Dogmatica aplicată > Sfânta Traditie ortodoxă

Care versiune ortodoxă a Bibliei e cea corectă?

(1/7) > >>

secundus:
Pentru că în ultima vreme au apărut păreri contradictorii cu privire la versiunile ortodoxe ale Sfintei Scripturi, poate ar fi bine ca cineva cu cunoștințe mai autorizate în domeniu să ne dea un răspuns. S-a vehiculat ideea că versiunile recente (Sinodala actuală și versiunea IPS Bartolomeu Anania) nu ar fi atât de bune precum Sinodala 1914, ori chiar Biblia de la București (1688). Vă mulțumesc anticipat.

LgMihail:
Traducerea Bibliei se face de catre cei ce traiesc haric, mistic, intru Adevar si intru deplina barbatie duhovniceasca fiecare cuvant al ei. O astfel de traducere s-a facut in slavona, de catre adevarati sfinti si traitori, care au tradus potrivit trairii lor inalte intelesurile cuvintelor. Fiecare limba are un grad cultural si o finete, pe care traducatorul trebuie s-o cunoasca. Slava este altceva decat Marire, iar exemplele pot continua. Ori talcuirea Scripturii s-a facut la litera, iar nu la pofta. Fiecare inteles era stors.

Autorizati in talcuiri sunt si vor ramane sfintii - cei cu autoritatea duhului si a faptei. Dupa acestia - sau impreuna cu ei - sunt nativii greci (sau evrei), care au acces la un text fidel - lingvistic - originalului (ebraic/grecesc).

Nici o limba moderna (NICI GREACA NOUA!) nu satisface aceste cerinte. Traducerea Bibliei a fost - tocmai din acest motiv - o chestiune delicata. Protestantii fac o mare tampenie traducand - dupa mintea lor - in toate limbile pamantului, Scripturile. Luate la puricat, toate au greseli enorme. Ma voi referi imediat la greselile din Cornilescu. Astfel, Biblia tradusa in romana sau in spaniola sau in japoneza este un text liturgic, moral si mai putin dogmatic. Nu poate deveni fundament absolut pentru dogme si talcuiri. Cand ai in fata o pagina in romana, o talcuieste dupa cum s-a talcuit in greaca. Altminteri te numeri cu ce se ridica DINTRE credinciosi si vin cu invataturi (talcuiri) RAStalmacite (adica re-talmacite). Acestia nu pot fi primii talcuitori (Sfintii Parinti), ci in mod invariabil cei de dupa dansii (ereticii, sectarii, "inteleptii" literei). Asa ne arata Apostolul in Fapte...

Luam pe rand cateva greseli din Cornilescu:

Mântuirea.
O problemă majoră este felul în care redă Cornilescu versetele legate de mântuirea celor credincioși (Mat. 24:13, Ioan 10:9, F.A. 2:40...). În timp ce în traducerea ortodoxă "mântuirea" are un sens  ce implică o priveghere, o luptă pe parcursul întregii vieți, în traducerea lui Cornilescu citim despre creștini că "sunt mântuiți" sau "sunt deja pe calea mântuirii", în spiritul învățăturii neoprotestante că mântuirea este încheiată, că are o dată calendaristică precisă în viața credinciosului și că este sigură. Pe baza unei rugăciuni de acceptare a jertfei Mântuitorului, omul ar avea Raiul asigurat.

"Căci cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim [toís dé sozoménois], este puterea lui Dumnezeu" (1 Corinteni 1:18) devine la Cornilescu "dar pentru noi, cari suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu."

La fel și citatul: "Pentru că suntem lui Dumnezeu bună mireasmă a lui Hristos între cei ce se mântuiesc [en toís sozoménois] și între cei ce pier" (2 Corinteni 2:15), devine le el "cei ce sunt pe calea mântuirii și printre cei care sunt pe calea pierzării."

Înțelesul cel adevărat al mântuirii îl dă chiar Hristos când spune: "Și I-a zis cineva: Doamne, puțini sunt, oare, cei ce se mântuiesc [olígoi hoi sozómenoi]? Iar El le-a zis: Nevoiți-vă [agonízesthe] să intrați prin poarta cea strâmtă, că mulți, zic vouă, vor căuta să intre și nu vor putea." (Luca 13:23-24)

În zadar Cornilescu modifică pasajul: "Doamne, oare puțini sunt cei ce sunt pe calea mântuirii?" căci răspunsul: "Nevoiți-vă să intrați..." elimină orice idee de mântuire exterioară, rațională, automată, extrem de sigură, fără vreo conlucrare - prin nevoința, lupta și osteneala faptelor - din partea celui ce caută poarta cea strâmtă.

De aceea Scriptura ne vorbește despre o mântuire [hoi sozómenoi] care trece prin nevoință [agonízesthe], de o mântuire care cere o continuă înfrânare a trupului, de o mântuire care se poate strica și pierde dacă faptele "trupului" nu mai oglindesc credința "sufletului": "Iar tot cel ce se nevoiește, de toate se înfrânează [pás dé ho agonizómenos pánta engrateúetai]. Și aceia adică ca să ia cunună stricăcioasă, iar noi nestricăcioasă. Eu drept aceea așa alerg, nu ca cum nu aș ști; așa dau război, nu ca cum aș fi bătând văzduhul. Ci îmi chinuiesc trupul meu [hypopiázo mou tó sóma] și îl supun robiei; ca nu cumva altora propovăduind, însumi să mă fac netrebnic." (1 Corinteni 9:25-27)

În originalul grecesc, creștinii se mântuiesc [en toís sozoménois] în cadrul unui proces duhovnicesc prin care sufletele lor sunt încă supuse ispitirii, au nădejdea, nu siguranța mântuirii, conform Apostolului: "Dar una fac: uitând cele ce sunt în urma mea, și tinzând către cele dinainte, alerg la țintă [katá skopón dióko], la răsplata chemării de sus, a lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus." (Filipeni 3:13,14) Traducerea eronată folosită de Cornilescu conduce în mod inevitabil la o contradicție față de cuvintele lui Pavel, prin care arată că nu este mântuit și că încă aleargă după cunună.

Aceeași înțelegere ortodoxă despre mântuire se regăsește și la Apostolul Petru: "Și de vreme ce dreptul abia se mântuiește [δίκαιος μόλις σῴζεται], cel necredincios și păcătos unde se va arăta?" (1 Petru 4:18) în opoziție cu interpretarea protestantă care încearcă din nou diluarea textului: "Și dacă cel neprihănit scapă cu greu, ce se va face cel nelegiuit și cel păcătos?"

Modificări în Vechiul Testament.
"Dușmănie voi pune între tine și între femeie, între sămânța ta și sămânța ei. Acesta îți va zdrobi capul, iar tu îi vei înțepa călcâiul." (Facere 3:15) "Acesta" [autós], adică Iisus Hristos, schimbă radical întregul înțeles, aducând mesajului un caracter profetic clar, fiind legat de vestirea de peste veacuri de la 1 Ioan 3:8. Cornilescu însă traduce: "aceasta [ea] îți va zdrobi capul…", pierzând cu totul latura mesianică a textului.

Aceeași cenzură se constată și asupra pasajului: "nu numai cu pâine trăiește omul, ci cu tot Cuvântul [epí pantí rhémati] care iese din gura Domnului" (Deuteronom 8:3), care în varianta Cornilescu devine: "ci cu tot ceea ce iese din gura lui Dumnezeu", lipsa termenului cuvântul [rhéma] tăind orice legătură semantică și profetică cu lógos - Logosul Întrupat - Iisus Hristos.

Și pentru a fi totul limpede, textul de mai sus se regăsește și la Matei 4.4, unde dialogul dintre Hristos și diavolul este redat întocmai după Biblia ortodoxă Septuaginta și nu după traducerea lui Cornilescu.

Sau în alt loc în Septuaginta: "Jertfă și prinos n-ai voit, dar trup mi-ai întocmit [thysían kaí prosphorán ouk ethélesas, sóma dé katertíso moi]." (Psalmi 39:9) Traducerea lui Cornilescu prezintă denaturări majore: "Tu nu dorești nici jertfă, nici dar de mâncare, ci mi-ai străpuns urechile." (Psalmi 40:6) Cenzurarea profeției nu este doar evidentă, ci și lipsită de orice logică.

Tradiția.
O altă schimbare a textului care nu îi face cinste lui Cornilescu este traducerea selectivă a cuvântului care apare în Noul Testament cu referire la traditii. În 2 Tesaloniceni 2: 15, citim în traducerea lui Cornilescu: "Asadar, fratilor, rămâneti tari si tineti învățăturile pe care le-ati primit fie prin viu grai, fie prin epistola noastră."

Cuvântul tradus aici "învătăturile" este cuvântul grecesc paradosis, acelasi cuvânt care apare si în textul din Matei 15:2, 3, unde Iisus îi ceartă pe iudei pentru că respectă mai mult niste porunci omenesti în dauna poruncilor lui Dumnezeu. Cornilescu, având anumite prejudecăti împotriva traditiei ortodoxe, a preferat sa folosească un alt cuvânt. Ce spune de fapt textul din Tesaloniceni? Apostolul Pavel îi îndeamnă pe credinciosi sa tina traditia pe care au preluat-o de la el. Aceasta traditie era atât scrisa, cât si orală.

Preoția. La Evrei 7:24, în Biblia ortodoxă se poate citi: "dar Iisus are o preotie netrecătoare prin aceea că El rămâne în veac", pe când în traducerea Cornilescu scrie "Dar El, fiindcă rămâne în veac, are o preotie, care nu poate trece de la unul la altul". Citatul este folosit de protestanti pentru a justifica necredinta lor fată de succesiunea apostolică.

Chipurile cioplite.
Textul ortodox "rusinati cei care se închină chipurilor cioplite" devine în traducerea Cornilescu "rusinati cei care se închina icoanei". În Apocalipsa, "chipul fiarei" devine pentru Cornilescu "icoana fiarei". Icoana e totusi un termen care apare mult mai târziu. In textul original (grecesc, masoretic, manuscrisele de la Marea Moarta) nu apare. La Cornilescu însă apare.

Ultimul Adam.
În Biblia ortodoxă, Iisus Hristos este mentionat si ca "ultimul Adam" (ESCHATOS ADAM - în greacă, conform 1 Corinteni 15:45). Cornilescu traduce eronat si foloseste "al doilea Adam" pentru Iisus, si nu Ultimul, cum indică termenul eschatos.

Nașterea din nou.
În Evanghelia după Ioan, cap. 3, verset 3, este redată discutia Domnului Iisus cu Nicodim. Mântuitorul îi spune: "Dacă nu se naste cineva de sus, nu poate să vadă împărătia lui Dumnezeu". Cornilescu, traducând în fapt după versiunile protestante engleză si franceză ale Bibliei (neoprotestantii îl laudă totusi ca pe un erudit al limbilor vechi), scrie "dacă nu se naste cineva din nou...", pentru a face potrivirea cu doctrina neoprotestantă a nasterii din nou a crestinului, în urma unei rugăciuni spontane, care marchează totodată si încheierea mântuirii. Textul original grecesc - gennisi anothen - înseamnă "să se nască de sus". De altfel, la versetul 4, unde Nicodim întreabă cum poate să se nască un om bătrân, Cornilescu adaugă de la sine "...din nou".

Mia de ani.
În cartea Apocalipsei, capitolul 20, Cornilescu traduce din Biblia engleză, nu din originalul grecesc. În timp ce în original se vorbește despre "mii de ani", Cornilescu traduce "o mie de ani", aliniindu-se astfel ereziei neoprotestante a "împărăției de o mie de ani". Dacă el ar fi fost, așa cum încearcă să-l prezinte neoprotestanții, un erudit în limbile ebraică și greacă, în mod evident ar fi văzut și înțeles originalul grecesc!

De asemenea, Cornilescu nu este constant în privința unor cifre din Vechiul Testament. La 2 Împărați 8:26, Ahazia are 22 de ani, iar la 2 Cronici 22:2, are 42 de ani. Există și alte exemple.

Din cauza erorilor grosolane, noua traducere nu a întârziat să producă reactii. Simplificarea si modernizarea exprimării s-au făcut în dauna întelesurilor duhovnicesti.

Asta ca sa dezvoltam un pic subiectul pe "Care Biblie este (mai) corecta", cum la topicul despre suflet nu ati reusit sa ne impartasiti "viziunea ortodoxa" in antropologia crestina.

secundus:

--- Citat din: LgMihail din Ianuarie 27, 2013, 03:09:19 p.m. ---Luam pe rand cateva greseli din Cornilescu:
--- Terminare citat ---
E chiar atât de greu să urmăm subiectul topicului? Nu se poate răspunde la o justificată nelămurire (a userilor ortodocși de altfel)? Nu cred că v-ați dori să discutăm neajunsurile Bibliei ortodoxe, așa că vă rog: înapoi la topic! Mulțumesc.

neica_nimeni:
Între cele două mari traduceri românești de text biblic efectuate în secolul al XVII-lea, Noul Testament de la Bălgrad (1648) și Biblia de la București (1688), există o strânsă relație genetică. Primul dintre acestea este construit ca traducere, în principal, pe baza Vulgatei, probabil cu aportul și al unei ediții a Septuagintei și, foarte probabil, cu cel al unei ediții protestante. Construcția acestei traduceri arată că la bază se afla concepția care are în vedere cititorul, căruia încearcă să-i ofere un text inteligibil, o călăuză edificatoare.

Autorii traducerii își orientează întregul travaliu exclusiv în funcție de acest scop, dar privindu-l nuanțat, în funcție de toate aspectele pe care acesta le solicită. Subordonat scopului principal este un altul, acela ca textul să ajungă realmente a se răspândi - prin lectură directă sau mediată - la românii din toate categoriile sociale. Faptul acesta, însă, putea deveni realitate doar dacă traducerea ajungea să fie acceptată de către vlădici și preoți și de către lectori și auditoriu. Deși avea precedente numeroase în spațiul românesc, actul în sine al traducerii textului sacru era încă privit cu destulă circumspecție.

Faptul acesta era amplificat de conștiința că textul provenea dintr-o zonă de influență protestantă (în epocă, Varlaam și Dosoftei încă se războiau cu relativ noua erezie și cu concepțiile promovate de aceasta). De aceea, alături de încercarea obținerii unui compromis rezonabil între cerința literalității textului și inteligibilitatea sa pentru cititorul/ascultătorul român, autorii NTB vor transmite cititorului iscoditor felurite semnale care să îl asigure de caracterul ortodox al textului obținut (deja, cu nici 70 de ani înainte, autorii Paliei de la Orăștie făcuseră același lucru).

Acesta este încă un motiv pentru care, dincolo de aserțiunile neconforme întocmai cu realitatea, care apar în Prefață (iarăși, precum în cazul Paliei de la Orăștie), textul se încarcă, de pildă, cu glose prin care se reafirmă - în modalități explicite sau subtile, dar persuasive - proveniența sa din textul grecesc și slavonesc, sau se utilizează - în puncte ale textului dotate cu o mai mare vizibilitate - termeni de origine slavă, unii dintre ei rari sau neutilizați, chiar în spațiul românesc de influență slavă.

NTB, așadar, este o traducere care încearcă să vehiculeze către cititor un conținut și care încearcă să se pună la dispoziția cititorului, fără ca eventualele explicații sau interpretări de ordin teologic să mai necesite precedența unor explicații de ordin lingvistic. Totodată, pentru ca textul să poată străbate acele vremi către cititor, el este prevăzut cu o serie de elemente de natură să-i asigure un parcurs fără opreliști și, desigur, audiența lipsită de reticențe.

Cel de-al doilea text, Biblia de la București, este o prelucrare, destul de fidelă, a textului ardelenesc. Spre deosebire de acesta, însă, textul muntenesc urmărește să obțină, mai cu seamă, adecvarea la textul grecesc. Această traducere nu se mai centrează pe cititor, ci pe textul sacru și pe limba sa. După ce NTB încercase a oferi cititorului un conținut în termeni familiari și accesibili, BB încearcă să ofere culturii române un text elaborat pe baza unui model de prestigiu, cel grecesc. De aceea, revizorii BB se vor servi de NTB, însă vor fi concentrați pe adecvarea la textul grecesc.

Diferențele dintre cele două traduceri vor fi numeroase, dar în puncte care, în fapt, indică relația strânsă dintre ele. Astfel, diferențele apar:

- a) acolo unde Vulgata se deosebește de Septuaginta
- b) acolo unde NTB se eliberează de textul biblic și se apleacă asupra nevoilor cititorului
- c) acolo unde NTB urmează sugestiile altei surse decât Vulgata sau Septuaginta
- d) acolo unde, în vreuna din cele două traduceri, nu este înțeles textul
- e) acolo unde, în vreuna din cele două traduceri, traducătorii încearcă soluții care au a demonstra ceva sau a urma o anumită cale - fără ca între scopurile lor și textele de tradus să existe conformitate.

... Deși aceste aserțiuni decurg în mod organic din studiul paralel al celor două texte, fiind susținute de fiecare carte și cap al Noului Testament, în cele ce urmează vom încerca să observăm, doar cu ajutorul Epistolei lui Iacob, unele elemente din care decurg concluziile mai sus enunțate.

2. Epistola lui Iacob este una dintre cele mai importante scrieri religioase de acest fel și, cu siguranță, cea mai frumoasă și mai densă dintre epistolele catolice, multe dintre elementele sale fiind intrate în conștiința comună.
2.1. Scrisă într-o greacă destul de curată și de frumoasă - chiar dacă bogată în ebraisme - Epistola lui Iacob pare a fi fost adresată evreilor convertiți la creștinism, dar este și pentru urechile celorlalți ...
2.2. Structural, Epistola nu prezintă o prea mare simetrie, diferitele părți componente nefiind în relații de echilibru. Lucrul este de înțeles dacă avem în vedere densitatea extrem de ridicată a ideilor conținute. De altfel, având a combate sau a rezolva probleme concrete și stringente, scrierile de acest tip abordează diferitele chestiuni într-o ordine care nu este neapărat cea logică din punctul nostru de vedere, dar care se află în coerență cu nevoile ce au generat acea scriere.

... 3.1. O primă clasă de situații arată modalitățile prin care autorii BB încercau sa revină la textul grecesc: din considerente ce țin de fidelitatea traducerii, din cauze care se referă la impunerea în cultura română a unui model de prestigiu, sau întrucât voiau să afirme aderența la modelul grecesc, față de orientarea NTB spre nevoile cititorului.

Extras din "Particularități ale traducerii în Biblia de la București și în Noul Testament de la Bălgrad. Cu ilustrări din Epistola lui Iacov" de Alexandru GAFTON. Documentul poate fi descarcat aici

Ediția jubiliară din 1988

La 300 de ani de la apariție, Biblia de la București (1688) sau Biblia lui Șerban Cantacuzino a fost retipărită în facsimil și transcriere la Tipografia Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române într-o ediție jubiliară. Inițiativa a aparținut patriarhului Iustin Moisescu (1977-1986) și a fost desăvârșită de patriarhul Teoctist (1986-2007). Comisia de specialiști căreia i s-a încredințat această lucrare a fost coordonată de acad. Ioan C. Chițimia († 1989). Ediția jubiliară a Bibliei de la București a fost lansată la București, Geneva, Viena și Tesalonic.

Mai există în țară doar câteva exemplare din Biblia lui Șerban Cantacuzino. Unul dintre exemplare se află în acest moment la Arhivele Naționale din Brăila. În anii '50 ea a fost „epurată” și urma să fie distrusă pentru totdeauna de către comuniști.

secundus:
Mulțumim pentru interesanta postare. Totuși n-am aflat în ce raport se află edițiile actuale ale Bibliei Ortodoxe cu aceste incontestabile monumente ale culturii românești, și mai ales dacă putem a le considera corecte din punct de vedere teologic. În special diferențele între Sinodala de la 1914 și Sinodala actuală sunt în defavoarea ultimei?

Navigare

[0] Indexul de Mesaje

[#] Pagina urmatoare

Du-te la versiunea completa