Autor Subiect: Despre proști și prostie  (Citit de 2060 ori)

Offline Admin

  • Administrator
  • Junior Member
  • *****
  • Mesaje postate: 21
  • Religie: Ortodox
Despre proști și prostie
« : Iunie 10, 2016, 03:12:38 p.m. »
Articol preluat de la Dl Costin Tuchila

Nu am numărat definițiile aforistice și maximele despre proști și prostie, pe care vi le pun la dispoziție. Nu se cade să le numărăm, ele sunt infinit mai puține decât numărul proștilor, care este – repetiția devine inevitabilă – infinit, prostia fiind, după cum se știe, nemuritoare. Un prozator american contemporan, Harlan Jay Ellison, formula o aserțiune dezarmantă: „Cele mai comune două elemente ale universului sunt hidrogenul și prostia.” Chiar așa să fie?

Fără a căuta răspunsuri – din nou, nu se cade –, să transcriem pentru început fraza, puțin dătătoare de speranță, a lui Albert Einstein: „Doar două lucruri sunt infinite: universul și prostia umana; iar de cea din urmă sunt foarte sigur.” Dacă Einstein n-ar fi adăugat a doua propoziție, am fi zis, vorba aceea, românească, „mai treacă-meargă”. Dar cu ea…

Dar să nu cădem în capcana disperării. Ar fi, în context, un semn de – nici mai mult, nici mai puțin – prostie. Așa că, în liniște și dacă se poate cu o vagă urmă se speranță strecurată într-un colțișor al cugetului, să urmărim „desfășurarea”:

„Nimic mai temerar decât prostia.” (Menandru).

În Septuaginta, traducere a Vechiului Testament din ebraică în greacă, făcută de 70 de înțelepți evrei în secolul III î. Hr., citim:
„Când vorbești cu un prost, este ca și când ai vorbi cu un adormit; când ai sfârșit, el te întreabă: «Ce este?»”


Cu un veac înainte, Sofocle ar fi spus că „prostia este sora cea mai apropiată a răutății.”

Eschil, cântărețul epocii eroice, era oarecum îngrijorat, neimaginându-și probabil ce adevăr peren scoate la iveală: „Grea povară mai e și omul nerod cu noroc.”

La patru veacuri distanță, Cicero afirma, pe un ton radical, același lucru: „Nimic nu poate fi mai insuportabil decât un prost norocos.”

Prostia în varianta lui Euripide: „Poate să spună cineva lucruri înțelepte unui prost, că tot i se va părea că nu vorbește bine.”

Democrit: „Celor fără minte nu vorba le este spre învățătură, ci nenorocirea.” Și tot el: „Mare pagubă aduc proștilor cei care îi laudă.”

Înțelepciunea indiană sintetiza în Mahabharata: „Fericită este viața celor proști care nu știu ce înseamnă defecte și care le văd pretutindeni (numai la ei nu); fiind ei înșiși vrednici de ocară, ei spun că alții sunt așa.” Trăsătură, firește, definitorie a prostului, dacă ar fi numai ea…

„Nu există om mai nedrept decât cel ignorant, care crede că numai ceea ce face el e bine”, nota Tertulian, scriitor creștin, născut la Cartagina la mijlocul veacului al II-lea d. Hr.

Ca să rămânem oarecum în context, iată o tristă formulare, ușor patetică, desprinsă, din nou, din Septuaginta:
„Să-l plângi pe cel mort, căci îi lipsește lumina; să-l plângi și pe cel prost, fiindcă îi lipsește mintea. Pe cel mort să-l plângi cu duioșie, căci a găsit odihna; dar viața celui nătărău e mai rea decât moartea. După un mort ești în întristare șapte zile, dar cu un prost sau cu un nelegiuit ești în întristare în toate zilele vieții lor.”

Aserțiuni pe care le pronunțăm adesea sunt vechi de când lumea:
„Prostul se impune atâta timp cât nu deschide gura.” – Chanakya, prim-ministru al primului Imperiu Chandagupta (cca 350–283 î. Hr.) Același formula plastic: „O mulțime de proști, care trăiesc împreună ca animalele, întunecă tot ce-i excelent, ca nourii soarele.”

Proștii or trăi ei ca animalele, numai că nu seamănă deloc cu ele, pentru simplul motiv arătat de Jules Renard: „Prostie omenească. «Omenească» e de prisos: numai oamenii sunt proști.”

Continuăm cu maxime din vechime, preluând de la enigmaticul poet Kalidassa o undă de optimism: „Și cel prost se deșteaptă în contact cu cel inteligent.”

Din înțelepciunea indiană, desprindem, cu oarecare îngrijorare, o definiție perenă a avantajelor pe care le are prostul: „O, nerodule, bucură-te de prostia cea ușor de dobândit. Prostul are opt avantaje: n-are griji, mănâncă și vorbește mult, doarme zi și noapte, nu meditează asupra dreptății și nedreptății sau asupra vreunei alte chestiuni, e indiferent la cinste și la ocară, pune picioarele sale pe capul tuturor… și trăiește mult.” (Udbhata).

Vă propun un exercițiu: citiți și reciți această definiție și încercați să decodați sensurile ascunse în caricaturile, absolut extraordinare, ale lui Leonardo da Vinci, pe care le vedeți în imaginea alăturată. Ce ascund oare aceste chipuri, dacă într-adevăr ascund ceva?

Leonardo da Vinci, Caricaturi

Trecem la epoca modernă. Și cităm, cu gândul la maxima pesimistă a lui Schiller, după care: „Cu prostia înșiși zeii se luptă în zadar.” (Fecioara din Orléans).

„Prostul, înțelept se crede, și numai înțeleptul își vede prostia.” (William Shakespeare).

„Un neghiob, drept neghiobie / ia tot ce nu știe.” (Lope de Vega)

„Mai bine prost împreună cu toți decât singur deștept, spun capetele politice. Căci, dacă sunt toți [proști], nimeni nu e mai prejos; iar dacă cel deștept e singur, el trece drept prost.”

Proști sunt toți cei care par, și jumătate din cei care nu par.”

„Cel mai mare prost e acela care nu crede că este, și care spune despre toți ceilalți că sunt.”

„Deși lumea e plină de proști, nu e nimeni care să creadă aceasta despre el, ba nici măcar n-o bănuiește.”

„De cele mai multe ori înțelepții mor după ce și-au pierdut mintea… A muri ca un prost înseamnă a muri de prea multă gândire. Unii mor fiindcă gândesc și simt; alții trăiesc pentru că nu gândesc și nu simt; aceștia sunt niște proști pentru că nu mor de durere; aceia, fiindcă mor.”

„Pentru a te descotorosi de prostiile obișnuite, îți trebuie o înțelepciune cu totul ieșită din comun” – toate din Oráculo manual y arte de prudencia (1647) de Baltasar Gracián.

Honoré Daumier, Les poires” (Perele, 1831)

„Întotdeauna un prost va găsi un altul și mai mare care să-l admire.” (Boileau).

„Prostul care are memorie strașnică e plin de idei și de fapte, dar nu știe să tragă concluzii din ele; aici e totul…” (Vauvenargues).

„Socotesc că este o mare deosebire între a face prostii și a face nebunii: un om mediocru poate să nu facă nebunii, dar nu s-ar putea feri să facă multe prostii.”

„Noi nu compătimim pe cineva că-i prost; și poate că avem dreptate! Dar e foarte nostim că ne închipuim că-i vina lui.”

Sau o aserțiune care aruncă o proiecție cât se poate de pesimistă:
„Pentru a reuși nu este suficient să fii stupid, trebuie să ai și bune maniere.” (Voltaire).

„E ceva îngrozitor un om deosebit pe care proștii îl revendică fălindu-se cu el.” (J. W. Goethe).

„Este îngrozitor când proștii își bat joc de un om superior.” (Goethe).

Prin răsfrângere, tot Goethe: „Cel deștept nu comite prostii neînsemnate.”

„Nimic nu-i mai ridicol decât un prost care vrea să scoată din încurcătură un om de geniu.” (Denis Diderot).

„Proștii cred că pentru a cuceri Capitoliul trebuie să ataci întâi gâștele.” (Heinrich Heine).

„Prostul e de două feluri: cel care nu se îndoiește de nimic și cel care se îndoiește de toate.” (Charles Joseph de Ligne).

„Întotdeauna mi-e frică de un prost: nu se știe niciodată dacă nu-i și un ticălos.” (W. Hazlitt).

„Prostul dacă nu-i fudul, parcă nu e prost destul.” (Ion Creangă).

„Să fii prost, egoist și să ai o sănătate bună sunt trei cerințe pentru a fi fericit, deși dacă prostia lipsește celelalte nu mai contează.” (Gustave Flaubert).

Oscar Wilde era tranșant în privința prostiei: „Nu există alt păcat în fară de ea”. Și: „singurul viciu veritabil.”

„Este foarte periculos să fii sincer în condițiile în care nu ești și prost.”(G. B. Shaw).

„Genialitatea poate avea limitările sale, dar prostia nu are acest handicap.” (Elbert Hubbard).

„Prostul cel mai prost e prostul alterat de filosofie.” (Lucian Blaga).

„Proștii nu știu nici să râdă, nici să plângă. Când râd, își arată dinții, când plâng, urlă. De aceea adesea lacrimile lor trezesc de obicei râsete, râsul lor, oftări de durere.” (Octavian Goga).

„Prostia e o deficiență organică. Prost e omul care nu înțelege evidențele. Evidența e corespondentul axiomei din matematică. Omul căruia trebuie să i se explice o evidență e prost. Fiindcă evidențele nu se pot explica. Ele trebuie înțelese în sine și spontan.” (Octav Șuluțiu).

„Inteligenții joacă roluri față cu alții; proștii joacă roluri față cu ei înșiși și dacă sunt prea proști reușesc să se înșele singuri.”
Și: „Inteligenții se împart în două: buni și răi. Proștii se împart în una: răi.” (G. Ibrăileanu).

Din cugetările lui Nicolae Iorga:
„Nebunul poate răspunde la orice întrebare a înțeleptului; înțeleptul tace la cele mai multe din ale nebunului; iar prostul stă deoparte și zice că tot nebunul e mai cu minte.”
„Prostia e ca noroiul; cu cât se zbate cineva mai mult, cu atâta se afundă mai adânc.”
„Prost nu e acel ce nu înțelege unele lucruri, cât de multe, ci acela care le înțelege pe toate pe dos.”
„E firesc ca un prost să râdă de tine, pentru că nu semeni cu el.”
„Niciodată  prostul nu e mai prost decât atunci când crede că dovedește contrariul.”
„Un prost nu e un om care nu înțelege, ci unul care pretinde c-a înțeles mai bine decât cel chemat să înțeleagă.”



„Nu cunosc sforțări mai penibile decât ale celui care vrea să arate că nu e prost.” (Victor Eftimiu).

„Prostia este primejdioasă tocmai prin faptul că poate să semene uneori cu înțelepciunea. Când deschide gura să spună ceva, se trădează imediat; dar când se mulțumește doar să râdă, rămâne ascunsă, și atunci seamănă cu înțelepciunea.” (Valéry Larbaud).

„Prostul te numește frivol fiindcă iei ușor lucrurile pe care el le ia în serios.” (H. Sanielevici).

„Prostia este o suferință nedureroasă a inteligenței.”(Emil Cioran).

George Topîrceanu: „Omul prost are oroare de glumă, de ironie, de persiflaj; e explicabil. Mai întâi pentru că prostul nu e în stare să descopere raporturi mai subtile între idei sau lucruri (și nici să le înțeleagă); ironia spirituală e o armă pe care natura i-a interzis-o pe veci. Apoi, fiindcă prostul simte instinctiv în această armă, mânuită de alții, o primejdie mortală pentru el.”
„Prostul are ambiția să fie luat în serios. Mai cu seamă după ce a ajuns, ori i se pare numai că a ajuns, în societatea sau în stima contemporanilor, la o situație uzurpată prin șiretenie practică; prostul ține grozav să fie luat în serios. El are acum un interes vital să nu râdă nimeni. Uitați-vă cum aruncă împrejur priviri bănuitoare de legitimă suspiciune… Un zâmbet, abia schițat, îl scoate din fire. Și, ca să exhorteze parcă pe cei din jurul lui la seriozitate, prostul devine extraordinar de grav. Cu cea mai măruntă ocazie el oficiază… Așa se explică gravitatea proverbială a prostului în exercițiul funcțiunii: este o acțiune preventivă, un antidot elaborat cu anticipație…”

„Prostul se deghizează adesea în savant, în om de știință. În această ipostază el observă cu atenție și imită tot ce se poate imita; tot ce este exterior și aparență în activitatea omului de știință. Mai cu seamă vocabularul…”

„Pedanteria e o formă curentă a prostiei umane. Pedantul e un prost deghizat în savant. Pe stradă, la masă, în efuziunile lui amoroase chiar, prostul va vorbi numai în «ordine științifică», papagalicește, întortocheat și grav.”

Câteva aforisme de Tudor Mușatescu, în cel mai bun spirit al formulărilor  sale seducătoare, consacrate cu superlativul „mușatisme”:
„Prostul tace numai când vrea să-l creadă lumea că cugetă.”
„Proștii sunt ca hărțile. Spun tot, dar la scară redusă.”
„Nu râdeți de proști, fiindcă își închipuie că au umor.”
„Prostul nu cunoaște mai deștepți decât el.”
„Prostia nu e o vină a naturii. E numai o necuviință a ei.”
„Când ascultă o anecdotă, prostul râde numai până la poantă.”
„Prostul, cu cât sună a mai gol, cu atât e mai plin … de el. ”

Un om prost nu poate fi niciodată moral, fiindcă îi este imposibil să discearnă binele de rău.” (Teodor Mazilu).

„Dacă nu există întrebări stupide, atunci ce gen de întrebări pun proștii? Devin brusc deștepți în timp ce pun întrebările?” (Scott Adams).

Costin Tuchilă

Offline Admin

  • Administrator
  • Junior Member
  • *****
  • Mesaje postate: 21
  • Religie: Ortodox
Re: Despre proști și prostie
« Raspuns #1 : Iunie 14, 2016, 02:45:08 p.m. »
Părintele Constantin Necula, unul dintre cei mai cunoscuți preoți creștin-ortodocși din România, a susținut o conferință la Palatul Culturii ,,Teodor Costescu” din Drobeta Turnu Severin, cu tema “Viața, între risipa de sine și sfințenie”.

Redăm mai jos cateva fragmente:

Dumnezeu ne dăruiește suficient de multă minte și noi ne ascundem tot timpul în suficient de multă prostie încât să nu înțelegem că viața noastră este făcută ca să mergem spre Dumnezeu, nu doar spre ceilalți. Toată lumea vrea ca biserica să fie precum o echipă de fotbal, investim, investim, investim și apoi trebuie să marcăm. Algoritmul acesta nu merge în viața duhovnicească, în viața duhovnicească îți iese uneori fără să investești, alteori investești o viață întreagă sufletește și vezi că la capătul vieții ești trist.

Noi ne comportăm ca și cum ortodoxia ar fi așa un fel de roată reșapată, vulcanizată. Noi, românii, suntem foarte buni la cârpeli, dacă vă uitați nu facem niciodată bine nimic din ceea ce este de făcut. Cârpim hainele pe care le purtăm, ne cârpim duminicile, cârpim viața duhovnicească crezând că dacă ajungem aici totul este rezolvat. Oamenii din Moldova mai întreabă: părinte, da e bine dacă postim prima zi în prima săptămână și ultima săptămână din post? Da, numai în Moldova se pune întrebarea asta. Și e ca și cum ai vrea să treci Dunărea cu un picior pe un mal și celălalt pe alt mal”.

Conf. univ. dr. Constantin Necula a mai spus că “trebuie să învățăm să stăm înaintea lui Cristos cu bucuriile noastre și cu suferințele noastre” și că nu e firesc să-i mulțumim “doar că ne-a vindecat de o boală, e firesc să-i mulțumim că în ciuda tuturor am auzit că alții s-au vindecat”.

Nu putem fi egoiști la nesfârșit în rugăciune, Doamne, te rog, dacă ar muri șeful să-i iau locul, Doamne ajută, suntem creștini, îți mulțumesc că mi-ai dat posibilitatea de a-i trage una colegului meu de servici peste bot. Atitudini de genul acesta, să fim serioși, ne sufocă credința, mergem la biserică ca la oficiul forțelor de muncă, vrem servicii, casă, iubit, iubită, dacă se poate acolo să trecem și mărimile, nu? Nu se poate să trăim tot timpul cu Hristos la o bodegă a cerului”, a zis părintele Necula.

O parte din întrebările adresate de severinenii prezenți la conferință părintelui Constantin Necula au vizat probleme de familie. Mulți s-au plâns că nu știu cum să aducă pe drumul cel bun un membru al familiei care este alcoolic, o doamnă se plângea că fiul ei este homosexual, un domn se plângea că soția a pierdut mai multe sarcini în dorința de a avea un copil.

„Noi credem foarte ușor că ce ține de viața noastră intimă trebuie să fie gestionată de popă. Te duci la spovedit, întrebi pe părinte toate bazaconiile, cât piper să pui în supă, dacă pui sare nu, de parcă bietul popă e dieteticianul sau ginecologul nostru, că și acolo îl întrebăm toate prostiile posibile. Preotul nu poate să fie un arbitru al vieții intime, el te îndeamnă să înțelegi că Dumnezeu nu este împotriva ta, să înțelegi marea împrăștiere din jur, ce înseamnă aruncarea de nimicuri în viața de familie”, a explicat părintele Constantin Necula.