vreo ființă ("suflet") vie!

Evoluționiștii teiști susțin că omul a avut o serie de strămoși animalici vii, până când la un moment dat a primit suflarea de viață care i-a dat un suflet/duh omenesc, devenind astfel din animal (primat) om.

La rândul său, și evoluționismul ateu se prevalează de acest primat temporal al trupului, dar în sensul că omul (obișnuit, nu Adam și Eva) este mai întâi o aglomerare de celule și doar după un timp - neprecizat exact, poate varia între câteva zile și 2-3 săptămâni, primește un fel de "suflet" dar ceva între animal și om. Pe baza acestei concepții se poate efectua bioetic avortul în primele săptămâni (nu se spune exact, cu o marjă), fără ca acea ființă ucisă să fie considerată a fi om.

Aceste două concepții se înrudesc, iată, încăodată, și sunt potrivnice adevărului revelat, adică erezii.
Titlu: Re: Sufletul in antropologia crestina
Scris de: Constantin_ox din Ianuarie 26, 2013, 09:02:34 p.m.
Domnule primus/secundus etc, dumneata cam te bagi în toate topicele cu împrăștieri. Deocamdată nu discut - pentru că ar trebui să și argumentez, ceea ce ar împrăștia și mai mult topicul - erorile/justețile inserțiunilor dumitale, ci te rog să te limitezi la un singur subiect (de preferat la acela cu care ți-ai exprimat deja acordul...) și să-l lămurim până la capăt pe acela. Nu lucrăm în mass-media să începem zece subiecte odată fără să finalizăm niciunul... . Iar, dat fiind că este un forum ortodox, întâietatea se cuvine ortodocșilor.

Este ușor a o face pe deșteptul, fracturând în stânga și-n dreapta discuțiile (făcând astfel de nimic munca celorlalți; asta în condițiile în care nu există și amenda...), în schimb este mult mai greu să fii statornic până la final într-un singur loc. Tehnica dvs sectară o cunoaștem, scutiți-ne de ea dacă doriți să mai continuați activitatea pe acest forum.

Rog adminii să sancționeze duhul de împrăștiere semănat de purtătorul lui, ștergându-i toate inserțiunile, de orișiunde s-au semănat ele, păstrând doar cele de pe topicul "Sfânta Tradiție", respectiv de pe cel de comun acord convenit discuțiilor cu acest domn.
Sperăm ca această penalizare să-i fie un bun pedagog pe viitor. Iar ca să nu fim nedrepți, propun să-i acordați un timp (o oră, două, nu știu...) pentru a-și aduna... scăpările.

Doamne ajută! fraților. Și salutări prietenului...
Titlu: Re: Sufletul in antropologia crestina
Scris de: secundus din Ianuarie 26, 2013, 09:14:21 p.m.
Rog adminii să sancționeze duhul de împrăștiere semănat de purtătorul lui, ștergându-i toate inserțiunile, de orișiunde s-au semănat ele
Domnule, ce propui dumneata va contribui din plin tocmai la fracturarea și "împrăștierea" topicelor de pe forum! Vor rămâne doar răspunsuri la întrebări inexistente, idei exprimate în gol fără legătură între ele - dacă nu cumva vor fi șterse și acestea rămânând în final câțiva useri frustrați de contribuția lor la bunul mers al forumului.

Și dă-mi voie să-ți spun: însăși postarea dumnitale a fracturat deja firul topicului, neavând nimic de-a face cu "Sufletul în antropologia creștină". Îmi cer iertare.
Titlu: Re: Sufletul si evoluționismul teist
Scris de: Constantin_ox din Ianuarie 26, 2013, 09:18:17 p.m.
Bună observație!

Avem aici de a face cu un aspect subtil, și anume...

Eu observam și altceva, anume că Scriptura arată cum, mai înainte de a avea suflare de viață, omul era pământ neînsuflețit, neviu. În același timp, viețuitoarele erau deja create și vii în momentul creării omului. Or, cum omul nu era încă viu mai înainte de suflarea de viață, dar în acest timp viețuitoarele erau vii, aveau deja suflet, nu se poate spune că omul s-a tras din vreo altă viețuitoare. Mi se pare un argument destul de limpede contra evoluționismului teist. Pe scurt, evoluționismul teist spune că omul s-a tras dintr-o viețuitoare (deci din ceva ce deja avea suflet, cf Scripturii), iar Scriptura spune că mai înainte de suflarea de viață era țărână neînsuflețită.
Titlu: Re: Sufletul in antropologia crestina
Scris de: Constantin_ox din Ianuarie 26, 2013, 09:22:16 p.m.
Dl Insertor, da, așa propun, să ți se șteargă toate. Motivul și condițiile recitește-le dumneta în mesajul cu pricina, nu le mai repet. Nu te mai băga în seamă, mă împrăștii și nu-i frumos. Pa. Vorbim (poate. Nu promit...) pe altă pagină. Și nu azi.
Titlu: Re: Sufletul și evoluționismul teist
Scris de: PlatonP din Ianuarie 26, 2013, 09:31:55 p.m.
Eu observam și altceva, anume că Scriptura arată cum, mai înainte de a avea suflare de viață, omul era pământ neînsuflețit, neviu. În același timp, viețuitoarele erau deja create și vii în momentul creării omului. Or, cum omul nu era încă viu mai înainte de suflarea de viață, dar în acest timp viețuitoarele erau vii, aveau deja suflet, nu se poate spune că omul s-a tras din vreo altă viețuitoare. Mi se pare un argument destul de limpede contra evoluționismului teist. Pe scurt, evoluționismul teist spune că omul s-a tras dintr-o viețuitoare (deci din ceva ce deja avea suflet, cf Scripturii), iar Scriptura spune că mai înainte de suflarea de viață era țărână neînsuflețită.

Sigur, așa e! Numai că evoluționiștii teiști cred că au deja pregătit vreun răspuns și la asta, să nu ne amăgim că se vor da bătuți cu una cu două...
Titlu: Re: Sufletul in antropologia crestina
Scris de: Constantin_ox din Ianuarie 26, 2013, 09:44:37 p.m.
Da...;

ca să nu rămână lucrurile în două ape, trebuie menționat și celălalt aspect al credinței Ortodoxe, care arată că sufletul moare prin păcat, dar va reînvia oricum. Fie din această viață (mântuirea), fie la Învierea de obște, unde va învia spre viață veșnică, sau spre osândă veșnică. Nu aduc citate ca sectarii, se cunosc versete care arată acestea de mai sus.

Acesta este sensul cuvântului nemuritor conferit sufletului. De aceea, la moartea omului, se preferă termenul "adormire", căci se privește, prin dreapta-credință, la Învierea cea de obște.

Sigur, aceste mențiuni nu au fost făcute pentru ortodocși, care deja cunoșteau asta, ci pentru cei ce aveau (sau vroiau să dea) impresia că învățătura ortodoxă ar avea vreo lipsă. Iată, că nu are!
Titlu: Re: Sufletul in antropologia crestina
Scris de: Constantin_ox din Ianuarie 26, 2013, 10:01:03 p.m.
Și ceva suflare, pentru suflet :) ... Corul Athos - Cu noi este Dumnezeu (http://www.youtube.com/watch?v=3FfGVDOtOfA)
Titlu: Re: Sufletul in antropologia crestina
Scris de: marian din Ianuarie 26, 2013, 10:21:27 p.m.
Multumim frate Constantin!
<<Cu noi este Dumnezeu!>>

Titlu: Re: Sufletul in antropologia crestina
Scris de: LgMihail din Ianuarie 26, 2013, 10:45:01 p.m.
Frustrant cum toate interventiile Sfantului Pavel - evidente si elocvente - au fost ignorate. De asta voi face abstractie - de la 1 pana la orice nume latinesc pe care si l-ar putea lua - de adventistul nostru foarte amabil si diplomatic.

Voi nici nu stiati ca evreii tineau icoane in templu pana la ultimele sapaturi arheologice. Faptul ca o secta apare in secolul 19 avand pretentii dogmatice nemaiauzite gen "Sf. Arhanghel Mihail e tot una cu Hristos" sau "sufletul in iad dispare" - cata vreme in Apocalipsa si chiar si in Evanghelii, chinurile vesnice sunt mereu eternizate de Mantuitorul, facand (voi) abstractie de TOATA teologia care v-a precedat aparitia si care a urmat aparitiei voastre, nu difera cu nimic fata de orice alta secta care ar aparea azi: chiar si cele ce - bazandu-se pe Biblie - considera Duhul Sfant drept femeie sau esenta feminina a lui Dumnezeu.

Sa fim clari... nu stiu cum sa zic: cu istoria, minciunile si falsurile istorice vehiculate (referindu-ma prin minciuni si la datele apocaliptice eronate ce stau la baza adventismului sectar), voi - dragii bunelului - NU AVETI NICI O "CIRTA" DE AUTORITATE! Autoritatea faptei va descalifica. Motiv pentru care noi, cei cu sangele martirilor botezati, avem intaietate oriunde se discuta despre Scripturi.

S-a-nteles?
Titlu: Re: Sufletul in antropologia crestina
Scris de: secundus din Ianuarie 27, 2013, 02:53:03 a.m.
Frustrant cum toate interventiile Sfantului Pavel - evidente si elocvente - au fost ignorate.
N-au fost ignorate de fel domnule Mihail, doar că -așa cum am spus- postarea ieșea prea stufoasă de răspundeam la toate cele 18 puncte din "sinteza dogmatică" desfășurată chiar de dumneavoastră pe întinsul a două postări. N-am ajuns până acolo, dar ajung dacă aveți puțintică răbdare și nu săriți peste primele puncte analizate probabil prea "frustrant" pentru un eseu ce s-a dorit edificator. Cum e cu confuzia suflet-duh, cum e cu traducerile inadecvate? Putem trece chiar așa de ușor peste ele? Cu o asemenea superficialitate e și normal să iasă o antropologie după "socotința fiecăruia".

Voi nici nu stiati ca [...] S-a-nteles?
S-a înțeles, dar puteți să vă țineți de firul topicului?
Titlu: Re: Sufletul in antropologia crestina
Scris de: secundus din Ianuarie 27, 2013, 03:10:15 a.m.
Ca să nu mai fiu acuzat de ignorarea argumentelor "evidente și elocvente" am să încep chiar cu primul pe care -mea culpa!- l-am sărit:

Vom parcurge mai intai de toate Sfanta Scriptura.
Dumnezeu ii zice satanei, cand ii permite ispitirea lui Iov, urmatoarele: "Iata ti-l dau tie, numai de sufletul lui sa te feresti"(Iov 2,6).
Îmi permit să vă întreb domnule Mihail, în ce Scriptură ați parcurs dumneavoastră un asemenea text, căci cele două versiuni ortodoxe în uz traduc bine termenul original prin "viață" și nu prin "suflet":

"Și Domnul a zis către Satan: "Îl dau în puterea ta! Numai nu te atinge de viața lui". "(Iov 2,6 - versiunea Sinodală)

"Domnul i-a zis Diavolului: „Iată, ți-l dau ție pe mână; numai de viața lui să nu te-atingi!“"(Iov 2,6 - versiunea Anania)
Titlu: Re: Sufletul in antropologia crestina
Scris de: marian din Ianuarie 27, 2013, 09:09:41 a.m.
Domnule Secundus,

Parca nu erati filolog...
Dar sa revenim: in primul rand Biblia noastra nu este la fel cu biblia dumneavoastra.
Argumentatia pe larg o gasiti in lucrarea <<Textul Sfintei Scripturi in Biserica Ortodoxa Romana>> de Preot dr. Anton Savelovici (teza dansului publicata la finele anului trecut).
Deci o eventuala ''batalie'' in texte scripturistice este lipsita de sens - pentru ca am compara mere cu banane...

Revin din nou la Sfanta Scriptura etalon in Biserica Ortodoxa, si anume, Biblia Sinodala de la 1914 (care o reproduce fidel pe cea de la 1688 - scuzati invocarea acesteia pentru ca nu existati ca si erezie pe vremea aceea...).
Acolo veti gasi corect <<suflet>>.
Exegezele noastre la Iov (Sfantul Maxim Marturisitorul, Sfantul Ioan Damaschin, Sfantul Ioan Gura de Aur) talcuiesc corect si intrebuinteaza <<suflet>>.
Deci si Sfanta Traditie este in consens cu traducerile noastre.

Acum probabil aveti o nelamurire: de ce in actuala biblie sinodala apare <<viata>>.
Povestea incepe din 1938, cand Gala Galaction a facut o traducere a Scripturii dupa textul masoretic, pentru a lupta mai eficient impotriva sectarilor. In textul masoretic apare viata (si King James Version traduce in acest sens).
Ulterior, si Parintele Anania a preluat anumite chestiuni, din considerente mai mult filologice decat teologice din textul masoretic, aparand si in versiunea dansului ''viata''.

Noi, utilizam versiunea ultima,, curata, dupa textul septuagintei, si anume Biblia de la 1914, si, evident, talcuita prin intermediul Sfaintei Traditii de catre Sfintii Parinti.
 
Titlu: Re: Sufletul in antropologia crestina
Scris de: secundus din Ianuarie 27, 2013, 11:35:01 a.m.
in primul rand Biblia noastra nu este la fel cu biblia dumneavoastra.
Să vă informez puțin: noi (adventiștii români) nu avem o versiune proprie a Bibliei. Ca urmare, cele două versiuni prezentate de mine sunt ortodoxe. Asta ca să nu mai comparăm merele cu bananele.

Revin din nou la Sfanta Scriptura etalon in Biserica Ortodoxa, si anume, Biblia Sinodala de la 1914 (care o reproduce fidel pe cea de la 1688
Credeam că versiunile mai noi sunt mai bune, mai apropiate de standardele limbii moderne și beneficiază de aportul specialiștilor în limbile clasice, unde mai pui că au ștampila aprobării și binecuvântării BOR. Dar dumneavoastră văd că-mi spuneți altceva, ca și cum cele două versiuni actuale și actualizate ar fi nu mere și banane, ci... varză! (ca să rămânem la comparația vegetală propusă de dvs.)

- scuzati invocarea acesteia pentru ca nu existati ca si erezie pe vremea aceea...)
Nu trebuie să vă scuzați, e mai simplu să nu jigniți și atunci nu mai e nevoie să vă cereți scuze.

Povestea incepe din 1938, cand Gala Galaction a facut o traducere a Scripturii dupa textul masoretic, pentru a lupta mai eficient impotriva sectarilor.
Deci să înțeleg că traducerea Bibliei se face funcție de cum bate vântul [sectărismului] și nu după regulile corecte ale hermeneuticii?

Ulterior, si Parintele Anania a preluat anumite chestiuni, din considerente mai mult filologice decat teologice din textul masoretic, aparand si in versiunea dansului ''viata''.
Acum îl bănuiți și pe părintele Anania că ar fi optat pentru considerente de ordin filologic în detrimentul considerentelor corect teologice? Tocmai pe dânsul așa un distins teolog! Nț, nț...

Noi, utilizam versiunea ultima,, curata, dupa textul septuagintei, si anume Biblia de la 1914
Păi stimate domn, "ultima" Sinodală nu este nicidecum cea de la 1914, nemaivorbind de faptul că cea actuală are aprobarea Sf. Sinod al B.O.R. Vreți să spuneți că aceasta este ne-curată?! Doamne iartă-mă!
Dacă și ceilalți distinși colegi forumiști au aceeași părere, s-ar putea să aveți o problemă serioasă... Ca să n-o mai lungim pe acest topic (probabil ar necesita unul nou cu clarificări în acest sens):

Acum probabil aveti o nelamurire: de ce in actuala biblie sinodala apare <<viata>>.
Nelămurire mea este una singură - de ce nu acceptați cele două versiuni ortodoxe actuale? Altfel, uitați bref, care e situația cu "viața" aceasta:

Atât termenul ebraic [נֶפֶשׁ], cât și termenul grecesc [ψυχη] au și sensul de viață, ființă vie, persoană, pe lângă cel de "suflet".
Titlu: Re: Sufletul in antropologia crestina
Scris de: marian din Ianuarie 27, 2013, 12:52:29 p.m.
Să vă informez puțin: noi (adventiștii români) nu avem o versiune proprie a Bibliei. Ca urmare, cele două versiuni prezentate de mine sunt ortodoxe. Asta ca să nu mai comparăm merele cu bananele.

Aveti Biblia eretica Cornilescu. Vezi Speranta TV care premiaza cu aceasta biblie - ca cea mai buna si nemaipomenita. Cat pe aci sa o ''castig'' la un concurs biblic la dumneavoastra - pe vreamea cand inca mai credeam ca...

Credeam că versiunile mai noi sunt mai bune, mai apropiate de standardele limbii moderne și beneficiază de aportul specialiștilor în limbile clasice, unde mai pui că au ștampila aprobării și binecuvântării BOR. Dar dumneavoastră văd că-mi spuneți altceva, ca și cum cele două versiuni actuale și actualizate ar fi nu mere și banane, ci... varză! (ca să rămânem la comparația vegetală propusă de dvs.)

Nu intotdeauna noul este mai bun decat vechiul - vezi si vinul

Nu trebuie să vă scuzați, e mai simplu să nu jigniți și atunci nu mai e nevoie să vă cereți scuze.

A fost o constatare ca nu erati la 1688. Ma insel cumva?

Deci să înțeleg că traducerea Bibliei se face funcție de cum bate vântul [sectărismului] și nu după regulile corecte ale hermeneuticii?

Aceste ''reguli corecte'' ale hermeneuticii nu au cum sa ne ajute. In Occident sunt profesori declarati atei care predau hermeneutica biblica. In final ajung sa se indoiasca de tot si de toate si sa-i sminteasca pe toti. Din pacate a intrat si in invatamantul teologic actual.

Acum îl bănuiți și pe părintele Anania că ar fi optat pentru considerente de ordin filologic în detrimentul considerentelor corect teologice? Tocmai pe dânsul așa un distins teolog! Nț, nț...

Nu-l banuiesc pe IPS Bartolomeu Anania pe care am avut sansa sa-l cunosc si sa-i adresez intrebari asupra diortosirii dumnealui - remarcati ca nu si-a arogat traducerea ci diortosirea. A mers pe Septuaginta, comparand circa 16 versiuni, si pe masoretic ca si forma filologico-teologica legata de o mai buna inserare in topica textului.[/color]

 Păi stimate domn, "ultima" Sinodală nu este nicidecum cea de la 1914, nemaivorbind de faptul că cea actuală are aprobarea Sf. Sinod al B.O.R. Vreți să spuneți că aceasta este ne-curată?! Doamne iartă-mă!
Dacă și ceilalți distinși colegi forumiști au aceeași părere, s-ar putea să aveți o problemă serioasă... Ca să n-o mai lungim pe acest topic (probabil ar necesita unul nou cu clarificări în acest sens):
Nelămurire mea este una singură - de ce nu acceptați cele două versiuni ortodoxe actuale?

Nu exista versiuni ne-curate (doar versiunea Cornilescu intra aici) - diferentele intre versiunile noastre ortodoxe ma tem ca va depasesc intelegerea. Ramaneti la Cornliescu si nu va mai bateti capsorul.
Sau si mai bine reveniti acasa - ca inteleg ca sunteti in situatia aceasta.


Altfel, uitați bref, care e situația cu "viața" aceasta:

Atât termenul ebraic [נֶפֶשׁ], cât și termenul grecesc [ψυχη] au și sensul de viață, ființă vie, persoană, pe lângă cel de "suflet".

Exact de ce vorbeam mai sus - hermeneutica eretica gaunoasa.
Cum procedam noi?
Vedem sensul in care Sfanta Traditie a interpretat textul si consideram textul bun asa cum l-au avut Sfintii Parinti la dispozitie cand au efectuat talcuirea acestuia.
Titlu: Re: Sufletul in antropologia crestina
Scris de: secundus din Ianuarie 27, 2013, 01:36:07 p.m.
Exact de ce vorbeam mai sus - hermeneutica eretica gaunoasa.
Cum procedam noi?
Vedem sensul in care Sfanta Traditie a interpretat textul si consideram textul bun asa cum l-au avut Sfintii Parinti la dispozitie cand au efectuat talcuirea acestuia.
Și ce faceți când un text nu este interpretat în Sfânta Tradiție? Vă luați după "hermeneutica eretică găunoasă"?
Titlu: Re: Sufletul in antropologia crestina
Scris de: LgMihail din Ianuarie 27, 2013, 02:29:56 p.m.
Orice text biblic a fost mai inainte interpretat.

Ceea ce tocmai v-am spus si nu pricepeti. Domnule draga, cei care ne-au talcuit noua Scripturile au fost GRECI, vorbitori de GREACA VECHE, citind Scripturile in GREACA VECHE IN CARE AU FOST SCRISE! Unde mai pui ca au talcuit incepand din secolul II.

Domniile voastre, inspirandu-va in traduceri din engleza si franceza (in speta din mizeria de text masoretic), va arogati pretentii teologice nefondate. Exista enșpe mii de moduri de a talcui UN CUVANT, daramite un verset sau intreaga Scriptura. Tocmai de asta cifra aproximativa a sectelor si gruparilor neoprotestante (ca acolo se incadreaza toate) se invarte in jur de 33000, astazi.

Dar oare "toti sa fie una, precum Noi suntem Una" ce inseamna? Aici apare dezbinarea ucigatoare a literei, ca tot va puneti in tabara filologilor, iar nu a duhului (teologie - prin definitia etimologica a cuvantului fiind mai degraba ceva duhovnicesc). Marturia duhului se vede in "veti face cate am facut Eu si mai mari veti face", ceva ce nu prea vad la strangatorii de zeciuala de la aparitia lor pana astazi.

Ati negat profetiile fondatorilor adventisti - neimplinite - ca pe ceva ce nu s-a intamplat. Probabil traiti intr-un univers istoric paralel. Intamplarea face ca - din nefericire pentru dumneavostra - ele sa fi fost citite si consemnate de contemporani. Fireste, asta e un subiect adiacent si nepotrivit topicului, dar se incadreaza in ciclul: "da de ce fac ortodocsii asta"'. Stiti cuvantul cu "fatarnice!"... si mai departe cu barna si cu paiul, nu?

Traducerile astazi sunt gresite. Cititi va rog Cultura Duhului de Rafail Noica si veti intelege exegeza teologica a ortodocsilor versus filologia seaca a unor "eruditi". Afara de versiunile in slavona (dupa care s-a tradus la 1688) si cele din greaca veche, traducerile in orice limba sunt - in multe puncte - fundamental gresite.

Ce nu intelegeti prin misiunea apostolica a Bisericii nici nu puteti aplica. Apostolii tocmai de asta nu au TRADUS, TIPARIT SI IMPARTIT BIBLII, ci au BINEVESTIT. Cum ne-au invatat ei ca vom reusi sa "tinem predaniile"? Prin Biserica, aceea care se cheama "stalp si temelie a adevarului". Nu gasiti adevarul decat in Biserica pe care o acuzati de apostazie. Dar poate Biserica sa fie apostata? Conceptul de apostazie generala pe mai multe secole a tuturor formelor de crestinism (ca toti au fost, intr-o perioada, ba iconofili, ba cinstitori de sfinti si moaste, ba ierarhici, s.a.m.d.) Il vadeste pe Hristos drept mincinos, care se fagaduieste Bisericii Sale ca o va pastori si o va pazi (impreuna cu episcopii pusi de Duhul Sfant - cum vedem in Fapte, cap. 20)  si ca nu o va lasa nicicand sa cada (nici macar o singura secunda!).

In opinia adventistilor, mie imi pare ca afara de a suspecta pe Apostoli (dar neputand demonstra in mod concret) de credinte din astea exotice gen: Sfantul Arhanghel Mihail e tot una cu Iisus, sufletele mor in gheena, s.a.m.d., nu puteti arata ca macar in secolul II s-a scris si s-a crezut in asa ceva. Cu alte cuvinte, din secolul II pana in secolul 19, Biserica nu exista, domnind apostazia generala. Foarte... biblic conceptul acesta, nu?

Cum sa fiu mai scrut si s-o incheiem? ... Anatema uratorilor de Adevar!
Titlu: Re: Sufletul in antropologia crestina
Scris de: PlatonP din Ianuarie 27, 2013, 10:16:04 p.m.
Iată și niște învățături ziditoare despre suflet cuprinse în cartea Hronograf (http://www.scribd.com/doc/30161469/hronograf-1837-partea1), paginile 19-23:

                                                                         (http://www.agaton.ro/coperti/Pelerinul%20Roman/Hronograf4/Fpel4.jpg)

"Chipul lui Dumnezeu și asemănarea nu în trupul omenesc se închipuiește, ci în suflet, căci Dumnezeu nu avea trup.
Dumnezeu, este Duh netrupesc și sufletul omenesc l-a zidit netrupesc, Luiși asemenea, singur stăpînitor, înțelegător, nemuritor, părtaș veșniciei și-l însoți pe el cu trupul, precum și Sfîntul Damaschin către Dumnezeu grăiește, la Troparul îngropării: „Mi-ai dat mie suflet prin Dumnezeiasca și de viață făcătoarea insuflare, din pămînt trupul zidindu-mi”. Deci sufletul este chipul lui Dumnezeu, de vreme ce are întreită putere, iar o fire. Iar puterile sufletului omenesc acestea sînt:
Pomenirea, Înțelegerea, Voia. Cu pomenirea se aseamănă Dumnezeu-Tatăl, cu înțelegerea lui Dumnezeu-Fiul, cu voia lui Dumnezeu-Duhul Sfînt. Iar precum întru Sfînta Treime, măcar deși sînt trei fețele, însă nu-s trei Dumnezei, ci Unul Dumnezeu, așa și în sufletul cel omenesc, măcar deși sînt trei, precum s-a zis, sufleteștile puteri, însă nu-s trei suflete, ci un suflet.
Între chipul și asemănarea lui Dumnezeu ce este în sufletul omenesc, deosebire pun sfinții  Părinți: Vasile cel Mare în Hexaimeronul său în vorba a 10-a; Gură de Aur la „Facere” în vorba a 9-a; Ieronim în tîlcuirea cea de la Proorocia lui Iezechiil în cap. 28. Iar  deosebirea   este   de  acest  fel:   Chipul lui Dumnezeu   primește   sufletul   în   vremea   zidirii   sale de la Dumnezeu, iar asemănarea    lui Dumnezeu într-însul se săvîrșește în Botez....

Deci să știm, cum că chipul lui Dumnezeu este și în sufletul omului necredincios, iar asemănarea numai în creștinul cel îmbunătățit...

Deci înlăuntru avem omul, și îndoiți oarecum sîntem, și adevărată este ceea ce se zice, că înlăuntru sîntem. Pentru că eu după omul cel dinlăuntru sînt. Iar cele din afară nu sînt eu ci ale mele sînt, căci nu sînt eu mînă, ci eu sunt cuvîntătorul suflet, iar mîna o parte a omului. Deci trupul cel omenesc o unealtă este a sufletului, iar omul este domnitor chiar numai după singur sufletul. Și iarăși zice: „Și muierea are ființa cea după Chipul lui Dumnezeu, ca și bărbatul, de o cinste cu firea, măcar de-i și mai slabă cu trupul, ci în suflet puterea ei este, de vreme ce de o cinste îi este chipul după Dumnezeu.” Pînă aici marele Vasile.
Dintru ale căruia cuvinte pot să se înțelepțească cei de acum noi antropomorfiți lipoveni și să știe, cum că Chipul lui Dumnezeu nu este în față, în ochi, în buze, în barbă și în celelalte mădulare văzute ale trupului, ci în sufletul cel nevăzut și cuvîntător, înțelegător, de sineși stăpînitor și fără de moarte.
Deci l-a zidit Dumnezeu pe om, țărînă luînd din pământ și a suflat în fața lui suflare de viață și se făcu omul în suflet viu...
Titlu: Re: Sufletul in antropologia crestina
Scris de: secundus din Ianuarie 28, 2013, 09:11:50 a.m.
Domnule draga, cei care ne-au talcuit noua Scripturile au fost GRECI, vorbitori de GREACA VECHE, citind Scripturile in GREACA VECHE IN CARE AU FOST SCRISE!
Omiteți un adevăr important: Vechiul Testament a fost scris în ebraică, nu în greacă. Până și Hristos și apostolii care au folosit citate din Vechiul Testamant (chiar dacă prin intermediul traducerii Septuaginta), au trăit într-un areal evreesc și au gândit evreește. Specialiștii spun că cel puțin una din Evanghelii (e vorba de proto-Evanghelia după Matei) a fost scrisă la origine în limba ebraică, respectiv aramaică. Așa se explică multe cuvinte și zicale care au un sens mai clar în aramaică, decât în greaca în care ni s-au păstrat cele mai vechi exemplare ale evangheliei descoperite [până acum].

Domniile voastre, inspirandu-va in traduceri din engleza si franceza (in speta din mizeria de text masoretic), va arogati pretentii teologice nefondate.
Vă certați în vânt cu nu știu care "domnii", lăsându-vă inspirat de un duh malefic când murdăriți cu noroi Cuvântul Domnului (în speță VT) scris în limba originală a vechilor profeți. Poate nu cunoașteți acuratețea textului masoretic demonstrată de cele mai vechi manuscrise scrise în aceeași limbă (mă refer la manuscrisele de la Marea Moartă), dovadă a grijii protectoare și păstrătoare a lui Dumnezeu pentru Cuvântul Său sfânt.

Exista enșpe mii de moduri de a talcui UN CUVANT, daramite un verset sau intreaga Scriptura.
Treceți fără să știți peste cea mai importantă regulă a interpretării biblice: tâlcuirea în ansamblu (întreaga Scriptură) și nu verset cu verset luat separat.

Fireste, asta e un subiect adiacent si nepotrivit topicului
Ca de altfel întreaga postare...

Cum sa fiu mai scrut si s-o incheiem? ... Anatema uratorilor de Adevar!
Un final apoteotic. De operetă desigur, căci nu păreți a fi apostol ori mare ierarh al BOR pentru a avea autoritatea să împroșcați cu anateme.
Titlu: Re: Sufletul in antropologia crestina
Scris de: PlatonP din Ianuarie 28, 2013, 05:00:48 p.m.
Continuăm seria învățăturilor ortodoxe despre suflet cu extrase din "Dumnezeieștile dogme ale credinței" a Sf. Atanasie de Paros (sec. XVIII-XIX)

                                                                                     
(http://utorr.org/files/posters/1025024_67c.jpg)

"
CAPITOLUL 8

CUM CĂ OARECARE LUCRU FĂRĂ DE MOARTE Șl NESTRICĂCIOS
ESTE SUFLETUL CEL DE LA DUMNEZEU ÎN OM S-A ÎNSUFLAT

            Mare oarecare și de mult sunet pricinuitore și de demult și acum este întrebarea cea pentru nemurirea sufletului omenesc. Și cauză de cuvînt prea deosebit și prea de nevoie. Că dacă nu este fără de moarte sufletul, precum socotesc cei muritori cu sufletul, să mîncăm și să bem că mîine murim, precum în vremea Dumnezeieștilor Prooroci ziceau cei nebuni, iar dacă este fără de moarte și sau cu munci fără de moarte se va osîndi, sau daruri va lucra pentru cele ce le-a lucrat în viață, cine acestea știind, așa fără de socoteală se va afla, cît să nu se găsească pe sineși a fi îndestulat spre scăparea de cele dintîi, și vrednic să fie spre dobîndirea celor de-al doilea?

           Ci ca să-i lăsăm pe cei vechi păgîni care umblau întru întuneric și în negură adîncă a necunoștinței adevărului celui negreșit, care și aceia se împărțeau în două părți potrivnice (că nu ne sloboade, pe noi scopul cel de acum al cuvîntului a număra aici părerile filozofilor celor vechi) vom pune aici cele ce din Dumnezeieștile Scripturi Biserica cea sobornicească cu chip de învățătură ne învață pe noi. Ci mai întîi de toate aceasta trebuie s-o știm și s-o mărturisim: Că precum din început prea înțeleptul Ziditor, după ce pe lut l-a făcut trup și ca un adriand desăvîrșit (adică de care se folosește cineva): așa pe suflet prin Dumnezeiasca sa insuflare zicîndu-l, în trupul cel ce acum mai înainte se ipostăsuise aducîndu-l l-a pus să locuiască cu nespuse legături pe amîndouă unindu-le într-un ipostas. Așa și acum și pururea de atunci se face, adică după ce se organisește și se închipuiește în chip de trup cu un lut în pîntecele femeii sămînța bărbatului se aduce înlăuntru de la Dumnezeu îndată zidindu-se fiecare suflet cuvîntător. Căci aceasta vrea să însemne cuvîntul Stăpînului care zice: „Tatăl Meu pînă acum lucrează, și Eu lucrez” (Ioan, 5, 17). Și surpă această dumnezeiască Dogmă a Credinței noastre părerea cea bănuită pentru suflete că au fost mai înainte a următorilor lui Pitagora și a lui Platon, în care cum că să fi căzut și Origen al nostru arată cel ce a istorisit pentru el. Pentru care împreună cu celelalte multe necuviințe ale lui s-a pus sub anatemă de Sinodul 5 ecumenic. O surpă și pe socoteala cea prea rea aceea, cum că de la tatăl, adică de la om este și sufletul omenesc, ca și cum însuflețită ar aduce-o, care este cu necuviință. Că aceea este neînsuflețită, ca ceea ce are alcătuirea din cele 4 stihii, care sunt neînsuflețite. Drept aceea trupul putea să se facă cu stăpînire, adică unul de la altul și cu cuviință îi era ieșirii seminței, fiindcă amîndoi sunt de fire trupească alcătuită, iar sufletul cel cuvîntător și înțelegător și fără de trup, Chipul cel Dumnezeiesc trebuia fără de mijlocire de la Dumnezeu Cuvîntul cel ce toate le plinește și le cuprinde, să se aducă întru ființă, și să se zidească împreună și să se insufle. Pentru aceasta și preaînțeleptul Moisi vrînd să arate întrecerea și covîrșirea sufletului omenesc peste toate zidirile cele de pe pămînt, cu cuviințele acestea a însemnat, zicînd: „A suflat Dumnezeu în fața lui suflare de viață, și s-a făcut omul în suflet viu”. (Fac. 2, 7).

          Dar se cuvine să înțelegem graiul drept spre abatere de la reaua socoteală eretică. Că nu vom înțelege cum că este din ființa lui Dumnezeu. Că a păgînătății celei mai de pe urmă și a hulei celor ce se numesc Panteiști este o înțelegere ca aceasta. Ci cum că după dumnezeiescul Gură de Aur insuflarea i-a dăruit celui zidit din pămînt lucrare de viață și aceasta s-a făcut stare ființei sufletului. Însăși acestea zic la acestași cuvînt și sfințitul Teodorit: Deci de vreme ce Dumnezeiasca insuflare însemnează pe starea sufletului, cum că adică ființă cuvîntătoare înțelegătoare și în scurt a zice, duh s-a zidit, de aici îndată. Și cu cuvînt se arată că este fără de moarte. Că dacă fire înțelegătoare și duh este sufletul, iată dar și mai presus de alcătuire este. Că așa este mintea și duhul: Iar dacă este mai presus de alcătuire, iată dar și de risipire. Dar a fi nerisipit, aceasta este a fi fără de moarte. Încă și aceasta după meșteșugul logicii se zice. Adică, Chip al lui Dumnezeu se zice că s-a făcut sufletul omenesc. Iar chip se zice, după a fi fără de trup, după a fi nematerialnic, după a fi începător, după a fi nevăzut, după a fi de sineși stăpînitor. Pentru că toate acestea este Dumnezeu, măcar deși cu cuvînt mai presus. Dar și fără de moarte este Dumnezeu, și El singur din fire are nemurirea, iată dar și sufletul omului, ca cel ce este chip al lui Dumnezeu, este fără de moarte, nu cu adevărat din fire, ci după Dar. Ci ceia dintru început ne-am făgăduit, cum că adică din Dumnezeieștile Scripturi vom arăta nemurirea sufletului, vremea este acum cu lucrul să împlinim făgăduința...

        Cum că Dumnezeu adică nu este Dumnezeul morților, al celor ce nu sunt, ci al viilor. Aceeași putere are și ceea ce zice Dumnezeu la Numeri 20, 24: Să se adauge Aaron către poporul lui. Că aici arată cuvîntul petrecerea sufletelor, pentru aceasta dar este și al lor, precum și a celor vii Dumnezeu. Ci și cuvîntul acela: Drepții în veac vor fi vii. Și acelea, Vor merge aceștia întru muncă veșnică, iar drepții întru Viață veșnică. Ce alta voiesc să însemneze, fără numai nemurirea sufletului, că fără de moarte fiind el, fără de moarte, adică veșnice va lua și răsplătirile pentru cele ce le-a făcut în viață, sau în Ceruri sau în iad...

         Deci Veșnicimea casei și a Petrecerii, luminată dovedire este a sufletului celui fără de moarte. Ci și ceea ce zice Cartea II Macabei, decît nimic altceva nu socotesc a fi mai jos spre dovedirea pricinii de față... Că n-ar fi avut nădejde cum că vor învia cei ce mai înainte au căzut, de prisosit și de rîs ar fi a se ruga pentru cei morți. Și arătat este cum că lîngă dogma învierii morților avea socoteală cum că și sufletul este fără de moarte. Pe suflet în scurt fără de moarte îl propovăduiește toată Dumnezeiasca Scriptură și cea Veche și cea Nouă și lucru prea greu a fi, de aș voi să număr toate Mărturiile Scripturilor, încă și în Sfîntul Simbol al Credinței, de față mărturisim, cum că nădăjduim în învierea morților, și viața veacului ce va să fie.

          Și dar acestea așa de bine și cu bună credință fiind așezate, poate va aduce vreunul din cei muritori cu sufletul, ca din Scriptură cele ce se află la Eclesiast, ca fiind celor zise, care acestea sunt: Zis-am eu întru inima mea de vorba fiilor omenești, că îi va osebi pe ei Dumnezeu, ca să arate că dobitoace sunt, și cum că întîmplarea dobitocului o întîmplare este. Precum este moartea acestuia, așa și moartea aceluia și un duh este al tuturor. Și ce a prisosit omul mai mult decît dobitocul? Nimic. Că toate sunt deșertăciune. Toate merg la un loc, toate s-au făcut din țărînă și toate se vor întoarce în țărînă. Și cine știe: Oare duhul fiilor omenești se suie în sus? Și duhul dobitocul oare pogoară-se în jos în pămînt? Și am văzut că nu este bine, fără numai cu ce se va veseli omul întru lucrurile sale. Că aceasta este partea lui. Că cine îl va aduce pe el ca să vadă, ceea ce va fi după el? Și adevărat dacă cu nimic nu se deosebește omul de dobitoc cu sfîrșitul, ci moare și piere precum dobitoacele și omul, ce rămîne la cei ce cugetă așa, fără numai a se veseli și a petrece întru dezmierdări și a se desfăta pînă la sațiu de bunătățile cele de aici ale vieții, ca cei ce după puțin vor muri și întru neființă să se ducă? Ci acestea nu sunt graiuri ale eclesiastului, adică ale Sfîntului Duh, departe de aceasta. Că nu grăiește lui și împotrivă Duhul Adevărului, prin ceilalți Prooroci peste tot în Scriptură semănînd dogmele nemuririi și ale veșnicimii iar aici numai cele cu totul împotrivă punîndu-le înlăuntru. Nu sunt acestea, nu sunt, ci aceste graiuri și socoteli sunt ale oamenilor nebuni. Am zis eu, zice, întru inima mea, adică singur am socotit, ce fel de cuvinte grăiesc și bîrfesc oamenii cei pătimași și trupești, cei ce nimic afară de cele ce se văd nu cugetă, cei ce pe toate le socotesc al doilea după pîntece. Iar ale Eclesiastului, adică cele arătătoare ale cugetului celui proorocesc sunt și altele multe în aceeași carte, dar mai mult către sfîrșit cu acestea astupă gurile celor muritori cu sufletul. Adică se va întoarce țărîna în pămînt, precum a fost, și Sufletul se va întoarce la Dumnezeu cel ce l-a dat pe el."

Titlu: Re: Sufletul in antropologia crestina
Scris de: secundus din Februarie 03, 2013, 12:01:03 p.m.
Iar ale Eclesiastului, adică cele arătătoare ale cugetului celui proorocesc sunt și altele multe în aceeași carte, dar mai mult către sfîrșit cu acestea astupă gurile celor muritori cu sufletul. Adică se va întoarce țărîna în pămînt, precum a fost, și Sufletul se va întoarce la Dumnezeu cel ce l-a dat pe el."
Aceeași confuzie între suflarea de viață (duh, spirit, suflare) și suflet... E și normal să conducă spre dogma nemuririi sufletului. Păcat numai că înțeleptul Solomon e dat drept exemplu de "astupător al gurilor", când el de fapt susține în Eclesiastul ceea ce susțin alte zeci de versete biblice: sufletul moare. Versetul la care face aluzie autorul, spune în realitate că suflarea se întoarce la Dumnezeu, nu sufletul. Adică acea scânteie de viață dată omului ce l-a făcut să devină un suflet viu. În momentul morții se produce fenomenul revers actului Creației, adică țărâna în țărână și suflarea la Cel care a dat-o:

"mai înainte ca praful să se'ntoarcă în pământ așa cum a fost și suflarea să se'ntoarcă la Dumnezeu, la Cel care a dat-o" (Ecl.12,7 - versiunea Anania)
Titlu: Adevărata învățătură despre suflet
Scris de: PlatonP din Februarie 04, 2013, 04:29:48 p.m.
@Mihail (și ceilalți…)

În urma atâtor postări ziditoare pe acest topic, postări în care a fost expusă luminata și întru tot adevărata învățătură despre suflet, adică învățătura ortodoxă, cu totul deosebită de alte rătăciri, hule și erezii, se pare că a sosit timpul unor sinteze și concluzii. Acestea ar fi:

„Sufletul” nu este un concept simplu și unic, el desemnează mai multe lucruri, are mai multe înțelesuri, în funcție de context. De pildă, unul este sufletul animalului și altul cel omului, deși avem același cuvânt.

Iarăși, avem și niște probleme de traducere din greacă unde pe lângă termenul „ψυχή” avem și pe „πνευμα”, care se traduce în principal ca „duh”, dar uneori și suflet, suflare de viață. Acești termeni sunt oarecum fluctuanți și nu are sens a ne adânci în mlaștina explicațiilor semantice care mai rău ne rătăcesc decât să ne limpezească.

Reluăm, Scriptura ne vorbește în Cap. I al Cărții Facerea de sufletul ființelor vii, ale viețuitoarelor, fie ele acvatice, zburătoare sau terestre. El era la început nemuritor, dar nerațional, și neliber, viețuitoarele nefiind „persoane”.

În sensul său plenar „sufletul” este insuflat omului la crearea sa în ziua a 6-a, cu un oarecare timp după crearea trupului (vezi Sf. Ioan Gură de Aur), dar un timp scurt și nu îndelungat.

Omul este o ființă cu o natură duală compusă: trup (material) și suflet. El sunt unite cumva potrivit formulei de la Calcedon: neamestecate, neschimbate, nedespărțite, neseparate.

În acest topic s-a vorbit și de sufletul primului om, Adam, dar acesta a fost un caz unic și nerepetabil, la fel ca și Eva. Odată cu fiii Cain și Abel, sufletul și trupul apar simultan, și bineînțeles ca urmare a unirii celor doi părinți.

Caracteristicile sufletului omenesc ar fi acestea:

"Sufletul este liber, volițional, activ, schimbător, adică schimbător prin voință...

Proprii sufletului sunt pietatea și cugetarea. Iar comune și sufletului și corpului sunt virtuțile. Puterile sufletului se împart în: putere rațională și putere irațională...
Sufletul sesizează sau percepe cele sensibile prin organele simțurilor, în chipul acesta avem opinia. Pe cele spirituale le percepe cu mintea și avem gândirea. Dar când păstrează icoanele acelora despre care și-a format o opinie sau despre care a gândit, capătă numele de memorie...

Trebuie să se știe că sufletul nostru are două feluri de puteri: puteri de cunoaștere și puteri vitale. Puterile de cunoaștere sunt următoarele: mintea (nous), judecata pură, (dianoia), opinia (doxa), imaginația (fantasia), percepția (aisthisis). Puterile vitale, adică cele ce privesc partea apetitivă a sufletului sunt: voința (boulisis), și alegerea (proairesis).

Trebuie să se știe că în suflet a fost sădită o putere care dorește ceea ce este conform naturii și care ține pe toate cele care sunt în chip substanțial legate de fire. Această putere se numește voire (thelisis).

Sufletul este o ființă vie și compusă, care nu poate fi divizat de ochii trupești, nemuritor, înzestrat cu înțelepciune și rațiune, care acționează prin intermediul trupului ca organism, vitalizându-l și oferindu-i simțire și puterea nașterii. Sufletul este o ființă liberă, înzestrată cu capacitatea de a voi și a acționa, schimbată prin aplicarea voinței, ca fiind o ființă creată". Pentru a oferi o plinătate a acestei remarcări sau descrieri ar trebui de menționat, urmărind învățăturile unui alt părinte, că sufletul este bun în sine conform naturii sale - deși după cădere, în suflet, binele cu răul s-au amestecat, respectiv s-a produs o deteriorare.

Sufletul are o anumită formă care este asemănătoare cu cea a trupului uman, adică are cap, umeri, mâini, picioare, ochi, urechi, într-un cuvânt toate membrele la fel ca ale trupului. Sufletul este îmbrăcat în trup ca într-o haină, membrele lui fiind îmbrăcate în cele ale trupului.

Sufletul este Duh, în raport cu materia lumii văzute, care are calitate mult mai inferioară iar în raport cu Dumnezeu și cu adevărul exact, un duh care "carne și oase nu are" dar își are substanța sa fină, transparentă și nevăzută asemenea văzduhului."

Vă recomand să citiți ca o lectură complementară,  Boala și tamăduirea sufletului în tradiția ortodoxă (http://www.hexaimeron.ro/pdf/Hieroteos_Vlachos_Boala_si_tamaduirea_sufletului_in_traditia_ortodoxa.pdf) - Mitropolit Hieroteos Vlachos
Titlu: Sfantul Ioan Damaschin - Despre om
Scris de: neica_nimeni din Iulie 28, 2013, 02:09:02 p.m.
Dumnezeu a creat astfel lumea spirituala, adica pe ingeri si pe toate cetele ceresti. Caci este clar ca acestia au o natura spirituala si incorporala. Iar cand zic incorporala o pun in comparatie cu grosolania materiei, caci numai Dumnezeirea este cu adevarat imateriala si necorporala. A creat inca si lumea materiala, adica cerul, pamantul si cele care sunt asezate in ele. Lumea spirituala este inrudita cu el - caci inrudita cu Dumnezeu este firea rationala care se poate sesiza numai cu mintea - iar lumea materiala este cu totul departata de el, pentru ca ea cade sub simturi. Dar dupa cum spune graitorul celor dumnezeiesti, Grigorie, "trebuia sa se faca o impreunare din cele doua lumi, ca o dovada a unei intelepciuni mai mari si a bogatiei fata de firi, ca sa fie un fel de unire intre natura vazuta si cea nevazuta" (Cuvantul XXXVIII. "La Teofanie, adica la Nasterea Mantuitorului". MG, 36, col. 321C). Eu Spun ca expresia "trebuia" indica vointa Creatorului, caci ea este oranduirea si legea cea mai potrivita. Nimeni nu va intreba pe plasmuitor: De ce m-ai facut asa? Caci olarul are puterea sa construiasca din lucrul sau diferite vase spre a arata intelepciunea Sa (Romani, IX, 21; Isaia, XXIX, 16;XLV, 9; Ieremia,XVIII,6)

Asa stand lucrurile, Dumnezeu creeaza pe om cu mainile Sale proprii din natura vazuta si nevazuta, dupa chipul si asemanarea Sa (Facerea, I, 26). A facut corpul din pamant, iar suflet rational si ganditor ii dadu prin insuflarea Sa proprie (Facerea, II, 7). Aceasta numim "chip dumnezeiesc", caci cuvintele "dupa chipul" indica ratiunea si liberul arbitru, iar cuvintele "dupa asemanare" arata asemanarea cu Dumnezeu in virtute, atat cat este posibil.

Trupul si sufletul au fost facute simultan si nu numai intai unul si apoi celalalt, dupa cum in chip prostesc afirma Origen (185-254). Dumnezeu a facut pe om inocent, drept, virtuos, lipsit de suparare, fara de grija, luminat cu toata virtutea, incarcat cu toate bunatatile, ca o a doua lume, ca un microcosm in macrocosm un alt inger inchinator, compus, observatorul lumii vazute, initiat in lumea spirituala, imparatul celor de pe pamant, condus de sus, pamantesc si ceresc, vremelnic si nemuritor, vazut si spiritual, la mijloc intre maretie si smerenie, acelasi si duh si trup; duh, din pricina harului, iar trup din pricina mandriei; duh, ca sa ramana si sa laude pe binefacator, trup ca sa sufere si prin suferinta sa-si aminteasca si sa intuiasca cand se mandreste cu maretia. Animal condus aici, adica in viata prezenta, dar mutat in alta parte, adica in veacul ce va sa fie; iar termenul final al tainei este indumnezeirea sa prin inclinatia catre Dumnezeu. Se indumnezcieste prin participarea la iluminarea dumnezeiasca si nu prin transformarea sa in fiinta dumnezeiasca.

Dumnezeu l-a facut pe om prin fire fara de pacat, iar prin vointa liber. Spun fara de pacat, nu pentru ca ar fi incapabil de a pacatui - caci numai Dumnezeirea este incapabila de pacat - ci pentru ca nu are in firea sa facultatea de a pacatui, ci mai mult in libertatea vointei. Avea adica puterea sa ramana si sa progreseze in bine ajutat fiind de darul dumnezeiesc, dupa cum avea si putere sa se intoarca de la bine si sa ajunga la rau, lucru pe care Dumnezeu il ingaduia, pentru motivul ca omul era inzestrat cu liberul arbitru. Nu este virtute ceea ce se face prin forta.

Sufletul este o substanta-vie, simpla, necorporala, prin natura sa, invizibila ochilor trupesti, nemuritoare, rationala, spirituala, fara de forma; se serveste de un corp organic si ii da acestuia puterea de viata, de crestere, de simtire si de nastere. Nu are un spirit deosebit de el, ci spiritul sau este partea cea mai curata a lui. Caci ceea ce este ochiul in trup, aceea este spiritul in suflet. Sufletul este liber, volitional, activ, schimbator, adica schimbator prin vointa pentru ca este zidit. Pe toate acestea le-a primit in chip natural, prin harul Celui care l-a creat, prin care a primit si existenta precum si de a exista prin fire in acest chip.

Pe cele necorporale si nevazute si fara de forma le intelegem in doua feluri. Pe unele le intelegem ca au aceste insusiri in virtutea fiintei lor, iar pe altele in virtutea harului. Unele exista cu aceste insusiri prin natura lor, iar altele in comparatie cu grosolania materiei. Dumnezeu are aceste insusiri prin fire; ingerii, insa, demonii si sufletele se spune ca sunt necorporali prin har si in comparatie cu grosolania materiei.
Titlu: Re: Sufletul in antropologia crestina
Scris de: marin din Iunie 21, 2014, 11:43:18 a.m.
Prin simplul fapt că Ilie nu a murit, iar Moise era înviat.
Si unde e referinta biblica a faptului ca Moise era inviat ?
Titlu: Re: Sufletul in antropologia crestina
Scris de: neica_nimeni din Iunie 22, 2014, 02:19:29 p.m.
În Noul Testament, cei care au stat cu Hristos pe Muntele Taborului la Schimbarea la Față a Domnului Iisus Hristos, au fost Moise și Ilie Tesviteanul, reprezentanții Legii și ai proorocilor din Vechiul Testament.

http://ro.orthodoxwiki.org/Schimbarea_la_Fa%C8%9B%C4%83
Titlu: Re: Sufletul in antropologia crestina
Scris de: marin din Iulie 03, 2014, 11:29:49 a.m.
În Noul Testament, cei care au stat cu Hristos pe Muntele Taborului la Schimbarea la Față a Domnului Iisus Hristos, au fost Moise și Ilie Tesviteanul, reprezentanții Legii și ai proorocilor din Vechiul Testament.

http://ro.orthodoxwiki.org/Schimbarea_la_Fa%C8%9B%C4%83
Intrebarea pe care o ridicam era pusa in principal ereticului secundus . Eu stiu ca nu exista referinte biblice in ce priveste invierea lui Moise , lucru care arata clar ca protestantii si alti eretici , desi sustin ca ei se iau numai dupa Scriptura , au si o gama larga de alte "credinte" neintemeiate biblic , care formeaza un fel de "traditie" a lor .
Dealtfel , ei combat cu inversunare icoana , insa au preluat infatisarea lui Hristos care apare in publicatiile lor din iconografia ortodoxa .