Autor Subiect: Despre istoria dialogului transdisciplinar dintre ştiinţă şi religie (Citit de 7558 ori)

neica_nimeni · « : Decembrie 15, 2012, 04:23:56 a.m. »

Interviu cu Basarab Nicolescu, doctor în fizică al Universităţii Pierre şi Marie Curie din Paris, preşedinte fondator al Centrului Internaţional de Cercetări şi Studii Transdisciplinare (CIRET) şi cofondator al Grupului de Reflecţie asupra Transdisciplinarităţii, de pe lângă UNESCO.
Basarab Nicolescu este un fizician franco-român, fizician teoretician la Centre National de la Recherche Scientifique (CNRS), Universitatea Paris VI, actualmente profesor la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj.

Cum şi când a luat naştere colecţia „Ştiinţă şi Religie” de la Editura Curtea Veche?

Am fundat această colecţie, în colaborare cu Doamna Magda Stavinschi, în anul 2006, la începutul programului de trei ani „Ştiinţă şi Ortodoxie – Cercetare şi educaţie” finanţat de celebra fundaţie americană John Templeton...
Deci un total de 59 de volume – o adevărată bibliotecă de informaţie, pentru marele public dar şi pentru cercetători şi studenţi, in acest domeniu atât de necesar societăţii contemporane. Precizez că această colecţie este singura din lume dedicată în întregime domeniului dialogului între ştiinţă şi religie (ortodoxa?), fapt apreciat de Fundaţia John Templeton.

Finalitatea acestei colecţii este precizată în fraza cheie care apare pe coperta a patra a fiecărei cărţi: „Colecţia „Ştiinţă şi Religie” se adresează tuturor celor care doresc să exploreze potenţialitatea unui nou sistem de valori fundat pe dialogul transdisciplinar între ştiinţă, religie, artă şi societate”.

În ce constă noul sistem de valori bazat pe dialogul transdisciplinar dintre ştiinţă şi religie?

Într-o societate dominată de procesul de mondializare, centrată pe homo economicus şi pe forţa imensă a tehnoştiinţei, nimeni nu poate impune un vechi sistem de valori tuturor locuitorilor Pământului. Religia? Care religie? Sunt mai multe religii constituite care îşi împart între ele locuitorii pământului, ca să nu mai vorbesc de nenumăratele noi mişcări religioase. Ştiinţa? Care ştiinţă? În anul 2000, o statistică stabilită de National Science Fundation indica existenţa a peste 8000 de discipline în universităţile americane. Economia? Singura valoare a economiei, aşa cum este ea formulată astăzi, este eficacitatea pentru eficacitate: ea poate duce la autodistrugerea speciei umane.

Un nou sistem de valori nu poate apărea decât prin dialogul între diferitele domenii ale cunoaşterii, între diferitele culturi şi între diferitele religii. Acest sistem nu există încă. El va fi deci o creaţie colectivă, fundat pe metodologia transdisciplinară. Naşterea acestui nou sistem de valori este problema crucială a secolului 21.

Se poate stabili o relaţie de tip transdisciplinar între legile etice şi legile fizice?

Cu siguranţă, nu. Noua etică are un caracter transdisciplinar şi deci nu poate fi fundată pe o anumită disciplină. Dar fizica poate contribui la naşterea acestei noi etici nu prin legile sale ci prin interpretarea celor mai generale rezultate obţinute în explorarea Naturii. De exemplu, terţul inclus, care este fundamental în înţelegerea fizicii cuantice şi care constituie unul dintre aspectele definitorii ale metodologiei transdisciplinare, va fi în mod necesar prezent în noua etică. Cum arăta recent un specialist cunoscut al eticii, canadianul Jean-François Malherbe, trebuie să alegem între Parmenide şi Heraclit. Terţul inclus este intim legat de viziunea lui Heraclit.

Se poate spune că ştiinţa şi religia nu pot exista decât împreună?

Nu se poate spune. Ştiinţa şi religia pot exista în mod total separat, aşa cum orbul poate trăi fără văz şi surdul poate trăi fără auz.
Ştiinţa este oarbă la valori, iar religia este surdă la explorarea ştiinţifică a Naturii.

Cum poate contribui religia la dezvoltarea ştiinţei, prin prisma unui dialog transdisciplinar şi cum poate participa ştiinţa la consolidarea conştiinţei teologice în societatea actuală?

Ştiinţa s-ar putea astfel deschide spre valori şi spre o dimensiune spirituală, regăsindu-şi astfel locul în cultură, pierdut de la Renaştere. Astăzi vorbim de „două culturi”: cultura umanistă şi cultura ştiinţifică. Dar cultura nu poate fi fragmentată în mod schizofrenic. La rândul ei, religia se va deschide astfel spre problematica societăţii contemporane, în toată complexitatea ei. Religia nu are nimic de pierdut în dialogul cu ştiinţa. Dimpotrivă. Credinţa religioasă, oricare ar fi ea, nu se poate decât întări descoperind frumuseţea străfundurilor Naturii.

În noiembrie 2001 a avut loc la Bucureşti, la Academia Română şi la Institutul Francez,
congresul internaţional “Ştiinţă şi Religie - Antagonism sau Complementaritate?”

A fost evenimentul iniţiator al unei activităţi care se desfăşoară în România de aproape zece ani.

Eu eram deja integrat în activităţile Fundaţiei John Templeton de mai mulţi ani. Ïn particular, fusesem cooptat, în anul 2000, în reţeaua „Science and Spiritual Quest”, anume în grupul „Fizică şi cosmologie”, care consta din 15 oameni de ştiinţă de diferite credinţe religioase (inclusiv atei) şi din diferite ţări. Aveam printre noi nume celebre, printre care Premiul Nobel William Philips. Ne întâlneam în mod regulat pentru a discuta credinţa noastră confruntată cu experienţa noastră de oameni de ştiinţă, în totală libertate, fără presă, fără spectatori.

Cu această ocazie, am realizat că ortodoxia avea, ca şi în Franţa, o foarte proastă imagine: cea a unei forţe obscurantiste, reacţionare, împotriva istoriei. Am încercat să conving autorităţile de la Fundaţia John Templeton că această imagine este falsă şi că România este ţara ideală pentru realizarea unui program naţional ca laborator al dialogului dintre ştiinţă şi religie, care ar putea servi ca model pentru ţările post-comuniste. Ca o probă a acestei potenţialităţi am propus realizarea congresului din 2001, pe care l-am putut organiza graţie unei reîntâlniri, care astăzi mi se pare miraculoasă, cu Doamna Stavinschi, la Paris, în anul 2000, cu ocazia unei manifestări legate de Fundaţia John Templeton.

Cum aţi reuşit să îi convingeţi pe oamenii de ştiinţă şi pe teologi să participe la congresul din 2001?

Cu oamenii de ştiinţă şi teologii străini nu a fost nici o problemă: ne cunoşteam şi dialogam de mulţi ani. În ceea ce priveşte pe oamenii de ştiinţă am beneficiat desigur de calitatea mea de membru al Academiei Române şi de vechea prietenie care mă leagă, de peste 45 de ani, de Solomon Marcus. Iar Părintele Galeriu, care m-a iniţiat în tainele ortodoxiei când eram copil, mi-a deschis drumul spre teologi. El m-a îndrumat spre Mitropolitul Daniel, căruia i-am făcut imediat o vizită, în compania lui Jean Staune, la reşedinţa sa din Durău. Mitropolitul Daniel a acceptat să participe ca orator invitat la congres. Tot la acest congres am avut plăcerea să îl descopăr pe Părintele Doru Costache, pe care îl consider ca unul dintre cei mai străluciţi teologi ortodocşi români de astăzi.

Cu un an în urmă doreaţi să publicaţi în colecţia amintită mai sus a editurii Curtea Veche un volum punând în evidenţă posibilitatea gândirii patristice de a se angaja în dialog cu ştiinţa contemporană. Ce a împiedicat apariţia acestui volum?

Istoria acestui volum este cu totul stranie.

Ideea unei lucrări dedicate contribuţiei gândirii patristice la dialogul cu ştiinţa contemporană a apărut în anul 2007, la o cină privată la care am fost invitat la Palatul Mitropoliei din Iaşi de către Mitropolitul Daniel, proaspăt ales ca Patriarh. La cină au asistat Doamna Magda Stavinschi şi Domnii Adrian Lemeni şi Sorin Mihalache. Eu am propus ca să se facă două volume: unul dedicat patristicii vechi şi unul neo-patristicii (în jurul operei lui Dumitru Stăniloaie şi Andrei Scrima). De comun acord, Adrian Lemeni a fost desemnat ca fiind coordonatorul cărţilor. La aceeaşi cină am discutat alte aspecte ale colaborării noastre cu Patriarhia, precum sponsorizarea de către noi a unei serii de emisiuni „Ştiinţă şi Religie” la Trinitas TV.

Paisprezece autori erau implicaţi în primul volum, pentru redactarea a 5 materiale diferite: 5 din Bucureşti (Adrian Lemeni, Petre Comşa, Ştefan Trăuşan-Matu, Florin Caragiu şi Costea Munteanu), 2 de al Iaşi (Sorin Mihalache şi Dan Chiţoiu), 3 de la Cluj (Ioan Chirilă, Cristian Sonea şi Ştefan Iloaie), 3 din Ploieşti (Gabriel Memelis, Adrian Iosif şi Dan Răileanu) şi unul din Paris (Răzvan Ionescu). Am depus, eu şi Dna Stavinschi, multe eforturi pentru îmbunătăţirea pe plan ştiinţific a variantelor succesive ale textelor care ne-au fost prezentate şi au fost investiţi bani mulţi pentru producerea acestui volum, în particular pentru organizarea întâlnirii naţionale de la Bucureşti din 24 septembrie 2008, întâlnire consacrată în întregime pregătirii volumului. Dificultăţile majore veneau de la lipsa de coordonare între autorii temelor abordate.

Speram ca volumul să fie finalizat la sfârşitul lui 2008. Dar, în mod ciudat, o escaladă de atacuri ostile contra reţelei noastre John Templeton au început exact la un an de la înscăunarea Patriarhului Daniel. Primul act a fost retragerea lui Adrian Lemeni din comitetul de redacţie al revistei noastre „Transdisciplinarity in Science and Religion”. Bine înţeles, am fost perplex şi i-am cerut explicaţii. După multe insistenţe, Dl. Lemeni mi-a spus că, la recepţia care a avut loc la Patriarhie pentru celebrarea unui an de la înscăunarea Patriarhului Daniel, un înalt ierarh (mi-a indicat numele lui) i-a spus Patriarhului că transdisciplinaritatea nu este adaptată dialogului între teologia ortodoxă şi ştiinţă. Nici mai mult nici mai puţin. Şi fără nici un argument.

În faţa acestei situaţii, care mi se părea absurdă, de neînţeles, am cerut o audienţă Patriarhului Daniel, pentru a clarifica toate lucrurile. Am fost astfel invitat de dânsul la cină, la Palatul Patriarhiei, în seara zilei de 8 noiembrie. Profitând de acest voiaj, am planificat o întâlnire de lucru pentru pregătirea volumului, care a avut loc la 7 noiembrie 2008. La începutul reuniunii Domnul Adrian Lemeni i-a înmânat o scrisoare, cu data de 2 noiembrie 2008, din partea a 8 dintre cei 14 autori ai diferitelor texte, cerând Patriarhului Daniel retragerea volumului de la Curtea Veche şi publicarea lui la Editura Basilica a Patriarhiei Române. După cum puteţi observa din documentul anexat, 6 autori nu au semnat această scrisoare: cei de la Cluj (Ioan Chirilă, Cristian Sonea şi Ştefan Iloaie) şi cei de la Ploieşti (Gabriel Memelis, Adrian Iosif şi Dan Răileanu). După cum puteţi observa tot din documentul anexat, Patriarhul Daniel a scris pe colţul scrisorii „Se va da satisfacţie autorilor”. (celor 8 semnatari ai scrisorii)

După terminarea întâlnirii de lucru, Dl Lemeni a venit să mă vadă, anunţându-mă că cei 8 semnatari acceptă totuşi publicarea la Curtea Veche, dar numai dacă directorii colecţiei satisfac două condiţii imperative. Am acceptat prima condiţie – eliminarea frazei standard care se pune pe coperta a patra a tuturor cărţilor din colecţie, dar ne-a fost imposibil, pe plan deontologic şi democratic, să acceptăm a doua condiţie – cea a eliminării din volum a excelentei lucrări prezentate de grupul din Ploieşti. Urmarea refuzului nostru a fost imediată: cina programată pe 8 noiembrie 2008 a fost anulată în ultimul moment şi nu a fost reprogramată nici până astăzi.

Ultimul act al acestei mini-drame/comedii: volumul publicat la Basilica comportă o introducere de 50 de pagini, din care 40 de pagini sunt consacrate inadecvării metodologiei transdisciplinare în dialogul dintre teologia ortodoxă şi ştiinţă.

Care sunt argumentele aduse împotriva metodologiei transdisciplinare?

Autorul introducerii afirmă doct: „Dacă, însă, la nivel de ştiinţă, mai putem spera să nu fie sminteală pentru mulţi […] la nivel teologic lucrurile îşi au gravitatea lor …”. Sunt recunoscător autorului că speră că transdisciplinaritatea „să nu fie sminteală pentru mulţi” dar este greu să dialoghez în acest stil necivilizat şi neacademic.

Această manipulare a citatelor pare fi o specialitate a autorului introducerii. Voi da un exemplu flagrant. Autorul scrie, citând o dezbatere pe care am avut-o în grupul „Phantasma” de la Cluj în 2006: „Ştiinţa rămâne în ultimă instanţă - chiar dacă este incompletă - un fel de parapet împotriva delirului religios […] Am văzut că, pentru gânditorii transdisciplinari, credinţa religioasă este un act de raţionalizare a misterului, dar o raţionalizare utopică şi care are particularitatea de a aluneca spre un delir religios, faţă de care ne putem apăra la adăpostul acelui parapet numit ştiinţă…” (p. 55, 58).

Ori cuvintele mele exacte sunt: „Pentru mine, ştiinţa rămâne, un fel de parapet împotriva delirului ezoteric sau delirului religios, delirului de orice gen.” Neonestitatea autorului introducerii-manifest este evidentă. Eu vorbesc de „delirul de orice gen” şi nu am afirmat niciodată că religia „are particularitatea de a aluneca spre un delir religios”. Orice construcţie umană poate aluneca spre delir. Delirul ştiinţific, de exemplu, are multiple forme, cea mai recentă fiind scientismul, formă a delirului ştiinţific pe care o analizez îndelung în scrierile mele.

Autorul reproşează transdisciplinarităţii „condiţionarea” sa „disciplinară”. E adevărat că eu am afirmat întotdeauna că nu există transdisciplinaritate fără discipline. Dar există oare teologia ortodoxă fără disciplina respectivă care se învaţă în Facultăţile de Teologie Ortodoxă? Dacă cunoaşterea este legitimată, cum spune autorul, doar prin experienţa eclezială, atunci de ce mai există examene la Facultăţile de Teologie Ortodoxă?

Punctul capital al argumentaţiei autorului este pretinsa „aderenţă” a transdisciplinarităţii la „doctrina adevărului nemanifest”. Autorul scrie: „Incompletitudinea cunoştinţelor, lipsa certitudinii, inaccesibilitatea adevărului absolut, precum şi atitudinea de relativism şi ,,toleranţă" gnoseologică reprezintă, după cum am văzut, ideile axiale pe care se întemeiază doctrina adevărului nemanifest, idei la care aderă necondiţionat - am văzut, de asemenea - promotorii transdisciplinarităţii.” (p. 51)

Această afirmaţie nu este numai mincinoasă, dar atinge chiar nonsensul. În metodologia transdisciplinară nu există posibilitatea unui „adevăr nemanifest” – el nu poate fi decât şi manifest şi nemanifest. Dar acest lucru nu poate fi înţeles dacă ne plasăm, aşa cum face autorul, în domeniului logicii binare şi dacă acceptăm, aşa cum face autorul, tăietura epistemologică între Subiect şi Obiect. Este evident că autorul ignoră total semnificaţia terţului inclus şi a Terţului Ascuns şi el inventează astfel o caricatură a transdisciplinarităţii pe care o combate.

În sfârşit, autorul introducerii-manifest discută „ficţiunea transreligiozităţii”. El scrie: „În înţelegerea promotorilor săi, transdisciplinaritatea este nici religioasă, nici nereligioasă, ci ,,transreligioasã” […] Nici o religie nu este însă îndreptăţită să revendice o poziţie privilegiată, în sensul universalităţii sale […] Miza de fond care se întrevede aici este, în opinia noastră, negarea posibilităţii împărtăşirii de către vreo Biserică sau confesiune religioasă a credinţei universale şi a adevărului dumnezeiesc. Prin contrast, să remarcăm faptul că pentru ortodocşi există o singură credinţă deplină, cea ortodoxă, şi o singură Biserică cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească, adică Biserica Ortodoxă.” (p. 54, 56)

Opinia autorului introducerii-manifest este pur şi simplu greşită (?) pe plan strict teologic. El nu ştie oare că (unii) teologii români elimină expresia „religie ortodoxă” în favoarea celei de „teologie ortodoxă” tocmai pentru a afirma unicitatea teologiei ortodoxe şi nu a o relativiza introducând-o în ansamblul confesiunilor religioase? El nu ştie oare că, pentru (unii) teologii români, teologia ortodoxă traversează şi merge dincolo de confesiunile religioase, ceea ce corespunde exact definiţiei transreligiosului? Acest fapt a fost observat de unii prieteni ai mei teologi, dar alţii văd că au ajuns la concluzia opusă. Fiecare cu putinţa lui de înţelegere. (atat poate intelege un fizician)

Care este, în fond, motivaţia?

Nu ştiu. Cartea de la Basilica putea apărea foarte bine fără introducerea-manifest, care este lipită artificial celorlalte texte.
Revelaţie târzie a inadecvării metodologiei transdisciplinare în dialogul dintre teologia ortodoxă şi ştiinţe este foarte ciudată. Majoritatea autorilor cărţii de la Basilica (inclusiv autorul introducerii!) erau, până de curând, adepţi entuziaşti ai transdisciplinarităţii. Coordonatorul cărţii, Domnul Adrian Lemeni, pe care l-am cunoscut la Paris în anul 2000, îmi spunea, pe când era mai tânăr, că ar dori să fundeze un centru transdisciplinar în sânul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti şi, după aceea, a participat activ la toate activităţile noastre transdisciplinare în România. Iar însuşi Patriarhul Daniel ştia bine ce este transdisciplinaritatea încă de la congresul din 2001, când m-a ascultat vorbind despre viziunea transdisciplinară a sacrului... Transdisciplinaritatea nu are nevoie de legitimarea Tradiţiei Bisericii după cum Tradiţia Bisericii nu are nevoie de legitimarea transdisciplinarităţii ... (concluzia trista a unui fizician)

extras din interviul cu Basarab Nicolescu, realizat de Petrisor Militaru si Marius Ene, publicat de Revista electronica de cultura SISIF din Craiova, nr.26-27, 1 februarie 2010

LgMihail · « **Raspuns #1 :** Decembrie 15, 2012, 03:05:16 p.m. »

Fantastic.... Imi venea sa,... dar m-am stapanit pentru ca simteam ca trebuie sa termin de citit. As dori sa citesc si eu acea introducere!

As dori de asemenea sa tratam aici celebra logica a "tertului inclus", pe care se fundamenteaza acest dialog de sorginte ecumenista. De asemenea din articol mai reiese si faptul ca "teologia ortodoxa" ar fi un soi de catalizator de unire ecumenista a religiilor. Cu alte cuvinte noi nu mai suntem religie (adica, ne lipseste structura solida si indivizibila dogmatica) si am devenit o maniera de a face teologie, adaptata vremurilor si nevoilor ecumeniste. Se insinuieaza ca asa suntem mai speciali si, in consecinta, mai absoluti.

Cu toate acestea doresc sa analizez afirmatia:
"Ştiinţa este oarbă la valori, iar religia este surdă la explorarea ştiinţifică a Naturii. "

1. Stiinta este oarba. Dar ce ne zice Hristos? "Lăsaţii pe ei; sunt călăuze oarbe, orbilor; şi dacă orb pe orb va călăuzi, amândoi vor cădea în groapă." (Matei; 15,14).

2. Teologia este surda. Dupa invataturile din Pateric:
"Acestea pe care le-a zis David spre paza sa-ti fie tie, ca sa poti vietui impreuna cu fratii. "Iar eu ca un surd nu auzeam si ca un mut ce nu-si deschide gura sa. Si m-am facut ca un om ce nu aude si nu are in gura lui mustrari." (Ps. 37, 13-14). Ca, atunci cand cele ce auzi nu sunt spre zidire si folos, sa fii ca un surd. Oricati credinciosi neascultatori si fara de rusine ar fi, ca un mut si surd, sa te intorci spre dansii. Iar, de ar aduce asupra ta mustrari si defaimari sau ocari, nemiscat sa fii si sa nu te manii, ca un surd."

Fiecare cu partea sa: unii cu orbirea, altii cu surzenia. Toate sa se faca dupa Dumnezeu!

Dori · « **Raspuns #2 :** Decembrie 16, 2012, 07:02:28 p.m. »

Căutând pe net după cuvinte cheie în acest dialog am găsit că fundaţia John Templeton are un greu cuvânt de spus. La aceasta n-am găsit mai nimic ortodox, decât păreri sceptice despre ortodoxie - redate de alte persoane din aceste anturaje. Iniţiatorii dialogului cu teologia românească se pare că ar fi doamna Stavinschi şi domnul Nicolescu, care, din poziţia lor ortodoxă prin naştere ar fi dorit să iniţieze acest program de lucru în ţara lor, program departe de sufletul românesc ortodox.
Alăturarea de personalităţile recompensate cu marele premiu (mai consistent decât cel Nobel) nu ar aduce nimic valoros ortodoxiei noastre chiar de s-ar ajunge ca acei bani să fie donaţi construcţiei Catedralei Neamului, chiar dacă ar fi daţi şomerilor sau sinistraţilor sau altor săraci. Dialogurile dintre ştiinţă, filosofie şi teologie pe care le propun marii laureaţi de pe lista lui Templeton nu au un caracter creştin ortodox. Filosofia religiei, cosmogoniile propuse de aceştia, lucrarea de ajutorare socială şi morală înfăptuită de premiaţii fundaţiei sus numite propun alte valori, alte norme, alte viziuni decât cele pe care le ştim din trăirea ortodoxă.
Ar fi frumos ca un român, fie el pe nume de istorică dinastie domnitoare sau cu alintat nume scurt şi modern, să primească un asemenea prestigios premiu şi să doneze măcar jumătate în ţară ... s-ar bucura orice român şi s-ar umfla în pene ca după un meci internaţional câştigat.
Dar oare acesta este ţelul ortodoxiei? Poate ar fi mai bine să aducem la credinţă pe heterodocşi, pe cei ce departe sunt de ortodoxie cu gândul şi cu fapta, sau chiar pe ortodocşii cu numele dar cu cugetul eretic ... E o activitate prea meschină?

PlatonP · « **Raspuns #3 :** Decembrie 17, 2012, 02:20:14 p.m. »

Un dialog de tip new age, care, slavă Domnului, a fost demascat şi lepădat ca "inadecvat" de către ortodocşii noştri!

Dar asta mă tem că nu îi va descuraja pe iniţiatorii lui ci îi va întărâta. Fiind sprijiniţi de fonduri considerabile şi un lobby pe măsură, ei vor căuta fel de fel de căi, fie sponsorizări, fie şantaje economice sau diplomatice, prin care să reia aceste "dialoguri" ale minciunii pentru a mina şi nărui Ortodoxia. Şi asta iată, pretinzând că o apără şi o recuperează în faţa occidentului cultivat, rafinat, civilizat şi dominant.

"Sminteala trebuie să vină, dar vai de cel prin care vine" a spus Domnul. Noi, cu slabele noastre puteri nu putem împiedica aceste acţiuni ce pregăteasc până la urmă venirea lui antihrist, dar ni se cere trezvie şi veghe, pentru a nu cădea pradă înşelării lor viclene, sau momelii cu diferite avantaje pecuniare sau de alt fel. Să nu ne facem frate cu dracul, că nu aşa se trece lacul!

LgMihail · « **Raspuns #4 :** Decembrie 17, 2012, 07:27:50 p.m. »

A fost lepadat de catre ortodocsi, da, intr-adevar. Dar raman totusi urme la nivel inalt chiar ale acestor "apucaturi". Chiar diaconul pomenit in interviu, Sorin Mihalache, presteaza in continuare o asidua si dureroasa propovaduire in sanul Trinitasului, la "Lumina celui nevazut".

http://trinitastv.ro/emisiuni/lumina-celui-nevazut

Emisiunea se bucura de o zi accesibila: Joia si de o ora de varf: ora 21.

Uitati descrierea emisiunii, asa cum apare pe linkul pe care vi l-am lasat:

"Emisiunea Lumina Celui Nevăzut este programul care prezintă premisele și rezultatele dialogului știință-filosofie-teologie. Sunt urmărite rezultatele publice ale acestui dialog, respectiv teorii și principii publicate sau expuse public. În același timp, emisiunea este un spațiu care permite căutarea unor idei asupra cărora comunitatea științifică nu s-a pronunțat încă și asupra cărora autorul însuși își rezervă dreptul de reconsiderare.

Programul este gândit ca un spațiu de dezbatere în care preotul-teolog are pregătire științifică, iar savantul are preocupări și practică religioasă. Dezbaterea este rareori lipsită de accente polemice, întrucât unul dintre scopurile ei este armonizarea dintre două perspective a căror convergență nu e întotdeauna evidentă."

Am urmarit emisiunea si, pot concluziona urmatoarele:
Sa luam pe rand:

1. "În același timp, emisiunea este un spațiu care permite căutarea unor idei asupra cărora comunitatea științifică nu s-a pronunțat încă și asupra cărora autorul însuși își rezervă dreptul de reconsiderare" - la ce se poate referi dl. Sorin Mihalache aici? Este o fraza discutabila si interpretabila...

2. Preotul-teolog are intr-adevar pregatire stiintifica, dar rareori se raporteaza la conditia sa de PREOT-TEOLOG!

3. Savantul mimeaza preocuparile religioase; adesea in emisiune au fost invitati fizicieni care - in particular - dadeau interviuri despre trimiterea mesajelor in timp, dimensiuni in care Hristos inca nu S-a nascut, s.a.m.d. Deci, indoielnica ramane practicarea ortodoxiei decatre "savantul" invitat.

4. Rareori am gasit adevarate polemici... In genere, "preotul-teolog" intareste ideile stiintifice pe care le prezinta "savantul religios", iar savantul religios - observand ca "preotul teolog" joaca rol de figurant si nu isi face treaba proprie - joaca el rolul de teolog aruncand anapoda talcuiri si versete in cel mai eretic mod posibil, transformand energiile lui Dumnezeu cele necreate in campuri sau forte (si altele care mai de care...).

Concluzia (tragica): Dialogul stiinta-religie duce lipsa de religie si este controlat in mod direct de catre stiinta. Imaginea urmatoare defineste acest dialog:

Observati in dreapta stiinta, devorand teologii si, in stanga, "preotul teolog" care nu mai marturieste nimic, pe care Sfantul Marcu Evghenicul l-a numit "fetita", avand in mana o tentativa de arma si care, cu greu, reuseste sa se fereasca de ploaie, daramite de atacurile ateilor, ereticilor si schismaticilor. Cand totusi "preotul teolog" mai trage o petarda din pistolul acela (de preferat undeva in aer...), asta numeste Trinitas TV "polemica"!

Ma apuca o jena...

Varahiil · « **Raspuns #5 :** Decembrie 17, 2012, 07:58:37 p.m. »

Oamenii astia nu-si dau seama ca un adevarat dialog stiinta-filosofie-religie nu se poate purta decat intre oameni care si-au insusit CONCOMITENT toate cele trei calitati!

Altfel, e o ... pseudo ... orice, chiar daca unii o numesc polemica.

PlatonP · « **Raspuns #6 :** Decembrie 20, 2012, 11:27:18 a.m. »

Problema e ceva mai complicată decât pare la prima vedere.

Iată avem în ultima perioadă o seamă de teologi care au cel puţin două facultăţi, una ştiinţifică - sunt de ex. ingineri - şi teologia. Mai rar, dar există, şi cu o a treia, psihologie, sociologie, filologie sau filosofie.

Ai fi tentat să spui: oo, ce bine, slavă Domnului, iată în sfârşit o universalitate a pregătirii, s-a terminat cu fragmentarea analitică a modernităţii, apare integralismul post-modern. De fapt, acesta a fost şi motivul apariţiei "transdisciplinarităţii": s-a observat că, în cadrul ştiinţific, diferitele discipline s-au dezvoltat autonom şi independent unele de altele, până când au ajuns în secolul trecut la a nu se mai înţelege între ele, şi între ei, biologul cu fizicianul, cu chimistul, cu geologul, cu istoricul, etc. Şi atunci a venit ideea ca toţi aceştia să se strângă la o masă mai mult sau mai puţin rotundă pentru a colabora şi a se completa unii cu alţii.
Ulterior acestă metodă a fost extinsă şi la includerea teologiei şi filosofiei. Şi atunci, unde e buba, ce nu e în regulă aici, de ce cârtim?

Pentru că, în realitate, dacă urmărim activitatea acelor multipregătiţi, observăm că ei mai degrabă amestecă şi încurcă lucrurile, crează punţi şi sinteze dubioase şi periculoase dacă nu de-a dreptul eretice, deci mai mult strică decât zidesc. Nu dăm nume şi cazuri concrete, cine e interesat le poate depista şi singur pe net şi în media, sau în mediul universitar unde se manifestă aceştia cu precădere.

Nu orice analiză e rea, şi nici orice sinteză e bună, trebuie trezvie şi discernământ duhovnicesc, deosebire a duhurilor! Renaşterea de ex. a fost şi ea o perioadă de sinteze transdisciplinare, luaţi de ex. pe Pico dela Mirandola, Leonardo da Vinci, Giordano Bruno, Michelangelo. Dar ce sinteze au făcut aceştia?

La fel acum în post modernism, apar sinteze "holistice" de tip new-age, nu cumva un neo-păgânism?

Chiar dacă acei teologi nu sunt new ageri afirmaţi, totuşi există riscuri, şi nu puţine, şi nu mici, a se lua aminte!

AndreiRO91 · « **Raspuns #7 :** Mai 17, 2017, 11:06:26 a.m. »

http://preachersinstitute.com/2010/03/08/fr-john-romanides-on-extraterrestrial-life-by-fr-john-romanides/
http://www.johnsanidopoulos.com/2013/03/theology-and-science.html

Doamne-ajută fraților, Christos a Înviat! Nevrând să mai deschid alt topic,căci deja sunt destule, am hotărât să scriu aici, mi s-a părut a fi locul adecvat de a o face. Ce părere aveți despre cele două articole de mai sus? Primul este scris de cunoscutul teolog Pr. John Romanides, al doilea de ucenicul său, episcopul Hierotheos Vlachos. Am rămas perplex după ce am citit aceste păreri ale lor, par a fi în total dezacord cu ce am vorbit noi aici, sau cu ce a scris, de exemplu, Pr. Serafim Rose pe această temă a relației dintre știință și teologie.

Admin · « **Raspuns #8 :** Mai 30, 2017, 05:29:19 p.m. »

Este optiunea fiecaruia. Dialogul stiinta-religie este purtat, de regula, de pe pozitii inegale. Stiinta, prin "minunile" vremii, are aparent mai multi adepti, de obicei tinerii. Dar cei care au ajuns la o anumita maturitate nu se mai grabesc sa se prosterneze in fata zeului "stiintei". Si la noi, ca peste tot, sunt multi cei care considera ca daca nu esti in ton cu stiinta esti cam demodat ... si esti etichetat cu usurinta ca "eretic" in raport cu noua "religie". Dar tocmai asta este frumusetea, ... "suntem cu totii diferiti, din fericire" !

Dupa cum se poate vedea in acest articol, Papa Francisc crede ca teoria Big-Bang si evolutionismul sunt perfect compatibile cu credinta catolica ...
Din pacate in acelasi fel cred si multi dintre ortodocsi ...

Informatii utile:

Autor Subiect: Despre istoria dialogului transdisciplinar dintre ştiinţă şi religie (Citit de 7558 ori)

neica_nimeni

Despre istoria dialogului transdisciplinar dintre ştiinţă şi religie

LgMihail

Re: Despre istoria dialogului transdisciplinar dintre ştiinţă şi religie

Dori

Re: Despre istoria dialogului transdisciplinar dintre ştiinţă şi religie

PlatonP

Re: Despre istoria dialogului transdisciplinar dintre ştiinţă şi religie

LgMihail

@PlatonP

Varahiil

Re: Despre istoria dialogului transdisciplinar dintre ştiinţă şi religie

PlatonP

cele trei calităţi

AndreiRO91

Re: Despre istoria dialogului transdisciplinar dintre ştiinţă şi religie

Admin

Re: Despre istoria dialogului transdisciplinar dintre ştiinţă şi religie