Sufletul in antropologia crestina

[LgMihail]

Propun ca subiect de discutie - intrucat am avut de a face cu el in polemicile mele din trecut - notiunea de suflet.
Cum inteleg Sfintii Parinti sufletul, ce reprezinta el potrivit Sfintei Scripturi si cum l-am putea defini?
De asemenea sunt binevenite citate referitoare la subiectul de fata.

In ce masura ne putem raporta la invataturile paganilor cu privire la suflet? Sunt utile "experientele extracorporale" ale yoghinilor, filosofiile eline sau invataturile samane? S-au raportat Sfintii Parinti la acestea?

Intrucat eu am deschis topicul, socot ca este corect ca altcineva sa raspunda mai intai, iar apoi ma voi implica si eu.

[PlatonP]

Cel mai important, necesar și suficient în această problemă, este a cunoaște învățătura revelată a Bisericii despre suflet.
Celelalte abordări pot fi chiar o pierdere de timp.

Deci: Facere I, 22-23: "Și zise Dumnezeu: "Scoată apele târâtoare de suflete vii și zburătoare zburând asupra pământului spre întăritura cerului". Și se făcu așa. Și făcu Dumnezeu chiții cei mari și tot sufletul vitelor târâtoare care au scos apele, după felurile lor, și tot zburătorul ce zboară, după fel.
25-26: Și zise Dumnezeu: "Să scoată pământul suflet viu după fel, cu patru picioare și târâtoare și jiganii pământului, după fel".

Aici se vorbește despre facerea viețuitoarelor, zoologia, întâi a celor acvatice și zburătoare, scoase din ape în ziua a 5-a. Apoi în ziua a 6-a apar și patrupedele terestre scoase din pământ.

Acestea toate au "suflet viu" instantaneu, din momentul aducerii lor la existență. Ce se înțelege în cazul lor prin "suflet"?

Sf. Vasile cel Mare Hexaimeron:
"Să scoată apele târâtoare cu suflete vii".
Acum, pentru întâia oară, a fost creată o ființă vie, înzestrată cu simțire. Că plantele și arborii, chiar dacă se zice că trăiesc, pentru că participă la facultatea de hrănire și de creștere, totuși nu sânt nici vietăți, nici însuflețite."

[PlatonP]

Dar mai important este să trecem la sufletul omului. Deci Facerea II, 7-8:

"Și zidi Dumnezeu pre om, țărână luând din pământ, și suflă în fața lui suflare de viață și se făcu omul în suflet viu." 

Sf. Ioan Damaschin Dogmatica:

"Sufletul este liber, volițional, activ, schimbător, adică schimbător prin voință  pentru că este zidit...

Proprii sufletului sunt pietatea și cugetarea. Iar comune și sufletului și corpului sunt virtuțile. Ele se referă la suflet, dar sufletul pentru îndeplinirea lor se servește de corp.
Puterile sufletului se împart în: putere rațională și putere irațională...

Sufletul sesizează sau percepe cele sensibile prin organele simțurilor, în chipul acesta avem opinia. Pe cele spirituale le percepe cu mintea  și avem gândirea. Dar când păstrează icoanele acelora despre care și-a format o opinie sau despre care a gândit, capătă numele de memorie...

Trebuie să se știe că sufletul nostru are două feluri de puteri: puteri de cunoaștere  și puteri vitale. Puterile de cunoaștere sunt următoarele: mintea (nous), judecata pură, (dianoia), opinia (doxa), imaginația (fantasia), percepția (aisthisis). Puterile vitale, adică cele ce privesc partea apetitivă a sufletului sunt: voința (boulisis), și alegerea (proairesis).

Trebuie să se știe că în suflet a fost sădită o putere care dorește ceea ce este conform naturii și care ține pe toate cele care sunt în chip substanțial legate de fire. Această putere se numește voire (thelisis).

Hronograful: "Chipul lui Dumnezeu și asemănarea nu în trupul omenesc se închipuiește, ci în suflet, căci Dumnezeu nu avea trup.
Dumnezeu este Duh netrupesc și sufletul omenesc l-a zidit netrupesc, Luiși asemenea, singur, stăpânitor, înțelegător, nemuritor, părtaș veșniciei... Deci sufletul este chipul luiDumnezeu, de vreme ce are întreită putere, iar o fire. Iar puterile sufletului omenesc acestea sunt:pomenirea, înțelegerea, voia. Cu pomenirea se aseamănă cu Dumnezeu-Tatăl, cu înțelegerea lui Dumnezeu-Fiul, cu voia lui Dumnezeu-Duhul Sfânt...

Chipul lui Dumnezeu primește sufletul în vremea zidirii sale de la Dumnezeu, iar asemănarea lui Dumnezeu într-însul se săvârșește în Botez."

[LgMihail]

Aduc si eu cateva completari, dupa cum am fagaduit.

Despre sufletul animalelor, am citit la Sfintii Parinti cum ca acestea reprezinta "duh de viata", trecator, nevecinic. Pentru dobitoace nu exista Rai si nici Iad, nici Judecata si nici mantuire. Ele sunt facute pentru om, la fel ca restul creatiei trecatoare, ca sa se foloseasca de ele pe Pamant, dar si pentru Om (Iisus Hristos Domnul nostru), spre slavirea Creatorului, ca podoabe. Din aceasta pricina ele sunt "dupa felul lor" si nu sunt toate aidoma. Diversitatea, acest scop il are - impodobirea Creatorului din care se vadeste si maretia Lui, caci scrie in Scripturi ca la Facerea stelelor, ingerii L-au laudat foarte pe Dumnezeu.

Despre sufletul omului, sunt esentiale si definitorii cele de mai sus. Eu imi permit sa aduc cateva completari pe moment si sper sa le inmultim in timp, caci mare taina este sufletul si greu de "epuizat" subiectul.

Cuviosul Agaton graieste: "Sfântul numeste sufletul constiinta. Sufletul e ca un izvor: din izvor, cu cât se ia apa mai multa, cu atât da la iveala apa mai curata. Sfântul numeste sufletul constiinta."

Sfantul Ioan Gura de Aur completeaza: "Sufletul traieste vesnic si nu poate muri, caci este suflare din suflarea lui Dumnezeu"."

Pe cand Sfantul Macarie mai cuprinzator vorbeste: "Dumnezeu este mostenirea sufletului, iar sufletul este mostenirea lui Dumnezeu."

Altfel, Sfantul Grigorie Palama ne invata: "Asa cum aici se vede sufletul prin trup, tot asa acolo, în viata viitoare, se va vedea trupul prin suflet."

Iar Sfantul Cosma Etolul ne indeamna: "Sufletul si Hristos, doar acestea doua, sa te intereseze! Lumea toata sa cada, pe acestea doua, nimeni nu ti le poate lua, afara numai daca nu le dai tu, cu voia ta."

Voi reveni cu mai multe, dar astept completari si din partea celorlalti utilizatori. De asemenea si pareri la cele scrise.

[Varahiil]

La invataturile pagane despre suflet nu prea te poti raporta, intrucat religiile orientale (ma refer in special la acestea, intrucat au invadat in ultimul timp), au un alt sistem de a privi ceea ce noi numim "suflet".
Iar "calatoriile extracorporale" reprezinta un pericol efectiv, mai ales in cazul in care se produc in mod real, si nu sunt rodul imaginatiei.
Sfintii Parinti pun accentul pe dobandirea starii numita "trezvie". Aceasta este o stare de prezenta cat se poate de constienta, si implica o legatura foarte stransa si interdependenta intre suflet si trup. Trupul este considerat impreuna participant la mantuire, cu sufletul, si nu pot fi considerate separat.  In viziunea Parintilor, aceste "calatorii" inseamna esecul total in lucrarea trezviei.
In total antagonism, religiile orientale neglijeaza trupul in sine, considerandu-l o cusca pentru suflet care trebuie distrusa, pentru a elibera spiritul. Acestia cauta si cultiva aceste extracorporalizari.
Sunt invataturi opuse si incompatibile.

[LgMihail]

Trebuie să se știe că sufletul nostru are două feluri de puteri: puteri de cunoaștere  și puteri vitale. Puterile de cunoaștere sunt următoarele: mintea (nous), judecata pură, (dianoia), opinia (doxa), imaginația (fantasia), percepția (aisthisis). Puterile vitale, adică cele ce privesc partea apetitivă a sufletului sunt: voința (boulisis), și alegerea (proairesis).

Voi face cateva adaugiri la cele spuse de Varahiil, legandu-ma de cuvintele Sf. Ioan Damaschinul (surprinse de PlatonP):

Astazi avem de-a face cu un fenomen stiintifico-ateist numit "psihologie".
Insasi definitia principala a cuvantului "psihic" releva tragicul din aceasta invatatura contemporana: "PSÍHIC = Formă specifică de reflectare a realității, produsă de activitatea sistemului nervos și prezentă la animalele superioare."

Apare, dupa cum bine surprinde si Ioan Vladuca in "Dictatura Pseudo-stiintei" acest mit al creierului fara suflet. Psihologia nu este in sine gresita, ci are fundamente totalmente necrestine si, prin urmare, eronate: isi are originea in biologia evolutionista, anuleaza ideea de suflet (subiectul nostru de fata) si isi propune (alaturi de biologie) explicarea tuturor fenomenelor considerate spirituale, prin prisma trupului.

Avem inca de la Sfintii Parinti o "psihologie" aplicata, probata ca functionala vreme de 2000 de ani, in pustiuri, dar si in lume, in stari mai presus de fire, la peste cateva mii de sfinti, cuprinsa in sute de mii de pagini. Psihologia si psihiatria actuala (cu Freud si toti ceilalti) prezinta o duhovnicie de surogat, imprumutata si stalcita TOT de la Sfintii Parinti (fara nici o exagerare), dupa cum bine arata si Ierom. Savatie Bastovoi in "Intre Freud si Hristos", articolul "Teoria subconstientului. Un plagiat tarziu".

Stim ca baza cu care au lucrate iluministii si succesorii acestora a fost Traditia Bisericii (fie ea din Rasarit sau Apus), asa cum s-a pastrat. De aici s-a incercat eliminarea spiritualitatii si inlocuirea ei cu rationalismul, cu materialismul si cu patima.

Asta am putea numi: "moartea sufletului si zeificarea ratiunii, intarirea imparatiei trupului si biruinta satanei asupra sfintilor". Daca nu ai suflet, nu ai ce mantui. Cu toate acestea, oricat de mult s-au straduit, psihiatria lor se reduce la medicamente, iar psihologia lor devine o umilitoare si plictisitoare discutie care te pune in postura unui om aproape nebun. In duhovnicie erai regele cazut, chipul lui Dumnezeu si totul era invaluit in dragoste. Psihologia nu are dragoste, pentru ca nu are suflet.

[PlatonP]

Continuăm cu învățătura patristică despre suflet, reflectată în lucrarea "Despre om" a Sf. Ignatie Briancianinov:

TRUPUL ȘI SUFLETUL

Sufletul, de la prima sa acțiune în om care mărturisește despre prezența lui în om, se numește suflare de viață. Însăși faptul dării acestei suflări se raportează feței ca fiind acea parte a trupului care servește drept oglindă a sufletului și exprimă caracterul acțiunilor și al simțurilor lui. Tot omul se numește suflet viu deoarece în momentul unirii sufletului cu trupul el devine o singură ființă compusă din trup și suflet, ființă în care sufletul are cea mai mare preponderență1.
"Sufletul - spune Sf. Ioan Damaschin - acționează prin intermediul trupului ca organism și transmite viață, creștere, simțire și putere de a naște"2 . El, adică sufletul, folosește trupul drept armă.

PUTERILE SUFLETULUI

Trupul celui dintâi om a fost în perfectă armonie cu sufletul iar sufletul s-a aflat într-o perfectă armonie cu duhul - adică cu puterea cuvântării -, proprietatea cea mai înaltă a sufletului omenesc.

Descriind sufletul omului, noi propunem acea definiție care ne este oferită de dascălul Bisericii Ortodoxe (Sf. Ioan Damaschin) mai sus: "Sufletul - zice el - este o ființă vie și compusă, care nu poate fi divizat de ochii trupești, nemuritor, înzestrat cu înțelepciune și rațiune, care acționează prin intermediul trupului ca organism, vitalizându-l și oferindu-i simțire și puterea nașterii. Sufletul este o ființă liberă, înzestrată cu capacitatea de a voi și a acționa3, schimbată prin aplicarea voinței, ca fiind o ființă creată". Pentru a oferi o plinătate a acestei remarcări sau descrieri ar trebui de menționat, urmărind învățăturile unui alt părinte, că sufletul este bun în sine conform naturii sale4 - deși după cădere, în suflet, binele cu răul s-au amestecat, respectiv s-a produs o deteriorare.

Sufletul se înconjoară și se îmbracă în cele ale trupului acestuia.

Din toate acestea, din spusele Sfinților Părinți și altor părinți pe care nu-i mai menționăm spre a nu vă împovăra, despre suflet reies următoarele5: este duh - asemenea îngerilor - are rațiune, simțământ duhovnicesc, voință liberă, ca și creatură este limitat conform existenței și a calităților sale. Din cauza acestei limitări are și o doză a sa de finețe. Având-o pe aceasta, el stă în trupul nostru cel lipsit de rafinament de unde ar putea să fie închis în temnițele iadului, supus chinurilor, focului nestins, viermelui neadormit, veșnicului întuneric și scrâșnirii dinților. Ar putea și să-și schimbe locul, dacă i-ar fi îngăduit, și să fie așezat în Rai, să guste din bunătățile și din liniștea Raiului. Sufletul e capabil de a primi înalta bucurie și mulțumire…
În sfârșit, el are o anumită formă care este asemănătoare cu cea a trupului uman, adică are cap, umeri, mâini, picioare, ochi, urechi, într-un cuvânt toate membrele la fel ca ale trupului6. Sufletul este îmbrăcat în trup ca într-o haină, membrele lui fiind îmbrăcate în cele ale trupului . La ieșirea din trup sufletele drepților se îmbracă în veșminte luminoase, despre acest lucru vorbind Sf. Ioan Teologul în Apocalipsă (6, 11; 7, 9.)
Sfântul Macarie cel Mare ne mărturisește: "Sufletele drepților - zice el - după plecarea din lumea aceasta, avându-L alături pe Domnul, merg cu bucurie către viețuitorii cerești. Ei sunt întâmpinați și duși în lăcașurile deja pregătite unde sunt împodobiți cu veșminte scumpe și frumoase"7. Acest fapt este confirmat în multe locuri din Sf. Scriptură și în scrierile Sf. Părinți8.
Dar mai există și o altă opinie contrară cum că sufletul este duh, la fel de fin și străveziu asemănător Duhului lui Dumnezeu, însă, pentru această susținere este necesară o argumentație. în cadrul acestei idei, se afirmă că sufletul nu poate fi ținut sau constrâns de un loc anume, nu poate fi constrâns nici de materie, de trupul nostru, de iad, de Rai, nu poate simți muncile iadului și că trebuie să fie mai presus de bunătățile Raiului.
Noi însă nu împărtășim această opinie care în mod vizibil este o aberație păgubitoare pentru mântuirea noastră și vom urma cu supunere și convingere învățăturilor expuse mai sus de Biserica Ortodoxă.
Ne alăturăm Sf. Părinți și recunoaștem că sufletul este Duh, în raport cu materia lumii văzute, care are calitate mult mai inferioară iar în raport cu Dumnezeu și cu adevărul exact, un duh care "carne și oase nu are" (Lc. 24, 39) dar își are substanța sa fină, transparentă și nevăzută asemenea văzduhului."

1.Ideile acestui articol sunt preluate din comentariile făcute la Cartea Facerii a Preasfințitului Mitropolit Filaret al Moscovei.
2. „O descriere exactă a Credinței ortodoxe”, vol. 2, cap. 12, Despre om.
3. Idem, vol. 2, cap. 12.
4. Cuv. Isihie, Dobrotoliubie (Filocalia), partea a 2-a, cap. 43.
5. Vezi „Cuvânt despre moarte”, vol. 3.
6. Ar fi cazul să menționăm aici că oamenii care sunt lipsiți de mâini și de picioare simt prezența acestor membre în corp, precum și capacitatea acestora de a acționa cu ele. O astfel de simțire ne explică clar despre existența sufletului în conformitate cu descrierile Sfinților Părinți.   
7. Convorbiri 16, cap. 8.
8. Îngerii care au o ființă asemănătoare cu cea a sufletului omenesc, se arătau Sfinților lui Dumnezeu îmbrăcați în haine albe sau luminoase (Mt. 28, 3; Lc. 24, 4; In. 20, 12; Fapt. 1, 10). Sfântul Andrei, cel nebun pentru Hristos, fiind răpit în Rai, s-a văzut îmbrăcat într-o haină de fulger (foc).    

[PlatonP]

Vă rugăm să fiți atenți la această notă apărută în lucrarea "Despre om" (ed. Bunavestire Bacău, 2001, pp.87-90):

"Ne alăturăm Sf. Părinți și recunoaștem că sufletul este Duh, în raport cu materia lumii văzute, care are calitate mult mai inferioară iar în raport cu Dumnezeu și cu adevărul exact, un duh care "carne și oase nu are" (Lc. 24, 39) dar își are substanța sa fină, transparentă și nevăzută asemenea văzduhului"*

*Notă:
"În „Convorbiri” ale Sf. Macarie cel Mare, anul 1820, ed. Moscova, cap. 4, Convorbiri 6, este anexată o notă în care se menționează că:
""unii din dascălii bisericii, cum sunt Origen, Tertulian, Sf. Cassian Romanul, Sf. Macarie Egipteanul, ziceau că îngerii și sufletele sunt ființe cu un trup foarte spiritualizat și că Sf. Ioan Damaschin, în cartea "O descriere exactă a credinței ortodoxe", vol. 2, cap. 3, dând o notă la această părere a lor, zice că ei îi numeau cu trup numai față de Dumnezeu. Alți dascăli ai Bisericii, cum sunt Sf. Ignatie, Sf. Vasile cel Mare, Sf. Grigorie de Nazianz, Sf. Ioan Hrisostom, considerau că sunt ființe compuse și fără de trup. Noi însă am socotit de cuviință să completăm această notă prin următoarele: Sf. Ioan Damaschin, în lucrările sale menționate mai sus, nu a oferit nici o trimitere la lucrările Sf. Macarie cel Mare și nici la cele ale Sf. Cassian Romanul ci a făcut o trimitere la Sf. Grigorie Teologul, Dionisie Areopagitul, Atanasie cel Mare, Vasile cel Mare, Grigore de Nyssa. De fapt nu a fost o trimitere, ci o expunere directă a tradiției Bisericii Ortodoxe. Sf. Ioan Damaschin ne vorbește despre îngeri în lucrările sale spunând: "Fără de trup și imaterial este îngerul în comparație cu noi însă, în comparație cu Dumnezeu Care este Unic și incomparabil, totul devine rudimentar și material. Numai Unicul Dumnezeu, în sens direct, este imaterial și fără de trup. De aici se vede clar că nu se interpretează părerea cuvioșilor Macarie cel Mare și Cassian Romanul, ci scopul autorului este evident (n. trad. - adică a Sfântului Ioan Damaschin). El consta în faptul de a-l proteja pe cititor de gândul de a pune în aceeași categorie ființa Creatorului și creaturile Lui. În cazul în care voiți să vedeți o tâlcuire, trebuie să știți atunci că Sfântul Grigorie de Nazianz, Sfântul Vasile cel Mare și alții susțineau că îngerii și sufletele sunt ființe netrupești și imateriale, conform ideilor contemporane. Ideile celor de demult despre duh și materie, începătorii, despre simplu și compus - idei pe care le susținea omenirea până la venirea vremurilor noi, s-au schimbat în mileniile trecute o dată cu apariția noii științe - chimia. Bazându-se pe niște idei superficiale omenirea recunoștea patru elemente (stihii) ale materiei: pământul, apa, focul și aerul. Dintre aceste elemente aerul și focul erau considerate imateriale - aerul fiind numit adesea duh - deoarece materie era numit ceva care are substanță. Dar știința chimiei a contrazis aceste idei. Apa și aerul fiind descompuse în părți componente au coborât de la măsura unui element fundamental la cea a substanței (materiei) compuse.
Ideea că pământul este un element neidentificat și absurd este respinsă. Noțiunea despre materie s-a extins și a devenit mai profundă și mai înțeleasă. Toate gazele, aburii, lumina sunt cunoscute drept materii. Chimia combinată cu matematica au dovedit, în mod incontestabil, că ființe fără de trup nu există între creaturi. Toate creaturile sunt - mai mult sau mai puțin - materiale, mai mult sau mai puțin compuse. Nici o ființă nu are particularități nelimitate; toate particularitățile lor sunt finite, adică limitate. Bazându-ne pe această axiomă noi susținem că duhurile create sunt limitate prin faptul că au un loc. De aceea au formă, au grad de fragilitate însă nu sunt infinite.
Duh poate fi doar Unul Dumnezeu. Ființa Lui este infinită ca unul ce este mai presus de orice spațiu. Acea finețe infinită a lui Dumnezeu depășește finețea tuturor ființelor create și de aceea se diferențiază atât de mult de acestea prin ființa Sa. Diferența care exista între valoarea unui număr infinit și cel mai mare număr este infinită. Aceasta este concluzia incontestabilă a matematicii. Din această cauză, începutul, în adevăratul sens sau motivul existenței tuturor ființelor văzute și nevăzute este unul Dumnezeu.
Probabil Sfântul Grigorie Teologul, Vasile cel Mare și alții, și-au expus opinia privind duhurile și materia conform ideilor contemporaneității de atunci. Harul Duhului Sfânt le-a oferit o înțelegere mai profunda a lui Dumnezeu. Fiind pătruns de acest har, Sf. Ioan Damaschin a preferat un adevăr de netăgăduit și anume: "în comparație cu Dumnezeu cel unic și incomparabil, totul devine ma¬terial și capătă un aspect simplu și rudimentar". El a constatat acestea cu zece veacuri mai înainte ca omenirea să ajungă la aceasta concluzie pe calea științei.""

       Autorul acestei note încearcă să găsească o deosebire radicală în scrierile Sfinților Părinți. Noi însă găsim în ele aceeași idee. La unii ea se prezintă sub un aspect mai clar iar la alții mai puțin clar. Curios lucru! Câte Soboare pomenesc, atât ecumenice, cât și locale, sau câți autori sfinți ne vorbesc despre Sf. Macarie cel Mare, Cuviosul Cassian Romanul, dar nici unul dintre ei nu le-a reproșat ceva privitor la ideea că duhurile au o ființă limitată. Dintr-o dată însă se aude o voce acuzatoare, în anul 1820, aducându-le reproșuri sfinților autori privind incompatibilitatea ideilor lor și care prezintă cu o deosebită intensitate să arate identitatea dintre duhurile create și Dumnezeu. Ce-ar însemna acest lucru? Nu îi putem oferim altă explicație decât pe cea a influenței papiștilor care, prin ideile lor monstruoase, încearcă să asemene și să pună într-o categorie creaturile, Creatorul-Duh și ființele-duhuri, afectând cu filozofia lui Platon pe Sfinții Părinți care au fost recunoscuți de Biserica Universală ca fiind vase alese ale Duhului Sfânt, învățătura despre suflet fiindu-le descoperită de Acesta."

[PlatonP]

Cum vi se par aceste rânduri?

Vă sună cunoscut ceva?

Nu uitați anul și locul apariției ei: 1820, la Moscova!!!

[Varahiil]

@Lg Mihail
Intr-adevar, psihologia si psihiatria au preluat la modul teoretic, partial invatatura Sfintilor Parinti despre suflet, ignorand profunzimea invataturilor patristice despre partea cea mai importanta, sediul puterii sufletesti: inima. In acest mod, rupand legatura dintre minte si inima, practic au transformat omul intr-o fiinta schizofrenica, puterile sufletesti nealcatuind un tot unitar in acest caz.
Sfintii Parinti ne invata ca vindecarea omului consta in curatirea inimii de patimi, si unirea acesteia cu mintea.
Mintea este mai  usor de influentat, si spre bine, si spre rau, pe cand transformarile din inima sunt puternice si statornice. Din aceasta cauza, o vindecare care tinteste doar mintea nu este completa...

[PlatonP]

Până atunci, să continuăm cu aspecte psihologice patristice, tot de la Sf. Ignatie Briancianinov (Despre om):

CHIPUL ȘI ASEMĂNAREA LUI DUMNEZEU

Sfinții Părinți ne învață că sufletul are trei puteri: puterea cuvântătoare, puterea dorinței sau a voinței și puterea vitejiei (ultima mai este numită și puterea de înverșunare sau de mânie); în limbajul comun o numim caracter, energie, putere a duhului, bărbăție, fermitate1.

În puterea cea cuvântătoare este întipărit chipul Dumnezeului cel triipostatic. "Ce este chipul lui Dumnezeu dacă nu rațiunea?" - zice Sfântul Ioan Damaschin. ("O prezentare exactă a credinței ortodoxe", vol. III, cap. XVIII). Mintea umană naște în sine gândul sau cuvântul lăuntric care este nedespărțit de acest gând și nu poate exista fără el deoarece el naște puterea cuvântului care, la rândul său, este o parte componentă, de sine stătătoare și totodată nedespărțită a minții.

O a treia parte a aceleiași puteri o găsim în modul nostru, care este simțirea rațională a inimii, rezultată și dependentă de rațiune și care contribuie împreună la formarea gândului.
În acest simțământ cuvântător, Creatorul a pus știința binelui și a răului numită conștiință. Puterea cuvântătoare are capacitatea de conducere a omului care, în acea stare de curăție, acționa în conformitate cu puterea de voință și cu puterea bărbăției sau a fermității.

Voința aspira către Dumnezeu, puterea de fermitate îl ținea pe om să aspire mereu într-o direcție dreaptă iar puterea cuvântătoare se găsea într-o neîncetată unire cu Dumnezeu.

Gândul plutea - cum s-a exprimat cândva un renumit ascet2 - în Cuvântul lui Dumnezeu, în Sfântul Adevăr și în Duhul lui Dumnezeu, ca fiind Duhul Cuvântului Lui și Duh al Adevărului. Deci el plutea deasupra duhului omenesc. Rațiunea omului a fost rațiunea lui Dumnezeu precum a zis și Sfântul Apostol Pavel: "Noi avem mintea lui Hristos" (1 Cor. 2, 16). Întreg omul s-a aflat într-o minunată armonie cu sine însăși căci puterile lui nu erau dezbinate în momentul acțiunii. S-au dezbinat, însă în momentul căderii ele au început să lupte și să se certe între ele. Duhul nostru s-a făcut defăimătorul rațiunii care la rândul ei s-a întunecat, a început să lupte cu gândurile și să le aducă la contradicție și risipire pentru că ea iarăși este atrasă de gânduri înșelătoare.

Rugându-ne și nădăjduind să ne izbăvim de patimi noi cerem de fapt să ne izbăvim de conștiința cea înșelătoare3.

1. Dobrotoliubie (Filocalia), vol. 2, Cuviosul Isihaia, cap. 1; Cuviosul Filoftei Sinaitul, cap. 16. Această învățătură se întâlnește la mulți Sfinți Părinți. În unele traduceri rusești puterea tăriei (a bărbăției) este numită irascibilitate (adică ca fiind iritantă - n. trad.) dar ea, la fel ca și împietrirea și lipsa de voință, este [așa cum se prezintă acum] faptul stării bolnave a acestei puteri sau a acestui caracter.
2 Sf. Serafim de Sarov.
3 Rugăciunea arhiereului în timpul Heruvicului.

[Varahiil]

Platon,
In principiu, ar merge de minune topicul, Parintii au dezvoltat intens subiectul. Toate cartile care vizeaza despatimirea, curatirea mintii si a inimii, practic sunt "manuale" de psihoterapie ortodoxa...
Personal, am gasit de folos cartile lui Gabriel Bunge-Despre Akedie, apoi Hierotheos Vlachos-Psihoterapia Ortodoxa-2 volume, Dmitri Avdeev-Depresia si vindecarea ei, Savatie Bastavoi-Intre Freud si Hristos...
Cu siguranta sunt mult mai multe, daca ati gasit si altele, va rog sa le recomandati. Studiul lor ar putea fi un bun punct de plecare pentru o discutie ulterioara.

[PlatonP]

Platon,
In principiu, ar merge de minune topicul, Parintii au dezvoltat intens subiectul. Toate cartile care vizeaza despatimirea, curatirea mintii si a inimii, practic sunt "manuale" de psihoterapie ortodoxa...
Personal, am gasit de folos cartile lui Gabriel Bunge-Despre Akedie, apoi Hierotheos Vlachos-Psihoterapia Ortodoxa-2 volume, Dmitri Avdeev-Depresia si vindecarea ei, Savatie Bastavoi-Intre Freud si Hristos...

Mi se pare că pentru demararea și dezvoltarea topicului sunt prea de-ajuns cele indicate de tine.

Așa că, întrucât se vede că le-ai și cercetat, te rugăm să purcezi!

Nota Admin: a fost creat topicul "Psihologia si psihoterapia ortodoxa" aici

[marian]

Cel mai important, necesar și suficient în această problemă, este a cunoaște învățătura revelată a Bisericii despre suflet.
Celelalte abordări pot fi chiar o pierdere de timp.

Deci: Facere I, 22-23: "Și zise Dumnezeu: "Scoată apele târâtoare de suflete vii și zburătoare zburând asupra pământului spre întăritura cerului". Și se făcu așa. Și făcu Dumnezeu chiții cei mari și tot sufletul vitelor târâtoare care au scos apele, după felurile lor, și tot zburătorul ce zboară, după fel.
25-26: Și zise Dumnezeu: "Să scoată pământul suflet viu după fel, cu patru picioare și târâtoare și jiganii pământului, după fel".

Aici se vorbește despre facerea viețuitoarelor, zoologia, întâi a celor acvatice și zburătoare, scoase din ape în ziua a 5-a. Apoi în ziua a 6-a apar și patrupedele terestre scoase din pământ.

Acestea toate au "suflet viu" instantaneu, din momentul aducerii lor la existență. Ce se înțelege în cazul lor prin "suflet"?

Sf. Vasile cel Mare Hexaimeron:
"Să scoată apele târâtoare cu suflete vii".
Acum, pentru întâia oară, a fost creată o ființă vie, înzestrată cu simțire. Că plantele și arborii, chiar dacă se zice că trăiesc, pentru că participă la facultatea de hrănire și de creștere, totuși nu sânt nici vietăți, nici însuflețite."

Cata dreptate ai frate cu asertiunile:
''Cel mai important, necesar și suficient în această problemă, este a cunoaște învățătura revelată a Bisericii despre suflet.
Celelalte abordări pot fi chiar o pierdere de timp.''
Din pacate, in ultima vreme, in loc sa fim ascultatori de Revelatie, incepem sa ''studiem'', sa ''inovam'', sa ''opinam'' despre chestiunile de maxima importanta precizate clar in aceasta (revelatia).
Consider ca ne putem da cu parerea in orice chestiune mundana dar nu avem dreptul sa ne exprimam opinia atunci cand adevarul de credinta este clar precizat i n Invatatura de Credinta Ortodoxa.
Apropos de acest lucru - pe 22 decembrie vom sarbatori pe Sfantul Mitropolit Petru Movila, initiatorul si ctitorul Invataturii de Credinta de la 1640, aprobata de Sinodul de la Iasi din 1642, si ulterior de Sinodul de la Ierusalim din 1643.

[Varahiil]

@marian
Zici: "Consider ca ne putem da cu parerea in orice chestiune mundana dar nu avem dreptul sa ne exprimam opinia atunci cand adevarul de credinta este clar precizat in Invatatura de Credinta Ortodoxa. "


De acord, noi, ortodocsii cat de cat practicanti, stim, si nu avem indoieli. Dar sunt altii,  slabi in credinta, sau in intelegere, care au indoieli. Ei...nu trebuiesc ajutati? Oare cum ii vom ajuta pe acestia, daca nu stim CE sa le explicam?

Apoi, cei care ataca intentionat invatatura de credinta a Bisericii Ortodoxe privitoare la aceasta chestiune. Acestia, nu trebuiesc combatuti? Si cum ii vei combate, fara a sti argumentele pe care le aduc in sprijinul afirmatiilor lor?

 Iata deci, fie pentru a ajuta, fie pentru a indrepta, este necesar sa...ne dam cu parerea, pentru a invata de la prieteni cat mai multe despre asta...