Autor Subiect: Iisus Hristos, Dumnezeu sau simplu om?  (Citit de 2242 ori)

Offline neica_nimeni

  • Senior Member
  • ****
  • Mesaje postate: 118
  • Religie: Ortodox
Iisus Hristos, Dumnezeu sau simplu om?
« : Februarie 24, 2014, 06:22:07 a.m. »
Viața lui Iisus Hristos. A fost Fiul lui Dumnezeu?
O scurtă analiză a vieții lui Iisus Hristos și vom vedea de ce credința în El nu este nicidecum credință oarbă…


De Paul E. Little

E cu neputință să știm în mod clar dacă există sau nu Dumnezeu și cum este El dacă El nu preia inițiativa să ni Se descopere. Trebuie să știm cum este El și ce fel de atitudine are față de noi. Hai să presupunem că am ști că există, dar că ar fi ca Hitler – capricios, crud, rău și plin de prejucăți. Ar fi o concluzie cu adevărat îngrozitoare, nu-i așa?

De aceea trebuie să scrutăm orizonturile istoriei și să vedem dacă există vreun indiciu legat de revelația lui Dumnezeu. Ei bine… există un indiciu precis. Într-un sătuc obscur din Palestina, în urmă cu aproape două mii de ani, S-a născut un Copil într-un grajd. De atunci și până în zilele noastre întreaga lume continuă să sărbătorească nașterea acestui Copilaș, pe nume Iisus Hristos.

A trăit în anonimat până la treizeci de ani, când a început o lucrare publică care a durat trei ani și care a fost menită a schimba mersul istoriei. Era o persoană bună și se spune despre El: „Oamenii de rând Îl ascultau bucuroși” și „El îi învăța ca unul care avea putere, nu cum îi învățau cărturarii lor” (Evanghelia după Matei 7:29).

Viața lui Iisus Hristos

În scurt timp s-a văzut totuși clar că Iisus făcea niște declarații șocante, de-a dreptul înfricoșătoare, despre Sine. A început să vorbească despre propria Persoană ca despre cineva mult mai mare decât un învățător sau un proroc de excepție: a început să spună deslușit că este Dumnezeu. A pus identitatea Sa în centrul învățăturilor Sale. Întrebarea crucială pe care le-a pus-o celor ce Îl urmau a fost: „Cine ziceți că sunt?” Când Simon Petru, drept răspuns, I-a zis: „Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!” (Evanghelia după Matei 16:15-16), Iisus nu a fost șocat, nici nu L-a mustrat. Dimpotrivă, l-a lăudat!

Iisus a declarat apoi fățiș același lucru, iar cei ce-L ascultau I-au înțeles pe deplin cuvintele. De aceea citim în Biblie: „Tocmai de aceea căutau și mai mult iudeii să-L omoare, nu numai fiindcă dezlega ziua sabatului, dar și pentru că zicea că Dumnezeu este Tatăl Său și Se făcea astfel deopotrivă cu Dumnezeu” (Evanghelia după Ioan 5:18).

Altă dată Iisus a spus: „Eu și Tatăl una suntem.” Pe dată iudeii au vrut să-L omoare cu pietre. El i-a întrebat pentru care faptă bună vor să-L omoare. „Iudeii I-au răspuns: „Nu pentru o lucrare bună aruncăm noi cu pietre în Tine, ci pentru o hulă și pentru că Tu, care ești un om, Te faci Dumnezeu” (Evanghelia după Ioan 10:33).

Iisus a declarat că are calități pe care doar Dumnezeu le are. Când un bărbat paralizat care dorea să fie vindecat a fost adus prin acoperișul casei, Iisus i-a spus: „Fiule, păcatele îți sunt iertate.” Aceasta a provocat o mare tulburare printre conducătorii religioși, care-și spuneau în inima lor: „De ce vorbește astfel? Hulește! Cine poate ierta păcatele oamenilor, în afară de Dumnezeu?”

Într-unul din momentele de mare cumpănă, când însăși viața Îi era pusă în primejdie, marele preot L-a întrebat direct: Ești Tu, Hristosul, Fiul Celui binecuvântat?” „Iisus tăcea și nu răspundea nimic. Marele preot L-a întrebat iarăși și I-a zis: „Ești Tu, Hristosul, Fiul Celui binecuvântat?”

„Da, sunt,” i-a răspuns Iisus. „Și veți vedea pe Fiul omului șezând la dreapta puterii și venind pe norii cerului.” Atunci marele preot și-a rupt hainele și a zis: „Ce nevoie mai avem de martori? Ați auzit hula. Ce vi se pare?” Toți L-au osândit să fie pedepsit cu moartea” (Evanghelia după Marcu 14:61-64).

Legătura Sa cu Dumnezeu era atât de apropiată încât a considerat că atitudinea pe care cineva o are față de El, o are față de Dumnezeu. Așadar, cine-L cunoaste pe El Îl cunoaște pe Dumnezeu (Evanghelia după Ioan 8:19; 14:7). Cine-L vede pe El Îl vede pe Dumnezeu (12:45; 14:9). Cine crede în El credea în Dumnezeu (12:44; 14:1). Cine-L primește pe El Îl primește pe Dumnezeu (Evanghelia după Marcu 9:37). Cine-L urăște pe El Îl urăște pe Dumnezeu (Evanghelia după Ioan 15:23). Și cine-L onorează pe El Îl onorează pe Dumnezeu (5:23).

Iisus Hristos – Fiul lui Dumnezeu?

Dacă luăm în considerație afirmațiile lui Hristos, nu avem decât patru posibilități. A fost fie un mincinos, fie un nebun, fie o legendă, fie Însuși Adevărul. Dacă spunem că El nu este Adevărul, atunci fie că ne dăm seama de aceasta, fie nu, automat declarăm că una dintre celelalte trei opțiuni este adevărată.

(1) Există posibilitatea ca Iisus să fi mințit când a spus că este Dumnezeu – așadar, știa că nu este Dumnezeu, dar intenționat și-a indus în eroare ascultătorii, pentru a conferi autoritate învățăturilor Sale. Cei care cred sincer acest lucru sunt, probabil, foarte puțini la număr, dacă or exista. Chiar și cei care Îi tăgăduiesc divinitatea tot Îl consideră un Învățător mare și integru. Ce nu-și dau ei seama este că cele două afirmații se contrazic reciproc. Iisus nu prea ar mai fi un învățător mare și integru dacă a mințit intenționat tocmai în privința celui mai important lucru din învățăturile Sale: identitatea Sa.

(2) Mai moderată, dar la fel de șocantă, a doua posibilitate ar fi că era sincer, dar Se autoamăgea. Cum am numi noi astăzi pe cineva care zice despre sine că este Dumnezeu? L-am numi nebun și acesta ar fi și cazul lui Iisus dacă S-ar înșela tocmai în această privință extrem de importantă. Dar dacă analizăm viața Sa, nu vom găsi nici măcar o singură dovadă de anormalitate și dezechilibru – care caracterizează de obicei o persoană cu astfel de tulburări psihice. Dimpotrivă, la Hristos vedem cea mai mare stăpânire de sine posibilă în momentele de criză.

(3) Cea de-a treia posibilitate – Toate afirmațiile Sale cum că ar fi Dumnezeu ar face parte dintr-o legendă. Mai exact, în secolele al treilea și al patrulea, adepții Săi au fost atât de entuziasmați încât I-au atribuit niște cuvinte pe care El Însuși ar fi șocat să le audă. Și dacă acum S-ar întoarce pe pământ, i-ar repudia pe dată.

Teoria legendei a fost infirmată categoric de numeroase descoperiri ale arheologiei moderne. Acestea au arătat, fără umbră de îndoială, că cele patru biografii ale lui Hristos au fost scrise în timpul vieții unor persoane contemporane cu Hristos. Cu ceva timp în urmă Dr. William F. Albright, arheolog faimos în întreaga lume, spunea că nu există nici un motiv pentru a crede că măcar una din Evanghelii ar fi scrisă după anul 70. Căci este de domeniul incredibilului ca o simplă legendă despre Hristos, scrisă sub forma unei Evanghelii, să se fi răspândit atât de mult și să fi avut acel impact uriaș pe care l-a avut… fără să se fi bazat pe nimic real.

Este ca și cum cineva din vremea noastră se apucă să scrie o biografie a fostului președinte american John F. Kennedy, din care să reiasă că acesta a declarat că este Dumnezeu, că le iartă păcatele oamenilor și că va învia din morți. O astfel de povestire este atât de exagerată încât n-ar avea nici o șansă să „prindă” la nimeni, fiindcă mai trăiesc mulți oameni care l-au cunoscut cu adevărat pe Kennedy. Această „teorie a legendei” nu stă deloc în picioare, dată fiind apariția timpurie a manuscriselor Evangheliilor.

(4) Singura opțiune este că Iisus a spus adevărul. Cu toate acestea, dintr-un anumit punct de vedere, putem spune că declarațiile, vorbele nu înseamnă mare lucru. Este ușor să vorbești. Oricine poate afirma orice. Au mai fost și alții care au pretins că sunt Dumnezeu. Și eu aș putea susține că sunt Dumnezeu; și tu ai putea face același lucru, însă toți trebuie să răspundem la o întrebare: „Ce probe aducem în sprijinul declarațiilor noastre?” În cazul meu nu ți-ar lua mai mult de cinci minute ca să-mi demontezi afirmația; probabil că tot atât ți-ar lua ca s-o respingi și pe a ta. Dar dacă vorbim despre Iisus din Nazaret, nu mai e așa de simplu. El avea dovezi în sprijinul afirmațiilor Sale. De aceea a spus: „Dar dacă le fac, chiar dacă nu Mă credeți pe Mine, credeți măcar lucrările acestea, ca să ajungeți să cunoașteți și să știți că Tatăl este în Mine și Eu sunt în Tatăl” (Evanghelia după Ioan 10:38).

Dovezi din viața lui Iisus Cristos

Prima: caracterul Său Îi confirmă afirmațiile. Mulți locatari ai azilelor de nebuni pretind că sunt niște celebrități sau zeități, dar afirmațiile le sunt infirmate de caracterul lor. Cu totul diferită este situația lui Hristos. El este deosebit, unic – precum Dumnezeu.

Iisus Hristos a fost fără păcat. Viața Sa era de o calitate atât de rară încât îi putea provoca pe vrăjmașii Săi cu întrebarea: „Cine din voi Mă poate dovedi că am păcat?” (Evanghelia după Ioan 8:46). La această întrebare I s-a răspuns cu tăcere… deși stătea de vorbă cu persoane cărora le-ar fi plăcut să Îi scoată ochii cu vreun defect de caracter al Său.

Când citim despre ispitele cu care S-a confruntat Iisus, nu-L găsim deloc mărturisind că ar fi păcătuit. El n-a cerut niciodată iertare, deși le-a spus adepților Săi să-și ceară iertare pentru păcatele lor.

Este uimitor faptul că Iisus nu avea deloc acel sentiment de decădere morală pe care îl au și îl mărturisesc sfinții și misticii din toate vremurile. Deoarece oamenii cu cât se apropie mai mult de Dumnezeu, cu atât sunt mai copleșiți de defectele, decăderea și greșelile lor. Într-adevăr, cu cât stai mai aproape de o lumină puternică, cu atât îți dai seama că… trebuie să te speli. Lucrul acesta este valabil pentru muritorii obișnuiți și în sfera moralului.

La fel de izbitor este faptul că Apostolii Ioan, Pavel și Petru, care fuseseră toți învățați încă din fragedă copilărie să creadă că păcatul este universal, au vorbit cu toții despre neprihănirea lui Hristos: „El n-a făcut păcat și în gura Lui nu s-a găsit vicleșug” (1 Petru 2:22).

Pilat, care numai prieten nu-I era lui Iisus, a spus: „Ce rău a făcut?” Prin aceasta, el recunoștea nevinovăția lui Hristos. Iar sutașul roman care a stat mărturie morții lui Iisus, a spus: „Cu adevărat acesta a fost Fiul lui Dumnezeu!” (Evanghelia după Matei 27:54).

A doua: Hristos a dovedit că are putere asupra forțelor naturii, putere pe care o putea avea numai Dumnezeu, Cel care crease acele forțe.

El a liniștit o furtună puternică și valurile învolburate ale Mării Galileii. Aceste lucruri i-au uimit atât de mult pe oamenii prezenți cu El în barcă, încât au exclamat: „Cine este Acesta de Îl ascultă chiar și vântul, și marea?” (Evanghelia după Marcu 4:41). A schimbat apa în vin, a hrănit cinci mii de oameni cu cinci pâini și doi pești, a înviat din morți unicul fiu al unei văduve îndurerate, a înviat fiica unui tată distrus de pierderea copilei sale. Unui vechi prieten i-a spus: „Lazăre, ieși afară!”, înviindu-l din morți. Este foarte interesant faptul că nici măcar dușmanii Săi nu au tăgăduit această minune; dimpotrivă, au încercat să-L omoare. „Dacă-L lăsăm așa, toți vor crede în El” (Evanghelia după Ioan 11:48).

A treia: Iisus a arătat puterea Creatorului asupra bolilor și asupra afecțiunilor trupești. I-a făcut pe șchiopi să meargă, pe muți să vorbească, iar pe orbi să vadă. A vindecat și unele probleme de natură congenitală, care nu puteau fi tratate psihosomatic. Cea mai neobișnuită vindecare a fost aceea a orbului, descrisă în Evanghelia după Ioan, capitolul 9. Deși bărbatul acela nu a putut răspunde întrebărilor puse de conducătorii religioși, ceea ce se întâmplase cu el a fost suficient pentru a-l convinge. „Eu una știu: că eram orb, și acum văd.” „De când este lumea, nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naștere”, a spus el (Evanghelia după Ioan 9:25,32). Pentru el dovezile erau mai mult decât evidente.

A patra: dovada supremă a Divinității lui Hristos a fost învierea Sa din morți. În cursul vieții Sale Iisus Și-a prevestit de cinci ori moartea. A prevestit și cum va muri și că după trei zile de la moarte va învia din morți și va fi văzut de ucenicii Săi.

Cu siguranță că aceasta a fost marea încercare: era o afirmație ușor de verificat. Fie s-a întâmplat, fie nu s-a întâmplat.

Atât simpatizanții, cât și detractorii credinței creștine recunosc că învierea lui Hristos reprezintă piatra de temelie a credinței. Apostolul Pavel scria: „Și dacă n-a înviat Hristos, atunci propovăduirea noastră este zadarnică, și zadarnică este și credința voastră” (1 Corinteni 15:14). Pavel își întemeia întreaga credință și viață pe învierea în trup a lui Hristos. Fie înviase din morți, fie nu. Însă dacă înviase cu adevărat, atunci era evenimentul cel mai senzațional din toată istoria omenirii!

Dacă Iisus este Fiul lui Dumnezeu…

Dacă Hristos a înviat din morți, atunci știm sigur că există Dumnezeu, știm cum este El și cum Îl putem cunoaște personal. Universul capătă sens și scop și este posibil să Îl cunoști pe Dumnezeu chiar și în zilele noastre.

Pe de altă parte, dacă Hristos nu a înviat din morți, atunci creștinismul este doar o piesă de muzeu interesantă… atât și nimic mai mult. Nu are nici un suport real. Deși este o idee înălțătoare, totuși, fiindcă nu are nici o bază reală, nu merită să te ambalezi prea mult. Aceasta înseamnă că martirii care s-au dus cântând la lei și misionarii contemporani care și-au dat viața în Ecuador și în Congo în timp ce le prezentau Evanghelia și altora… au fost niște sărmani naivi.

Detractorii creștinismului își concentrează atacurile cel mai adesea asupra învierii lui Iisus, fiindcă s-a observat deslușit că acest eveniment reprezintă esența chestiunii. Unul dintre cele mai puternice atacuri împotriva creștinismului a fost inițiat de un tânăr avocat britanic, Frank Morrison, în jurul anului 1930. El era convins că învierea lui Hristos era doar o fabulă fantezistă. Dându-și seama că era piatra de temelie a credinței creștine, s-a hotărât să facă un serviciu întregii lumi, demascând o dată pentru totdeauna această înșelăciune și superstiție. În calitate de avocat, considera că are acea capacitate critică necesară unei filtrări precise a dovezilor, admițând dovezile conform criteriilor stricte care reglementează desfășurarea unui proces în justiția contemporană.

Totuși, în timp ce făcea cercetări asupra cazului de față, s-a întâmplat ceva uimitor: a descoperit că acest caz nu era nici pe departe atât de ușor pe cât își închipuise. Drept urmare, primul capitol din cartea sa Cine a mișcat piatra? este intitulat „Cartea care nu a vrut să fie scrisă.” Aici descrie cum, în timp ce examina dovezile cazului, s-a convins – deși nu dorea acest lucru – de realitatea învierii trupești a lui Hristos.

Moartea lui Iisus

Iisus a murit printr-o execuție publică pe cruce. Conducătorii de atunci au spus că din cauza unei hule; Iisus a spus că a murit ca să plătească pentru păcatele noastre. După ce a fost torturat în mod groaznic, picioarele și încheieturile mâinilor I-au fost pironite pe o cruce, unde a fost lăsat să atârne, murind apoi prin asfixiere lentă. Pentru a se asigura că este mort, soldații romani I-au înfipt o lance în coaste.

Trupul Său a fost înfășurat apoi în pânză de in îmbibată cam cu 50 de kg de mirodenii lipicioase și a fost pus într-un mormânt săpat în stâncă. După aceea un bolovan de 1 1/2- 2 tone a fost rostogolit la intrare, blocând-o total. Întrucât Iisus anunțase public că va învia din morți după trei zile, au fost lăsați și câțiva soldați romani drept santinelă. În plus, intrarea în mormânt a fost sigilată cu sigiliul roman oficial, declarându-se astfel mormântul proprietate romană.

În ciuda tuturor acestor precauții, după trei zile trupul lui Iisus nu mai era acolo. Numai îmbrăcămintea Sa funerară mai rămăsese acolo, păstrând exact forma trupului Său. Bolovanul care sigila intrarea în mormânt a fost găsit pe o pantă, la distanță de mormânt.

A fost învierea lui Iisus doar o legendă?

Prima explicație a învierii lui Iisus a fost că ucenicii I-au furat trupul! În Matei 28:11-15 vedem care a fost reacția conducătorilor religioși când gărzile le-au adus știrea – de neînțeles și enervantă – că trupul lui Iisus dispăruse. Le-au dat bani soldaților, zicându-le să le spună oamenilor că ucenicii veniseră în timpul nopții și Îi furaseră trupul, în timp ce ei, soldații, dormeau. Explicația aceasta era atât de șubredă încât Apostolul Matei nici măcar nu s-a ostenit să găsească argumente contra ei! Ce judecător ar sta să te asculte spunând că știi tu că în timp ce dormeai, vecinul ți-a intrat în casă și ți-a furat televizorul? Cine știe ce se întâmplă în jurul lui când doarme? O astfel de mărturie ar provoca râsete în orice tribunal.

În plus, avem de-a face și cu un lucru imposibil din punct de vedere psihologic și etic. Tot ceea ce știm despre ucenici, despre caracterul lor, ne face să ne dăm seama că nu ar fi furat nicidecum trupul lui Hristos. Dacă ar fi făcut așa ceva, însemna că răspândeau în mod deliberat o minciună, care avea să înșele numeroși oameni și să le provoace moartea a mii dintre ei. De asemenea, dacă presupunem că unii ucenici ar fi uneltit să-I fure trupul, era imposibil apoi să fi ascuns acest lucru de ceilalți ucenici.

Fiecare ucenic a avut de înfruntat o încercare: a torturilor și a martirajului, pentru declarațiile și convingerile proprii. Oamenii sunt gata să moară pentru ceea ce cred că este adevărat, chiar dacă acel lucru este, în realitate, o minciună. Însă niciodată nu vor fi gata să moară pentru o minciună, știind că este o minciună. Dacă putem fi siguri că cineva spune adevărul, acest lucru se întâmplă pe patul de moarte. Iar dacă ucenicii Îi luaseră trupul lui Iisus, deși Hristos era încă mort, tot nu am putea explica așa-zisele Sale apariții după Înviere.

O a doua ipoteză ar fi că autoritățile, iudaice sau romane, au mutat trupul de acolo! Dar de ce? Din moment ce tot puseseră gărzi la mormânt, ce rost mai avea să-I mute trupul? De asemenea, cum se face că autoritățile au păstrat tăcerea atunci când apostolii au început să predice în Ierusalim, cu îndrăzneală, despre învierea lui Iisus? Conducătorii religioși fierbeau de furie și au făcut tot ce le-a stat în puteri pentru a împiedica răspândirea mesajului că Iisus a înviat din morți: i-au arestat pe Petru și pe Ioan, i-au bătut și i-au amenințat, încercând astfel să le închidă gura.

Dar și-ar fi putut rezolva problema foarte ușor. Dacă trupul lui Hristos ar fi fost la ei, ar fi putut să-L arate într-o paradă pe străzile Ierusalimului. Cu o singură lovitură ar fi reușit să înăbușe creștinismul în fașă. Faptul că n-au făcut asta este o dovadă elocventă că nu aveau trupul lui Hristos.

O altă teorie răspândită este aceea că femeile au greșit drumul, ducându-se la un alt mormânt, din cauza ceții dimineții și fiindcă erau sfâșiate și copleșite de durere. Și atunci, în supărarea lor, și-au închipuit că Hristos înviase… dat fiind că mormântul era gol. Cu toate acestea, și teoria de față cade, din pricina aceluiași motiv ca și precedenta. Dacă femeile au greșit mormântul, cum se face că marii preoți și ceilalți vrăjmași ai credinței nu s-au dus la mormântul adevărat să scoată trupul lui Iisus de acolo? Mai apoi, este de neconceput ca și Petru, și Ioan să facă aceeași greșeală… și atunci, cu siguranță, Iosif din Arimateea, proprietarul mormântului, ar fi rezolvat dilema. În plus, nu trebuie să uităm că aici nu era un cimitir public, ci un loc de înmormântare privat. Prin urmare, nu exista prin apropiere vreun alt mormânt care să le îngăduie să facă această greșeală.

Pentru a explica faptul că mormântul era gol, s-a mai avansat o altă teorie: a leșinului. Conform acestei teorii, Hristos nu a murit, de fapt. Din greșeală s-a raportat moartea Lui, dar, de fapt, El doar leșinase din cauza epuizării fizice, a durerilor și a sângelui pierdut. Iar când a fost așezat în mormântul rece, a înviat. A ieșit din mormânt și S-a arătat ucenicilor Săi, care au crezut, în mod eronat, că înviase din morți.

Această teorie este de dată relativ recentă; a apărut prima dată la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Este interesant de remarcat că dintre toate atacurile violente la adresa creștinismului, de-a lungul istoriei, nici o teorie de acest gen nu s-a perpetuat încă din vechime. Toate declarațiile din vechime afirmă cu tărie moartea lui Iisus.

Dar hai să presupunem pentru câteva clipe că Iisus a fost îngropat de viu și a leșinat. Putem oare crede că a supraviețuit trei zile într-un mormânt umed, fără hrană, fără apă, fără nici un fel de îngrijire? Ar fi avut puterea să iasă din hainele de înmormântare, să împingă la o parte bolovanul cel greoi de la ușa mormântului, să biruiască gărzile romane și să umble kilometri întregi pe propriile picioare… pe acele picioare care fuseseră străpunse cu piroane?! O astfel de teorie este mai improbabilă chiar decât realitatea simplă a învierii lui Iisus.

Chiar și criticul german David Strauss, care nu crede nicidecum în învierea lui Iisus, a respins această teorie, considerând-o neveridică. Iată cuvintele sale:

Este cu neputință ca cineva care tocmai a ieșit din mormânt, pe jumătate mort, care merge târându-se, fiind slăbit și bolnav, care are nevoie de îngrijire medicală, de bandajare, de o îngrijire atentă și care, în cele din urmă, a cedat suferinței, să le fi lăsat ucenicilor impresia că a biruit mormântul și moartea… că este Prințul vieții.

În ultimă instanță, dacă teoria aceasta este corectă, înseamnă că Hristos însuși S-a implicat în niște minciuni evidente. Ucenicii Săi credeau și predicau că murise și apoi înviase din morți. Dar Iisus nu a făcut nimic pentru a destrăma această convingere; dimpotrivă, a încurajat-o.

Singura teorie care oferă o explicație convingătoare a faptului că mormântul era gol este învierea din morți a lui Iisus Hristos.

Ce înseamnă pentru tine viața lui Iisus Hristos

Dacă Isus Hristos a înviat din morți, dovedind astfel că El este Dumnezeu, atunci înseamnă că El este viu și astăzi. Și nu dorește doar închinarea noastră; dorește să Îl cunoaștem și să vină în viața noastră. Iisus a spus: „Iată, Eu stau la ușă și bat. Dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, voi intra la el, voi cina cu el, și el cu Mine” (Apocalipsa 3:20).

Carl Gustav Jung spunea: „Nevroza principală a vremurilor noastre este goliciunea spirituală.” Toți ne dorim din suflet ca viața noastră să aibă sens, să aibă profunzime. Ei bine, Iisus ne oferă o astfel de viață, bogată, plină de sens, printr-o relație cu El. Iisus a spus: „Eu am venit ca oile să aibă viață și s-o aibă din belșug” (Ioan 10:10).

Întrucât Iisus a murit pe cruce, luând asupra Sa toate păcatele întregii omeniri, este acum în măsură să ne acorde iertarea Sa, să ne accepte așa cum suntem și să ne cheme la o relație personală cu El.

Îl poți invita pe Iisus Hristos să vină în viața ta chiar în clipa aceasta. Îi poți spune: „Doamne Isuse Hristoase, îți mulțumesc că ai murit pe cruce pentru păcatele mele. Te rog să mă ierți și să vii în viața mea chiar acum. Îți mulțumesc că îmi oferi ocazia de a avea o relație personală cu tine, de a Te cunoaște.”