Sf. Ioan Gura de Aur Omilii la FacereMare lecție de filosofie este, deci, să știm cum am luat naștere.
"Și zidi, spune Scriptura, Dumnezeu pre om, țărână luând din pământ și suflă în fața lui suflare de viață și se făcu omul în suflet viu".
Scriptura se folosește de cuvinte grosolane, pentru că vorbea oamenilor care nu puteau înțelege decât cum putem noi înțelege; se folosește de aceste cuvinte ca să ne învețe că iubirea de oameni a lui Dumnezeu a voit ca omul acesta făcut din pământ să aibă suflet rațional, ca să fie astfel o ființă întreagă și desăvârșită.
"Și suflă, spune Scriptura, în fața lui suflare de viață". Prin această suflare a dăruit celui făcut din pământ putere de viață; suflarea aceasta constituie ființa sufletului. Și Scriptura a adăugat: "Și se făcu omul în suflet viu". Cel care a fost făcut, cel din țărână, o dată ce a primit prin suflarea lui Dumnezeu suflare de viață, "se făcu în suflet viu".
- Ce înseamnă "în suflet viu"?
- Înseamnă lucrător, care are, prin lucrările lui, in slujba sa mădularele trupului, care urmează voinței lui. Dar nu știu cum s-a făcut că noi, oamenii, am răsturnat ordinea aceasta; atât de mult s-a întins păcatul încât sufletul a fost silit să urmeze voilor trupului; am silit sufletul, care trebuia să stea în frunte, ca un stăpân, și să poruncească, l-am silit să se coboare de pe tron și să asculte de plăcerile trupului; n-am mai ținut seamă de noblețea lui și de rangul lui cel mare.
Gândește-mi-te la rangul creației omului! Gândește-mi-te ce era cel plăsmuit înainte de a sufla Stăpânul în fața lui, înainte de a avea în el suflarea aceea care i-a fost suflare de viață și a ajuns suflet viu! Ce era omul? Un simplu corp neînsuflețit, nelucrător și la nimic folositor. Ceea ce i-a dat totul și l-a ridicat la o atât de mare cinste a fost suflarea aceea a lui Dumnezeu. Și ca să vezi aceasta nu numai din cele făcute atunci, ci și din cele ce se întâmplă acum în fiecare zi, gândește-mi-te la trupul din care a ieșit sufletul! Cât e de urât și de neplăcut! Dar pentru ce spun ei; cât e de urât și neplăcut? Gândește-mi-te cât de dezgustător, plir de miros urât și lipsit de orice frumusețe cel care mai înainte când avea în el sufletul, care-l conducea, era frumos, plăcut, plin de grație, plin de pricepere și destoinic spre lucrarea faptelor bune.
Având, dar, în minte acestea toate și gândindu-ne la noblețea sufletului nostru, să nu facem nici o faptă nevrednică de el, să nu-l murdărim cu fapte urâte. Să nu-l coborâm, supunându-l trupului! Să nu ne purtăm fără inimă și fără de judecată cu sufletul nostru atât de nobil și învrednicit cu un rang atât de mare. Prin el, noi, care suntem îmbrăcați cu trup, vom putea, dacă voim, sprijiniți și de ajutorul lui Dumnezeu, să ne luăm la întrecere cu puterile cele netrupești; vom putea, mergând pe pământ să trăim în cer, cu nimic mai prejos decât puterile acelea, ba poate chiar mai mult cu ceva. Și vă voi spune eu cum. Cum să nu fii învrednicit de mai mult ajutor de la Dumnezeu, când vei fi găsit că tu, care ești îmbrăcat cu trup stricăcios, duci aceeași viață ca și puterile cele de sus, că ți-ai păstrat neștirbită noblețea sufletului, deși ești supus nevoilor trupului?
