Interviu cu
Basarab Nicolescu, doctor în fizică al Universității Pierre și Marie Curie din Paris, președinte fondator al Centrului Internațional de Cercetări și Studii Transdisciplinare (CIRET) și cofondator al Grupului de Reflecție asupra Transdisciplinarității, de pe lângă UNESCO.
Basarab Nicolescu este un fizician franco-român, fizician teoretician la Centre National de la Recherche Scientifique (CNRS), Universitatea Paris VI, actualmente profesor la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj.
Cum și când a luat naștere colecția „Știință și Religie” de la Editura Curtea Veche?Am fundat această colecție, în colaborare cu Doamna Magda Stavinschi, în anul 2006, la începutul programului de trei ani „Știință și Ortodoxie – Cercetare și educație” finanțat de celebra fundație americană John Templeton...
Deci un total de 59 de volume – o adevărată bibliotecă de informație, pentru marele public dar și pentru cercetători și studenți, in acest domeniu atât de necesar societății contemporane. Precizez că această colecție
este singura din lume dedicată în întregime domeniului dialogului între știință și religie (
ortodoxa?), fapt apreciat de Fundația John Templeton.
Finalitatea acestei colecții este precizată în
fraza cheie care apare pe coperta a patra a fiecărei cărți:
„Colecția „Știință și Religie” se adresează tuturor celor care doresc să exploreze potențialitatea unui nou sistem de valori fundat pe dialogul transdisciplinar între știință, religie, artă și societate”.
În ce constă noul sistem de valori bazat pe dialogul transdisciplinar dintre știință și religie?Într-o societate dominată de procesul de mondializare,
centrată pe homo economicus și pe forța imensă a tehnoștiinței, nimeni nu poate impune un vechi sistem de valori tuturor locuitorilor Pământului. Religia? Care religie? Sunt mai multe religii constituite care își împart între ele locuitorii pământului, ca să nu mai vorbesc de nenumăratele noi mișcări religioase. Știința? Care știință? În anul 2000, o statistică stabilită de National Science Fundation indica existența a peste 8000 de discipline în universitățile americane. Economia? Singura valoare a economiei, așa cum este ea formulată astăzi, este eficacitatea pentru eficacitate: ea poate duce la autodistrugerea speciei umane.
Un nou sistem de valori nu poate apărea decât prin dialogul între diferitele domenii ale cunoașterii, între diferitele culturi și între diferitele religii. Acest sistem nu există încă. El va fi deci o creație colectivă, fundat pe metodologia transdisciplinară. Nașterea acestui nou sistem de valori este problema crucială a secolului 21.
Se poate stabili o relație de tip transdisciplinar între legile etice și legile fizice?Cu siguranță, nu. Noua etică are un caracter transdisciplinar și deci nu poate fi fundată pe o anumită disciplină. Dar fizica poate contribui la nașterea acestei noi etici nu prin legile sale ci prin interpretarea celor mai generale rezultate obținute în explorarea Naturii. De exemplu, terțul inclus, care este fundamental în înțelegerea fizicii cuantice și care constituie unul dintre aspectele definitorii ale metodologiei transdisciplinare, va fi în mod necesar prezent în noua etică. Cum arăta recent un specialist cunoscut al eticii, canadianul Jean-François Malherbe, trebuie să alegem între Parmenide și Heraclit. Terțul inclus este intim legat de viziunea lui Heraclit.
Se poate spune că știința și religia nu pot exista decât împreună?Nu se poate spune. Știința și religia pot exista în mod total separat, așa cum orbul poate trăi fără văz și surdul poate trăi fără auz.
Știința este oarbă la valori, iar religia este surdă la explorarea științifică a Naturii.
Cum poate contribui religia la dezvoltarea științei, prin prisma unui dialog transdisciplinar și cum poate participa știința la consolidarea conștiinței teologice în societatea actuală?Știința s-ar putea astfel deschide spre valori și spre o dimensiune spirituală, regăsindu-și astfel locul în cultură, pierdut de la Renaștere. Astăzi vorbim de „două culturi”: cultura umanistă și cultura științifică. Dar cultura nu poate fi fragmentată în mod schizofrenic. La rândul ei, religia se va deschide astfel spre problematica societății contemporane, în toată complexitatea ei. Religia nu are nimic de pierdut în dialogul cu știința. Dimpotrivă. Credința religioasă,
oricare ar fi ea, nu se poate decât întări descoperind frumusețea străfundurilor Naturii.
În noiembrie 2001 a avut loc la București, la Academia Română și la Institutul Francez,
congresul internațional “Știință și Religie - Antagonism sau Complementaritate?”A fost evenimentul inițiator al unei activități care se desfășoară în România de aproape zece ani.
Eu eram deja integrat în activitățile Fundației John Templeton de mai mulți ani. Ïn particular, fusesem cooptat, în anul 2000, în rețeaua „Science and Spiritual Quest”, anume în grupul „Fizică și cosmologie”, care consta din 15 oameni de știință de diferite credințe religioase (inclusiv atei) și din diferite țări. Aveam printre noi nume celebre, printre care Premiul Nobel William Philips. Ne întâlneam în mod regulat pentru a discuta credința noastră confruntată cu experiența noastră de oameni de știință, în totală libertate, fără presă, fără spectatori.
Cu această ocazie, am realizat că ortodoxia avea, ca și în Franța, o foarte proastă imagine: cea a unei forțe obscurantiste, reacționare, împotriva istoriei. Am încercat să conving autoritățile de la Fundația John Templeton că această imagine este falsă și că România este țara ideală pentru realizarea unui program național ca
laborator al dialogului dintre știință și religie, care ar putea servi ca model pentru țările post-comuniste. Ca o probă a acestei potențialități am propus realizarea congresului din 2001, pe care l-am putut organiza grație unei reîntâlniri, care astăzi mi se pare miraculoasă, cu Doamna Stavinschi, la Paris, în anul 2000, cu ocazia unei manifestări legate de Fundația John Templeton.
Cum ați reușit să îi convingeți pe oamenii de știință și pe teologi să participe la congresul din 2001?Cu oamenii de știință și teologii străini nu a fost nici o problemă: ne cunoșteam și dialogam de mulți ani. În ceea ce privește pe oamenii de știință am beneficiat desigur de calitatea mea de membru al Academiei Române și de vechea prietenie care mă leagă, de peste 45 de ani, de Solomon Marcus. Iar Părintele Galeriu, care m-a inițiat în tainele ortodoxiei când eram copil, mi-a deschis drumul spre teologi. El m-a îndrumat spre Mitropolitul Daniel, căruia i-am făcut imediat o vizită, în compania lui Jean Staune, la reședința sa din Durău. Mitropolitul Daniel a acceptat să participe ca orator invitat la congres. Tot la acest congres am avut plăcerea să îl descopăr pe Părintele Doru Costache, pe care îl consider ca unul dintre cei mai străluciți teologi ortodocși români de astăzi.
Cu un an în urmă doreați să publicați în colecția amintită mai sus a editurii Curtea Veche un volum punând în evidență posibilitatea gândirii patristice de a se angaja în dialog cu știința contemporană. Ce a împiedicat apariția acestui volum?Istoria acestui volum este cu totul stranie.
Ideea unei lucrări
dedicate contribuției gândirii patristice la dialogul cu știința contemporană a apărut în anul 2007, la o cină privată la care am fost invitat la Palatul Mitropoliei din Iași de către Mitropolitul Daniel, proaspăt ales ca Patriarh. La cină au asistat Doamna Magda Stavinschi și Domnii Adrian Lemeni și Sorin Mihalache. Eu am propus ca să se facă două volume: unul dedicat patristicii vechi și unul neo-patristicii (în jurul operei lui Dumitru Stăniloaie și Andrei Scrima). De comun acord, Adrian Lemeni a fost desemnat ca fiind coordonatorul cărților. La aceeași cină am discutat alte aspecte ale colaborării noastre cu Patriarhia, precum sponsorizarea de către noi a unei serii de emisiuni „Știință și Religie” la Trinitas TV.
Paisprezece autori erau implicați în primul volum, pentru redactarea a 5 materiale diferite:
5 din București (Adrian Lemeni, Petre Comșa, Ștefan Trăușan-Matu, Florin Caragiu și Costea Munteanu),
2 de al Iași (Sorin Mihalache și Dan Chițoiu), 3 de la Cluj (Ioan Chirilă, Cristian Sonea și Ștefan Iloaie), 3 din Ploiești (Gabriel Memelis, Adrian Iosif și Dan Răileanu) și
unul din Paris (Răzvan Ionescu). Am depus, eu și Dna Stavinschi, multe eforturi pentru îmbunătățirea pe plan științific a variantelor succesive ale textelor care ne-au fost prezentate și au fost investiți bani mulți pentru producerea acestui volum, în particular pentru organizarea întâlnirii naționale de la București din 24 septembrie 2008, întâlnire consacrată în întregime pregătirii volumului. Dificultățile majore veneau de la lipsa de coordonare între autorii temelor abordate.
Speram ca volumul să fie finalizat la sfârșitul lui 2008. Dar, în mod ciudat, o escaladă de atacuri ostile contra rețelei noastre John Templeton au început exact la un an de la înscăunarea Patriarhului Daniel. Primul act a fost retragerea lui Adrian Lemeni din comitetul de redacție al revistei noastre „Transdisciplinarity in Science and Religion”. Bine înțeles, am fost perplex și i-am cerut explicații. După multe insistențe, Dl. Lemeni mi-a spus că, la recepția care a avut loc la Patriarhie pentru celebrarea unui an de la înscăunarea Patriarhului Daniel,
un înalt ierarh (mi-a indicat numele lui)
i-a spus Patriarhului că transdisciplinaritatea nu este adaptată dialogului între teologia ortodoxă și știință. Nici mai mult nici mai puțin. Și fără nici un argument.
În fața acestei situații, care mi se părea absurdă, de neînțeles, am cerut o audiență Patriarhului Daniel, pentru a clarifica toate lucrurile. Am fost astfel invitat de dânsul la cină, la Palatul Patriarhiei, în seara zilei de 8 noiembrie. Profitând de acest voiaj, am planificat o întâlnire de lucru pentru pregătirea volumului, care a avut loc la 7 noiembrie 2008. La începutul reuniunii Domnul Adrian Lemeni i-a înmânat o scrisoare, cu data de 2 noiembrie 2008,
din partea a 8 dintre cei 14 autori ai diferitelor texte, cerând Patriarhului Daniel retragerea volumului de la Curtea Veche și publicarea lui la Editura Basilica a Patriarhiei Române. După cum puteți observa din documentul anexat, 6 autori nu au semnat această scrisoare: cei de la Cluj (Ioan Chirilă, Cristian Sonea și Ștefan Iloaie) și cei de la Ploiești (Gabriel Memelis, Adrian Iosif și Dan Răileanu). După cum puteți observa tot din documentul anexat, Patriarhul Daniel a scris pe colțul scrisorii „
Se va da satisfacție autorilor”. (
celor 8 semnatari ai scrisorii)
După terminarea întâlnirii de lucru, Dl Lemeni a venit să mă vadă, anunțându-mă că
cei 8 semnatari acceptă totuși publicarea la Curtea Veche, dar
numai dacă directorii colecției satisfac două condiții imperative. Am acceptat prima condiție –
eliminarea frazei standard care se pune pe coperta a patra a tuturor cărților din colecție, dar ne-a fost imposibil, pe plan deontologic și democratic, să acceptăm a doua condiție – cea a eliminării din volum a excelentei lucrări prezentate de grupul din Ploiești. Urmarea refuzului nostru a fost imediată: cina programată pe 8 noiembrie 2008 a fost anulată în ultimul moment și
nu a fost reprogramată nici până astăzi.
Ultimul act al acestei mini-drame/comedii: volumul publicat la Basilica comportă o
introducere de 50 de pagini, din care
40 de pagini sunt consacrate
inadecvării metodologiei transdisciplinare în dialogul dintre teologia ortodoxă și știință.Care sunt argumentele aduse împotriva metodologiei transdisciplinare?Autorul introducerii afirmă doct: „
Dacă, însă, la nivel de știință, mai putem spera să nu fie sminteală pentru mulți […] la nivel teologic lucrurile își au gravitatea lor …”. Sunt recunoscător autorului că speră că transdisciplinaritatea „să nu fie sminteală pentru mulți” dar este greu să dialoghez în acest stil necivilizat și neacademic.
Această manipulare a citatelor pare fi o specialitate a autorului introducerii. Voi da un exemplu flagrant. Autorul scrie, citând o dezbatere pe care am avut-o în grupul „Phantasma” de la Cluj în 2006:
„Știința rămâne în ultimă instanță - chiar dacă este incompletă - un fel de parapet împotriva delirului religios […] Am văzut că, pentru gânditorii transdisciplinari, credința religioasă este un act de raționalizare a misterului, dar o raționalizare utopică și care are particularitatea de a aluneca spre un delir religios, față de care ne putem apăra la adăpostul acelui parapet numit știință…” (p. 55, 58).
Ori cuvintele mele exacte sunt: „Pentru mine, știința rămâne, un fel de parapet împotriva delirului ezoteric sau delirului religios, delirului de orice gen.” Neonestitatea autorului introducerii-manifest este evidentă. Eu vorbesc de „delirul de orice gen” și nu am afirmat niciodată că religia „are particularitatea de a aluneca spre un delir religios”. Orice construcție umană poate aluneca spre delir. Delirul științific, de exemplu, are multiple forme, cea mai recentă fiind scientismul, formă a delirului științific pe care o analizez îndelung în scrierile mele.
Autorul reproșează transdisciplinarității „condiționarea” sa „disciplinară”. E adevărat că eu am afirmat întotdeauna că nu există transdisciplinaritate fără discipline. Dar există oare teologia ortodoxă fără disciplina respectivă care se învață în Facultățile de Teologie Ortodoxă? Dacă cunoașterea este legitimată, cum spune autorul, doar prin experiența eclezială, atunci de ce mai există examene la Facultățile de Teologie Ortodoxă?
Punctul capital al argumentației autorului este pretinsa „aderență” a transdisciplinarității la „doctrina adevărului nemanifest”. Autorul scrie:
„Incompletitudinea cunoștințelor, lipsa certitudinii, inaccesibilitatea adevărului absolut, precum și atitudinea de relativism și ,,toleranță" gnoseologică reprezintă, după cum am văzut, ideile axiale pe care se întemeiază doctrina adevărului nemanifest, idei la care aderă necondiționat - am văzut, de asemenea - promotorii transdisciplinarității.” (p. 51)
Această afirmație nu este numai mincinoasă, dar atinge chiar nonsensul. În metodologia transdisciplinară nu există posibilitatea unui „adevăr nemanifest” – el nu poate fi decât și manifest și nemanifest. Dar acest lucru nu poate fi înțeles dacă ne plasăm, așa cum face autorul, în domeniului logicii binare și dacă acceptăm, așa cum face autorul, tăietura epistemologică între Subiect și Obiect. Este evident că autorul ignoră total semnificația terțului inclus și a Terțului Ascuns și el inventează astfel o caricatură a transdisciplinarității pe care o combate.
În sfârșit, autorul introducerii-manifest discută „ficțiunea transreligiozității”. El scrie:
„În înțelegerea promotorilor săi, transdisciplinaritatea este nici religioasă, nici nereligioasă, ci ,,transreligioasã” […] Nici o religie nu este însă îndreptățită să revendice o poziție privilegiată, în sensul universalității sale […] Miza de fond care se întrevede aici este, în opinia noastră, negarea posibilității împărtășirii de către vreo Biserică sau confesiune religioasă a credinței universale și a adevărului dumnezeiesc. Prin contrast, să remarcăm faptul că pentru ortodocși există o singură credință deplină, cea ortodoxă, și o singură Biserică cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească, adică Biserica Ortodoxă.” (p. 54, 56)
Opinia autorului introducerii-manifest este pur și simplu
greșită (
?) pe plan strict teologic. El nu știe oare că (
unii) teologii români elimină expresia „religie ortodoxă” în favoarea celei de „teologie ortodoxă” tocmai pentru a afirma unicitatea teologiei ortodoxe și nu a o relativiza introducând-o în ansamblul confesiunilor religioase? El nu știe oare că, pentru (
unii) teologii români, teologia ortodoxă traversează și merge dincolo de confesiunile religioase, ceea ce corespunde exact definiției transreligiosului? Acest fapt a fost observat de
unii prieteni ai mei teologi, dar alții văd că au ajuns la concluzia opusă. Fiecare cu putința lui de înțelegere. (
atat poate intelege un fizician)
Care este, în fond, motivația? Nu știu. Cartea de la Basilica putea apărea foarte bine fără introducerea-manifest, care este lipită artificial celorlalte texte.
Revelație târzie a
inadecvării metodologiei transdisciplinare în dialogul dintre teologia ortodoxă și științe este foarte ciudată. Majoritatea autorilor cărții de la Basilica (inclusiv autorul introducerii!) erau, până de curând, adepți entuziaști ai transdisciplinarității. Coordonatorul cărții, Domnul Adrian Lemeni, pe care l-am cunoscut la Paris în anul 2000, îmi spunea, pe când era mai tânăr, că ar dori să fundeze un centru transdisciplinar în sânul Facultății de Teologie Ortodoxă din București și, după aceea, a participat activ la toate activitățile noastre transdisciplinare în România. Iar însuși Patriarhul Daniel știa bine ce este transdisciplinaritatea încă de la congresul din 2001, când m-a ascultat vorbind despre viziunea transdisciplinară a sacrului...
Transdisciplinaritatea nu are nevoie de legitimarea Tradiției Bisericii după cum Tradiția Bisericii nu are nevoie de legitimarea transdisciplinarității ... (
concluzia trista a unui fizician)
extras din interviul cu Basarab Nicolescu, realizat de Petrisor Militaru si Marius Ene, publicat de
Revista electronica de cultura SISIF din Craiova, nr.26-27, 1 februarie 2010